Treceți la conținutul principal

Discursul lui Nastratin Hogea | Nazdravaniile lui Nastratin Hogea

In cea dintai zi in care trebuia sa isi faca datoria ca preot (imam) al satului , Nastratin Hogea statea pe o banca , pregatindu-se sa isi spuna discursul .Credinciosii nu mai puteau de nerabdare sa auda ce avea el sa le zica. Nastratin Hogea nu isi pregatise insa nici un discurs.

"Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi ?" , a intrebat el.
"Nu , Efendi Hogea , nu stim" , i-au raspuns satenii.
"Daca nu stiti despre ce aveam de gand sa va vorbesc " , le-a spus Nastratin Hogea , " atunci nu va mai zic nimic."Dupa aceasta , el s-a ridicat de pe banca si a parasit moscheea , lasandu-i pe oameni incremeniti de uimire.

A doua zi , cand s-a facut ora pentru rugaciune , Nastratin Hogea s-a asezat pe bancuta lui , in fata credinciosilor care il asteptau cu nerabdare.
"Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi?" i-a intrebat din nou Nastratin Hogea.
"Da , Efendi Hogea , stim !" , i-au zis toti intr-un glas.
"Ei bine , " a spus Nastratin Hogea , "daca stiti dinainte ce voiam sa va zic , atunci nu este nevoie sa va mai spun ceva ." Nastratin Hogea s-a ridicat apoi de pe bancuta si a plecat.Oamenii adunati in moschee au ramas nauci , nestiind ce sa mai creada.

In cea de-a treia zi , Nastratin Hogea a intrat in moschee , s-a asezat pe banca lui si si-a rostit intrebarea bine cunoscuta :
" "Stiti despre ce am sa va vorbesc astazi?" Credinciosii nu aveau de gand sa-l lase si de asta data sa plece fara a-si rosti discursul , asa ca unii dintre ei au raspuns " da , stim" , iar altii "nu , nu stim."
"In cazul acesta" , le-a spus Nastratin Hogea , " cei care stiu trebuie sa le zica celor care nu stiu " , si apoi s-a strecurat afara din moschee.



Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Comentarii