Povestea anului, de Hans Christian Andersen (II)


Prima parte a acestui text tradus de mine o gasiti aici: Povestea anului, de Hans Christian Andersen (I)

"Cip, cirip!" strigau vrabiutele, "in sfarsit vine primavara?"

"Primavara!" Cum mai rasuna acest cuvant peste camp si pajiste, prin padurea de un cafeniu inchis, unde proaspatul muschi verde sclipea pe trunchiurile copacilor, in vreme ce din sud veneau plutind prin vazduh primele doua berze, pe spatele fiecareia stand cate un copilas frumos, un baietel si o fetita. Ei au salutat pamantul cu o sarutare, si oriunde si-au pus picioarele au tasnit de sub zapada dalbe flori. Mana in mana, cei doi copii s-au apropiat de batranul ghetii, Iarna, imbratisandu-l si agatandu-se de pieptul sau. In timp ce faceau asta, au fost invaluiti cu totii de o groasa ceata, neagra si grea, ce i-a ascuns vederii. Vantul s-a intetit, cu sunet puternic si fosnitor, si a imprastiat ceata. Iarna disparuse si cei doi copii au putut fi vazuti stand asezati pe tronul anului.

"Acesta este cu adevarat anul nou," au strigat toate vrabiile, "acum ne putem intra in drepturi fiind, in plus, rasplatite pentru suferintele indurate in vremea iernii."

Oriunde isi indreptau privirea cei doi copii, verzi boboci se nasteau pe tufisuri si in copaci, iarba crestea mai inalta, iar campurile de porumb deveneau si mai frumoase, gratie unei tente de un verde gingas.

Fata a pornit sa imprastie flori in drumul ei. Isi tinea ridicat in fata sortul plin cu flori, si parea ca cu cat mai multe flori prindeau viata in jur, aruncate de ea, cu atat mai multe avea in sort. Plina de sarguinta, azvarlea florile albe ca neaua peste meri si piersici, astfel incat pomii isi aratau intreaga splendoare chiar inainte ca frunzele verzi sa explodeze din muguri. Apoi, baiatul si fetita au batut din palme, si cete de pasari au sosit in zbor, nu se stie de unde, si au inceput toate sa cante si sa ciripeasca, spunand "A venit primavara!" Cat de frumos era totul! Adeseori, cate o femeie batrana iesea in fata usii casei pentru a se incalzi la soare si incepea sa coldinde prin jur cu o mare incantare, uitandu-se la florile aurii ce straluceau peste tot pe campii, asa cum se intampla si in tineretea ei. Lumea intinerea in preajma ei, iar ea zicea, "Este o vreme binecuvantata astazi!" Padurea era deja investamantata in mugurii ei de un verde inchis. Cimbrul inflorea intr-o proaspata mireasma, primulele si anemonele isi croiau drum catre cer, violetele dadeau floare in umbra, fiecare fir de iarba era plin de putere si seva. Cine putea sa reziste sa nu sada pe acel frumos covor? Dupa aceea, copii primaverii s-au asezat ei insisi pe pamant, tinandu-si unul altuia mainile, cantand, razand si crescand vazand cu ochii. O ploaie usoara a cazut peste ei din ceruri, dar nu bagat-o in seama, pentru ca stropii de ploaie erau chiar lacrimile lor de bucurie. S-au sarutat unul pe celalalt si astfel au fost logoditi. In aceeasi clipa, mugurii copacilor s-au desfacut, iar cand soarele s-a inaltat, padurea era intru totul verde. Mana in mana, cei doi au ratacit pe sub acel acoperis de frunze, in vreme ce soarele sclipea prin luminisuri, in variate si schimbatoare culori.

Delicatele frunze umpleau aerul cu un improspatator parfum. Clipocind vesel, izvoarele si paraiele limpezi se strecurau printre cruda, catifelata verdeata, peste multicolorele pietre de dedesuptul lor. Toata natura vorbea despre abundenta si imbelsugare. Cucul canta si privighetoarea colinda, caci era o preafrumoasa primavara. Precautele salcii isi acoperisera inflorescenta cu manusi de lana, o grija mai curand fara rost.

Zile si saptamani au trecut, si razele soarelui s-au facut din ce in ce mai fierbinti. Aerul cald legana porumbul pe masura ce devenea tot mai auriu sub soare. Nuferii albi si-au intins frunzele mari peste oglinda lucitoare a lacului din padure, iar pestii au inceput sa caute umbra de sub ele. Intr-o regiune adapostita a padurii, soarele stralucea deasupra zidurilor unei gospodarii, adaugand sclipire florilor de trandafir de acolo, si impingand spre coacere zemoasele mure ce se agatau pe imbelsugatii ciresi. Aici statea frumoasa sotie a Verii, aceeasi pe care am vazut-o ca si copila, si apoi mireasa. Ochii ei negri erau atintiti asupra norilor ce se adunau pe cer, care, in siluetele lor unduinde de negru si indigo, aduceau cu niste munti din ce in ce mai inalti. Soseau din toate partile, indesindu-se asemeni unei clocotitoare, tot mai zbuciumate mari. Apoi, au pornit catre padure, unde, precum intr-o magie, orice sunet se potolise, fiecare rasuflare se micsorase, si fiecare pasare amutise. Intreaga natura era nemiscata intr-un grav repaos. Pe ulite si pe bulevarde, oamenii ce mergau pe jos sau in trasuri se grabeau sa isi gasesca un loc de adapost. Dupa aceea, s-a iscat o strafulgerare de lumina, ca si cum soarele s-ar fi pravalit din ceruri, cuprinzand si arzand tot ce intalnea in cale, si intunericul a revenit in mijlocul unui rasunator zgomot de tunet. Ploaia s-a pornit in suvoaie - acum era intuneric, acum era o lumina orbitoare - acum o liniste infricosatoare, acum o larma asurzitoare. Tinerele trestii cafenii de pe malurile lacului s-au clatinat sub inspumatele valuri. Ramurile codrului au fost ascunse in panza deasa a ploii, lumina a continuat sa alterneze cu intunecimea, iar tacerea cu bubuitul tunetelor, in vreme ce porumbul si iarba zaceau la pamant, parand imposibil sa se mai inalte vreodata iarasi spre ceruri. Dupa un timp, ploaia a inceput sa cada lin, razele soarelui au strapuns norii, iar picaturile de apa au lucit precum perlele pe frunze si tulpini. Pasarile au inceput sa cante, pestii au sarit la suprafata apei, tantarii au dansat in lumina soarelui. Ceva mai departe, stand pe o stanca ridicata in sarata mare, un barbat puternic, cu brate si picioare zdravene si lungi, cu paru-i siroind de apa, improspatat de baia rece a ploii, se incalzea sub razele soarelui, in timp ce, peste tot prin preajma sa reinnoita natura inflorea viguroasa, luxurianta, frumoasa: era vara, cald, o minunata vara.

Dulce si parfumata era mireasma venita de pe campul cu trifoi, unde albinele roiau in jurul unui ruinat turn, si murii se catarau pe un vechi altar, care, spalat de ploi, stralucea in lumina soarelui. Intr-acolo isi lua zborul regina albinelor, cu roiul supusilor ei, pentru a prepara ceara si mierea. Vara insa, impreuna cu zdravana sa nevasta, vedeau lucrurile intr-un alt fel, caci pentru ei masa altarului era acoperita cu ofrandele naturii. Cerul serii lucea precum aurul. Nici o bolta a vreunei biserici nu putea sclipi atat de tare. Intre aurita seara si imbujorata dimineata, lumea era mangaiata de lumina lunii. Era cu adevarat vara. Zilele si saptamanile au trecut unele dupa altele, secerile stralucitoare ale culegatorilor s-au ivit in campurile de porumb, crengile merilor s-au aplecat spre pamant, grele cu rosii si aurii fructe. Hameiul, atarnand in manunchiuri, a umplut aerul cu un dulce parfum. Sub tufele pline cu gramajoare de nuci isi gasisera salas un barbat si o femeie - Vara si imbujorata lui sotie.

Copyright  traducere " Povestea anului" de Andersen© copiipovesti.blogspot.com. 2013

Articole din acelasi domeniu in blogul „Povesti pentru copii”:

Primavara la tara a domnului Minulescu

Zeita primaverii in legendele si miturile lumii

Ingerul - Poveste de Hans Christian Andersen

Povestea anului, de Hans Christian Andersen (III)

Comentarii