Zâna vulpilor- poveste populară

Trei ogari înspăimantători au alergat după ea şi abia când a ajuns la vizuină, vulpea a ştiut ca a scăpat întreagă. S-a lungit pe jos,simţind că îi vine să leşine.

Dupa ceva vreme, parcă a auzit că o striga cineva de afară. Şi vulpea a ieşit.
A dat cu ochii de zâna vulpilor şi a rămas cu botul căscat.
O ştia pe zână, de cand era doar o vulpiţă mică, de la bunicul ei, cel mai bătrîn vulpoi din vizuinile de sub deal.
Zâna vulpilor nu era vulpe ca toate vulpile. Avea coadă şi două picioare de vulpe, dar încolo era o fată cu părul de aur, frumoasă, îmbrăcată de sus pâna jos într-o haina lungă făcută din pene de găină.
- Roşcato, i s-a adresat zâna, astăzi era să ţi se întâmple o mare nenorocire, ştiu asta. Şi mai ştiu că o duci greu, că ai căzut de trei ori în capcană, că ai sub cojoc multe alice trimise de vânători. Vreau să te ajut şi vreau să ajut tot neamul vulpesc. Eu am o putere nemărginită şi pot să-ţi împlinesc orice dorinţă.
Vulpea nu putea să creadă ce i se întâmpla.
- Orice dorinţă?a întrebat ea cu inima la gură.
- Da,orice dorinţă.
- Să nu mai fie câini...
- Nu vor mai fi!
- Şi nici vânători...
- Nu vor mai fi nici vânători..
- Şi nici pureci,nici râie..
- Nu vor mai fi!
- Să nu mai fie iarnă..
- Nu va mai fi!
- Pe pământ să crească doar găini,raţe,gâşte,fazani şi potârnichi...Şi iepuri..Că de alte animale mai mari nu-i nevoie..
- Aşa va fi!
- Să nu mai fie coteţe care să îngrădească libertatea animalelor...
- Nu vor mai fi! Mai ai vreo dorinţă?
- Da. Oamenii să nu-şi mai sape pământul, ci să-l lase pentru vizuini cât mai multe...
- Aşa va fi!Altceva?
- Bursucii să ne sape vizuinile, că au gheare mai ascuţite şi apoi să ne lase în pace...
- Aşa va fi!
- Şi toate acestea se vor împlini? A întrebat vulpea simţind cum leşina de fericire.
- Desigur!
- Ah,cum să-ţi mulţumesc, zână binefăcătoare a neamului vulpesc?
Şi s-a aruncat la picioarele zânei, să i le sărute. 

Dar nu se ştie cum, s-a lovit şi s-a trezit.
Visase cel mai minunat vis al ei. S-a scuturat de câteva ori, a privit în jur să se încredinţeze dacă zâna vulpilor nu era totuşi pe acolo. Dar nu era. Afară viscolea și de foame,burta i se lipise de spinare...
Iar dinspre sat se auzeau lătrăturile câinilor.
- Doamne,ce bine ar fi fost, scheuna jalnic vulpea, să văd o singură zi crescând pe pământ, numai gâşte, raţe, fazani şi iepuri...!!

Comentarii

Trimiteți un comentariu