Familia fericita - Poveste de Hans Christian Andersen

Cineva m-a rugat azi sa traduc povestea “Familia fericita” de Hans Christian Andersen, asa ca am trecut de indata la treaba, si iata rezultatul! Este o frumoasa poveste despre niste melci, dar care parca ne duce cu gandul si la oameni, niste oameni multumiti cu micul univers al familiei lor, ce ii face sa se simta mandri si importanti, indiferent daca parerea lor despre lumea inconjuratoare este eronata sau cu mult indepartata de realitate.

Cu adevarat, cea mai mare frunza din aceasta tara este cea de brusture; daca cineva isi tine in fata o astfel de frunza ii poate servi drept sort, iar daca si-o pune pe cap atunci cand ploua, este la fel buna ca si o umbrela, pentru ca este nemaipomenit de larga. Brusturele nu creste niciodata de unul singur, ci are mereu cel putin cativa tovarasi prin preajma; este foarte delicios, iar acest deliciu este hrana melcilor. Marii melci albi, din care persoanele alese faceau altadata tocanita, mananca din aceasta frunza si exclama, "Hm, Hm! Ce delicios!", pentru ca sunt de parere ca gustul ei este atat de delicat !

Era odata un vechi conac in care oamenii nu se mai ospatau de multa vreme cu melci. De fapt, disparusera cu totul de aici. Brusturii insa nu disparuse, si cresteau din belsug, peste alei si in toate razoarele; nu puteau fi tinuti un frau, era o adevarata padure de brusturi. Daca nu ar fi fost ici-colo cate un mar sau un prun, sau un alt fel de pom, nici nu ai fi crezut ca acolo era o gradina; brusturii erau peste tot, si in mijlocul lor traiau ultimii doi batrani melci albi.

Nu stiau nici ei cat de batrani sunt, insa isi puteau aminti foarte bine ca fusesera odinioara mult mai multi, ca faceau parte dintr-o familie de pe taramuri straine, si ca toata aceasta padure de brusturi fusese plantata special pentru ei. Nu fusesera niciodata in afara ei, dar stiau ca exista si altceva in lume, si anume cladirea conacului, si ca aici erau fierti pana deveneau negri, fiind pusi apoi pe farfurii din argint; ce se intampla insa mai departe nu aveau de unde sti; de fapt, nici macar nu si imaginau ce inseamna sa fii fiert si sa stai pe o farfurie de argint; se spunea, insa, despre ei ca erau gustosi, o reala delicatesa. Nici carabusii, nici gandacii, nici macar ramele carora le cerusera lamuriri nu le putusera spune nimic despre ce insemna sa fii fiert si pus pe o farfurie de argint.

Batranii melci albi erau cele mai distinse persoane din lume, dupa cate stiau; padurea fusese plantata special pentru ei, iar conacul era acolo pentru a fi fierti si asezati pe o farfurie de argint.

Duceau o viata foarte singuratica si fericita; pentru ca nu reusisera sa aiba copii, adoptasera un pui de melc obisnuit, pe care il crescusera ca pe copilul lor. Cel mic nu crestea insa, poate tocmai pentru ca provenea dintr-o familie obisnuita. Cu toate acestea, celor batrani, mai ales Doamnei Mama Melc, li se parea ca se marise putin. Asa ca ea il ruga pe Tata Melc daca nu putea sa vada, macar sa pipaie cochilia micului melc pentru a constata daca nu cumva crescuse. Tatal facea intocmai si descoperea ca buna mama avea dreptate.

Intr-o zi, s-a pornit o mare furtuna insotita de ploaie.

"Auzi cum parca bate toba pe frunzele de brusturi!" a spus Tatal Melc.

"Sunt stropii de ploaie!" i-a raspuns Mama Melc. "Iar acum apa se scurge pe tulpini! Ai sa vezi ca se va face mare umezeala aici! Sunt foarte fericita ca avem o casa trainica, la fel ca si micutul nostru! S-a facut cu mult mai mult pentru noi decat pentru toate celelalte vietuitoare; se vede bine ca suntem persoane importante in lume, nu-i asa? Am fost daruiti cu o casa inca de la nastere, iar padurea de brusturi a fost special crescuta pentru noi! Mi-ar place sa stiu cat de mult se intinde, si ce se afla dincolo de ea!"

"Nu este nimic," a zis tatal Melc. "Nici un loc nu poate fi mai bun ca al nostru, si nu imi doresc nimic altceva!"

"Asa este," a grait doamna. "As merge cu placere la conac ca sa fiu fiarta si pusa pe o farfurie din argint; toti stramosii nostri au fost tratati astfel; trrebuie sa fie un lucru extraordinar, sunt sigura!"

"Cred ca cladirea conacului s-a ruinat!" a observat tatal Melc. " Sau brusturii au crescut atat de mult incat oamenii nu mai cum ajunge incoace. Nu este, insa, nici o graba; tu esti intotdeuna atat de pripita, iar micutul incepe sa fie la fel. Nu s-a catarat pe tulpina aia acum trei zile? Imi dadea dureri de cap numai cat il vedeam!”

“Nu trebuie sa-l certi,” i-a zis Mama Melc. Se taraste atat de grijuliu; ne va face atatea bucurii, si nu avem pe nimeni pentru care sa traim decat pe el! Nu te-ai gandit insa la ceva? Nu ar trebui oare sa-i luam  o nevasta? Nu crezi ca ar putea exista unii din specia noastra pe undeva prin interiorul padurii de brusturi?”

“Melci negri, as indrazni sa spun, cred ca sunt destui,” a raspuns batranul. “Melci negri fara o casa deasupa capului sunt pe toate drumurile si, in plus, sunt asa de ingamfati. Putem insa sa le dam furnicilor un comision ca sa caute pentru noi; ele tot fug incoace si incolo, ca si cum ar avea cu adevarat ceva de facut, si, in mod sigur, vor gasi o sotie pentru micul nostru melc.”

“Stiu una, cea mai fermecatoare dintre toate!” a zis una dintre furnici. “Dar ma tem ca vom avea cu greu succes, pentru ca este o regina!”

“Nu conteaza!” au spus batranii. “Unde locuieste?”

“Are un palat!” a raspuns furnica. “Cel mai frumos palat de furnici vazut vreodata, cu sapte sute de coridoare.”

“Multumim!”, i s-a adresat Mama Melc. “Fiul nostru nu va locui vreodata intr-un musuroi de furnici; daca nu gasesti nimic mai bun de atat ii vom da  comisionul unor tantari albi. Ei zboara departe, peste tot pamantul, fie ploaie, fie soare, si cunosc intreaga padure, atat inauntru cat si in afara.”

“Avem o sotie pentru fiul vostru,” au zis tantarii. “ La o suta de pasi de om de aici sta o domnisoara melc in casa ei, pe o tufa de agris; este in mod sigur singura si este destul de in varsta ca sa se marite. Nu sunt pana acolo decat o suta de pasi de om!”

“Ei bine, spuneti-i sa vina incoace!” le-au zis batranii melci tantarilor. “Ea nu are decat o tufa, pe cand fiul nostru mosteneste o intreaga padure de brusturi.”

Tantarii au plecat si au indrumat-o pe Domnisoara Melc incotro sa vina. A fost nevoie de o saptamana pentru a face drumul pana la viitorii ei socri, dar lucrurile s-au lucrurile s-au potrivit foarte bine, pentru ca se putea vedea fara tagada ca facea parte din aceeasi specie. “

Dupa putina vreme a avut loc nunta. Sase viermi de pamant au stralucit cat de bine au putut. Ceremonia a fost cat se poate de linsitita pentru ca batranii melci nu suportau mare zgomot si petrecere; cu toate acestea, Doamna Melc s-a remarcat printr-un discurs stralucit. Tatal Melc nu a putut vorbi, pentru ca era prea emotionat. Cei doi batrani au dat tanarului cuplu drept zestre si mostenire intreaga padure de brusturi si au zis – cea ce spuneau mereu- ca este cea mai buna padure din lume si i-au indemnat pe miri sa traiasca cu cinste si onoare, sa se inmulteasca si sa isi creasca numarul, astfel incat, odata cu timpul, atat ei cat si copiii lor sa ajunga la conac, sa fie fierti pana se innegresc si asezati apoi pe farfurii de argint. Dupa aceasta cuvantare, cei doi batrani s-au retras in cochiile lor si n-au mai iesit niciodata afara. Au adormit. Tanarul cuplu a guvernat padurea si a avut numerosi copii, dar nu a ajuns niciodata sa fie fiert si pus pe o farfurie de argint. Din acest motiv, melcii au ajuns la concluzia ca invecinatul conac se ruinase si ca toti oamenii din lume pierisera. Si, pentru ca nu i-a contrazis nimeni, acesta trebuie sa fi fost adevarul. Ploaia a continuat sa bata toba pe frunzele de brusturi pentru a-i distra, iar soarele a stralucit pentru a da culoare padurii de brusture si a le aduce astfel multumire, si au fost fericiti. Intrega familie a fost plina de fericire, pentru ca chiar asa se simtea cu adevarat.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Povestile lui Hans Christian Andersen

Pusculita purcelus - Poveste de Hans Christian Andersen

Povestea ghiocelului, de Andersen

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi