Ariciul si vulpea de Petre Ispirescu

 Daca vrei sa afli ca exista dreptatea istetimii trebuie sa citesti snoava lui Petre Ispirescu - Ariciul si vulpea.
Aici vei invata ca istetimea  este cu totul si cu totul altceva decat siretenia.
Si poti sa  imi spui  daca ti-a placut snoava asta  ca sa mai caut si altele pentru tine!

Un biet iepure odata, a fost impuscat de vanator si fiind atins de alice, ca sa nu cada mort indata, se tari el cum putu si se ascunse intr-un hatis de tufe. El socotea ca o sa scape cu viata; dar aci il ajunse ceasul lui cel din urma si muri.
Ariciul, sfredelus, cum l-a lasat pe el Dumnezeu, dete peste acest iepure mort.
Ariciul mic, iepurele mare, nu putea, vedeti d-voastra, sa inceapa dintr-un tot intreg, sa manance; dete el tarcoale iepurelui, si de unde voia sa apuce, ii scapa.
Isi lingea buzele, bietul arici, se uita cu jind si ca sa imbuce si el macar o data, era peste poate!
Ariciul se multumea cu putin, ca sa se sature, dar trebuia altul sa inceapa.
Ce sa faca? Se gandi el, se mai gandi si iata ca o lua papuc la drum, sa caute, doar de ar gasi pe cineva cu care sa-si imparta norocul.
Si mergand ce merse, intalni o vulpe.
Ariciul prinse a zice:
- Bine te-am gasit, cumatra vulpe, am dat de-un chilipir si as vrea sa-l impart cu un crestin al lui Dumnezeu. Mie imi ajunge te miri ce. Numai sa fie cineva care sa-l faramiteze.
- Buna sa-ti fie inima, cumetre arici. Multumesc Domnului ca mi te scoase in cale. E, ce mai ala-bala? Pare-mi-se ca vorbeai de-un chilipir. Bine ai facut ca te-ai gandit la mine.Haidem mai curand si voi face imparteala dreapta.
Ariciul mirosi ca n-o sa iasa bine la vopsea, dupa graiul si foamea ce vedea el ca arata vulpea.
Dar vulpea stiu sa-l incredinteze si el, induplecandu-se, o lua, tipa-tipa, inainte si vulpea dupa dansul.
Ajungand la locul cu pricina, ariciul arata vulpii chilipirul peste care dase el si o ruga sa-l imparta precum ii
fusese vorba.
Vulpea, cum vazu iepurele, se repezi ca un gaman, incepu a sfasia dintr-insul si a inghiti haltacele pre nemestecate si uitase de imparteala.
Ariciul se intorcea pe langa vulpe si voia sa se apropie sa apuce si el o data macar; vulpea ii arata coltii si se intorcea cu coada spre dansul.
- Asa ne fu vorba, cumatra vulpe? Asta ti-e dreptatea?
Dar vulpea n-avea timp de vorba. Rupea si inghitea ca de frica mortii.
Dupa ce ispravi, incepu a-si linge mustatile, si intorcandu-se catre arici, ii zise:
- Ce zisesi, ce zisesi, cumetre, ca nu auzii bine?
- Asa dreptate facusi?
- Eu am facut dreptatea burtii. Asa se cuvenea.
- Dar dreptatea cereasca, care s-a pogorat din cer pe pamant, asa zice?
- Eu nu cunosc alta dreptate decat dreptatea pantecelui.
- Eu cunosc si o dreptate a dreptatii, raspunse ariciul; si daca vrei sa te cred ca ai urmat, dupa cum mi-ai fagaduit, sa mergi sa pui laba pe dansa si sa juri. Altfel nu te cred.
Vulpea, care nu stia alta dreptate decat ceea ce o spusese dansa si voind sa fie crezuta de arici ca spusele ei erau curatul adevar, primi sa mearga cu dansul sa jure. Ea habar
n-avea de cele ce umbla sa faca ariciul; stiindu-l si putintel la trup si fara putere, nu se ingriji de nimic si merse dupa dansul.
Ajunsera. Ariciul, aratand spre tulpina unui copac, zise:
- Aici la radacina astui copac este culcusul sfintei dreptati. Tu pune laba aci si jura pe pielea ta de vulpe ca tot ce ai facut, cu dreptul fu sa faci asa.
Vulpea ranji de prostia ariciului, cum de sa nu stie el ca dreptatea este cu cel mai mare si mai tare si ca sa-i arate ca asa a fost cu dreptul sa faca, si fara a banui ceva, puse
laba acolo.
Ea, vezi, nu credea in alta dreptate ca dreptatea istetimii!
Ariciul, cum vazu, sari si el pe laba vulpii si zise:
- Apasa bine si jura.
N-apuca sa ispraveasca vorba, si clapc! vulpea se simti apucata de laba.
Ce era? Iaca o cursa. Ariciul ochise cum in revarsatul zorilor un vanator asezase cursa la radacina acelui copac mare, cum o acoperise cu frunzet si acolo duse pe vulpe.
Ea incepu a se zvarcoli, a chelalai de durere si se ruga de arici sa o scape din mana dreptatii.
Ariciul acum se facea si dansul ca n-aude, nu vede. In cele din urma zise:
- Asa cere dreptatea!
Vulpea incepu sa o croiasca la siretlicuri si se ruga de arici sa faca ce o face, sa-i dea drumul, sa-si faca neputintele trupesti caci nu voieste sa intineze locul unde se afla sfanta dreptate si ca apoi va veni sa se supuna ofranda ei. Intelesese si vulpea acum ce era acea sfanta dreptate; dar fu prea tarziu.
- Tu vezi acum de te caieste de faptele ce ai facut in lume si lasa siretlicul: iata, vine duhovnicul sa te spovedeasca.
Pasamite vazuse pe vanator ca se apropia, ca sa-si cerceteze cursa.

Iara el, ariciul, se duse pe-aici incolo.

 Aleodor Imparat de Petre Ispirescu

Mierloiul si scatiul de Petre Ispirescu

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi