Toporul si padurea , fabula de Grigore Alexandrescu

Minuni in lumea asta nu vaz a se mai face ,
Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace
Nu ramane-ndoiala ; pentru ca de n-ar fi ,
Nici nu s-ar povesti.
Si caii lui Ahil , care proorocea ,
Negresit ca au fost , de vreme ce-l tragea.
Intamplarea ce stiu si voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care il cinstesc
Si care imi zicea
Ca si el o stia
De la stramosii lui ,
Care stramosi ai lui zicea si ei c-o stiu
De la un alt stramos , ce nu mai este viu
Si p-ai carui stramosi , zau , nu poci sa vi-i spui.



Intr-o padure veche , in ce loc nu ne pasa ,
Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa .
Trebuie sa stiti insa , si poci sa dau dovada ,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.
Astfel se incep toate : vremea desavarsaste
Orice inventa omul si orice duhul naste.
Asa taranul nostru , numai cu fieru-n mana ,
Incepu sa sluteasca padurea cea batrana .
Tufani , palteni, ghindarii se ingrozira foarte ;
"Trista veste , prieteni , sa ne gatim de moarte ,
Incepura sa zica , toporul e aproape !
In fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape !"
-- "E vreunul d-ai nostri cu ei sa le ajute ?"
Zise un stejar mare , ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte ;
--"Nu."-- "Asa fiti in pace : asta data-avem parte ;
Toporul si taranii alt n-o sa izbuteasca ,
Decat sa osteneasca."
Dupa multa silinta , cercari indelungate ,
Dand in dreapta si-n stanga , cu putina sporire ,
Taranul se intoarse fara de izbutire.
Dar cand avu toporul o coada de lemn tare ,
Puteti judeca singuri ce trista intamplare.

Istoria aceasta , de-o fi adevarata ,
Imi pare ca arata
Ca in fiesce tara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara ,
Nu le aduc streinii , ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri , o ruda sau un frate.

Comentarii

  1. imi place dar care e morala

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. foarte inteligent...de ce te-ai mai chinuit sa o citesti?

      Ștergere
  3. fabula asta are un inteles foarte ciudat...e foarte putin intalnita discutia despre tradarea intre rude si asta imi place cel mai mult la ea. Ingenios...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu