Dochia- legenda

Legenda Dochiei a fost culeasa de folcloristul C. Radulescu Codin si tiparita pentru prima data acum mai bine de 100 de ani. Am pastrat in aceasta adaptare unele cuvinte care astazi nu se mai folosesc precum a se toiegi,a se hutupi, pentru a pastra din frumusetea zicerii acelor vremuri.
Se spune ca Dochia a trait pe vremea dacilor si romanilor, pe cand imparatul Traian a facut podul de la Turnu- Magurele ca sa poata trece Dunarea spre Dacia...

Cica, in acele timpuri, lemnele de foc sau cele care ii trebuiau omului in gospodarie veneau singure... din padure acasa la om..!

Cum? Se ducea crestinul, le taia din padure si ce sa vezi, maiculita?
Lemnele de tot felul, porneau singure, taras- grabis, catre curtea omului, netrase de nimeni si ajungeau singure, acasa la omul care le taiase .Ce vremuri!

Dar tot pe atunci, soacrele se purtau mult mai rau cu nurorile decat in vremurile noastre.., iar lunile anului erau toate de aceeasi lungime..Odata ce venea primavara, zapada disparea cu totul..!!

Si cica era Dochia, o baba rea si cicalitoare de mama focului.
Pacatul a pus-o sa mearga odata in padure si dupa ce a taiat ce-i trebuia, stiind mestesugul lemnelor, nu stiu ce i-a venit babei prin cap si s-a urcat pe unul, ca s-o duca si pe ea acasa..
- Ashaa?!? a strigat lemnul, sarind in sus si deodata, toata padurea a inceput sa urle..- nu ti-e rusine, femeie? Daca asa ti-e vorba si fapta, de azi incolo nu vom mai veni singure in curte de om!  Pana nu v-oti hutupi cu spinarea, tu si cu tot neamul tau omenesc, sa ne faceti crosnie, sa ne duceti taras sau sa puneti boi si cai, nu ne vom mai urni singure din padure. Ai inteles?
- Cum asta?- a spus Dochia amarata?
- Chiar asa! Fa bine si ne cara cu spinarea sau adu un cal si ia-ne de aici.
Si uite-asa, din cauza Dochiei, oamenii se canonesc atat de mult cu lemnele, astazi..!
Dar sa nu uitam!
Dochiei nu-i era de ajuns ca toti oamenii, de acum, o urau de moarte...
Se tinea de rele si-si batea nora si o cicalea, de-i venea femeii sa fuga in lume, nu alta!
- Lasa, puica, nu te mai necaji, ii spunea barbatu-sau, feciorul Dochiei, ca nu mai e mult pana la primavara, cand mama o sa plece cu oile..!
Dar babeta se indarjea ..:
- Ia asculta, fetico, du-te si adu-mi o chita de viorele, ca sa-mi trec vremea cu ele.
- Pai, de unde sa iau acum in Faurar?
- De unde stii!  Altfel e vai si amar de capul tau!
Biata fata!  A plecat pe camp si prin padure sa caute viorele, dar degeaba!
Daca a vazut asa s-a suit pe un munte si a zarit acolo,  la un foc mare, doisprezece voinici, si mai tineri si mai batrani, care nu erau altii decat cele douasprezece luni ale anului.
Si le-a spus pricina ce-o aduse acolo, pe munte, printre lacrimi...
- Lasa neica, nu mai plange, a impacat-o Martie. 
Si cat ai zice peste, voinicul asta i-a luat locul lui Faurar,  zapada s-a topit,  copacii au inverzit,  viorelele au rasarit si biata fata a putut sa culeaga un buchetel pentru Dochia.
Soacra, poama-acra, dupa ce-a vazut viorelele i-a spus fetei:
- Du-te, femeie, si adu-mi un cos cu fragi, ca mi-a venit pofta!
Ce viespe de soacra!!  Plangea fata si isi blestema zilele..! 
Unde s-a mai pomenit si unde s-a mai vazut asa lucru sa gaseasca, in Faurar?
Si cum mergea in nestire, norocul ei, s-a intalnit cu Sfantul Petru.
- De ce plangi, fatuca?
- Uite, tataie... Si fata i-a spus toata tarasania cu soacra-sa.
Sfantul Petru s-a rugat la Dumnezeu si milos I-a spus fetei:
- Dupa muntele acela vei gasi fragi!  Fugi,  fetico si ia cati vrei!
Biata fata,  cand a vazut fragii s-a crucit!  De bucurie a inceput sa planga intr-un hal...!
- Minuni, si-a spus ea, fara sa stie ca mosulica acela era Sfantu-sau Petru.
Dupa ce i-a dus fragii Dochiei, fata a avut liniste vreo doua zile dupa care baboiul a inceput sa spuna:
- Fetico, daca vrei sa scapi de gura mea, pana una alta, du lana asta neagra la garla si spal-o
pana se face alba..
- Cum se poate sa fac asa ceva?- a strigat fata si a inceput sa planga de-i sarea camasa de pe ea.
- Cum vei stii!- i-a spus Dochia.
Si o toiogeste fata la garla. A frecat lana..vreo zece zile, dar nici chip sa se albeasca!
Si cand se dadea de ceasul mortii, sughitand de plans, apare Sfantul Petru si pune mana pe lana.
Lana s-a facut intr-o clipita alba, cum si credeati. Caci Sfantul Petru il rugase pe Dumnezeu  sa albeasca lana, dar si blestemase pe Dochia sa se prapadeasca asa cum nu se mai prapadise nimeni pana la ea..!
Dochia,  dupa ce-a vazut lana albita si a mai vazut si ca vremea se facuse mai buna,  si-a luat oile si s-a carabanit cu ele spre munte.
Flacaul Martie, pe care l-am cunoscut in poveste,  i-a iesit Dochiei inainte si i-a spus:
- Nu pleca acum pe munte cu oile,  ca e prea devreme, mamaie!
- Ei, mai taci,flacaule! A venit Martie si nici ca-mi pasa!
S-a imbracat mamaia noastra, cu noua cojoace si-a plecat cu oile pe munte.
Cand a ajuns sus,  n-a avut de lucru si-a inceput sa cante si sa danseze de parca era capiata:

- Ha,ha, ha!
Ha, ha, ha!
Ca mi s-a dus Faurel!
Trecu ca un taucel,Si mi s-a dus Faurar
De l-am tras prin g...!
A venit si Mortisor
Si-o sa-l trec prin c....r!

Ce-a urmat? Martie s-a facut foc si para cand a auzit vorbele acelea si s-a plans lui Dumnezeu si lui Sfantul Petre care i-au dat voie s-o pedepseasca pe babornita asa cum stia el mai bine.
-Da-mi, mai frate, cateva din zilele tale, i-a spus Martie lui Faurar.
Si Faurar i-a dat.
De atunci, Faurar are zile mai putine decat celelalte luni.

Si a inceput, maica, o zloata si un vifor...!!!!
Dochia o sfeclise. Ce sa faca?  A inceput sa-si scoata cojoacele care se ingreunasera de la ploaie,  pana a ramas numai cu unul. S-a udat pana la piele si fiindca Martie a dat un ger strasnic a inghetat baboiul cu oile ei cu tot.

Si asa a scapat biata nora de un trai si un vatrai..!
Iar fetele de maritat, care nu vor sa aiba parte de soacre rele si cicalitoare sa faca bine sa sarbatoreasca zilele Dochiei-Babele. Si in  zilele noastre, pe muntele Rucar, este o femeie de piatra inconjurata de  oile ei.
Si din ea, inca mai tasneste apa..
Aceea e Dochia din legenda.


A se hutupi- a se ghebosa,a se indesa
A se toiegi- a o intinde la drum, a pleca
a se carabani- a pleca
Faurar- februarie
crosnie- gramada de lemne
chita- buchet
a se canoni- a se stradui, a se chinui

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi