Cum a făcut Moș Crăciun prima jucarie?


Fragment din "Viața și aventurile lui Moș Crăciun", de L. Frank Baum



Se spune că Moș Crăciun era  un om cu adevărat înțelept, atunci când a luat hotărârea să se împrietenească cu cei mici din rasa lui.
El știa că purtarea sa era, totuși, aprobată de către cei nemuritori, deși ei nu îl prea plăceau.

In acest fel, Moș Crăciun a început să facă cunoștiință cu oamenii. El mergea peste munți și câmpii, oriunde putea întâlni locuințele oamenilor. Fie că era vorba despre căsuțe izolate sau de grupuri de case numite sate , Moș Crăciun găsea în aproape toate, mici sau mari, copii.

Cei mici s-au învățat în curând cu veselia, fața lui zâmbitoare și strălucirea plină de bunătate a ochilor săi.
Deși era privit de părinți cu o oarecare jenă, aceștia erau totuși mulțumiți că fetele și băieții lor își găsiseră un tovarăș de joacă, care dorea să le distreze odraslele.
Așadar, copiii zburdau și se jucau cu Moș Crăciun, băieții i se urcau pe umeri călărindu-l, fetițele i se cuibăreau în brațe, iar bebelușii se agățau drăgăstoși de picioarele lui. Sunetul unui râs copilareasc îl însoțea oriunde se întâmpla să ajungă.

Și, pentru a înțelege mai bine de ce era atât de iubit , trebuie să știți că în acele vremuri copiii erau mult mai neglijați decât acum și li se dădea o mai mică atenție din partea părinților lor , așa încât aceștia priveau că o minune faptul că un om atât de bun ca Moș Crăciun pierdea atâta timp pentru a le face fericiți copii.Iar cei care ajungeau să îl cunoască pe Moș Crăciun deveneau , puteți fi siguri de asta, foarte fericiți. Fetițele triste ale săracilor și necăjiților începeau să strălucească dintr-o dată; ologul zâmbea, în ciuda nenorocului său; cei bolnavi renunțau la gemete și oftaturi, iar cei stăpâniți de griji lăcrimau atunci când prietenul lor cel vesel sosea la ei noaptea, pentru a-i alina.

In numai două locuri nu i se îngăduia lui Moș Crăciun să între: în frumoasul castel a lordului din Lerd și în întunecatul castel al baronului Braun.
În amandoua locurile erau copii, însă servitorii acestor palate îi trânteau ușa în nas necunoscutului cu fața veselă, iar fiorosul baron Braun amenințase de la început că îl va spânzura de zidurile castelului său.
Aceste lucruri îl făceau pe Moș Crăciun să ofteze și să se întoarcă înapoi la locuințele mai sărace, în care era primit cu  mare bucurie.

Dupa o vreme, iarna a început să își arate semnele.
Florile renunțau la viață, se veștejeau și dispăreau; gândaceii se îngropau adânc în pământul cald; fluturii părăseau pajiștile, iar vocea izvorului devenea din ce în ce mai răgușită, ca și cum ar fi luat un gututai zdravăn.
Apoi, fulgii de zăpadă umpleau cu totul cerurile din Valea Râsului, dansând cu îndrăzneala către Pământ și îmbrăcând într-un acoperământ alb acoperișul locuinței lui Moș Crăciun.

Într-o noapte, Jack Gerilă a bătut la usă.
"Poftește înăuntru !" i-a strigat Moș Crăciun.
"Vino, tu, afară !" i-a răspuns Jack , "Știi că nu-mi place căldura, iar tu ai un foc în casă."
Moș Crăciun nu a avut ce face și a trebuit să iasă. Îl cunoștea pe Jack Gerilă din pădure și îi plăcea voiosul spiriduș, chiar dacă nu avea mare încredere în el.
"Hei, voi avea parte de o distracție pe cinste în această seară, Moș Crăciun !" a exclamat spiridușul."Nu-i așa că este o vreme nemaipomenit de frumoasă ? Până la ivirea zorilor voi ciupi cu gerul meu o mulțime de năsucuri, urechiușe și degete de la picioare."
"Jack, dacă ții la mine, nu te lega și de copii, " l-a rugat Moș Crăciun.
"Si de ce aș face asta ?" l-a întrebat, surprins, spiridușul.
"Ei sunt gingași și lipsiți de apărare, " i-a răspuns Moș Crăciun.
"Dar îmi place să ciupesc cu frig din cei gingași !" a spus cu încăpățânare Jack." Cei mai în vârstă au o piele mai aspră și lucrul ăsta îmi obosește degetele."
"Cei mici sunt lipsiți de putere și nu se pot lupta cu tine , " a spus Moș Crăciun.
"Ai dreptate ," a fost de acord, gânditor , Jack."Ei bine, în noaptea asta nu am să pișc nici un copil. Să văd dacă o să pot rezistă tentației, " a promis el . "Noapte bună, Moș Crăciun !"
"Noapte bună!"


Jack Gerilă a zbughit-o către cel mai apropiat sat, iar Moș Crăciun după ce a intrat în casă și a închis ușa,  a aruncat pe foc un buștean, care a început să ardă cu multă strălucire.
Lângă cămin stătea Blinkie , o mare pisică ce îi fusese dăruită de Peter Knook. Blana ei era moale și sclipitoare și avea obiceiul de a toarce mereu un fel de cântecele pisicești nesfârșite și pline de satisfacție.
"Nu voi mai vedea vreun copil prea curând ," i-a zis Moș Crăciun pisicii, care, cu amabilitate, s-a oprit din tors pentru a asculta ce i se spune. "Iarnă s-a pornit din plin, zăpada va fi înaltă cât casă vreme de mai multe zile și nu voi mai putea să mă joc cu micuții mei prieteni."
Pisica și-a ridicat o lăbuță, și-a scărpinat gânditoare boticul, dar nu dat nici un răspuns. Atâta timp cât focul ardea, iar Moș Crăciun stătea în scaunul lui confortabil nu avea de ce să-i pese de vremea de afară.
Au trecut, în felul acesta, multe zile și multe seri. Cămara era întotdeauna plină de bucate, dar Moș Crăciun nu se simțea bine  pentru nu avea de făcut nimic altceva decât să arunce pe foc lemne din stiva cea mare adusă de prietenul său, Peter Knook.

Într-o seară, el a cules din fața sobei o bucată de lemn și a început să taie din ea cu cuțitul său cel ascuțit.Nu se gândea la nimic anume, singură lui grijă fiind să își ocupe timpul, așa că îi fluiera și cânta pisicii în timp ce scrijelea așchii din bucata de lemn. Pisica stătea ridicată pe labele de dinapoi și îl privea, ascultând , în același timp , fluieratul voios al stăpânului ei , care îi plăcea chiar mai mult decât cântecelele ei de tors.

În timp ce fredona, Moș Crăciun se uita când la bățul lui  când la pisica, până când lemnul din mâinile lui a început să capete o formă, forma clară a unui cap de pisică, cu două urechi ridicate în sus.
Dintr-o dată, Moș Crăciun s-a oprit din fluierat și, atât el cât și pisica, s-au uitat cu uimire la lemnul sculptat. Apoi, el a scrijelit doi ochi și un botic și a rotunjit partea de jos a capului, astfel încât, să poată face și un gât.
Pisica nu știa ce să înțeleagă din ceea ce făcea stăpânul ei, așa că, stătea încremenităuitându-se cu mirare și întrebându-se ce va urma în continuare.
Moș Crăciun, însă, știa!!  Capul pisicii din lemn îi dăduse o idee. El a mânuit cuțitul cu grijă și măiestrie, făcând, încetul cu încetul, forma unui corp de pisica care stătea pe labuțele de dinapoi, exact așa cum era pisica cea adevărată, cu o coadă dând ocol picioarelor ei din față.

Munca această i-a luat mult timp lui Moș Crăciun, dar seară era lungă și nu avea nimic mai bun de făcut.
În cele din urmă, el a început să râdă cu zgomot și mulțumire, uitându-se la rezultatul muncii sale. Apoi, a așezat pisica sculptată din lemn, lângă pisica cea adevărată.
Pisoiul s-a uitat la imitația lui, și-a ridicat furioasă părul de pe spate și a slobozit un mieunat sfidător.
Pisica de lemn, însă, nu i-a acordat nici o atenție, iar Moș Crăciun a început să râdă,  distrându-se din plin.

Dupa aceasta, Blinkie s-a apropiat de figurina din lemn pentru a o privi de aproape și a o mirosi cu inteligență.
Ochii și boticul îi spuneau că această creatură era doar din lemn, în ciuda formei ei de pisică, așa că Blinkie s-a așezat din nou pe labuțele din spate și a început să toarcă. În timp ce își curăța față cu laba ei cu pernuțe moi, ea a aruncat , însă, o privire încărcată de admirație către stăpânul ei.
Poate că pisica era la fel de mulțumită ca și noi, atunci când ne uităm la o fotografie reușită de a noastră.
Moș Crăciun era și el mulțumit de rezultatul muncii sale, fără a ști, însă, de ce.
Într-adevăr, el avea toate motivele să fie mândru în acea noapte, iar copii din intreagă lume ar fi trebuit să se bucure alături de el, întrucât Moș Crăciun făcuse, pentru întâia oară, o jucărie !

Traducere și adaptare freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

Comentarii