Adevarata poveste a lui Tom Degetel

Povestea lui Tom Degetel este pe undeva, varianta romaneasca a lui Neghinita pe care cu totii am citit-o in copilarie.
Si Tom Degetel si Neghinita sunt plini de istetime- mandria parintilor si care, in ciuda staturii lor, reusesc sa faca fata micimei sufletesti  a oamenilor pe care-i intalnesc.
Lectura placuta!
Tom Degetel
Se spune ca pe vremea vestitului rege Arthur traia un mare magician pe nume Merlin care era, pe atunci, cel mai invatat si mai iscusit vrajitor din cati existau in lume.
Odata, vestitul vrajitor, care putea sa-si ia orice infatisare dorea, calatorea prin tara in chip de sarman cersetor. si cum era el sleit de puteri de atata drum, s-a oprit la bordeiul unui cinstit plugar sa se odihneasca si sa ceara ceva de mancare. Plugarul tocmai se intorsese de la munca si se pregatea de cina. Desi era tare ostenit, i-a urat bun venit strainului, chiar daca acesta era un cersetor cu mult mai zdrentaros decat altii. Nevasta lui, o femeie tare inimoasa si ospitaliera, l-a poftit sa ia cina cu ei si i-a pus pe masa niste lapte, intr-un castron de lemn, si un coltuc de paine neagra.
Tare a mai fost multumit Merlin de aceasta cina simpla si de generozitatea plugarului si a sotiei sale. Dar Merlin nu a putut sa nu observe ca, desi casa era indestulata pentru niste saraci, perechea parea sa fie tare nefericita si abatuta.
- De ce sunteti asa de necajiti? a intrebat el. Ce va lipseste?
- Cum sa nu fim necajiti, raspunse nevasta plugarului, cand eu si barbatul meu traim aicea destul de fericiti de mai mult de douazeci de ani si nu avem nici un copil. asta-i marele nostru necaz. Tare mi-as dori sa am un fiu, da, un fiu, chiar daca fiul asta al nostru n-ar fi mai mare decat degetul cel mare al barbatului meu. Oricat de mic ar fi, nu mi-ar pasa. Numai sa pot spune ca-i al meu si sa-l pot eu ingriji cu mainile mele.
Auzind aceasta, Merlin n-a spus nimic, dar nu dupa multa vreme si-a luat ramas bun de la gazde. si, cugetand la cele spuse de femeie, si-a zis:
- Ar fi o fapta grozav de buna daca i-as oferi acestei femei exact ceea ce-si doreste.

Merlin se amuza atat de tare la ideea de a le oferi un baietel nu mai mare decat degetul mare al unui om, incat era hotarat sa-i faca o vizita Craiesei zanelor si s-o roage sa implineasca dorinta femeii.
Nostima idee a unei asemenea fapturi in mijlocul oamenilor a incantat-o mult pe Craiasa zanelor asa ca i-a promis ca dorinta lui va fi implinita.
Ca urmare, nu dupa multa vreme, sotia plugarului s-a trezit ca are un fiu care, e cam de necrezut, dar asa a fost, nu era mai mare decat degetul mare al sotului ei.
Tare il mai iubeau pe baietel. L-au botezat cu numele de Tom Degetel si, intr-adevar, micutul n-a mai crescut nici macar c-un milimetru, ramanand toata viata de marimea degetului plugarului. Craiasa zanelor, care dorea sa-l vada pe baietel printre oameni, a venit intr-o noapte cu luna la fereastra, in timp ce fericita mama statea de veghe la capataiul odorului.
Craiasa zanelor l-a sarutat si a poruncit zanelor sa-i faca un costum de haine dupa dorinta ei. I-au facut o camasa din panza de paianjen, o hainuta din puf de scai, pantaloni din pene, ciorapi din coji de mere si o pereche de pantofiori din piele de soricel captusiti cu blanita. Apoi, pe varful capului i-a pus o tichie facuta dintr-o frunza de stejar. Da, acestea erau hainele pe care Tom le purta iarna si vara, spre marea delectare a mamei si a tuturor vecinilor de prin partea locului.
Dar, desi nu a mai crescut, pe masura ce treceau anii, Tom a devenit din ce in ce mai viclean si mai sugubat. Cand era destul de mare sa se joace cu ceilalti baieti din sat, se dadea in vant dupa jocul de-a samburele de visina. Cand ramanea fara nici un sambure, Degetel se ducea tarandu-se pana la traistele celorlalti, fura samburii, isi umplea buzunarele si scapa neobservat, intrand dupa aceea din nou in joc. insa un flacau cu ochi ageri l-a prins asupra faptului, tocmai cand Tom isi baga capul in desaga; a strans sfoara la gura, prinzandu-i capul si facandu-l sa racneasca de durere. Dupa aceea, flacaul a trantit sacul atat de tare de pamant incat Tom s-a lovit la picioare si peste tot corpul era numai vanatai.
- Asa o sa te inveti minte sa nu mai furi, a spus baiatul cu desaga din care Tom incercase sa fure samburii.
- N-am sa mai fur niciodata, a strigat Tom. Va rog sa-mi dati drumul si n-am sa mai fur niciodata!
Auzind aceasta, baietii i-au dat drumul si, pentru un timp cel putin, Tom n-a mai furat samburi de visine.
Tom era atat de mic incat, mama lui care il iubea din toata inima, il scapa cateodata din ochi, mai ales cand era ocupata. intr-o zi, ea framanta aluatul pentru o budinca si s-a intamplat sa plece din bucatarie pentru o clipa. Tom, care era tare curios sa vada cum se face budinca, s-a urcat pe marginea castronului, dar, din nefericire, i-a alunecat un picior si, pleosc, a cazut si s-a scufundat pana peste cap in aluat. Cand mama s-a intors, n-a observat nimic si a turnat amestecul intr-o oala pe care a pus-o pe soba. Gura lui Tom era plina de budinca asa ca nu avea cum sa strige dar, simtind fierbinteala, a dat din picioare si s-a zvarcolit atat de tare in cratita incat mama, vazand ce se intampla, si-a zis:
- Cred ca budinca asta e vrajita. Vreun spirit rau o fi intrat in ea si nu mai e buna de nimic.
Asa ca lua oala si zvrr… arunca budinca pe fereastra. Tocmai atunci s-a intamplat sa treaca pe acolo un sarman spoitor de cazane care, fiind flamand, s-a gandit ca budinca picase ca din senin pentru ca n-avea el nimic de mancat la pranz. A ridicat-o, a pus-o in desaga si a plecat mai departe. Dar Tom, pentru ca acum nu mai avea aluat in gura, a inceput sa strige cat il tineau puterile. Tare s-a mai mirat spoitorul.
- Vai de mine! striga el. Ce-oi fi avand in desaga? O fi vreun spirit rau care a venit sa ma inspaimante pentru ca am luat budinca.
Asa ca, fara sa se mai uite, a deschis desaga cat a putut de repede, a rasturnat totul pe jos, si pe Tom si budinca, si a rupt-o la fuga. Cum budinca s-a rupt in bucati, Tom s-a strecurat din ea acoperit tot cu aluat. S-a scuturat cat a putut de bine, si-a ridicat de pe jos tichia din frunza de stejar, care-i cazuse, si a alergat acasa cat a putut de repede. si ce s-a mai bucurat mama lui ca-l vede din nou, caci era tare ingrijorata. Vazandu-si sufletelul intr-o stare atat de jalnica, l-a bagat intr-o ceasca de ceai si pe data a spalat tot aluatul de pe el, dupa care l-a sarutat si l-a bagat in pat sa doarma.
La scurta vreme dupa intamplarea cu budinca, mama lui Tom s-a dus pe islaz sa mulga vaca si a luat si baietelul cu ea. Vantul batea cam tare si de teama sa nu-l poarte pe aripile lui si pe Tom, mama lui l-a legat cu un fir subtire de ata de un scaiete. Dar vaca, observand tichia din frunza de stejar de un verde crud, ispititor, a infulecat scaietele cu Tom cu tot. in timp ce vaca mesteca scaietele, Tom a zarit cu spaima cele doua uriase siruri de dinti si a strigat cu toata puterea:
- Mama, mama! Ajutor, ajutor!
- Unde esti, Tommy sufletelule? a intrebat mama, ridicandu-se de pe scaunelul pe care se aseza cand mulgea vaca si cautand cu privirea scaietele de care-si legase copilul.
- Aici, mama, raspunse el, in gura vacii.
Mama a inceput sa se vaicareasca si sa-si framante mainile, dar vaca, surprinsa de zgomotul ciudat ce venea din gura ei, a cascat gura naucita si Tom s-a rostogolit afara. Din fericire, mama lui l-a prins in sort la timp, bietul Tom scapand astfel de o vatamatura zdravana.
Urmatoarea aventura a lui Tom s-a intamplat cand s-a dus sa mane vitele la pascut cu un bici pe care tatal lui i l-a facut dintr-un pai de orz. Tom a alunecat si a cazut intre doua brazde de pamant. Nici n-a apucat sa se ridice, ca s-a si repezit la el un urias corb negru care a zburat cu el in plisc. si a tot zburat peste vai si dealuri si l-a lasat pe turnul cel mai inalt al castelului unui urias care se afla chiar pe malul marii.
Tom era ingrozit si nu stia ce sa faca. Dar groaza lui fu si mai mare cand batranul Grumbo, uriasul, a iesit pe terasa sa se plimbe si l-a zarit pe Tom. L-a luat in mana si l-a inghitit cat ai zice peste.
Nici nu l-a inghitit bine pe Tom ca uriasul a si inceput sa regrete ceea ce facuse, pentru ca micutul incepuse sa-l loveasca cu picioarele in burta, sa sara si sa faca tumbe. Durerile erau atat de mari incat uriasul l-a aruncat pe Tom din stomac drept in mare. Dar un peste urias, care-l si zarise, a deschis o gura cat o sura si l-a inghitit. Nu trecu insa multa vreme si niste pescari, aflati intr-o barca la pescuit, au prins pestele in plasa. A doua zi, chiar pestele in care se afla Tom a fost dus la curtea regelui Arthur. Cand bucatarul a taiat burta pestelui sa-l curete si sa-l gateasca pentru pranzul regelui, mare i-a fost uimirea sa gaseasca in maruntaie un baietel atat de mic. Va imaginati ce fericit a fost Tom sa-si recapete libertatea. Apoi, bucatarul l-a dus la rege care l-a declarat piticul lui. Curand Tom a devenit favoritul regelui caci cu giumbuslucurile lui nu amuza numai pe rege si regina, dar si pe toti cavalerii Mesei Rotunde.
Se spune ca atunci cand regele pleca undeva calare il lua de obicei si pe Tom care, daca venea vreo ploaie, se strecura in buzunarul vestei Maiestatii Sale pana ce cerul se insenina din nou. Tom era un mister pentru toata lumea caci nimeni nu stia care-i este obarsia. Numai Merlin, vrajitorul, stia adevarul, dar nu voia sa spuna nimic.
- Spune-mi, cum iti sunt parintii? intreba regele intr-o zi. Sunt si ei omuleti ca si tine?
- Nu, nici vorba, raspunse Tom, tatal si mama mea sunt tarani saraci si harnici ca si cei de pe ogoarele Maiestatii Voastre. Nu sunt nici mai mari, nici mai mici ca ei, poate insa mai saraci decat oricare din ei.
- Atunci, spuse regele, care tare mai tinea la Tom, du-te la vistieria in care-mi tin toti banii si ia cat aur si argint poti duce. Apoi, du-te acasa si daruieste totul sarmanilor tai parinti.
Asa ca, bucuros nevoie mare, Tom s-a dus la vistieria regelui Arthur cu o punga facuta dintr-o basica de apa. Dar nu a reusit sa bage in ea decat o moneda de argint si trei banuti de arama si chiar si asa punga era prea grea pentru el. Cu toate acestea, el a pornit cu povara pe spate de-abia tarandu-si picioarele, reusind sa ajunga acasa dupa doua zile si doua nopti si dupa ce a poposit pe drum de mai mult de o suta de ori, desi pana acasa nu era decat vreo versta.
Tare au mai fost fericiti parintii sa-l vada din nou acasa. Se mandreau cu el nevoie mare, mai ales ca le carase pe spate atata amar de banet. Ca sa-l faca sa-si traga sufletul dupa versta pe care o strabatuse, mama lui l-a pus frumusel intr-o coaja de nuca la gura sobei si l-a hranit trei zile cu miezul unei alune, ceea ce i-a facut tare rau la stomac pentru ca aceasta era, de fapt, hrana lui pe o luna.
Tom si-a revenit curand dar, pentru ca ploile nu mai conteneau si pamantul era tare umed, nu s-a putut intoarce imediat la curtea regelui Arthur, pana intr-o zi cand vantul batea in directia curtii regesti. Atunci, mama lui i-a facut o umbreluta dintr-o batistuta de care l-a legat pe Tom si cu o suflare a trimis-o spre curtea regelui unde Tom a si ajuns curand. Regele, regina si toti cavalerii s-au bucurat sa-l aiba din nou pe Tom in mijlocul lor, pentru ca le alunga plictiseala distrandu-i cu acrobatiile lui in timpul intrecerilor cu lancii si al turnirurilor. Dar stradania lui de a-i distra l-a costat tare scump; o cumplita boala s-a abatut asupra lui Tom de era gata sa se prapadeasca.
Noroc insa ca, auzind de suferinta lui, Craiasa zanelor a venit la curte intr-o caleasca trasa de lilieci si l-a luat cu ea. Avantandu-se in vazduh si fara nici un popas, au zburat pana au ajuns la palatul ei. Dupa ce s-a inzdravenit si l-a lasat sa se bucure de toate distractiile nemaipomenite de care nu ducea lipsa tara Zanelor, Craiasa a poruncit unei rafale de vant sa se ridice si sa-l duca pe Tom, care plutea ca un dop de pluta pe apa, pana la palatul regelui Arthur.
Tocmai cand Tom zbura pe deasupra curtii palatului, bucatarul ii ducea regelui un vas cu mancarea lui preferata, grau fiert in lapte. si nu stiu cum s-a facut dar sarmanul Tom cazu drept in mancare, improscand cu grau fierbinte fata bietului bucatar.
si era bucatarul acesta un om cam tafnos ca asa se infurie de tare pe Tom, ca s-a dus direct la rege si a pretins ca Tom a sarit in bucatele regale nu din intamplare, ci din obraznicie. Regele s-a maniat atat de cumplit, incat a ordonat ca Tom sa fie prins si judecat pentru inalta tradare. si cum nu era nimeni care sa indrazneasca sa puna o vorba buna pentru el, Tom a fost condamnat la moarte prin taierea capului.
Auzind pronuntandu-se grozava sentinta, sarmanul Tom a inceput sa tremure de frica, dar dandu-si seama ca nu are niciun mijloc de scapare si vazand un morar ramas cu gura cascata de uimire, asa cum stau prostii la balci, si-a luat avant si a sarit drept in gatul acestuia. Dar a facut-o atat de iute incat nimeni nu a bagat de seama. Nici macar morarul nu observase siretlicul lui Tom. Asa ca, fara Tom, curtea s-a imprastiat si morarul s-a intors acasa, la moara lui.
Cand Tom a auzit huruitul morii si-a dat seama ca este departe de curtea regala si a si inceput sa faca tot felul de tumbe prin burta morarului care nu-si gasea odihna si credea ca este vrajit. Nemaiavand liniste a trimis dupa doctor.
De indata ce a sosit doctorul, Tom a inceput sa danseze si sa cante. Doctorul s-a inspaimantat mai dihai decat morarul si a trimis in graba dupa alti cinci doctori si vreo douazeci de invatati.
si pe cand ei isi dadeau cu parerea asupra acestui caz nemaivazut si nemaiintalnit, s-a intamplat ca morarul a cascat. Tom, care astepta de mult o asemenea ocazie, a mai facut o saritura si a aterizat usurel, drept in picioare, in mijlocul mesei.
Morarul, care era amarnic de manios ca a fost chinuit de asa o pocitanie, s-a infuriat atat de tare, incat s-a repezit la Tom si unde nu mi l-a prins si aruncat pe geam drept in rau. in clipa in care morarul i-a dat drumul pe fereastra, un somon mare, care tocmai se zbenguia prin rau, l-a vazut cazand si l-a insfacat pe data. Un pescar a prins pestele nu mult dupa aceea, l-a dus la piata si l-a vandut acolo slujitorului unui mare lord. Lordul, vazand o asa minune de peste, l-a facut cadou regelui Arthur care, ca si mai inainte a comandat sa fie preparat pe data. Cand bucatarul a spintecat pestele a si dat de bietul Tom pe care l-a inhatat si l-a infatisat regelui. Dar Maiestatea Sa era atat de ocupata cu afaceri de stat incat a ordonat ca Tom sa fie dus si tinut sub arest pana ce va avea timp sa se ocupe de el.
Bucatarul era hotarat sa nu-l mai scape din maini de data aceasta, asa ca l-a bagat intr-o capcana de soareci. si asa a stat Tom in capcana, vreme de o saptamana, pana ce a trimis regele dupa el. Dar mare-i fu bucuria cand afla ca regele l-a iertat pentru ca sarise in fiertura de grau cu lapte si ca-l luase din nou sub aripa lui ocrotitoare. Datorita faptelor sale, Tom a fost facut cavaler si a primit titlul de prea-vestitul Sir Thomas Degetel. Dar cum hainele lui Tom avusesera mult de suferit trecand din budinca in gura vacii si apoi in fiertura de grau, din maruntaiele uriasului in ale morarului, ca sa nu mai spunem de cei doi pesti, Maiestatea Sa i-a comandat un nou costum pentru ceremonia investirii titlului de cavaler. Asa ca vestitii croitori ai curtii i-au facut o camasa de zale din aripi de fluturas, iar cizmarii i-au facut ghete din piele de pui. Apoi, a fost facut cavaler in fata intregii curti care se adunase acolo, primind un ac drept sabie si un soricel alb ca neaua in loc de cal.
Si mare era uimirea celor care-l vedeau pe Tom in noul lui costum, calare pe un soarece, insotindu-l pe rege si pe ceilalti nobili la vanatoare. Nobililor insa, nu le scapa nici o ocazie sa-si bata joc de Tom si de bidiviul lui care tare mandru mai cabra.
Intr-o zi, pe cand treceau ei asa pe langa o ferma, un motan urias, care pandea de dupa o usa, a facut un salt sa-l inhate pe Tom si pe soricel. Dar Tom a scos vitejeste sabia si a atacat motanul cu atata indarjire incat acesta le-a dat drumul la amandoi. Apoi, unul din nobili l-a pus pe Tom in palarie si l-a asezat pe un patut de puf intr-o cutiuta de fildes.
Regele a mai poruncit ca lui Tom sa i se faca un tron mic, pe care sa stea la masa regala pentru a o amuza pe regina in timpul mesei, si un palat de aur mic, mic de o schioapa, cu o usa tot micuta ca sa aiba si el unde sa locuiasca.
Dar Sir Thomas Degetel, cu toate ca era asa de bogat, nu si-a uitat niciodata parintii. Se ducea o data pe luna, calare pe soarecele lui alb, pana la casuta lor de la tara unde-i distra pe batranii sai parinti cu povesti si cu tot felul de istorioare de la curtea regelui Arthur.
Nu e de mirare ca sarmanul plugar cu nevasta lui erau tare mandri de micutul lor fiu care fusese zamislit prin magia marelui Merlin, batranul si sarmanul cersetor pe care cu multi ani in urma il ospatasera, fara sa stie cine este.

Articole asemanatoare:

Spiridusul din trandafir de Andersen
Printesa si Bobul de mazare

Comentarii