Racheta fenomenala | formidabila(2) de Oscar Wilde



...Si scoase un oftat adinc, gandindu-se la cufarul de lemn de brad de care fusese indragostita. In schimb, Lumanarea Romana si Focul Bengal isi manifestasera indignarea, strigand mereu cat ii tinea gura: "Prostii! Prostii!".
 Erau fiinte extrem de practice si ori de cate ori nu le placea ceva spuneau "Prostii".


Apoi se inalta luna ca o minunata tipsie de argint; si stelele incepura sa straluceasca, iar din palat rasuna muzica.

Printul si Printesa conduceau perechile de dansatori. Dansau atat de frumos, incat crinii albi si zvelti bagara capul pe fereastra si se uitara la ei, in timp ce uriasii maci rosii clatinau din cap, tinand ritmul.

Apoi suna ora zece, pe urma unsprezece, pe urma douasprezece. Si la ultima bataie a miezului noptii toata lumea iesi pe terasa, iar Regele trimise dupa Pirotehnistul Curtii.
- Sa inceapa focurile de artificii! striga Regele.

Si Pirotehnistul regal facu o plecaciune adanca si merse pana in capatul gradinii. Avea sase insotitori, fiecare cu o torta aprinsa in virful unei prajini lungi.

A fost fara doar si poate un spectacol magnific.
- Zvarrr! Zvarrr! facea Roata de Foc in timp ce se invirtea nebuneste la nesfarsit.
- Bum! Bum! izbucni Lumanarea Romana. Apoi Petardele dantuira peste tot si Focurile Bengale facura ca totul sa para stacojiu.
- La revedere! striga Balonul de Foc in timp ce se inalta spre cer, aruncand scanteiute albastre.
- Poc! Poc! raspunsera Dopurile, care se distrau la nebunie.

Toata lumea avu mare succes, cu exceptia nemaipomenitei Rachete. Era atat de uda de plans, incat nici nu se aprinse. Cel mai bun lucru pe care-l avea era praful de pusca, dar si acela fusese atat de rau udat de lacrimi, incat nu mai facea doua parale. Toate rubedeniile ei sarace, cu care n-avea sa vorbeasca niciodata decat ranjind dispretuitor, tasnira spre cer ca o minunata gradina de aur cu flori de foc.
- Ura! Ura!, strigara curtenii, iar micuta Printesa rase de bucurie.
- Presupun ca pe mine ma pastreaza pentru vreo ocazie cu totul speciala, spuse Racheta. Fara indoiala ca asta este motivul amanarii! si-si lua un aer mai arogant ca niciodata.

A doua zi muncatorii venira sa faca ordine peste tot.
- Aha, trebuie sa fie o delegatie, zise Racheta. Am s-o primesc cu toata demnitatea cuvenita.

Drept care isi ridica nasul si mai sus decat de obicei si incepu sa se incrunte sever de parca ar fi meditat asupra unui subiect de o importanta nemaipomenita. Dar muncatorii n-o bagara in seama decat la plecare. Abia atunci unul din ei dadu cu ochii de ea si striga:
- Hei! Uite ce Racheta tampita!
Si o arunca peste zidul gradinii, intr-un sant.
- Racheta Tampitaaa? Racheta tampitaaa?, se minuna ea, invartindu-se prin aer. Cu neputinta! Racheta cumplita, asta trebuie ca a spus omul. Tampit si cumplit suna cam la fel si, de fapt, uneori se si confunda, adauga Racheta afundindu-se in noroi.
Dupa o vreme, comenta: "Nu prea e comod aici, dar negresit trebuie sa fie vorba de o localitate balneara foarte la moda, la care m-au trimis sa ma refac. Adevarul este ca aveam nervii foarte zdruncinati si putina odihna n-o sa-mi strice."

Tocmai atunci veni inotand spre ea prin baltoaca o broscuta cu ochisorii stralucatori ca niste giuvaieruri si o hainuta verde baltata:
- Ha, ha! Iata si un musafir! Ei, la urma urmei, nimic nu e mai placut decat noroiul.
Daca am un sant si putina vreme ploioasa, altceva nici nu-mi mai trebuie. sunt pur si simplu fericita. Credeti ca o sa fie o dupa-amiaza umeda? Eu una trag nadejde, dar vad ca cerul e inca albastru si fara nori. Ce pacat!
- Ham, ham! reincepu sa tuseasca Racheta.
- Vai, ce glas incantator aveti! striga Broscuta. Seamana, de fapt, cu oracaitul, care cu siguranta este sunetul cel mai muzical din lume.
Asta-seara o sa puteti asista la spectacolul pe care-l dam la Clubul Veseliei. Ne asezam in vechiul helesteu cu ratuste de langa casa fermierului si, cum se ridica luna pe cer, incepem. E un concert fermecator si toata lumea sta sa ne asculte fara sa inchida un ochi pana dimineata. De fapt, chiar ieri am auzit-o pe nevasta fermierului spunandu-i mamei ei ca din pricina noastra n-a pus geana pe geana toata noaptea. E o mare satisfactie sa constati ca te bucuri de atata popularitate.
- Ham, ham! tusi Racheta, suparata la culme ca nu poate spune si ea o vorba.
- Da, da, o voce incantatoare, relua Broscuta. Sper ca veti veni cu noi la helesteul ratustelor. Va rog sa ma scuzati, dar eu trebuie sa plec ca sa ma ocup de fetitele mele. Am sase fiice - o frumusete! , dar tare mi-e teama sa nu dea stiuca peste ele. E o bestie lacoma ca un capcaun si n-ar avea nici o mustrare de constiinta sa le manance la micul dejun. Ei, va las cu bine. Va rog sa ma credeti ca mi-a facut mare placere conversatia dumneavoastra.
- Ce sa-ti spun, conversatie! zise Racheta. Dumneata ai trancanit tot timpul. Asta nu se poate numi conversatie!
- Cineva mai trebuie sa si asculte, iar mie imi place sa sustin eu conversatia. E o mare economie de timp si evita disputele.
- Dar mie imi plac disputele.
- Vai, sper ca va inselati! zise cu amabila condescendenta Broscuta. Disputele sunt extrem de vulgare, fiindca in societatea aleasa toata lumea e exact de aceeasi parere. Va spun pentru a doua oara la revedere, caci imi vad in departare fetitele.
Si Broscuta inota spre ele.

- Esti o persoana enervanta si foarte prostcrescuta, spuse Racheta. Nu pot sa sufar oamenii care vorbesc despre ei insisi, asa cum faci dumneata, cand altii vor sa vorbeasca despre ei - de pilda, ca mine. Asta zic eu ca inseamna egoism, lucru de-a dreptul detestabil, mai ales pentru cineva cu temperamentul meu, caci sunt binecunoscuta pentru firea mea intelegatoare. De fapt, ar trebui sa iei exemplu de la mine. Nici c-ai putea avea un model mai bun.
Acum ti se ofera prilejul acesta extraordinar, ar trebui sa profiti iute de el, caci ma intorc aproape imediat la Curte. Acolo sunt mare favorita; de fapt, in cinstea mea s-au casatorit ieri Printul si Printesa. Dar bineinteles ca dumneata habar n-ai de toate chestiile astea, fiindca esti provinciala.
- N-are rost sa-i vorbesti, zise o Libelula asezata in varful unei maciulii de papura. Nu-ti slujeste la nimic, caci Broscuta a plecat.
- Ma rog, ea e in paguba, nu eu, raspunse netulburata Racheta. Doar n-o sa incetez sa-i vorbesc pur si simplu pentru ca nu-mi da atentie. Mie imi place foarte tare sa ma aud vorbind. E una din cele mai mari desfatari ale mele. Adeseori intretin conversatii lungi cu mine insami si sunt atat de isteata, incat mi se intimpla sa nu inteleg nimic din ce spun.
- Atunci cu siguranta ca ar trebui sa tii conferinte si prelegeri de filosofie! zise Libelula si, desfacandu-si minunatele-i aripioare de voal, se inalta spre cer.
- Doamne, ce proasta e ca n-a mai stat! isi zise Racheta. Nu cred sa mai aiba un asemenea prilej de a-si deschide mintea. Oricum, mie nu-mi pasa nici cat negru sub unghie. Cu siguranta, geniul meu va fi apreciat la adevarata lui valoare intr-o buna zi.
Si Racheta se mai afunda putin in noroi.
Dupa o vreme inota spre ea o Rata mare, alba. Avea picioarele galbene, degetele lipite si, din pricina felului in care isi legana trupul, trecea drept o mare frumusete.
- Mac-mac-mac! Vai, dar ce forma ciudata ai! Nu te supara ca te intreb, asa te-ai nascut sau ai suferit vreun accident?
- Se vede de la o posta ca n-ai fost niciodata la oras, caci altfel ai sti prea bine cine sunt! ii replica Racheta. Dar, ma rog, sunt gata sa-ti iert ignoranta. Ar fi nedrept sa te astepti ca altii sa fie la fel de fenomenali ca tine. Ei bine, cred ca te vei mira afland ca eu sunt in stare sa ma inalt in zbor pina-n tariile cerului si sa ma cobor apoi intr-o ploaie de aur.
- Asta nu mi se pare cine stie ce, pentru ca nu prea vad la ce i-ar sluji cuiva. Daca ai putea ara ogoarele ca boul sau trage o caruta cum face calul ori pazi oile ca dulaul de stina - asta da, ar fi ceva.
- Draga mea necunoscuta, ii striga Racheta cu maxima aroganta. Imi dau bine seama ca tii de fiintele de rand. O persoana de rangul meu nu este niciodata utila. Noi avem anumite inzestrari si asta e mai mult decat suficient.
Personal, nu manifest prea multa intelegere pentru harnicie sau pentru munci - cel mai putin pentru cele pe care dumneata pari sa le recomanzi. De fapt, opinia mea dintotdeauna a fost ca munca grea este pur si simplu refugiul oamenilor care n-au nimic de facut.
- Ei, ma rog, zise Rata, cu firea ei pasnica, multumita careia nu se certase niciodata cu nimeni. Gusturile difera. in orice caz, sper ca te vei instala aici printre noi.
- Fereasca Dumnezeu! striga Racheta. sunt doar musafir aici, un distins oaspete. Adevarul este ca locul mi se pare destul de plicticos. N-ai nici societate aleasa, dar nici singuratate. Ce mai vorba? Este un mediu esentialmente suburban. Probabil ca ma voi intoarce la Curte, caci stiu ca sunt menita sa starnesc senzatie in lume.
- Pe vremuri ma batuse si pe mine gandul sa intru in viata publica, zise Rata, mai ales ca sunt atatea si atatea lucruri care au nevoie de o reforma. Nu demult chiar am luat cuvantul la o intrunire si am adoptat rezolutii prin care condamnam tot ce nu ne era pe plac. Numai ca ele nu par sa fi avut mare efect. Acum insa am mai mult preocupari domestice si ma ingrijesc de familia mea.
- Eu una sunt facuta pentru o cariera publica, la fel ca toate rubedeniile mele, chiar si cele mai umile. Ori de cate ori ne facem aparitia in lume, starnim senzatie. Eu una inca nu mi-am facut aparitia, dar cand va veni ziua aceea, va fi o priveliste magnifica. Viata domestica te imbatraneste groaznic de repede si-ti abate gindurile de la preocuparile superioare.
- Ah, preocuparile superioare in viata, ce frumoase sunt astea! se extazie Rata. Asta-mi aduce aminte ca mi-e o foame cumplita.
Si o porni inot in josul santului, macaind de zor.
- Intoarce-te! Vino inapoi! striga tare de tot Racheta. Mai am sa-ti spun o multime de lucruri.

Dar Rata nu-i dadu nici o atentie.
"Ei, imi pare bine ca a plecat. Avea, e foarte clar, o minte burgheza", isi zise Racheta si se mai afunda putin in noroi.
Incepu sa mediteze la singuratatea geniului, cand deodata venira in fuga spre malul canalului doi baietei in camasute albe, cu un ceaun si cateva lemnisoare.
"Aha, trebuie sa fie o delegatie trimisa la mine!", isi zise Racheta si adopta o tinuta cat mai demna.
- Hei! striga unul dintre baieti. Ia uita-te la batul ala vechi! Cum naiba o fi ajuns aici?
Si scoase racheta din sant.
"Bat vechi!", se indigna in sinea ei Racheta. "Imposibil! Bat verde! Asta trebuie sa fi spus. Da, ar fi chiar un compliment. Probabil ca m-a luat drept un demnitar de pe la Curte."
- Sa-l punem pe foc! O sa fiarba mai repede ceaunul, zise celalalt baiat.

Asadar, aranjara cat mai bine lemnisoarele, pusera Racheta in varf si aprinsera focul.
"Vai, dar e de-a dreptul magnific! O sa explodez in plina zi, ca sa ma poata vedea toata lumea!", exclama in sinea ei Racheta.
- Acum putem sa tragem un pui de somn, zisera baietii, si, pana ne trezim, o sa fiarba si apa din ceaun.

Si se intinsera pe iarba si inchisera ochii.
Racheta se umezise de tot, asa ca se usca foarte incet. intr-un tirziu insa, o cuprinse focul.
"Acum o sa ma lansez!", striga ea, indreptindu-se, si se incorda.
"Stiu ca o sa ma inalt pana deasupra stelelor, deasupra lunii mult mai sus decat soarele. De fapt, o sa zbor atat de sus incat..."
Fas! Fas! Fas! Si se ridica in vazduh.
- Incantator! striga Racheta. Asa o sa plutesc la nesfarsit. Vai, ce succes pentru mine!
Dar n-o vazu nimeni.
Apoi o cuprinse un fel de furnicatura peste tot.
- Acum o sa explodez! striga ea. O sa dau foc intregii lumi si o sa fac atata zgomot, incat un an intreg nimeni n-o sa mai vorbeasca decat despre asta.

Si chiar exploda. Poc-poc-poc! izbucni praful de pusca - in privinta asta, nu incape nici o indoiala.
Dar nimeni n-o auzi, nici macar cei doi baietei, care dormeau tun.

Nu mai ramase din ea decat batul, iar acesta cazu in spinarea unei Gaste care-si facea plimbarea pe poteca de langa sant.
- Dumnezeule mare! striga Gasca. A inceput sa ploua cu bete!
Si se azvirli in apa.
- Stiam eu ca o sa fac mare senzatie, rosti cu ultima suflare Racheta si se stinse de tot.

Sfarsit.

Racheta fenomenala|formidabila(1) de Oscar Wilde

Povestea Prietenul devotat de Oscar Wilde

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi