Prunella - Poveste italiana

Prunella este o poveste populara italiana, inclusa de Andrew Lang in "The Grey Fairy Book" (Cartea gri a basmelor). O versiunea a acestei povestiri a aparut, de asemeni, in A Book of Witches (O carte a vrajitoarelor), de Ruth Manning-Sanders. Italo Calvino a introdus o alta versiune, numita "Prezzemolina", in volumul sau "Povesti populare italiene".

A fost odata o femeie care avea o singura fiica. Dupa ce fetita a implinit sapte ani, si-a facut obiceiul de a trece, in drumul ei spre scoala, printr-o livada in care era un prun salbatic, pe ale carui ramuri atarnau niste fructe nemaipomenit de gustoase. In fiecare dimineata, ea culegea cate o pruna si si-o punea in buzunar pentru a o manca mai tarziu, la scoala. Din aceasta pricina fetita a fost poreclita Prunella. Ce nu stia copila era ca acea livada apartinea unei vrajitoare. Intr-o zi, zgripturoaica a zarit-o pe fata atunci cand lua o pruna din pom. Prunella nu isi dadea seama ca face un lucru rau adunand fructe dintr-un pom de pe marginea drumului. Vrajitoarea s-a infuriat insa, asa ca a doua zi s-a ascuns intr-un tufis de langa prun, iar atunci cand Prunella a trecut pe acolo si si-a intins mana pentru a culege un fruct, a tasnit din ascunzatoarea ei si a prins-o strans de brat.

"Ah! Mica hotoaica!" a strigat ea. "In sfarsit, te-am prins. Acum va trebui sa platesti pentru faptele tale rele."

Fetita, aproape moarta de frica, a rugat-o pe batrana femeie sa o ierte, spunandu-i ca nu stia ca facea ceva rau culegand prunele si promitandu-i ca nu va mai face asa ceva niciodata. Vrajitoare nu a avut nici un pic de mila si tarat-o pe Prunella in casa ei, puanandu-si in gand sa o tina acolo pana cand urma sa vina vremea razbunarii ei.

Pe masura ce au trecut anii, Prunella a crescut si s-a transformat intr-o foarte frumoasa fata. In loc, insa, ca bunatatea si frumusetea ei sa inmoaie inima vrajitoarei, aceste calitati o faceau pe batrana si mai uracioasa si geloasa.

Intr-o zi, cotoroanta a chemat-o pe Prunella si i-a zis: "Ia cosul asta, mergi pana la fantana si adu-mi-l plin cu apa. Daca nu faci lucrul asta, am sa te omor."

Fata a luat cosul, a mers pana la fantana si l-a cufundat in apa o data, si inca o data, si inca o data. Munca ei era in zadar. Imediat cum ridica cosul din fantana, apa se scurgea din el. Pana la urma, cuprinsa de disperare, a renuntat sa mai scoata apa, si, aplecandu-se deasupra fantanei, a pornit sa planga din tot sufletul. Deodata, a auzit o voce spunandu-i: "Prunella, de ce plangi?"

Fata s-a intors si a vazut in fata ei un tanar frumos, care se uita cu bunatate la ea, ca si cum i-ar fi parut rau de necazul ei.

"Cine esti tu" a intrebat ea, "si de unde imi stii numele?"

"Eu sunt fiul vrajitoarei," a raspuns el, "si ma numesc Bensiabel. Stiu ca maica-mea si-a pus in cap sa te omoare, dar iti promit ca ii voi da peste cap planul ei marsav. Imi dai o sarutare daca iti umplu cosul cu apa?"

"Nu," i-a zis Prunella, "nu te sarut pentru ca esti fiul vrajitoarei".

"Cum vrei," i-a spus intristat tanarul. "Da-mi cosul si il voi umple cu apa." A scufundat cosul in fantana iar apa a ramas in el. Apoi fata s-a intors acasa, ducand cosul plin cu apa. Atunci cand a vazut-o, vrajitoarea s-a maniat si a strigat: "Te-a ajutat Bensiabel." Prunella s-a uitat in jos si nu a spus nimic.

"Ei bine, vom vedea cine castiga pana la urma," a zis vrajitoarea, cu o voce tremurand de furie.

A doua zi, a chemat-o iarasi pe fata si i-a poruncit:

"Ia sacul asta cu grau. Eu am sa ies pe afara, insa cand ma voi intoarce vreau sa vad ca ai facut paine din tot graul. Daca nu vei face asa, te voi omori." Dupa aceea, cotoroanta a plecat din casa, incuind usa cu zavorul.

Biata Prunella nu stia ce sa faca. Era imposibil sa macine tot graul, sa faca aluatul si sa coaca painea in scurtul rastimp cat lipsea vrajitoarea. La inceput a muncit cu sarguinta, dar cand a vazut ca eforturile ei erau in van, s-a lasat sa cada pe un scaun si a pornit a plange cu amar. La un moment dat, a auzit glasul lui Bensiabel chiar langa ea: "Prunella, Prunella, nu mai plange asa amarnic. Daca imi dai o sarutare, voi face painea si vei fi salvata."

"Nu sarut fiul unei vrajitoare," i-a raspuns Prunella.

Cu toate acestea, Bensiabel a luat graul, l-a macinat, l-a facut aluat, si, atunci cand s-a intors vrajitoarea, painea era gata coapta in cuptor.

Iritata la culme, cotoroanta a zis "Cred ca Bensiabel a fost aici si te-a ajutat." Prunella a privit in pamant, si nu a scos nici un cuvant.

"Vedem noi cine invinge pana la urma," a spus vrajitoarea cu ochii injectati de furie.

In urmatoarea zi, cotoroanta a chemat-o pe fata si i-a zis: "Mergi pana la sora mea, care sta dincolo de munti. Ea iti va da o caseta, pe care va trebui sa mi-o aduci degraba." Vrajitoarea stia ca sora ei era si mai cruda si mai rea decat ea insasi, si ca nu ar mai fi lasat-o pe fata sa se intoarca, ci ar fi inchis-o intr-o temnita, lasand-o acolo sa moara de foame. Prunella nu avea cum sa banuiasca insa nimic despre asta, asa ca a pornit voioasa la drum. Nu a trecut mult si l-a intalnit pe Bensiabel.

"Unde te duci, Prunella?" a intrebat el.

"Merg la sora stapanei mele, de la care trebuie sa iau o caseta."

"Vai, saraca fata!" a zis Bensiabel. "Te duci chiar catre moarte. Da-mi o sarutare si te voi salva."

Din nou Prunella i-a raspuns ca si mai inainte: "Eu nu sarut fiul unei vrajitoare."

"Cu toate acestea, iti voi salva viata," i-a spus Bensiabel, "pentru ca te iubesc mai mult decat pe mine insumi." Ia cu tine aceasta sticluta cu ulei, aceasta paine, aceasta funie si matura asta. Atunci cand ajungi la casa vrajitoarei, unge balamalele portii cu uleiul, si arunca-i painea unui dulau rau care se va repezi la tine. Dupa ce vei trece de caine, vei zari in curte o femeie amarata, incercand in zadar sa scoata apa din fantana cu o galeata agata de parul ei. Da-i ei funia. In bucatarie, vei gasi o femeie chinuita, incercand sa curete vatra cu limba. Ei da-i matura. Apoi, vei vedea o caseta asezata pe un bufet. Ia-o cat de repede poti, si fugi din casa fara sa te mai uiti in urma. Daca faci exact asa cum ti-am zis, vei scapa cu viata."

Prunella a facut intocmai cum o sfatuise baiatul vrajitoarei. Odata ajunsa in fata casei, a uns cu ulei balamalele portii, i-a aruncat painea dulaului, i-a dat femeii necajite de la fantana funia, celei din bucatarie, matura, a luat caseta de pe bufet si a dat sa o zbugheasca afara din casa. Vrajitoarea a auzit-o insa pe fata si a strigat de la o fereastra femeii din bucatarie: "Omoar-o pe hoata! Omoar-o!"

Femeia a raspuns: "Ba nu o sa o omor, pentru ca mi-a dat o matura, in timp ce tu m-ai silit sa curat vatra cu limba."

Apoi, manioasa vrajitoare a tipat catre femeia de la fantana: "Prinde-o pe fata, iti poruncesc, si arunc-o in fantana, sa se incece acolo!"

Dar femeia i-a zis: " Nu, nu am s-o inec, pentru ca mi-a dat aceasta franghie, in vreme ce tu m-ai silit sa imi folosesc parul pentru a scufunda galeata in fantana."

Dupa aceea, vrajitoarea i-a poruncit cainelui sa o insface pe fata, insa aceasta i-a raspuns: "Nu, nu am s-o inhat, pentru ca ea mi-a dat o paine, pe cand tu ma lasi sa mor de foame."

Aproape sufocata de furie, vrajitoarea a strigat: "Poarta, inchide-te in fata ei si nu o lasa sa iasa din curte." Poarta insa i-a zis: "Ba am sa o lasa sa iasa, pentru ca mi-a uns balamalele, si ma pot misca mai usor, in vreme ce tu mi le-ai lasat sa rugineasca."

In acest fel a scapat Prunella, si, cu caseta sub brat, a ajuns la casa stapanei ei care, nu i-a venit sa-si creada ochilor vazand-o teafara si nevatamata, si aratand mai frumoasa ca niciodata. Ochii zgripturoaicei au fulgerat si, cu un glas ragusit, a intrebat-o : " L-a intalnit pe Bensiabel, nu-i asa?"

Prunella s-a uitat in jos si nu a scos nici un cuvant.

"Vom vedea noi," a spus vrajitoarea, "cine va castiga pana la urma. Acum, asculta-ma bine. In cotet sunt trei cocosi, unul galben, altul negru si inca unul, alb. Daca se aude vreun "cucurigu" la noapte, tu trebuie sa imi spui care din ei a cantat. Vai tie daca te inseli. Te voi infuleca dintr-o singura inghititura!"

Bensiabel statea in camera vecina celei in care dormea Prunella. La miezul noptii, fata a fost trezita de cantecul unui cocos.

"Care din ei a fost?" a strigat cotoroanta.

Tremurand se spaima, Prunella a batut usor in perete si a soptit: "Bensiabel, Bensiabel, spune-mi care cocos a cantat?"

"Daca ma saruti iti zic," i-a raspuns Bensiabel.

Fata a zis din nou "Nu".

"Cu toate acestea am sa iti spun," s-au auzit iar soaptele lui Bensabiel, "cocosul galben a cantat."

Vrajitoarea, bagand de seama ca Prunella intarzie sa ii raspunda, s-a apropiat de usa camerei ei, strigand furioasa: "Spune-mi acum care cocos a cantat ca, de nu, te omor!"

Prunella i-a raspuns pe data: "Cocosul galben a cantat."

Cotoroana a batut din picioare manioasa si si  scrasnit din dinti.

Putin timp dupa aceea, s-a auzit un alt cocos strigand "cucurigu."

"Spune-mi care din ei este!" a zbierat vrajitoarea. Ajutata de Bensiabel, Prunella i-a raspuns imediat: "Cocosul cel negru."

Dupa cateva minte, din nou a cantat un cocos, iar vocea zgripturoaicei nu s-a lasat asteptata: "Care din ei a fost?"

Prunella l-a rugat iarasi pe Bensiabel sa o ajute, dar de aceasta data el a ezitat, sperand ca fata va uita ca este fiu de vrajitoare si ii va darui un sarut. Baiatul a auzit insa un strigat disperat al Prunellei: "Bensiabel, Bensiabel, salveaza-ma! Vrajitoarea vine la mine, o simt aproape, ii aud dintii scrasnind!"

Bensiabel a smuls usa din tatani dintr-o singura lovitura si s-a indreptat catre vrajitoare. A tras-o inapoi dinspre Prunella cu asa o mare putere incat cotoroanta s-a impiedicat si s-a rostogolit pe scari, zacand moarta la capatul treptelor.

Apoi, miscata in cele din urma de bunatatea si grija lui Bensiabel, Prunella a devenit sotia lui, si au trait amandoi fericiti pana la adanci batraneti.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Povestea lui Aladin si a lampii fermecate

Spiridusul din trandafir , poveste de Hans Christian Andersen

BATRANA VRAJITOARE , de fratii Grimm. Poveste de Halloween

Comentarii