Treceți la conținutul principal

Masa si Ursul - Poveste ruseasca

Au fost odata ca niciodata un mos si o baba ce aveau o frumoasa nepotica pe nume Masa. Intr-o zi, cativa prieteni de-ai Masei s-au hotarat sa merga in padure pentru a aduna ciuperci si zmeura, asa ca i-au zis si ei sa li se alature.
"Te rog bunicutule, te rog, bunicuto, lasa-ti-ma sa merg in padure!"
"Poti sa te duci," i-au raspuns cei doi batrani, "insa tineti mereu ochii atintiti catre prietenii tai si nu ii scapa din vedere ca nu cumva sa te ratacesti."

Masa si ceilalti copii au mers in padure, incepand pe data sa scormoneasca dupa ciuperci si zmeura. Masa a cautat in fiece tufis, in spatele fiecarui copac si, fara sa-si dea seama, s-a ratacit de ceilalti. Atunci cand a descoperit ca a ramas singura, a inceput sa strige dupa tovarasii sai, dar nu a fost auzita de nici unul dintre ei. Masa a umblat de colo colo, a colindat prin toata padurea si, in cele din urma, a zarit o mica coliba. Fetita a batut la usa, dar nu i-a raspuns nimeni, asa ca si-a facut curaj, a apasat pe clanta, si - ce sa vezi! - usa s-a deschis. Masa a intrat in casuta si s-a asezat pe o lavita din dreptul geamului.

"Ma intreb cine-o sta aici" s-a gandit ea. Ei bine, in acea coliba locuia un mare urs care era plecat in acea vreme cu niste treburi prin padure. Atunci cand s-a facut seara, el a ajuns acasa si, cand a zarit-o pe Masa, a fost din cale-afara de multumit.
"Aha," a zis ursul, "nu te voi lasa niciodata sa pleci de-aici! Vei ramane in casuta mea, la fel de blanda ca un soricel, imi vei gati pranzul si micul dejun, si vei fi servitoarea mea credincioasa si supusa."

Masa a suspinat si a fost nefericita mult timp, dar nu a avut ce face si a ramas impreuna cu ursul, avand grija de casa acestuia. In fiecare dimineata, ursul pleca in padure si, inainte de a iesi pe usa, ii spunea Masei sa ramana in coliba si sa-l astepte.
"Nu ai voie niciodata sa iesi din casa fara mine," ii zicea el. "Daca faci asta, am sa te prind si am sa te mananc!"

Masa nu facea toata ziua decat sa se gandeasca cum putea sa scape de urs. In jur nu erau decat copaci si nu avea pe cine sa intrebe incotro sa se indrepte. S-a tot gandit, si s-a gandit, pana cand si-a dat seama ce avea de facut. In acea zi, atunci cand ursul s-a intors din padure, Masa i-a zis:
"Ursule, ursule, lasa-ma te rog sa ma duc in sat numai pentru o zi. Vreau sa duc ceva gustos de mancare bunicului si bunicii."
"Nu, nu trebuie sa pleci de aici," i-a raspuns ursul, "pentru  ca o sa te ratacesti prin padure, dar daca imi dai mie ce vrei sa le dai bunicii si bunicului, ma voi duce chiar eu sa le duc."

Fetita atat astepta sa spuna ursul! A copt niste placinta, a pus-o pe un blid, a scos din camara un cos mare si i-a zis ursului:
"Am sa pun placinta in cosul asta, ca le-o duci bunicului si bunicii. Sa stii ca am sa ma urc in varful celui mai inalt stejar, si am sa ma uit de acolo sa vad daca nu cumva indraznesti sa deschizi cosul."
"Foarte bine," a raspuns ursul. "Da-mi cosul."
Ursul a iesit putin pana afara ca sa vada daca nu ploua si, in vremea asta, Masa s-a pitit in cos, acoperindu-se apoi cu placinta. Ursul a venit inauntru, si-a pus cosul in spate si a pornit la drum. Sontac-sontac a mers ursul printre verzii brazi, in sus pe deal si in jos pe vale si-a continuat calatoria, si a tot a mers si a mers. In cele din urma, a obosit si s-a asezat sa se odihneasca.
"Daca nu-mi tihnesc nitel oasele cred ca o sa-mi dau sufletul, asa ca ia sa sed oleaca pe-o buturuga si sa mananc niste placinta", si-a spus ursul.
Masa a strigat insa din cos:
"Te vad, te vad! Nu te aseza pe buturuga si nu te atinge de placinta, ci du-o degraba la bunicul si bunica asa cum ti-am zis!"
"Vai de mine, ce ochi ageri are Masa, a murmurat ursul. "Sta in varful stejarului si, cu toate ca e tare departe de aici, vede tot ce fac si aude tot ce spun."
S-a ridicat fara ragaz de pe buturuga si a plecat mai departe, mergand si mai iute decat pana atunci.

Odata ajuns in sat si afland in ce casa stateau bunicii Masei, ursul a batut in poarta din toata puterea.
"Cioc, cioc,!" "Deschide-ti poarta," a strigat el. "V-am adus ceva bun de mancare de la Masa!"
Cainii din sat au adulmecat insa ursul si au iesit din toate curtile, schelalaind si latrand la el. Ursul s-a speriat, a lasat cosul jos, langa poarta, si a luat-o la sanatoasa, fungind cat putea de tare, fara a se mai uita inapoi. Bunicul si bunica au venit la poarta si au zarit cosul.
"Ce-o fi in cosul asta?" s-a intrebat batrana.
Mosul i-a ridicat capacul, s-a uitat inauntru si nu i-a venit sa isi creada ochilor. Caci in cos nu era nimeni altcineva decat Masa, teafara si nevatamata. Bunicii n-au mai putut de bucurie. Nu s-au mai saturat sa o sarute si sa o imbratiseze. Au zis ca Masa  a fost nemaipomenit de isteata, asa cum si cititorii nostri trebuie sa recunoasca fara vreun pic de tagada.


Articole asemanatoare din blogul „Povesti pentru copii”:

Ridichea uriasa - Poveste ruseasca

Povestea celor trei ursi

Pestisorul de aur - Poveste ruseasca

Comentarii