Furnica - Fabula de Alecu Donici

O furnica
De ani mica ,
Iar de inima prea mare ,
Adusese furnicarul intr-o nespusa mirare ,
Caci , precum al ei istoric lumea au incredintat ,
Ea purta graunte intregi de orzul cel mai mascat .
Era inc-acea furnica
Si la razboaie voinica :
Unde viermisor vedea , se repezea si-l prindea.
Chiar paingul cu atatea sabii , coase , inarmat ,
Al ei ac de biruinta intr-o vreme au cercat .
Dar furnica , ca si omul , cu dorinti nesatioase ,
De-a furnicarului slava prea curand se dezgustase.
-La targ- zicea ea odata-
Ma duc ca lumea sa ma vada
Si oamenii sa se mire
De vestita mea putere .
Si , asa , prea ingamfata ,
Intr-un mare car de fan ea s-au catarat indata;
Au ajuns la targ , dar ah ! ce cumplita lovitura
Mandriei sale vazura .
Cand nici unul dintre oameni la furnica nu cata ,
Cand puterea sa-si arate , ea minunt nu inceta
Si , cu toata-a ei silinta , betisori de fan tragea
Sau vreo musca natarauca prinzand , iute impungea.
Dar in sfarsit obosita de zadarnice cercari,
Cainelui de langa ea , au zis :"Draga , nu te mieri
De-a oamenilor prostie ?
Vezi-i cum nici nu se uita , orbi sunt pentru fapte mari ;
Fiescare cu a sale : cand la noi in furnicari
Toata furnica ma stie.'"

Sunt si oameni ce viseaza
Ca universul intreg de dansii se minuneaza ;
Dar in furnicarul sau , ei numai cat figureaza.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi