Treceți la conținutul principal

Blana de pisica - Poveste de Fratii Grimm

Povestea Blana de pisica, de Fratii Grimm, poarta in limba germana numele de Allerleirauh (in traducere, “toate felurile de blana”). Motivul tatalui care incearca sa se casatoreasca cu propria lui fiica se regaseste in numeroase povesti, precum “Regele ce voia sa se insoare cu a lui fiica”, “Blana de ursoaica”, sau “Printesa care purta o rochie din blana de iepure”. Sunt de remarcat si numeroasele elementele comune din povestile “Blana de pisica” si “Cenusareasa”.

A fost odata un rege a carui sotie avea parul numai si numai din aur, si care era atat de frumoasa incat nu avea pereche in intreaga lume. Intr-o zi, regina s-a imbolnavit si, simtindu-si sfarsitul aproape, l-a chemat pe rege la ea si i-a spus, "Promite-mi ca nu te vei mai casatori decat daca iti vei gasi o sotie la fel de frumoasa ca si mine, si cu parul de aur asemeni buclelor mele." Dupa ce regele indurerat i-a promis ca va face intocmai, regina si-a inchis ochii si a murit. Regele a ramas indoliat multa vreme, fara a-i mai trece prin cap sa isi gaseasca o alta nevasta. In cele din urma, sfetnicii sai intelepti i-au zis, "Nu mai puteti continua in felul asta. Regele trebuie sa se recasatoreasa, astfel incat sa avem din nou o regina." Asa s-a facut ca au fost trimisi soli in lungul si in latul lumii pentru a se gasi o mireasa la fel de frumoasa ca si fosta regina. Toate cautarile au fost in zadar, pentru ca nu s-a aflat niciunde vreo fata cu parul de aur. Solii au revenit acasa, obositi si cu buzele umflate.

Regele avea o fiica, la fel de frumoasa ca si mama sa, si impodobita cu acelasi par de aur. Atunci cand a crescut, regele s-a uitat mai bine la ea si si-a dat seama ca era aidoma fostei sale regine. Apoi, le-a spus curtenilor, "As putea, oare, sa ma insor cu fiica mea? Ea este leit maica-sa. Daca nu o pot avea ca sotie, nu voi gasi o alta mireasa pe tot pamantul, iar voi imi tot spuneti ca trebuie sa am alaturi o regina." La auzul acestor cuvinte, curtenii au ramas muti de uimire si i-au raspuns: "Cerurile interzic ca un tata sa se insoare cu propria lui fiica! Un astfel de mare pacat nu poate aduce ceva bun." La aflarea intentiilor regelui, fiica sa a fost si ea uluita, dar a sperat ca taica-sau se va razgandi, asa ca i-a spus: "Inainte de a ma marita, trebuie sa am trei rochii: una din aur, asemeni soarelui, una din argint, precum luna, si o a treia la fel ca stralucitoarele stele. In afara de asta, vreau o mantie facuta din o mie de blanuri diferite, in care sa se gaseasca blana fiecarui animal din regat." In acest fel, fata si-a zis ca isi va impiedica tatal sa o ia in casatorie. Regele a adunat insa cei mai iscusiti mesteri din tara si i-a pus sa teasa trei rochii: una din aur, precum soarele, alta din argint, asemeni lunii, si o a treia la fel de sclipitoare ca si stelele. Apoi, le-a poruncit vanatorilor sai sa ucida toate animalele din regat, si sa-i aduca cea frumoasa parte din blanurile lor; in acest fel, a fost facuta o mantie din o mie de blanuri.

Cand totul a fost gata, imparatul a trimis dupa fiica sa. Ea fugise insa in toiul noptii, atunci cand toti dormeau, luand cu ea trei bijuterii, un inel de aur, un colier din aur si o brosa de aur, cele trei rochii (asemanatoare soarelui, lunii si stelelor), pe care le impachetase intr-o coaja de nuca, imbracandu-se cu mantia facuta din o mie de blanuri si manjindu-si fata si mainile cu cenusa, pentru a nu putea fi recunoscuta. Apoi, se rugase cerului sa o ajute, si plecase, calatorind toata noaptea, pana cand ajunsese intr-o mare padure dintr-o tara vecina. Pentru ca era obosita peste poate, s-a asezat sub un batran copac si a adormit pe loc.

Regele care stapanea peste acea padure tocmai venise acolo la vanatoare, iar cainii sai au ajuns langa copacul cel batran si au inceput a o mirosi, a-i da tarcoale fetei si a latra cat puteau de tare. "Mergi repede si vezi ce vanat este acolo", i-a zis regele maestrului sau de vanatoare. Acesta s-a dus pana la copac, si s-a intors, spunand: "Sub acel arbore batran sta cel mai frumos vanat vazut vreodata; blana lui pare a fi alcatuita dintr-o mie de blanuri de animale, si este inca adormit!" "Vezi daca poti sa il prinzi in viata, si il vom lua cu noi", i-a poruncit regele. Maestrul de vanatoare si oamenii lui  s-au reintors la copac, si chiar atunci fata s-a trezit si, inspaimantata, le-a zis: "Nu sunt decat o biata copila, fara mama si tata. Fie-va mila de mine si luati-ma cu voi!" "Bine, domnisoara "Blana de pisica" (asa cum au poreclit-o, pe loc, vanatorii), poti sa lucrezi la bucataria palatului, sa cureti acolo cenusa si sa faci alte lucruri trebuincioase pe acolo." Au dus apoi fata pana la o trasura, si au mers cu ea la palatul regelui din acea tara. Odata ajunsi, i-au aratat un ungher aflat sub scari, unde nu patrundea nici macar o raza de soare si i-au spus, "Blana de pisica, poti sta si dormi in acest loc." Dupa aceea, a fost trimisa la bucatarie, primind sarcinile de a cara apa si lemne, a aprinde focul in vatra, a smulge penele gainilor, a aduna zarzavaturi, a curata soba de cenusa si a face tot felul de treburi de sluga.

Asa a trait "Blana de pisica" multa vreme, plina de intristare si necaz. "Vai, biata printesa!", isi spunea ea, "ce se va petrece cu tine?" Iata insa  ca intr-o zi a avut loc la castelul regelui un mare bal, iar ea i-a cerut bucatarului: "Pot sa ma duc un pic pana sus si sa vad ce intampla acolo. Ma voi ascunde in spatele usii si voi avea mare grija sa nu fiu vazuta ." Bucatarul i-a raspuns: "Bine, poti sa te duci, dar sa te intorci in jumatate de ora sa cureti cenusa." Ea s-a strecurat apoi in camaruta ei de sub scari, si-a dezbracat mantia din blanuri, si-a spalat cenusa de pe fata si maini, devenind la fel de frumoasa precum soarele ce se arata de sub nori. Dupa aceea, a scos din coaja de nuca rochia asemeni soarelui, a imbracat-o si a mers la bal. Toata lumea se uita curioasa la ea, si, cu toate ca nu o cunostea nimeni, oamenii s-au gandit ca nu putea fi decat o fiica de rege. Insusi regele acelei tari a invitat-o la dans, gandindu-se, "Nu am vazut niciodata vreo fata pe jumatate la fel de frumoasa ca ea!"

Atunci cand dansul s-a terminat, printesa s-a furisat afara. Regele s-a uitat dupa ea, dar fata disparuse fara urma, si nimeni nu stia unde se dusese. Au fost chemati soldatii de garda ai palatului, dar nici ei nu o zarisera. Adevarul este ca ea fugise in camaruta ei, isi daduse iarasi cu cenusa pe fata si maini, si isi imbracase mantia de blanuri, devenind iarasi "Blana de pisica". Dupa ce a revenit la bucatarie si a inceput sa stranga cenusa din soba, bucatarul i-a spus: "Lasa cenusa pana maine dimineata si incalzeste supa regelui. Ma duc si eu pana sus, la bal, sa arunc o privire. Ai grija insa sa nu iti scapi vreun fir de par in supa, ca nu vei mai manca niciodata in acest palat!"

Imediat ce a plecat bucatarul, "Blana de pisica" a incalzit supa regelui si a prajit o felie de paine cat de bine a putut. De indata ce a terminat, a luat inelul de aur din odaia ei si l-a pus in farfuria cu supa. Dupa incheierea balului, regele a poruncit sa i se aduca supa si a fost foarte multumit de gustul ei, zicandu-si ca nu fusese niciodata asa de buna. Cand a ajuns la ultimele linguri, a descoperit inelul de aur. Pentru ca nu isi imagina cum ajunsese acolo, a trimis imediat dupa bucatar. Auzind porunca de a se infatisa regelui, bucatarul i-a zis fetei: "Cred ca ai scapat un fir de par in supa. Daca ai facut asta, te asteapta o bataie buna!" Apoi, s-a dus la rege, care l-a intrebat cine gatise supa. "Eu am facut-o", a raspuns bucatarul. Regele l-a contrazis: "Nu este adevarat. A fost mai buna decat ai facut-o tu vreodata." Bucatarul a recunoscut: "Drept sa spun, nu eu am facut supa, ci "Blana de pisica"." "Spune-i atunci lui "Blana de pisica" sa vina pana la mine", a spus regele. Fata a venit cat a putut de repede, iar regele a intrebat-o :"Cine esti tu?" "Sunt o sarmana copila", i-a raspuns printesa, "fara mama, si fara tata." "Cum ai ajuns in palatul meu?" a intrebat-o regele. “Nu sunt buna mai de nimic, decat sa mi se arunce in cap cu pantofi si cizme,” a raspuns ea, “asa ca m-am aciuiat aici ca ajutoare a bucatarului.” “Bine, si cum a ajuns acest inel in supa?”, a continuat sa intrebe regele. Fata i-a spus ca nu stia nimic despre vreun inel, asa ca regele a trimis-o inapoi la treburile ei.

Dupa un timp, a avut loc un alt bal, iar “Blana de pisica” l-a rugat din nou pe bucatar sa o lase sa traga cu ochiul la ce se intampla in marea sala a palatului. “Bine,” a raspuns el, “du-te, dar sa te intorci in jumatate de ora ca sa ii gatesti regelui supa asa cum ii place lui.” Printesa s-a dus degraba in odaia ei, si-a spalat cat a putut de repede fata si mainile, a imbracat rochia argintie precum luna, si a intrat iarasi in sala de bal, aratand ca o adevarata fiica de rege. Regele s-a bucurat sa o revada si a invitat-o la dans. Nici nu a apucat sa se termine bine dansul, ca ea a si fugit, pe furis, astfel incat regele nu a putut sa isi dea seama unde disparuse. Intoarsa in camaruta ei, s-a transformat iar in “Blana de pisica”, si a mers in bucatarie pentru a gati supa. In vreme ce bucatarul plecase pentru a privi si el la bal, fata si-a strecurat colierul de aur in farfuria cu supa. Regele a fost si de aceasta data incantat de mancare, asa ca a trimis dupa bucatar, care a trebuit sa recunoasca inca o data ca nu el, ci “Blana de pisica” facuse supa. Regele a descoperit colierul de aur in farfurie, si a poruncit sa fie adusa in fata lui ajutoarea de bucatar, fata zicandu-i si cu acest prilej ca nu stie nimic despre asta si ca nu este buna decat sa i se arunce in cap cu pantofi si cizme.

Atunci cand regele a organizat un al treilea bal, lucrurile s-au petrecut la fel ca mai inainte. “Parca ai fi o vrajitoare, “Blana de pisica” “, i-a zis bucatarul fetei, “pentru ca intotdeuna pui cate ceva in supa astfel incat regele o gaseste mai gustoasa decat cea facuta de mine.” Fata a urcat iar pana in camera ei, si-a pus de asta data rochia stralucitoare asemeni stelelor, iar regele a dansat cu ea spunandu-si ca arata mai frumoasa ca niciodata. In timpul dansului el i-a pus fetei pe deget un inel de aur, fara ca ea sa isi dea seama, si a poruncit ca dansul sa tina mai mult decat de obicei. Dupa ce muzicantii s-au oprit din cantat, regele a tinut-o strans de mana, insa ea a reusit sa se smulga din stransoare, sa se strecoare printre dansatori si sa se faca nevazuta. Ajunsa in odaie, si-a pus repede pe ea mantia de blana, si, fiind foarte grabita, nu a observat, atunci cand s-a manjit cu cenusa, ca unul din degete ii ramasese curat.

A dat fuga in bucatarie, a gatit supa regelui si a pus in ea brosa de aur. Cand regele a terminat de mancat, a gasit bijuteria si a poruncit sa fie trimisa de indata la el “Blana de pisica”. Regele a vazut din prima clipa degetul ei alb, curat, si inelul pe care il pusese pe mana in timpul dansului, asa ca a insfacat-o de brat, tinand-o cat putea de strans. Fata a incercat sa se elibereze, si mantia de blana i-a alunecat intr-o parte, lasand sa se vada sclipirea rochiei de sub ea.

Apoi, regele a sfasiat mantia, si a putut vedea, cu uimire si incantare, parul ei de aur. Fata si-a spalat cenusa de pe fata si s-a aratat drept  cea mai frumoasa printesa de pe fata pamantului. Regele nu a pregetat sa ii spuna: “Tu esti iubita mea mireasa si, de acum incolo, nimeni si nimic nu ne va putea desparti.” Chiar in acea zi, s-a tinut si nunta, iar la petrecere toata lumea era atat de fericita cum nu se mai vazuse ori auzise vreodata in acea tara sau in oricare alta din lume.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Jorinde si Joringel- poveste dupa Fratii Grimm

BATRANA VRAJITOARE , de fratii Grimm - Poveste de Halloween

Vulpea si pisica , poveste de fratii Grimm

Comentarii