Regele broasca sau Heinrich cel din fier - Poveste de Fratii Grimm

"Regele broasca sau Heinrich cel din fier" (in limba germana, "Der Froschkönig oder der eiserne Heinrich") este o poveste cunoscuta mai ales gratie versiunii tiparite a Fratilor Grimm. In mod traditional, este cel dintai basm din culegerea lor din folclor. In poveste, o printesa rasfatata se imprieteneste impotriva vointa ei cu o broasca, ce se transforma apoi intr-un frumos print. Desi in versiunile moderne, aceasta metamorfoza are loc printr-un sarut daruit de printesa broastei, in varianta originala a Fratilor Grimm, vraja broastei este rupta dupa ce printesa o arunca, plina de dezgust, de un perete. Intr-o populara zicala asociata cu aceasta poveste se spune, "Trebuie sa saruti o broasca inainte de a-ti gasi frumosul print", aceste cuvinte avand menirea de a-i incuraja pe tineri sa isi caute adevarata dragoste.

In timpuri de demult, cand dorintele se implineau mai lesne, traia un rege ale carei fiice erau toate frumoase, dar a carei fata cea mai mica le intrecea pe toate in farmec, fiind atat de minunata la infatisare incat insusi soarele, care vazuse atat de multe pe pamant, era cuprins de uimire ori de cate ori isi trimitea razele pe fata ei.

In apropiere de palatul regelui se intindea o padure intunecata, unde, sub ramurile unui lamai, se afla o fantana la care venea de multe ori fata cea mica atunci cand zilele erau foarte calduroase. Ea se aseza pe marginea racoroasei fantani, iar cand se plictisea, lua o minge de aur, pe care o arunca in vazduh si o prindea inapoi, acesta fiind joaca ei preferata. Intr-o zi, s-a intamplat ca mingea de aur a printesei sa nu ii mai cada in maini, ci pe pamant, sarind dupa aceea direct in fantana. Fiica regelui a urmarit-o din priviri, dar, la un moment dat, a disparut, pentru ca fantana era adanca, atat de adanca incat nu i se putea zari fundul. Intristata, fata a inceput sa planga, si s-a vaitat tot mai tare, fara a fi alinata in nici un fel. In vreme ce se tanguia astfel, cineva i-a zis, "Ce te doare, printesa? Planasetul ar putea trezi mila chiar si unei pietre."

Ea s-a uitat catre locul de unde se auzea vocea si a vazut o broasca ce isi inalta capul mare si urat deasupra apei. "Ah, batrana clipocitoare de ape, tu erai?" a spus ea. "Plang pentru ca mingea mea de aur a cazut in fantana." "Linisteste-te, opreste-ti lacrimile," i-a raspuns broasca, "pot sa te ajut, dar tu ce imi dai in schimb?" "Orice vrei, draga broasca," a glasuit ea, "hainele mele pretioase, perlele si bijuteriile mele, sau chiar coroana de aur de pe capul meu!"
Broasca a grait, "Nu am nevoie nici de hainele tale, nici de perle ori bijuterii, si nici de coroana ta de aur. Tot ce vreau este sa ma iubesti si sa ma lasi sa fiu prietena si tovarasa ta de joaca, sa stau la masa ta micuta, sa mananc din farfurioara ta din aur, sa sorb din paharelul tau, si sa dorm in micul tau pat. Daca imi promiti toate astea, ma voi cufunda in apa si-ti voi aduce inapoi mingea de aur."
"Ah, da," a exclamat ea, iti promit tot ce vrei, numai sa imi aduci inapoi mingea de aur." In sinea ei, printesa isi zicea, "Ce lucruri prostesti ingaima broasca asta. Tot ce stie este sa stea in apa, impreuna cu alte broaste, si sa oracaie. Nu poate fi nicidecum tovarasa vreunui om."

Atunci cand a auzit promisiunea fetei, broasca s-a scufundat in fantana si, in scurt timp, s-a ivit deasupra apei cu mingea in gura, aruncand-o apoi pe iarba. Bucuroasa sa isi revada jucaria favorita, fata a ridicat-o in brate si a fugit. "Asteapta, asteapta," a strigat broasca, "ia-ma cu tine. Nu pot alerga la fel de repede ca tine." La ce i-a mai folosit insa sa oracaie cat putea de tare in urma ei? Printesa nu i-a mai dat ascultare, ci a alergat acasa si a uitat curand de biata broasca, care s-a vazut silita sa se intoarca in fantana.

A doua zi, in vreme ce fata statea la masa impreuna cu regele si toti curtenii, si manca din farfurioara ei din aur, ceva se chinuia -pleosc, pleosc, pleosc- sa urce pe treptele scarii de marmura, iar cand a ajuns sus, a batut la usa si a strigat, "Printesa, tanara printesa, deschide-mi usa!" Ea a alergat sa vada cine era afara, iar cand a deschis usa, a a dat cu ochii de broasca de la fantana. A trantit pe data usa, si s-a asezat iarasi la masa, inspaimantata peste poate. Regele a bagat de seama cat de repede ii batea inimoara, si i-a spus, "Copila mea, cine te-a speriat in halul asta? Este, cumva, afara, vreun urias care vrea sa te rapeasca?" "Ah, nu, tata," i-a raspuns ea, "nu este un urias, ci doar o broasca scarboasa."

"Ce poate sa vrea o broasca de la tine?" "Ah, draga tata, ieri am fost in padure, langa fantana, si m-am jucat, dar mingea mea de aur a cazut in fantana. Pentru ca am plans amarnic din aceasta pricina, broasca mi-a adus-o inapoi, dar, pentru ca ea a insistat, i-am promis ca va fi tovarasa mea, insa nu m-am gandit deloc ca ar putea sa iasa vreodata din apa. Iar acum, este acolo, afara, si vrea sa vina la mine."
In acest timp, s-a auzit din nou o bataie in usa si un strigat, "Printesa, tanara printesa, deschide-mi usa, stii bine ce mi-ai promis ieri langa racoroasele ape ale fantanii. Printesa, tanara printesa, deschide-mi usa!"

Apoi, regele a zis, "Iubita mea fiica, trebuie sa-ti respecti promisiunea. Mergi si pofteste-o inauntru." Ea s-a dus la usa si a deschis-o, iar broasca a topait dupa ea, pas cu pas, pana la scaunul fetei. Odata ajunsi aici, broasca a strigat, "Lasa-ma sa stau langa tine." Ea a incercat sa se impotriveasca, insa regele i-a poruncit sa faca asa cum i se ceruse. De indata ce s-a vazut pe scaunul pe care si-l dorea, broasca a spus, "Acum, impinge farfurioara ta din aur mai aproape de mine, incat sa mancam impreuna din ea. Printesa a facut intocmai, desi se vedea ca nu ii placea deloc acest lucru. Broastei i-a placut mancarea de la masa regelui, dar printesa se ineca aproape de fiecare data cand lua cate o imbucatura. Pana la urma, broasca a zis, "Am mancat si m-am saturat, iar acum sunt obosita, asa ca du-ma in camaruta ta, si fa patul tau cu cearsafuri din matase, ca sa ne intidem amandoi in el si sa tragem un pui de somn."

Fata regelui a inceput sa planga, fiindca ii era frica de broasca cu sangele rece, pe care abia daca suporta sa o atinga, iar acum trebuia sa doarma cu ea in patutul ei frumos si curat. Regele insa s-a maniat si i-a atras atentia, "Cine te-a ajutat atunci cand ai fost la necaz nu trebuie sa fie tratat cu dispret." Asadar, fata a apucat broasca cu doua degete, a dus-o pe scari, si a pus-o intr-un colt al camarutei sale, dar, in clipa cand s-a asezat in pat, broasca a sarit pana la ea si i-a grait, "Sunt obosita, si vreau sa dorm la fel de bine ca si tine. Ridica-ma in pat, ca de nu, o sa te spun tatalui tau." Infuriata de aceste vorbe, printesa a insfacat broasca si a aruncat-o cu toata puterea intr-un perete. "Acum nu vei mai scoate nici o vorba, broasca uracioasa," a zis ea. Atunci insa cand broasca a cazut pe podea, s-a transformat intr-un fiu de rege cu ochi buni si frumosi. Din porunca tatalui ei, el era de-acum iubitul ei tovaras de viata si sot. Apoi, printul i-a povestit ca fusese fermecat de o vrajitoare rea, si ca nu putea fi salvat din fantana decat de ea. La sfarsitul povestii sale, fiul de rege a spus ca a doua zi trebuiau sa mearga amandoi in regatul sau.

Cei doi au mers la culcare, iar a doua zi dimineata, dupa ce soarele i-a trezit, s-a ivit in fata palatului o trasura trasa de opt cai albi, cu pene de strut pe capete, si haturi de aur, al carei vizitiu era un servitor credincios al fiului de rege, pe nume Heinrich. Credinciosul Heinrich fusese atat de nefericit cand printul se preschimbase intr-o broasca, incat isi incinsese inima cu trei chingi din fier, astfel incat aceasta sa nu ii plesneasca din pricina ingrijorarii si supararii. Trasura trebuia sa il duca pe fiul de rege, alaturi de sotia lui, in regatul sau.

Credinciosul Heinrich i-a ajutat pe cei doi sa urce si s-a suit inapoi in spatele trasurii, pe locul vizitiului. Dupa ce au mers o bucata de drum, printul a auzit un mare pocnet in spatele lui si s-a gandit ca poate se crapase vreo roata. S-a intors catre servitorul sau si i-a strigat, "Heinrich, s-a stricat trasura." "Ba nu, stapane, nu e trasura. A pocnit una dintre chingile de fier cu care mi-am incins inima atunci cand te-ai transformat in broasca si ai fost inchis in fantana." Mai tarziu, pe drum, o data, si inca o data, s-a auzit cate un pocnet, si ori de cate ori acest zgomot ii ajungea la urechi fiului de rege, el se gandea ca se stricase trasura, dar nu erau decat chingile de fier ce se desprindeau de inima credinciosului Heinrich, bucuros ca stapanul sau era liber si fericit.


Articole din acelasi domeniu in blogul „Povesti pentru copii”:

Mama Holle - Poveste de Fratii Grimm

Broasca si boul - Fabula de La Fontaine in romana/franceza

Sarpele alb - Poveste de Fratii Grimm

Comentarii