Printesa Fluture - Poveste de Iulia Hasdeu

A fost odata un rege si o regina, care stapaneau doua tari, cele mai mari si mai frumoase de pe pamant; acest rege si aceasta regina erau atat de buni si atat de iubiti de poporul lor, incat traiau cu totii in fericire si belsug. Ca o incununare a fericirii lor, regina dadu nastere unei fetite, la al carei botez chema pe cele sapte zane ale regatului. Una dintre zane, numita Darnica, era totodata si nasa reginei pe care o iubea nespus de mult. De aceea ii facu micutei printese un dar deosebit: ii dadu o frumusete fermecatoare. Cea de-a doua zana o inzestra cu o intelepciune neobisnuita; a treia cu bunatate; a patra cu inteligenta deosebita si istetime patrunzatoare, cea de-a cincea a inzestrat-o cu talent in toate artele; a sasea cu modestie, iar a saptea cu gingasie.


I-au dat numele Incantatoarea, iar regina a incredintat-o cu bucurie ingrijirilor zanei Darnica. Zana a luat de indata fetita in palatul ei, care era in intregime din marmura alba, si acolo a crescut-o cu ingrijiri deosebite, dindu-i educatia ce se cadea unei printese.

Incantatoarea avea 15 ani si era de o frumusete ce-ti lua ochii. Avea toate talentele: canta ca o privighetoare, dansa ca o zana, canta la toate instrumentele, in plus - era atotstiutoare.
Regele si regina, neavind alti copii, o iubeau ca pe ochii din cap. Trecand anii, parintii ei s-au gandit ca trebuie sa o marite si pentru aceasta au vrut sa aiba un tablou cu chipul ei, dar nici un pictor nu i-a putut face un portret care sa-i semene; atunci, zana Darnica, careia regina ii povesti necazul cu pricina, a sfatuit-o:
- Marita regina, fata voastra e atat de frumoasa ca nu poate fi pictata de nimeni; dar intrucat este tot atat de priceputa pe cat e de frumoasa, ea ar putea, uitandu-se in oglinda, sa-si faca singura portretul; astfel, printii si regii carora le veti trimite acest tablou, vor fi deopotriva de incantati, atat de frumusetea, cat si de talentele ei.
- Ai dreptate, spuse regina. Si, de indata chema la ea pe printesa si ii spuse sa-si faca portretul, ceea ce tanara fata indeplini imediat. Peste doua zile tabloul era gata; era de-o asemanare izbitoare, iar regele si regina, dupa ce-si imbratisara fiica, trimisera un ambasador cu portretul pe la regii vecini.

Toti regii tineri si printii, incantati de farmecul si de talentul printesei, venira imediat la curtea tatalui Incantatoarei, si la vederea printesei ramaneau muti de admiratie si se indragosteau nebuneste de ea. Incantatoarea, care era foarte modesta, le multumi tuturor acestor printi cu gratie, dar n-a ales pe niciunul de sot.

Dezamagiti, atat regele cat si regina, nu stiau ce sa creada despre refuzul fiicei lor si, intr-o zi, tatal ei o zari in gradinile palatului; era imbracata intr-o rochie larga de matase alba ca pielea ei; parul de aur cadea in bucle pana la pamint invaluind-o ca o pelerina luminoasa; se plimba visatoare pe marginea lacului. Regele o admira in tacere, apoi, apropiindu-se de ea, ii spuse:
- Fiica mea, stii ca va trebui sa te mariti?
- Da, tata, raspunse Incantatoarea, stiu asta; dar ce vrei, nu-mi place niciunul din acesti printi frumosi care au venit aici anume sa ma vada.
- De ce, Incantatoareo?
- Nu stiu, tata, s-ar parea ca nu am darul de-a indragi vreun barbat.

Regele se indeparta ginditor; se duse s-o gaseasca pe zana Darnica si ii povesti discutia cu printesa. Zana se ingrijora.
- Marite rege, spuse ea, la nasterea fiicei tale, surorile mele si eu i-am dat toate calitatile pentru ca ea sa fie perfecta, dar am uitat sa-i dam darul de-a iubi.
- Nu s-ar putea indrepta aceasta greseala? striga regele. Oh, cat v-as fi de recunoscator. Zana lua o carte, o deschise, citi cateva cuvinte scrise cu litere de aur pe file de satin alb si spuse:
- Pot indrepta aceasta greseala, dar cu o conditie.
- Care?
- Timp de un an, printesa Incantatoarea sa fie preschimbata in fluture, simbolul sufletului. Primesti? Regele era uimit. Zana ii zimbi cu bunatate.
- Accepta, ii spuse; fii linistit; eu voi veghea asupra finei mele. Altceva nu pot face pentru ea.
- Insa regina nu se va invoi niciodata.
- O voi face pe regina sa inteleaga. Sa ai incredere in mine.
- Primesc, zise in sfirsit regele; dar ce voi spune tinerilor si mai ales printului Viteaz, care o iubeste nebuneste pe
fiica mea?
- Spune-le tuturor ca acum e bolnava, dar se va insanatosi curand si... restul ma priveste pe mine. Du-te fara grija, vei fi multumit. Regele pleca tulburat, sovaitor; Zana Darnica se urca intr-o caleasca faurita din azur si aur,
 trasa de patru porumbei albi, si ajunse la palat inaintea regelui; cu o lovitura de bagheta ea transforma printesa intr-un fluture cu aripile smaltuite in mii de culori, atat de frumos ca nicicand nu va mai fi unul asemanator.

Incantatoarea isi pastra toata puterea de gandire de dinainte; si sub aceasta noua forma se inalta in vazduh, apoi cobori si merse de se aseza pe un trandafir. In acest timp regina, disperata, fu mangaiata de zana cea buna, insa printul Viteaz ramase neimpacat. El era unicul fiu al unui rege puternic; era frumos, indatoritor, glumet, istet si atit de curajos incat l-au poreclit Viteazul datorita vitejiei sale. El se indragostise de printesa numai la vederea portretului ei, iar de cand o si cunoscuse, o auzise vorbind, cantand, o vazuse dansand, dragostea lui nu mai cunostea margini; n-o vedea decat pe ea, n-o auzea decat pe ea, nu se gandea decat la ea. Nu se credea iubit si asta-l necajea tare, dar el inca mai spera atunci cind regele ii anunta asa-zisa boala; vestea aceasta l-a dus la disperare:
-Voi muri, striga el, daca nu o vad pe printesa doua zile. Si ros de suparare, din glumet si vesel cum era, a devenit trist, linistit si visator. Apoi, vazind c-a trecut o luna si ca frumoasa printesa nu mai aparuse, cazu bolnav. Tanarul print zacea cat era ziua de lunga. La aceasta veste, regele, tatal sau, il aduse la el ca sa poata fi ingrijit mai bine, dar printul era pe moarte. Batrinul rege, disperat, scrise tatalui Incantatoarei implorindu-l sa i-o trimita pe fiica sa, asa bolnava cum era, jurand ca o va ingriji ca pe propriul sau copil.

In acest timp, printesa preschimbata in fluture a ajuns la palatul tatalui lui Viteaz si, intr-o zi cand printul bolnav lua aer in gradina palatului, el zari insecta gratioasa care de departe stralucea in soare ca o piatra pretioasa. La randul ei, Incantatoarea il recunoscuse pe print si incepand deja sa-l iubeasca, ea ar fi dorit ca el s-o prinda. Printul porunci unui paj din suita sa sa i-l prinda. Pajul incepu sa alerge dupa fluture. Incantatoarei ii fu teama la inceput, apoi simti o mila adanca pentru Viteaz, care era atat de palid si slabit de suferinta incat aproape nu-l recunoscuse. Cum ea il iubea, se lasa prinsa de pajul care o aduse printului. Acesta nu mai vazuse in viata lui un fluture atat de frumos si, cum se distra sa faca un insectar, isi spuse ca acest fluture va sta foarte bine alaturi de alte raritati pe care le colectionase. Lua un ac de aur si spuse unuia dintre insotitori:
- Adu-mi o bucata de catifea rosie, vreau sa infig acest frumos fluture in catifea, asa va fi de un efect grozav!
Incantatoarea se infiora; inimioara ei ingheta; trebuia deci sa moara de mana aceluia pe care-l iubea! N-are importanta; ea l-a vazut, asta-i destul.
Isi astepta deci moartea cu resemnare. Pajul se intoarse cu o perna frumoasa de catifea rosie. Printul apuca fluturele cu o mana, iar cu cealalta ii infipse acul in corp. In clipa aceea, Incantatoarea simti in venele ei mici un frig de gheata, si apoi nu mai simti nimic. Corpul se lungi, aripile disparura si ea se arata inaintea printului uluit, asa cum fusese inainte de preschimbare, frumoasa ca o zi insorita. Era imbracata intr-o rochie de voal alb, captusita cu albastru; parul de aur cadea pina la picioarele-i micute; avea in cosite o coronita de “nu-ma-uita”; ochii ei, mai senini decat azurul cerului aveau o stralucire astrala; gatul alb si gingas era inconjurat cu un sirag de perle si safire, iar bratele erau impodobite cu bratari. Printul cazu la picioarele ei impins de iubire, iar cei din suita sa, muti de admiratie, alergara sa anunte regelui aceasta minune.

Regele sosi in graba, urmat de intreaga curte si, la vederea frumusetii de neinchipuit a printesei, ramase uluit; deodata aparu in vazduh zana Darnica, in caleasca sa.
-Rege, spuse ea, iat-o pe printesa Incantatoarea cu care fiul tau va fi casatorit de astazi inainte. Printe Viteaz, aceasta fiinta frumoasa, desi inzestrata cu toate calitatile, nu te-ar fi putut face fericit pentru ca ea nu putea iubi, de aceea Zanele au hotarit sa-i dea infatisarea de fluture, simbol al sufletului, si sa ramana asa timp de un an, sau pana cand ea va fi prinsa si ucisa de tine. Acum ti-o incredintez plina de iubire pentru tine; fiti fericiti si cind veti avea nevoie de ceva, amintiti-va de zana Darnica. La aceste cuvinte Zana isi lua zborul si disparu. Printul se casatori chiar in seara aceea, cu frumoasa printesa; serbarile au tinut mai mult de o luna de zile. Regele, vazind calitatile fiului sau si simtindu-se batran, l-a pus rege in locul sau. Regele Viteaz si regina Incantatoarea domnira timp indelungat, fericiti si uniti.

Articole din acelasi domeniu in blogul Povesti pentru copii:

Cele 12 printese dansatoare – Poveste de Fratii Grimm

Printesa si bobul de mazare , poveste de Hans Christian Andersen

Ingerul si ghiocelul - Poveste de Iulia Hasdeu
Previous Post
Next Post

Un comentariu:

  1. e cam tare povestea



    eu is Maxim daca sineva de la mine din clasa se uite ii transmit: zdarova si goodbye

    RăspundețiȘtergere