Cele sase lebede – Poveste de Fratii Grimm


Una dintre vestitele povesti ale Fratilor Grimm, “Cele sase lebede” (in limba germana, “Die sechs Schwäne”) a fost inclusa de Andrew Lang in “Cartea galbena a basmelor” (The Yellow Fairy Book). Aceasta traducere imi apartine, asa ca daca cineva vrea sa o preia rog a mentiona sursa. 

Odata, cu multa vreme in urma, in timp ce vana printr-o mare padure, un rege a urmarit cu atata incapatanare un animal salbatic incat curtenii lui n-au putut sa tina pasul cu el. Odata cu venirea serii, a renuntat la vanat, a privit in jurul sau, si si-a dat seama ca se ratacise. A cautat, cu infrigurare, o cale de a iesi din codru, dar toate incercarile sale au fost in zadar. La un moment dat, a zarit o batrana ce nu se oprea a da din cap, ca si cum ar fi incuviintat tot timpul ceva numai de ea stiut. S-a indreptat degraba catre ea, si, neavand de unde sti ca varstnica femeie era de fapt o vrajitoare, i-a zis, “Buna femeie, n-ai putea sa-mi arati pe ce drum as putea iesi din padure?” “Vai, desigur, marite rege,” a raspuns ea, “sigur ca pot, dar cu o conditie, iar daca nu mi-o indeplinesti, nu vei iesi niciodata din codru si vei pieri aici de foame.”

“Care este conditia ta?” a intrebat regele.

“Am o fiica,” i-a spus batrana, “care este la fel de frumoasa ca si oricare alta din lume, si merita a fi sotia ta. Daca o iei de nevasta, iti arat cum sa iesi din padure.” Cuprins de disperare, regele a acceptat, iar batrana l-a condus pana la o mica coliba, unde fiica sa statea langa soba. Ea l-a primit pe rege cu bucurie, ca si cum l-ar fi asteptat, si desi acesta a vazut ca era foarte frumoasa, nu a putut sa nu o priveasca cu neplacere, intrucat era silit sa se casatoreasca cu ea. Apoi, a ridicat-o pe fata pe calul sau, vrajitoarea l-a indrumat cum sa iasa din padure, si, imediat ce a ajuns la palatul lui, a poruncit sa se faca nunta.

Regele mai fusese casatorit o data, si avea, de la prima sa sotie, sapte copii, sase baieti si o fata, pe care ii iubea mai mult decat orice altceva pe lume. Pentru ca se temea ca mama lor vitrega nu i-ar fi tratat bine, sau chiar le-ar fi putut face vreun rau, i-a dus intr-un castel singuratic ce se inalta in mijlocul unei paduri. Acest castel era atat de bine ascuns, iar calea catre el era asa de intortocheata incat chiar si lui i-ar fi fost greu sa ajunga acolo daca nu ar fi primit de la o inteleapta batrana un ghem de ata cu puteri magice. Atunci cand arunca acel ghem in fata sa, acesta se desfacea de unul singur, aratandu-i drumul. Regele se ducea atat de des sa isi vada dragii copii incat regina nu a putut sa nu observe lipsa sa; era foarte curioasa si voia sa stie ce facea sotul ei atunci cand pleca de unul singur in padure. Le-a dat o multime de bani servitorilor, iar acestia au tradat secretul stapanului lor, povestindu-I reginei si despre ghemul ce se desfasura singur. Ea nu a avut odihna pana nu a aflat unde tinea ascuns regele ghemul magic, a croit apoi niste camasute din matase alba, si, deoarece invatase sa faca farmece de la mama sa, a asezat in ele o tainica vraja. Intr-o zi, regele a plecat la vanatoare, iar regina a luat micile camasi si a mers in padure, unde ghemul a calauzit-o spre castelul tainuit. Copii, zarind ca cineva se apropia din departare, s-au gandit ca nu putea fi decat tatal lor, si, plini de bucurie, au luat-o la fuga pentru a-l intampina. Nevasta regelui a aruncat peste fiecare din ei cate o camasuta alba, iar ei s-au transformat pe data in lebede si au zburat din padure. Regina s-a intors acasa, fericita ca a scapat de copii ei vitregi. Fiica regelui nu alergase insa catre ea impreuna cu fratii ei, iar regina nu stia nimic despre dansa. A doua zi, regele a plecat sa isi viziteze copiii, dar nu a gasit-o decat pe fetita. “Unde sunt fratii tai?” a intrebat regele. “Vai, draga tata,” a raspuns ea, “au plecat cu totii si m-au lasat singura! si i-a povestit cum vazuse, de la mica sa fereastra, cum fratii ei zburasera peste padure transformati in lebede, si i-a aratat penele lor, ce cazusera in curte, si pe care ea le stransese cu grija. Regele a cazut prada unei mari nefericiri, dar nu s-a gandit nici o clipa ca regina era de vina pentru aceasta fapta groaznica, si, intrucat se temea ca i-ar putea fi rapita si fiica, a vrut sa o ia impreuna cu el. Ei ii era insa frica de mama vitrega si si-a rugat tatal sa o mai lase o singura noaste in castelul din padure.

Biata fetita s-a gandit, “Nu mai pot ramane aici. Voi pleca in lume sa imi caut fratii.” La venirea noptii, a fugit din castel, ducandu-se direct in padure. A mers toata noaptea si intreaga zi urmatoare, pana abia mai putea sa isi miste picioarele din cauza oboselii. A zarit o casa asemeni uneia de padurar, a intrat in ea, si a descoperit sase patuturi, dar nu a indraznit sa se culce in vreunul, ci s-a ghemuit sub unul din ele, asezandu-se pe podeaua tare, ca sa isi petreaca acolo noaptea. Chiat inainte de a apune soarele, a auzit un fosnet, si a vazut sase lebede intrand in casa pe fereastra. Ele au aterizat pe podea si au suflat una la cealalta, astfel incat le-au zburat deoparte toate penele de pe trupuri, iar pielea de lebada a inceput sa se asemene cu cate o camasuta. Fata s-a uitat bine la ele si si-a recunoscut fratii, fiind atat de fericita incat s-a strecurat afara de sub pat. Fratii s-au bucurat la fel de mult cand si-au vazut sora, dar veselia lor a fost de scurta durata.
“Nu poti sta aici,” i-au zis ei. “Acesta este un adapost al unor talhari, si, daca se intorc acasa si te gasesc aici, te omoara!” “Dar voi nu ma puteti apara?” i-a intrebat surioara. “Nu,” au raspuns ei, “numai cate un sfert de ora, in fiecare seara, ne putem lepada pieile de lebede, redevenind iar oameni; dupa asta, ne transformam din nou in lebede.” Mica lor sora a inceput a plange si le-a zis, “Nu puteti fi eliberati de aceasta vraja?” “Vai, nu,” au exclamat ei, “trebuie sa treci prin prea grele incercari pentru a se intampla asa ceva! Ar trebui ca sase ani sa nu vorbesti, si nici sa nu razi, si in aceasta vreme sa ne cosi sase camasute din maracini. Daca iti scapa din greseala de pe buze o singura vorba, toata munca ta ar fi pierduta.”  De indata ce fratii au terminat de spus aceste cuvinte, s-a scurs un sfert de ora, si s-au preschimbat iar in lebede si au zburat pe fereastra.

Fata era hotarata sa isi salveze fratii, chiar daca ar fi costat-o intreaga viata. A plecat din casa, a mers in mijlocul padurii si s-a catarat intr-un copac, petrecandu-si acolo noaptea. A doua zi dimineata, a adunat cati maricini a putut gasi si s-a pornit sa-i coase. Nu a mai vorbit nimanui si nici nu a mai ras, stand toata ziua aplecata asupra cusaturilor sale. Dupa un timp indelungat, s-a intamplat ca regele din acea tara sa vina la vanat pe acolo, iar tovarasii sai au ajuns la copacul in care sedea fata. Ei au strigat catre ea, “Cine esti tu?”, insa nu au primit nici un raspuns. “Vino cu noi,” i-au spus ei, “nu iti vom face nici un rau.” Ea n-a facut decat sa dea din cap intr-o parte si-n cealalta. Pentru ca oamenii nu incetau a-i pune intrebari, si-a smuls lantisorul de aur de la gat si l-a aruncat catre ei, gandind ca in acest fel va fi lasata in pace. Ei nu s-au potolit, asa ca fata le-a azvarlit cingatoarea ei, dar fara folos. A aruncat catre ei jartierele sale, si tot de ce a putut sa desparta de pe trup , pana nu a mai avut ce le da. Vanatorii nu s-au lasat insa induplecati de nimic, s-au urcat in copac, au luat fata cu ei si au adus-o in fata regelui. Regele a intrebat-o, “Cine esti? Ce faceai catarata in acel copac?” Ea nu dat nici un raspuns. Regele i-a pus aceeasi intrebare in toate limbile pe care le stia, dar fata a ramas muta ca un peste. Pentru ca era foarte frumoasa, inima regelui a fost induiosata, si a simtit o mare dragoste pentru ea. A acoperit-o cu mantia sa, a asezat-o pe calul sau, si a luat-o la castelul lui. Aici, a pus sa fie imbracata in straie pretioase, iar frumusetea i-a devenit si mai mare, stralucitoare ca lumina zilei, insa nici un cuvant nu a putut fi smuls de pe buzele sale. Regele a asezat-o la masa langa el, iar purtarea ei modesta si delicatetea ei l-au satisfacut atat de tare incat a declarat, “Ea este cea cu care vreau sa ma casatoresc dintre toate femeile din lume.” N-au mai trecut decat cateva zile si s-a insurat cu ea.

Regele avea insa o rea mama care nu era deloc multumita de aceasta casatorie si ii vorbea cu venin tinerei regine. “Cine stie,” zicea ea, “din ce loc vine aceasta creatura ce nu poate vorbi? Nu este demna de un rege!” Dupa ce a trecut un an, regina a dat nastere primului ei copil, iar batrana-i soacra i l-a rapit si a manjit-o cu sange la gura in timp ce dormea, dupa care s-a dus la rege si a acuzat-o pe regina a fi o canibala, o mancatoare de oameni. Regele nu a dat crezare acestor vorbe, asa cum nu suferea ca vreo cineva sa ii  jigneasca in vreun fel sotia. Ea a continuat sa coase camasile, nepasandu-i de nimic altceva. Dupa o vreme a nascut un al doilea copil, un frumos baietel, iar soacra cea rea si-a repetat fapta marsava, dar, nici de aceasta data regele nu a dat crezare vorbelor ei otravite. El si-a spus, “Ea este prea pioasa si buna pentru a face un astfel de lucru; daca nu era muta si  putea sa se apere, nevinovatia ei ar fi iesit de indata la iveala.” Atunci cand insa rautacioasa soacra i-a furat si al treilea copil nou nascut si a acuzat-o iarasi pe regina, care nu a rostit nici un cuvant pentru a-si lua apararea, regele a fost convins de pretinsa faradelege a nevestei sale si a trimis-o spre judecata, fiind apoi condamnata sa moara in foc, arsa pe rug.

A venit si ziua in care urma sa fie executata, ce s-a nimerit a fi chiar ultima zi a celor sase ani de-a lungul carora nu avusese voie sa vorbeasca sau sa rada, si in care putea, in sfarsit, sa-si salveze fratii de sub puterea vrajii. Camasile erau aproape gata, ramanand de cusut numai maneca stanga a celei de-a sasea. Din aceasta pricina, atunci cand a fost dusa spre locul de executie, ea a luat camasile pe unul din bratele sale, si, in timp ce statea pe rug, chiar inainte ca focul sa fie aprins, a privit in jur si a zarit sase lebede sosind prin vazduh. Si-a dat seama ca salvarea ii era aproape si inima i-a tresaltat de bucurie. Lebedele au coborat si s-au asezat langa ea astfel incat sa fie aruncate camasile peste ele si, imediat ce s-a petrecut acest lucru, in fata ei s-au ivit fratii ei, in carne si oase, nemaipomenit de vigurosi si aratosi. Numai cel mai mic dintre ei nu avea bratul stang, in locul acestuia fiind o aripa de lebada. Ei s-au sarutat si s-au imbratisat unul pe celalalt, iar regina s-a dus catre rege, care era miscat peste poate de cele vazute, si i-a zis, “Dragul meu sot, acum iti pot vorbi si iti pot impartasi ca sunt nevinovata si ca am fost acuzata pe nedrept.” I-a povestit despre inselatoria batranei soacre si despre felul cum aceasta ii furase si ii ascunsese copiii. Apoi, spre marea bucurie a regelui,  cei trei copiii au fost adusi in fata lui, iar, drept pedeapsa, soacra cea rea a fost legata pe rug si arsa pana nu a mai ramas decat cenusa din ea. Iar regele si regina, impreuna cu cei sase frati ai acesteia, au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Copyright  traducere " Cele sase lebede "© godessdiana88. 2013

Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii"

Sarpele alb - Poveste de Fratii Grimm

Cei sapte corbi - Poveste de Fratii Grimm

Blana de pisica - Poveste de Fratii Grimm
Previous Post
Next Post

Un comentariu: