Sarpele alb - Poveste de Fratii Grimm

Povestea Sarpele alb, de Fratii Grimm, ne aduce aminte de basmele populare romanesti, mai ales de Harap Alb, al lui Ion Creanga. Eroul acestei povestiri are de trecut peste trei (un numar magic) probe intiatice pentru a cuceri printesa visurilor sale, avand de partea lui nu un cal fermecat, ci inima sa buna si darul de a intelege graiul animalelor.

Cu mult timp in urma, traia un rege vestit pentru intelepciunea sa pe cuprinsul intregului pamant. Nimic nu ii era ascuns si chiar si cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca si cum i-ar fi fost soptite de vant. Avea insa un obicei ciudat. In fiecare zi, la sfarsitul pranzului, dupa ce masa era stransa, si nu mai era nimeni in preajma lui, un servitor de incredere ii aducea inca o farfurie. Aceasta era acoperita cu un capac, asa ca nici servitorul sau, si nici nimeni altcineva nu stia ce era in ea, pentru ca regele nu o descoperea decat in momentul cand ramanea singur cuc.

Lucrurile s-au petrecut in acest fel multa vreme, pana cand un servitor care luase inapoi farfuria de pe masa regelui a fost coplesit de o atat de mare curiozitate incat a dus-o in camera sa. Dupa ce a inchis cu grija usa, a ridicat capacul si a zarit un mic sarpe alb. La vederea acestei mancari deosebite, nu s-a putut opri sa nu guste putin din ea, asa ca a taiat o bucatica din sarpe si a dus-o la gura. Imediat ce aceasta imbucatura i-a atins limba, a auzit un ciudat soptit de voci subtirele chiar langa fereastra camerei sale. A mers pana acolo, cu urechile ciulite, si a bagat de seama ca pe pervaz erau mai multe randunici, ce vorbeau intre ele, spunandu-si una alteia tot ce vazusera pe campiile si in padurile pe unde colindasera intreaga zi. Acea mancare facuta din sarpele alb ii dadea omului puterea de a intelege limba pasarilor si animalelor!

In aceeasi zi, se intamplase ca regina sa isi piarda cel mai pretios inel, si s-a iscat banuiala ca fusese furat chiar de servitorul de incredere pomenit mai inainte, caruia ii era permis sa umble prin toate incaperile palatului. Regele a poruncit ca acel om sa fie adus in fata sa, dupa care l-a amenintat ca daca pana a doua zi nu era gasit hotul, urma el insusi sa fie declarat vinovat si condamnat la moarte. In zadar si-a marturisit servitorul, cu lacrimi in ochi, nevinovatia, caci vorbele sale nu au fost luate in seama.

Cuprins de frica si ingrijorare, s-a dus in curtea palatului si a inceput sa se gandesca cum putea sa scape de necaz. In apropierea lui, langa un rau, cateva rate stateau la taclale, in timp ce isi curatau penele cu ciocurile lor boante. Servitorul a ramas nemiscat si le-a ascultat. Ele povesteau despre locurile pe unde umblasera inca de dimineata si despre ce bucate gasisera pe acolo. Una dintre rate tocmai se plangea de dureri de burta, destainuind ca in vreme ce infuleca in graba, inghitise un inel ce se gasea sub fereastra reginei. Servitorul a inhatat-o de indata de gat si a dus-o la bucatarie, zicandu-i bucatarului, "Uite ce rata frumoasa ti-am adus, tai-o si vei face o mancare pe cinste din ea." "Da," a spus bucatarul, cantarind pasarea in mainile sale, "nu s-a dat inapoi de la nimic ca sa se ingrase si a asteptat indeajuns de mult pentru a fi facuta friptura." I-a taiat capul si, pe cand in scotea maruntaiele, a dat peste inelul reginei.

Servitorul si-a putut dovedi astfel nevinovatia, iar regele, pentru a-si indrepta greseala de a-l fi acuzat, i-a zis sa ii ceara tot ce isi doreste, promitandu-i ca ii poate da chiar cel mai inalt rang de la curtea regala. Servitorul a refuzat orice maret  cadou, cerand numai un cal si niste bani pentru calatorie, intrucat isi pusese in gand sa vada lumea si minunatiile ei.

Dupa ce a capatat ce isi dorise, a plecat la drum si, intr-o zi, a ajuns pe malul unui lac, unde a vazut trei pesti prinsi intr-o incalcitura de stuf, chinuindu-se sa ajunga din nou in apa. Desi se spune ca pestii sunt muti, i-a auzit plangandu-se ca sunt pe cale de a muri, si, pentru ca avea inima buna, a coborat de pe cal si i-a pus in apa. Pestii au sarit, plini de voiosie, prin valuri, si-au scos apoi capetele la suprafata apei si i-au strigat, "Ne vom aminti mereu de tine si te vom ajuta si noi, la randul nostru, pentru ca ne-ai salvat de la moarte."

Omul si-a continuat calatoria si, dupa o vreme, i s-a parut ca aude o voce in nisipul de la picioarele calului sau. A ascultat cu atentie si a deslusit cuvintele unui rege al furnicilor, ce se vaieta, "De ce nu pot oamenii astia, cu animalele lor stangace, sa se fereasca a ne calca in picioare? Acest cal natang, cu copitele lui grele, mi-a strivit fara mila o multime de supusi!" Servitorul si-a manat calul catre marginea drumui, astfel incat sa protejeze furnicile, iar regele i-a strigat, "Ne vom aminti de tine! O fapta buna merita sa fie rasplatita tot cu o fapta buna."

Omul a mai mers ce a mai mers, a ajuns intr-o padure si a zarit doi corbi batrani care isi izgoneau puii din cuib. "Afara cu voi, pasari lenese si bune de nimic!", tipau ei, "nu va mai putem aduce de mancare, sunteti destul de mari pentru a va gasi singuri de-ale gurii." Sarmanii pui stateau insa lipiti de pamant, dand zadarnic din aripi, si tanguindu-se, "Vai, ce neajutorati suntem! Trebuie sa ne descurcam de unii singuri,dar nu putem inca sa zburam. Ce putem face decat sa ramanem aici si sa murim de foame?" Omul a descalecat, si-a ucis calul cu sabia de la sold si l-a dat drept hrana puilor. Ei au topait de indata pana la cal si, dupa ce s-au saturat, au strigat, "Ne vom aminti de tine. O fapta buna se cere rasplatita cu una la fel."

Trebuind sa calatoreasca pe propriile picioare, omul a batut cale lunga pana a ajuns la un mare oras. Pe strazi era multa zarva si o multime de oameni, iar un calaret striga in gura mare, "Fata regelui isi doreste un sot, insa oricine ravneste la mana ei trebuie sa indeplineasca o grea insarcinare, iar daca nu reuseste, ea il va sorti pieirii." Multi flacai incercasera in zadar sa treaca peste incercari pentru a o lua de nevasta, dar, atunci cand omul nostru a vazut-o pe printesa, a ramas fermecat de frumusetea ei, asa ca uitat de pericolul de a-si pierde viata, si a mers la rege zicandu-i ca vrea sa ii peteasca fiica.

Nu a trecut mult timp, si a fost dus in mijlocul marii, iar un inel de aur a fost aruncat in apa sub privirile sale. Apoi, regele i-a poruncit sa aduca inapoi inelul din strafundurile marii si a adaugat, "Daca nu te intorci cu inelul, vei fi aruncat o data, si inca o data in ape, pana cand te vei ineca in valuri."
Tuturor celor de fata le-a parut rau de om, de tineretea si frumusetea lui, dupa care au plecat, lasandu-l singur pe malul marii. El a ramas acolo, gandindu-se la ce avea de facut, cand, deodata, a vazut trei pesti indreptandu-se catre el, nimeni altii decat cei ale caror vieti le salvase el insusi. Pestele din mijloc tinea in gura o scoica pe care a lasat-o pe tarm, la picioarele omului. El a ridicat-o si a deschis-o, si a gasit in ea inelul de aur ce fusese azvarlit in mare. Plin de bucurie, s-a dus degraba la rege, asteptand sa i se daruiasca ceea ce i se promisese.

Printesa si-a dat seama intr-o clipita ca nu era de obarsie nobila, la fel ca ea, asa ca l-a privit cu dispret, si i-a cerut sa treaca peste alta incercare. Ea a mers in gradina, a imprastiat in iarba, cu propriile maini, zece saci plini cu seminte de mei, si i-a poruncit sa le adune pe toata pana in dimineata urmatoare, astfel incat sa nu lipseasca nici macar un graunte. De indata ce s-a lasat intunericul, regele furnicilor a sosit impreuna cu mii si mii de alte furnici, si harnicele insecte au muncit cu ravna, adunand toate semintele de mei, si punandu-le inapoi in saci.

A doua zi, fiica regelui a venit in gradina si a ramas muta de uimire zarind ca tanarul indeplinise greaua sarcina pe care i-o daduse. El nu reusise insa sa ii cucereasca inima mandra, si, desi dusese pana la capat doua incercari, printesa i-a dat inca una, spunandu-i, "Nu vei fi sotul meu pana cand nu imi vei aduce un mar din pomul vietii." Omul nu stia unde se afla pomul vietii, dar a plecat la drum, gata sa merga toata viata in cautarea lui, cat timp il tineau picioarele, cu toate ca nu spera sa il gaseasca vreodata. A ratacit prin trei regate si, intr-o seara, a ajuns in mijlocul unei paduri, s-a culcat  la radacina unui copac. Nici nu a apucat bine sa atipeasca ca a si auzit un mare fosnet de frunze printre crengi, iar un mar de aur i-a cazut in mana. In acelasi timp, trei corbi s-au lasat in zbor catre el, s-au asezat pe genunchii sai, si i-au spus, "Noi suntem cei trei pui de corbi pe care nu i-ai lasat sa moara de foame. Atunci cand ne-am facut mari si am auzit ca umbli in cautarea unui mar de aur, am zburat peste mari si tari, pana la capatul pamantului, acolo unde se afla pomul vietii, si ti-am adus unul din fructele sale."

Insufletit de o mare bucurie, omul s-a intors la palatul regelui si i-a dat frumoasei printese marul de aur, ea nemaivand nici un motiv pentru a nu se casatori cu el. Cei doi au taiat marul in doua si l-au mancat impreuna, iar printesa a inceput sa-l iubeasca din toata inima, si au trait amandoi fericiti pana la adanci batraneti.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii"

Povestea lui Harap-Alb - Basm de Ion Creanga

Tapul si sarpele - Poveste de Petre Ispirescu

Mama Holle - Poveste de Fratii Grimm

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi