Balada celor cinci motanasi, de Ion Druta

Balada celor cinci motanasi, scrisa de Ion Druta, este o poveste induiosatoare, plina de talc, in care dragalasenia pisicutelor se impleteste cu o maiastra personificare, si este scos in evidenta puternicul impuls matern ce stapaneste atat in lumea oamenilor, cat si in cea a animalelor.

Partea de sus a orasului se socotea printre pisici ca cel mai fericit coltisor de pe fata pamantului si nu era mata ce n-ar fi visat ca odata si odata sa se mute intr-acolo. Dumnezeu stie ce le ademenea in partea ceea de oras – poate piata mica, unde vanzatorii picoteau vesnic in asteptarea cumparatorilor si oricand puteai sterpeli cate ceva, poate livezile mari  unde mai puteai da de vrabii batrane si mioape, poate acoperisurile vechi si umbrite, unde gasesti intotdeauna o vecina gata sa-ti asculte pasul…

Orisicum, partea de sus a orasului era socotita printre mate ca un fel de rai motanesc si se abateau incoace cine stie de pe unde. Multe traiau la stapani avand nume si culcus, altele traiau de azi pe maine, dar cea mai mare parte cutreierau gradinile sa vada de-s adevarate cele ce-au auzit ele despre traiul pisicilor de pe aici.

Apoi, intr-o buna zi, a mai rasarit o mata. N-a luat-o nimeni in seama, ca prea era caraghioasa – ii erau ciupite amandoua urechiusile si ii lipsea mai mult de jumatate din coada. A cui era ea,Dumnezeu  s-o stie. Pesemne nu era a nimanui – blana ei candva alba devenise galbena, dovada a multor ani de pribegie. Incepuse chiar a se salbataci – avea imblet moale, hotesc, gata de fuga.

A imblat o buna jumatate de zi din ograda in ograda si cum se vede avea de gand sa se mute cu traiul incoace. Cauta intr-una ceva – era atat de  preocupata, incat nici nu mai simtea cand se luau cainii din urma ei. Abia cand coltii blestematilor erau la o schioapa de blana, mata se aduna ghem, scotea un suierat scurt si atat de salbatic incat potaile isi vedeau de treaba, prefacandu-se ca au vrut sa faca si ele o gluma…

A tot trecut pe sub garduri, a tot mirosit urma cuiva, cand s-a oprit in fundul unei ograzi langa o cocioaba de scanduri.

Era o cocioaba veche de tot, cu acoperisul fugit pe frunte cu o armata intreaga de proptele infipte in coaste. Sta de multa vreme asteptandu-si ceasul, si nu se folosea nimeni de dansa caci fugind la vale, cocioaba si-a inchis usa pentru totdeauna. Locatarii au lasat-o in pace varandu-i din vreme in vreme cate o proptea si dand copiilor de grija sa nu vina cu joaca incoace ca sa nu nimereasca tocmai atunci cand i-a sosi cocioabei ceasul de apoi.

Mata insa nu era dintre cele fricoase. A tot incercat sa intre cand pe sub usa, cand printr-o crapatura de la temelie, apoi suind o proptea mai lunga a sarit pe acoperis si a prins a toarce multumita – acoperisul avea niste gauri prin care trecea o mata cu tot cu stapanul ei.

Pana in sara n-a iesit din cocioaba. Pe la amurg a sarit jos si a prins a cara in pod fel de fel de nimicuri. A suit niste carpe vechi, un deget de manusa, o bucatica de blana furata dintr-o tinda. A tot adunat o noapte intreaga – dinspre ziua a mai suit in podul cocioabei o coada de peste si n-a mai coborat inapoi. N-a coborat toata ziua, nici a doua zi n-a coborat – tocmai a treia zi dimineata a lunecat pe proptea jigarita, numai pielea si oasele.

S-a apropiat de primul prag ce i s-a intamplat in cale si a prins a mieuna moale si sfios. Cersea. Dar n-a avut rabdare sa astepte pana s-a trezi mila stapanei – a intrat intr-o veranda de sticla  si a zburat indata inapoi cu o matura aruncata in urma ei. Apoi a sarit in lada de gunoaie, fara sa fi prins randul de cu seara si a facut mare taraboi intre pisoii capitalei.

Pisicile usernice isi au demnitatea lor – o avea si mata asta galbena – cenusie, dar s-a intamplat ceva cu dansa, ca dupa dimineata ceea n-a mai ramas nici urma din demnitatea ei. Se milogea la fiecare usa, se repezea la caini, incingand mare bataie pentru mancarea aruncata lor, fura din piata , de prin beciuri. Se intorcea numai pe o jumatate de ceas in podul cocioabei, apoi goana dupa mancare pornea din nou.

La cateva saptamani pe acoperisul cocioabei a rasarit un botisor de motanas si a prins a cerceta lumea din jur zambind de parca se ruga:

- Fratilor cine-mi da un ghemusor sa ma joc oleaca?

Peste o clipa mai aparu un motanas care era ghem, acela insa n-a mai stat sa astepte pana o sa-i aduca. A pasit voiniceste spre streasina, si fireste a venit cu capul in jos pe un strat de morcov. Era atat de uluit sarmanul, incat nici n-a mai mieunat, in schimb frate-sau a ridicat pe acoperis o zarva nemaipomenita. A venit intr-un suflet mata. L-a prins moale in gura pe cel cazut apoi a pornit sa urce propteaua – pasea rar, incet. S-a prins cu o laba de streasina – o clipa au atarnat amandoi in vazduh, apoi mata s-a facut arc, arcul s-a desfacut si a disparut in podul cocioabei. Erau cinci de tot. Cel ce aparuse primul pe acoperis se intamplase sa fie mai rasarit decat ceilalti si era cam fudul pe chestia asta. Apoi veni cel ce cazuse – voinic, dolofan si istet. Numai lui ii venea in cap sa se suie pe spinarea matei pentru a-si implini somnul, caci la urma urmei in blana era moale si cald.

Apoi erau doi mai deopotriva – pe semne ca seamanau unul cu altul si legasera o tovarasie cum rar se intalneste printre motanasi – veneau disdedimineata langa degetul de manusa si se tot jucau cu dansul pana ce ii prindea somnul.

Al cincilea era putintel si nenorocit, abia de incepuse a merge si el.

Acum mata era suparata – auzi tu sa se duca acela ca prostul la streasina si sa vie cu capul in jos. Totusi cat de suparata n-ar fi fost cand l-a vazut pe cel mic ca vine sa suga, l-a lasat in pace. Apoi cand cei doi tovarasi care se jucasera toata vremea cu degetul de manusa si habar n-aveau de cele intamplate, au venit sa suga, cel mai mare s-a repezit sa le-o ia inainte…

Motanasii sug. Cinci codite ridicate sus se clatina incolo si incoace a placere. Zece urechiuse stau ciulite gata sa prinda sfada cu oricine ar incerca sa le strice masa…apoi coditele coboara incet, cate oleaca urechiusele picura si motanasii adorm gramajoara; numai cel dolofan iese din mijlocul lor si, beat de somn, urca pe spinarea mamei – ce sa-i faci asa-i cand te-ai deprins…Erau toti cinci balani si curatei, asa cum fusese si ea odata. Aveau urechiuse intregi si codite frumusele. Erau o mare minune coditele celea – dupa atata pribegie, sarmana mata, pe semne se astepta ca si motanasii ei vor avea urechiuse ciupite si ceva mai putin de jumatate de coada…

Dar a fost sa fie altfel si n-avea capat mandria ei de mama. Incetisor ca sa nu-i trezeasca a inceput a le linge blanitele, de parca ar fi vrut sa le vada toata viata asa curatele cum au aparut pe lume. O raza de lumina strecurata prin acoperis a coborat asupra motanasilor si erau ei frumusei cum nu se mai poate spune. Pe la zori i-a mai trezit sa mai suga. Cel mai pici nu vroia sa se trezeasca – care supt draga, care supt?..Totusi, calcat de ceilalti, s-a trezit si a prins a-i izbi si el cum putea – ce inseamna ma rog sa-i strice somnul! Dupa ce i-a vazut adormiti mata a lunecat incet pe proptea si a pornit prin ograzi cautand mancare…

Era o toamna tarzie…Matele ce aveau stapani s-au mutat cu dormitul prin casele lor, beciurile au capatat lacati, si vanzatorii de la piata mica nu mai picurau ca le era frig…Acum mata galbena cenusie gasea mai greu de mancare…Abia daca facea vreo trei drumuri pe zi si la intoarcere era atat de obosita ca suia cu greu in podul cocioabei…

Dar intr-o zi a disparut disdedimineata si nu s-a mai intors. Motanasii stateau gramajoara si o asteptau ca sa vada ce se fac ei cu atata foame. Mata nu se intorcea si pan-la urma foamea a scos motanasii pe acoperis. S-au incalzit o clipa la soare, apoi au prins a depana o jale in cinci glasuri – poate a uitat de dansii si acum si-a aminti…

Apoi celui dolofan i s-a urat sa tot mieune intr-una – las-ca daca nu vine mata se coboara el singur sa vada de ce nu vine…De data asta era patit – n-a luat-o orbeste, ci a coborat pe propteaua pe care cobora mama-sa…apoi cel mai rasarit, pe semne din zaviste ca altii i-o iau inainte a coborat si el…s-au luat dupa dansul si cei doi tovarasi – peste un sfert de ceas toti cinci erau jos…Pana si cel micut se uita mirat in jur – ca sa vezi, al naibii, s-a coborat si el…

Cand s-a intors biata mata, nu mai stia ce sa faca. In tot largul ograzii erau semanate cinci blanite albe – las- ca – si gasesc ei si singuri de mancare…Parca n-au si ei tot patru labute si un botisor ce prinde indata urma celor gustoase?!

O vreme mata a stat uluita locului. I-a chemat, dar n-au vrut sa vie – numai cel micut a pornit spre dansa, dar in drum a gasit o cutie goala de chibrituri si a prins s-o miroase…Crescusera. Si erau atat de micuti si naivi ca daca s-ar fi repezit un catel, i-ar fi pus pe toti cinci gramada, dar, pe semne a fost cineva acasa in lipsa ei si i-a amagit ca au crescut de ajuns…

O noapte intreaga s-a caznit pana i-a urcat in pod – acum nu era asa de usor sa-i prinzi. Dinspre ziua i-a vazut suiti gramajoara, dar nu-i putea aduna in culcus.

A venit insa o bura rece de ploaie si iar i-a facut micuti cum  erau. Stateau gramajoara incalzindu-se langa dansa, si mata a prins a le insira povestea matelor, de la inceputul inceputurilor si pana in ziua de azi, le-a povestit de unde vine ciuda cainilor si in sfarsit ce-i cu soarecii ceia…

Cand i-a vazut adormiti, a coborat jos sa se dumereasca ce-i cu bura cea de ploaie si daca trece. Dar blana ei, patita de atatea ori s-a zburlit rau de tot si i-a spus ca vine iarna – vine o iarna grea si amarnica, cu zapada si ger… Mata a suit propteaua inapoi si s-a culcat langa motanasi sa se incalzeasca si tot sta cu ochii deschisi, caci erau toti micuti si firavi si venea iarna cu zapada si ger… Nopti intregi a tot urzit in capul ei cinci vieti de motanasi, care erau sa fie cele mai frumoase, apoi intr-o dimineata n-a plecat nicaieri. A gasit cateva coji de paine ascunse de ea pentru zile negre. Apoi a gasit o coada de peste…

Era o zi senina si frumoasa…Ce mai bucurie pe capul motanasilor – habar n-aveau mai inainte ca si mamei lor ii place sa se joace cu degetul de manusa. De bucuria cea mare i s-au suit toti in spinare apoi au prins a-i curata toti blana, s-o faca si pe-a ei alba… Apoi au auzit ceva rontaind si au stat cu totii la panda sa prinda soarecele. De abia pe la chindii au adormit motanasii. Mata a stat o vreme langa ei apoi i-a trezit si a prins a-i cobori din pod.

Parea sa fie suparata, si nu stiau bietii motanasi de ce s-a suparat asa de odata mama lor si incercau s-o impace. Mata insa nu vroia sa se impace. S-a strecurat pe sub gard, chemandu-i dupa dansa. Pasea incet, ca la panda.Ochii larg deschisi privesc reci, alegand cel mai scurt drum, cea mai buna gaura sub gard… Urechile ei ciupite se tintesc la fiece fosnet de frunza, la fiece latrat de caine.

Cinci ghemusoare albesc in umbrele amurgului bucuroase ca pleaca si ele undeva. O boare de vant aduce prin gradini racoarea unei nopti de toamna. Printre crengile goale licaresc ferestrele luminate, si vantul aduce de undeva de printre case o mireasma gustoasa- gustoasa.

Apoi deodata mata s-a oprit. A adunat motanasii langa o tufa. L-a luat pe cel mai mare, mai dezmierdat si au intrat impreuna intr-o ograda. O fetita, careia pe semne nu-i ajunsese ziua, statea langa poarta, cautand cu jind in strada. Mata si-a trecut motanasul pe langa dansa, apoi s-a intors inapoi si a mai trecut o data …Cum a zarit motanasul fetita s-a pornit de indata pe urma lui – pis-pis! Pana l-a prins.Apoi a pornit-o intr-o goana spre casa strigand :

- Bunica, bunica!

Mata n-a mai stat sa astepte bucuria bunicii si s-a intors iute la motanasi, care o asteptau langa tufe. S-a mirat ca-s numai patru…Apoi si-a amintit…

Au mai trecut pe sub cateva garduri, apoi la o cotitura de drum a zarit numai trei blanite in urma ei. Dolofanul disparuse singur. Sa-si fi dat el seama incotro a pornit mata cu dansii, sa fi gasit el singur un loc bun? A stat o clipa la cumpana – sa plece mai departe ori sa-l caute?

S-a intors sa-l caute. L-a gasit cu vreo cateva ograzi in urma. Se oprise langa o lada cu gunoi, i se facuse foame si gasise ceva. A vrut  sa-l ia cu dansa, sa-i gaseasca ea singura un loc mai bun, dar a zarit de odata o mata cenusie ce venea la lada. S-a adunat ghem, gata sa sara in ajutorul puiului ei, dar mata cenusie a venit langa motanas, s-a asezat alaturi si a prins a roade ceva impreuna cu el. Rodea mai mult de urat ce i se facuse, caci se vedea pe semne – era o mata cu stapan, o mata alintata… N-a mai chemat dolofanul din urma ei – s-a intors singura la motanasi, care ramasesera numai trei…

Ceilalti doi tovarasi n-au vrut sa se desprinda unul de altul si mata i-a dus in coridorul unei scoli. Podeaua de ciment sufla rece si motanasii n-au vrut sa ramana. S-au luat din urma ei. Mata i-a mai dus o data, le-a mai cules si niste faramituri, dar motanasii au mancat faramiturile si au venit iar dupa dansa. Totusi mata a hotarat sa-i lase cu orice pret in coridorul scolii. A gasit undeva pe afara un capat de basmaluta – motanasii au prins a se juca cu dansa, si mata a disparut.

Mai greu a fost cu cel micut. Simtise el pe semne ca-i vorba sa-l lepede – imbla scancind din urma ei .L-a varat intr-un beci, dar a iesit inapoi, l-a adormit intr-un cos, dar a sarit iar afara.

Tot imbland si scancind, pe la miezul noptii a cazut intr-o groapa sapata pe marginea drumului pentru copaci. Mieuna disperat.

Mata s-a tupilat in intuneric si statea  tacuta. Motanasul mieuna intr-una. Mata a stat asa multa vreme, apoi a aparut in fundul strazii un omulean. Venea cantand ceva si leganandu-se. A trecut pe langa motanas, si-a contenit cantecul.

S-a aplecat peste groapa, a scos motanasul. A stat o clipa pe ganduri, apoi si-a vazut de drum, dar motanasul s-a pornit din urma lui bocindu-se.

Mata ii urmarea la cativa pasi. Pana la urma omuleanul acela s-a suparat ca nu-si putea sfarsi cantecul din pricina motanasului.S -a oprit, l-a varat in buzunar-motanasul a amutit la cald, iar omuleanul a pornit mai departe, tot leganandu-se impreuna cu cantecul lui.

Bateau zorii… Vantul imbla prin livezi culegand ultimele frunze din copaci. Mata mergea istovita, aiurita…tinea capul jos, urechiusele ciupite nu mai stateau la panda si blana ei galbena cenusie atarna caraghios pe sira spinarii, de parca era imprumutata de la o mata mai rasarita ca dansa…

Cand s-a luminat bine de ziua, drumurile au adus-o iar la cocioaba veche de scanduri. A urcat iute pe proptea sub acoperis, dar podul era pustiu… O astepta un cuibar racit, un deget de manusa, pe care nu-l mai impartea nimeni. Cuminte, sleita de puteri, mata s-a intins alaturi de cuibar si a ramas sa zaca acolo .A stat o zi si o noapte ghemuita – parea ca nici nu mai sufla. A doua zi a sarit jos, hotarata sa fuga din partea ceea a  orasului, sa dispara tot asa cum aparuse nu demult…

S-a dus dar peste o zi a venit inapoi. Apoi a disparut iar si iar a venit – culcusul gol ii parea un motanas de-al ei – un motanas pe care nici nu-l putea duce sa-l lase undeva, nici nu-l putea lua cu dansa…

Si a ramas. Apoi a venit iarna. Cand o razbatea gerul ori foamea, cobora din cocioaba.imbla prin ograda cu ochii inchisi, cu blana zbarlita, venea langa lada cu gunoaie si astepta cuminte pana s-a satura ultima mata, ca sa vada de-a ramane ceva si pentru dansa.

Rareori, cand se abatea vre-un strain in ograda ceea, mata se inviora. Alerga schiopatand in intampinarea lui si mieuna moale de parca vroia sa-l intrebe:

-  N-ai vazut mata motanasii mei? Oare pe unde or mai fi, ce fac, cum o mai duc ei sarmanii?


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Pisica si soarecele – Fabula de Esop

Motanul si bucatarul - Fabula de Ivan Andreevici Krâlov

Balada unui greier mic , poezie de George Toparceanu

Comentarii

  1. trista povestioara !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba nu e trista , e adinc filosofica...Asa sunt , ori cel putin erau, mamele moldovence, mamele in genere pe timpul meu... Ma recunosc si recunosc soarta mamei mele in destinul acestei pisici , anume prin faptul cum a lucrat asupra plasarii cit- de -cit a puilor ei, sperind intr'un viitor mai bun pentru ei decit l-a avut ea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma ajuta cineva?Daca sunt expresii in balada sa imi suneti VA ROG!Si care este rezumatul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu tot caut expresii !!! Asaca cauta singur si nu te lenivi .

      Ștergere
  4. Am crezut cai rezumat, dar in rest e super

    RăspundețiȘtergere
  5. E o balada foarte feumoasa...si trista😢

    RăspundețiȘtergere
  6. ma ajutati la ex 12 de la textul balada celor cinci motanasi

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu