Cei sapte corbi - Poveste de Fratii Grimm

Povestea Cei sapte corbi infatiseaza, la fel ca si alte opere ale Fratilor Grimm, precum "Cei 12 frati", "Cele sase lebede" si "Fratele si sora", o fata ce isi salveaza fratii. Se spune ca, in regiunea si perioada in care a fost culeasa povestea, multi tineri  erau inrolati de rege pentru a fi trimisi ca mercenari. Drept urmare, numerosi capi de familie isi lasau mostenirea fetelor lor, putand in acest fel  sa aiba si un mai mare control asupra lor si a casatoriilor lor. Unii folcloristi asociaza aceasta poveste cu practica ultimogeniturii, in care dreptul de mostenire revenea ultimului nascut dintr-o familie.

Un om avea sapte fii, dar isi dorea din tot sufletul o fata, o nazuinta ce nu parea ca i se va indeplini vreodata. Chiar atunci cand isi pierduse orice nadejde, nevasta lui i-a vestit ca vor avea un nou copil, ce s-a dovedit a fi, pana la urma, mult visata fata. Mare a fost bucuria celor doi parinti, insa fetita era bolnava si micuta, si din pricina slabiciunii ei, trebuia neaparat sa fie botezata.

Tatal a trimis unul din baieti sa fuga repede pana la fantana si sa aduca niste apa pentru botez. Ceilalti sase frati ai sai au alergat de indata impreuna cu el. Pentru ca fiecare dintre ei voia sa fie cel dintai ce aducea apa, baietii au tras de galeata in toate partile, si au scapat-o in fantana. Au ramas apoi acolo inlemniti, nici unul dintre ei neindraznind sa se intoarca acasa.

Atunci cand tatal a vazut ca baietii intarzie, a zis, "Desigur, s-au luat cu joaca si au uitat unde i-am trimis, baieti netrebnici!"

Temandu-se ca fetita ar putea muri nebotezata, a strigat plin de manie, "As vrea ca acesti baieti sa se transforme cu totii in corbi."

Abia a terminat de rostit aceste cuvinte ca a si auzit un fluturat de aripi deasupra capului, si indreptandu-si privirea catre cer, a zarit sapte corbi ce se indepartau in zbor.

Parintii nu aveau cum sa intoarca blestemul, si desi erau mahniti de pierderea celor sapte baieti, au reusit sa se isi gaseasca alinare alaturi de fata lor, care, in curand, a devenit viguroasa si s-a facut din ce in ce mai frumoasa cu fiecare zi.

Multa vreme, fata nu a stiut ca avusese frati, pentru ca parintii se fereau sa ii vorbeasca despre ei. Intr-o zi, a auzit din intamplare niste oameni care vorbeau despre ea. Ei spuneau ca era foarte frumoasa, insa era de vina pentru nenorocul fratilor ei. Aceste vorbe au mahnit-o adanc, si a mers imediat pana la tatal si mama sa, intrebandu-i daca avea cu adevarat niste frati, si ce se petrecuse cu ei.

Vazand ca nu mai aveau cum pastra secretul, ei i-au spus ca fratii sai fusesera condamnati de o soarta cereasca, si ca nasterea ei nu avea nimic de a face cu napasta cazuta peste baieti. Cu toate acestea, sufletul fetei era macinat zi de zi de necazul fratilor ei, si, in cele de urma, a inceput sa creada ca este de datoria ei sa ii salveze pe baieti.

Ea nu a avut pace pana cand nu a fugit in secret de acasa si a pornit sa colinde lumea, in speranta ca isi va gasi fratii si ii va elibera, indiferent ce ar fi trebuit sa faca pentru asta. Singurele lucruri pe care si le-a luat cu ea la plecare au fost un mic inel care sa ii aminteasca de parinti, o paine pentru a-si astampara foamea, un mic ulcior de apa pentru a nu suferi de sete, si un scaunel pe care urma sa seada atunci cand o ajungea oboseala.

Fata a mers necontenit, departe, departe, pana la capatul lumii. S-a dus pana la soare, dar acesta era fierbinte, de nesuportat, si obisnuia sa ii manance pe copiii mici. A fugit inapoi, si s-a dus pana la luna, dar aceasta era prea rece, infricosatoare si rea, si atunci cand a vazut-o pe fata, a spus, "Miros, miros a carne de om..."

Fetita a fugit repede inapoi si s-a dus pana la stele, care erau prietenoase si bune cu ea, fiecare dintre ele sezand pe cate un scaunel numai al ei. Atunci cand s-a inaltat steaua diminetii, ea i-a daruit un os de gaina, si i-a zis, "Fara acest os de gaine nu poti deschide muntele de sticla, iar fratii tai sunt inchisi inaluntrul acestui munte."

Fata a luat osul, l-a infasurat bine intr-o carpa, si si-a vazut de drum pana la muntele de sticla. Poarta muntelui era inchisa, asa ca ea a inceput sa caute osul de gaina, dar atunci cand a desfacut carpa unde il pusese nu a mai gasit nimic. Pierduse darul bunelor stele!

Ce mai putea sa faca? Voia neaparat sa isi salveze fratii, dar nu mai avea cheia muntelui de sticla. Pana la urma, a scos din bocceluta un cutit, si-a taiat un degetel, l-a pus in gaura cheii si, din fericire, poarta s-a deschis.

Imediat ce a intrat, un pitic a venit la ea si a intrebat-o, "Copila mea, ce cauti tu aici?"

"Imi caut fratii, cei sapte corbi," a raspuns ea.

Piticul i-a zis, "Stapanii  corbi sunt plecati dar, daca vrei, poti sa ii astepti aici pana se intorc. Poftim inauntru."

Apoi, piticul a adus masa corbilor pe sapte mici farfurii si in sapte mici cupe. Sora lor a gustat cate putin din fiecare farfurioara si a baut cate o inghititura din fiecare paharel. Fara sa isi dea seama, in cel din urma pahar si-a scapat inelul ce-l purta cu ea.

Dintr-o data, a auzit un mare vajait si fluturat in aer, iar piticul i-a spus, "Corbii stapanului se intorc acasa."

Au venit de indata toti cei sapte corbi, infometati si insetati, si s-au uita dupa farfuriile si cupele lor. Apoi, unul cate unul,  au zis, "Cine mi-a mancat din farfurie? Cine mi-a baut din pahar? Este urma gurii unui om."

Atunci cand cel de-al saptelea corb a baut pana la fund din cupa lui, inelul s-a rostogolit catre el. Uitandu-se bine la el, l-a recunoscut a fi inelul mamei si tatalui lor, si a exclamat, "Sa dea Domnul ca sora noastra sa fie aici; daca se intampla acest lucru, putem fi eliberati."

Fata, ascunsa in spatele usii, a auzit aceste cuvinte si a iesit la iveala, iar corbii s-au transformat iarasi in oameni. Ei si-au imbratisat si si-au sarutat sora, si au plecat cu toti, fericiti, spre casa.


Articole din acelasi domeniu pe blogul "Povesti pentru copii":

Povestile Fratilor Grimm

Rapunzel - Poveste dupa Fratii Grimm

Cei trei frati - Poveste de Fratii Grimm

Comentarii