Lacomia - Poveste de Iulia Hasdeu

Povestea "Lacomia" de Iulia Hasdeu este una foarte simpla si curata. Naravurile copilariei se vindeca adeseori prin iubirea de mama, si nu prin amare ori crancene certuri si pedepse. Acesta este mesajul transmis de inocenta si mereu tanara scriitoare.

Lina era o fetita frumusica, cu ochi mari caprui, cu parul negru, buclat; buzele ei erau rosii ca
margeanul si pielea alba ca zapada. Era draguta dar era si desteapta, vioaie, vesela si silitoare.
Invata bine si profesoara era totdeauna multumita de dansa. Insa, avea un cusur: Lina
era grozav de lacoma. Lacomia o ducea chiar, cateodata, la furt. Mama sa o pedepsea foarte aspru, insa
Lina nu se indrepta.

Intr-o frumoasa zi de iulie, Lina, care daduse examen de clasa a IlI-a si reusise foarte bine, sedea in odaia ei, singura, cand intra mama tinind un plic in mana.
- Draga fetito, zise ea, iata, unchiul tau mi-a trimis o scrisoare in care ne roaga sa ne ducem la el la tara, la mosia sa si sa stam pana la sfarsitul vacantei.
- O, mama draga, ce bine-mi pare! striga Lina aruncandu-se in bratele mamei sale; o sa ne ducem, nu-i asa?
- Da, fetita mea, o sa plecam maine de dimineata.
Lina nu mai putea de bucurie si sarea prin casa batand din palme si cantand.

A doua zi se trezi de dimineata, se imbraca foarte repede si merse la mama ei care era deja gata de plecare.
- Haidem, copila mea, urca-te-n trasura. Lina sari in trasura si se aseza langa mama sa. Peste doua ore ajunsera la casa unchiului. Doi copii foarte dragalasi iesira in prag si le poftira inauntru; erau verii Linei, Radu si Sofia.
- Lino! verisoara! vere! aceste exclamatii si sarutarile care le insoteau le vestira unchiului si matusii sosirea celor asteptati. Dupa imbratisari si sarutari, parintii intrara in casa, iar copiii mersera in gradina.
- Ei, Lino, esti obosita?
- De loc! Doua ceasuri de drum!
- Vino sa ne vezi gradina, zise Sofia luand-o de mana. Si Lina isi urma verisoara prin gradina.
- Iata florile noastre, iata legumele si, in fine, iata poamele.
- Ce fructe aveti? intreba Lina cu lacomie.
- Pere varatice, prune, cirese si piersici. Dincoace sunt capsuni, fragi si smeura.
- O, ce bune poame! mai exclama Lina; pot lua una?
- Nu, Lino, o sa te imbolnavesti. Nu manca inainte de masa; dupa aceea ne intoarcem aici si vom manca cu totii.
“Ce pacat! se gandi Lina; ce folos de fructele astea ca-s asa frumoase si nu le mananca nimeni. Ce-are a face! O
sa raman mai in urma. Ah! ce noroc ca gradinarul i-a chemat pe verii mei; pana se intorc eu voi gusta ceva.”
Si ea intinse mana, rupse o pruna necoapta, pe urma niste cirese, o piersica cam cruda, o para si le manca foarte repede, de frica ca verii ei sa nu vina si s-o prinda; insa, din fericire, ei nu venira. Vazand ca n-are de ce se teme, mai rupse o pruna si vreo cateva cirese si le manca in graba. De-abia inghiti ultima cireasa si verii ei venira alergand. Lina se inrosi; era murdara la gura de zeama de la piersica si de la para; pe jos erau samburii fructelor pe care le furase. Radu se uita la Sofia, Sofia se uita la Radu si amindoi intelesera despre ce era vorba.
-Lino, zise Sofia, auzi ca ne cheama la dejun? Vino iute, hai.
Lina cam intelese ca verii ei au ghicit-o, insa vrand sa para nevinovata, incepu a alerga.

Ajunsi sub umbrar, unde era intinsa masa pe iarba, se trantira cu totii pe covorul verde si toti mancara cu pofta mamaliga cu unt proaspat, iaurt, sarmale; Lina insa nu manca nimic.
- Lino, vrei putina mamaliga cu lapte dulce? E foarte buna! ii zise mama sa.
- Nu mananc, nu mi-e foame, raspunse mica lacoma.
- Cum se poate? Doar n-ai mancat nimic de azi-dimineata!
- Nu, mama, nu, desigur, raspunse Lina repede.
Lina era jenata. Simti o durere de stomac teribila. Vru sa se ridice sa plece, dar mama sa o opri.
- Unde te duci, copila? Esti bolnava? Ce ai?
- Nu am nimic; nu ma simt bine, raspunse Lina si incepu a plange.
- Dar pentru Dumnezeu, ce te doare? intreba mama ingrijorata si o mangaie pe cap.
- Mama, sunt asa de bolnava! As vrea sa ma culc, zise Lina si se duse in odaie, iar mama o aseza in pat, statu
langa ea, ii lua mainile cu bunatate si-i zise bland:
- Fetita mea, aici esti singura cu mine, mama ta, care te iubeste, o stii bine; vorbeste dara, defectul tau a izbucnit iarasi?
- Da, raspunse foarte incet Lina, ascunzandu-si capul in patura.
- De ce te ascunzi? ti-e frica de mine? urma mama, sarutand-o cu dragoste; nu Lino,nu te teme. Vorbeste-mi simplu, cum se cuvine sa vorbeasca un copil cu mama lui, ai... furat ceva?
- Da, raspunse Lina si ochii i se umplura de lacrimi. Am furat! Mama isi ascunse capul in maini.
- Lino, zise ea cu o voce tremuratoare, Lino, faci rau! Gandeste-te bine. Nu pot sa spun exact daca Lina s-a gandit sau nu, dar ce stiu foarte bine este ca, din acea zi, nu a mai fost Lina cea lacoma de altadata.


Articole din acelasi domeniu pe blogul "Povesti pentru copii":

Ingerul si ghiocelul - Poveste de Iulia Hasdeu

Printesa Fluture - Poveste de Iulia Hasdeu

Trandafirul Mosului - Poveste de Iulia Hasdeu

Comentarii