Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi

Buratino este personajul principal al cartii Cheita de aur, sau Aventurile lui Buratino, scrisa de Alexei Nikolaevici Tolstoi. Inspirat de povestea "Aventurile lui Pinocchio", de Carlo Collodi, Buratino este, la origine, un personaj din "commedia dell'arte", un tip de teatru popular al mastilor, aparut in Italia secolului al XVI-lea.

Numele de Buratino deriva din cuvantul italian "burattino", avand semnificatia de papusa sau marioneta din lemn. Cartea lui Tolstoi a fost publicata in anul 1936, devenind cu repeziciune extrem de populara in randul copiilor din Uniunea Sovietica. Povestea a devenit subiectul multor desene animate si a fost ecranizata de mai multe ori, filme rusesti cu Buratino aparand pe marile ecrane inclusiv in anii 1959 si 1875.

Potrivit marturisilor scriitorului, Tolstoi a citit de mic copil Pinocchio, insa, pierzand cartea lui Collodi, a inceput sa si-o reimagineze multi ani mai tarziu, in incercarea de a creea o serie de povesti menite a fi spuse inainte de culcare chiar propriilor sai copii.

Rezumatul povestii Cheita de aur sau Aventurile lui Buratino

Asemeni lui Pinocchio, Buratino este o papusa de lemn cu un nas foarte lung. Potrivit povestii, el este cioplit de tata Carlo dintr-un bustean de lemn, si capata, dintr-o data, viata. In timpul crearii sale, Buratino ajunge sa aiba un nas lung din pricina unei miscari neindemanatice a tatalui Carlo. Acesta incearca sa i-l scurteze, insa eforturile sale sunt in zadar, pentru ca nasul papusii sale se lungeste mereu, si mereu, din nou, in ciuda eforturilor sale.

Tata Carlo isi vinde singura haina pentru a cumpara un abecedar pentru Buratino si a-l trimite la scoala. Cu toate acestea, baiatul este atras de un anunt despre un  teatru de papusi proaspat sosit in oras, si isi vinde cartile pentru a-si cumpara un bilet la spectacol. Aici se imprieteneste cu alte marionete, insa raul maestrul papusar Carabas Barabas vrea sa il arunce pe foc pentru ca ii stricase spectacolul.
Carabas Barabas il elibereaza, totusi, pe Buratino dupa ce afla de la acesta ca in casa tatalui sau Carlo se afla o usa secreta, cautata de multa vreme de papusar. O cheita de aur ce fusese odata in posesia lui Carabas, si pe care o pierduse la un moment dat, era singurul mijloc de a deschide acea usa tainica.  Atunci cand ii da drumul, Carabas Barabas ii daruieste lui Buratino cinci banuti de aur, pentru a-i da tatalui sau, astfel incat sa pazeasca intrarea secreta mascata de o pictura infatisand o vatra.

In drumul spre casa, Buratino se intalneste cu motanul Bazilio si vulpea Alisa, care vor sa-i sterpeleasca banutii, pretinzand ca si-i poate inmulti punandu-i in pamant, ca pe niste seminte, in Tara Prostilor, pe Campul Minunilor. Dupa ce cei doi incearca, fara succes, sa ii fure mica avere si il spanzura cu capul in jos de un copac, Buratino este salvat de fetita cu parul albastru, cea mai frumoasa papusa din teatrul lui Carbas Barabas, ce fugise de la crudul ei stapan si locuia intr-o casuta dintr-o padure. Fata incearca apoi, cu mari impotriviri, sa ii dea lui Buratino o educatie aleasa, si sa il invete sa scrie si sa socoteasca.

Baietelul evadeza apoi dintr-o magazie in care fusese inchis drept pedeapsa pentru obrazniciile sale de fata cu parul albastru, fiind condus de un liliac in asa-zisa Tara a Prostilor. Liliacul era, de fapt, un complice al celor doi sarlatani, si il aduce la Bazilio si Alisa, ce nu renuntasera la planul de a-i lua banutii de aur. Dupa ce il conving sa isi ingroape banii pe "Campul Minunilor", si si-i insusesc, cei doi il dau pe mana politistilor caini, pretinzand ca este hot si haimana. Aruncat de politisti intr-un iaz intunecat si murdar, Buratino afla de la broastele de acolo ca cei patru galbeni ii fusesera furati, iar broasca testoasa Tortilla ii daruieste cheita de aur. Baiatul fuge apoi din Tara Prostilor si isi intalneste un tovaras de suferinta, pe Pierrot, o papusa de la teatrul de papausi, urmarita de Barabas pentru ca trasese cu urechea la discutia lui cu Duremar, un vanzator de lipitori de leac ce  ii povestise papusarului despre broasca testoasa ce avea cheita de aur.

Dupa aceea, Buratino si Pierrot merg la Malvina, fetita cu parul de aur, dar sunt nevoiti sa fuga impreuna cu ea si cainele ei, Artemon, de frica lui Carabas Barabas si a cainilor politisti. La marginea padurii, are loc o lupta crancena intre Barabas si cainii politisti de o parte, si Buratino, cainele Artemon si alte ajutoare ale baiatului precum niste lastuni, un vultur, niste serpi, arici, bondari, carabusi, pe de alta parte. Buratino si aliatii sai ies invingatori, iar Carabas Barabas ramane prizonier al unui pin, cu barba-i mare lipita de rasina de pe scoarta acestuia.

Buratino se strecoara apoi, in spatele unui cocos, in hanul unde mancau papusarul si Duremar, reusind sa afle secretul cheitei de argint.
Chiar atunci cand pareau ca nu mai au nici o cale de scapare din fata lui Barabas, aliat cu matonul Bazilio si vulpea Alisa, Buratino, Malvina si Pierrot sunt salvati in mod neasteptat de tata Carlo.

Odata ajunsi acasa, tata Carlo deschide usita tainica, si, coboara impreuna cu fiul sau, si celelalte doua marionete, pe o scara de piatra, sub pamant, si ies din nou la lumina, descoperind un minunat teatru de papusi. Aici  se hotarasc cu totii sa puna in scena o piesa minunata, intitulata "Cheita de aur sau nemaipomenitele patanii ale lui Buratino si ale prietenilor sai". La prima reprezentatie, i-a parte si Carabas Barabas, care spumega de furie dupa ce vede ca toate papusile sale fugisera de la el, fiind actori in noul si nemaipomenitul teatru de papusi.


Articole asemanatoare din blogul „Povesti pentru copii”:

Regele si camasa - Fabula de Tolstoi


Cheia de aur - Poveste de Fratii Grimm



Comentarii

  1. este foarte buna dar sa vrea si pe capitole

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti dau nota 7 .. Am luat 9 pe da

    RăspundețiȘtergere
  3. M-a ajutat mult această poveste, elevii mei de la scoala o adoră

    RăspundețiȘtergere
  4. M-a ajutat mult această poveste, elevii mei de la scoala o adoră

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu