MIEZUL IERNII , poezie de Vasile Alecsandri


In paduri trasnesc stejarii!
E un ger amar, cumplit!
Stelele par inghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare.


Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios
Ca inaltele coloane unui templu maiestous,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.


O! tablou maret fantastic!...
Mii de stele argintii
In nemarginitul templu ard ca vesnice faclii.
Muntii sant a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotand note ingrozitoare.


Totul e in neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un sbor in atmosfera, pe zapada nici un pas;
Dar ce vad?...in raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!

Comentarii

Trimiteți un comentariu