Cainele izgonit - Fabula de Grigore Alexandrescu

In fabula Cainele izgonit, Grigore Alexandrescu reia alegoria lupului la domnie din "Lupul moralist". Lupul simbolizeaza conducatorul temut chiar din pricina prostiei sale, ce ia masuri arbitrare, favorizandu-i pe unii si obijduindu-i pe altii numai pentru a-si demonstra puterea. Cainele este o personificare a curteanului care nu suporta ipocrizia stapanitorului sau, avand indrazneala de a critica in gura mare sau a lua in ras metehnele acestuia. Desigur, in urma acestei sfidari, cainele este izgonit, pretinzandu-se insa ca aceasta surghiunire este determinata de cu totul alte motive. I se reproseaza asadar ca nu este demn de a fi curtean, ca nu stie nimic, ca nu isi duce la bun sfarsit indatoririle. Culmea ipocriziei, ploconelii si micimii morale, ceilalti curteni ("vulpe, sarpe, broasca") ii cauta nod in papura, scornind si alte defecte ale cainelui numai si numai pentru a intra in gratiile lupului domnitor. In cele din urma, pentru a-si pastra sau chiar inmulti privilegiile, cainele accepta minciuna si ipocrizia, lasandu-si deoparte critica si simtul dreptatii. Finalul este surprinzator, dovedind cinismul si placerea lupului de a-si surprinde supusii prin recunoasterea adevarului. Dupa ce curtenii ii lauda calitatile cainelui, domnitorul se amuza zicandu-le ca acestea era valabile atunci cand cainele era prigonit, izgonit pentru ca il infrunta, si nu acum cand si-a lasat moralitatea deoparte pentru a se bucura de avantajele materiale daruite de lup. Urmeaza, in curand un comentariu mai pe larg al fabulei "Cainele izgonit".


Lupul cu toata prostia
Cîrmuia împaratia;
Si ca un stapînitor,
Unora le da avere,
Altora, pe o parere,
Le lua chiar starea lor.
Favor, ura schimbatoare,
Izgonire sau chemare
Al domniei era plan.
Cîinele gonit de soarta
S-auzise cum ca poarta
Sentimentul de dusman;
C-ar fi zis, nu stiu la cine,
Cum ca nu este prea bine
A mînca atîtia miei,
Si ca daca le aduna
Lîna lor pe orice luna,
Sa-i lase macar cu piei.
Asemenea mari cuvinte,
Pe cum fiescine simte,
Nu sunt prea de suferit.
Pe loc vrura sa-l goneasca;
Dar politica domneasca
Alte pricini i-a gasit.
A zis ca nimic nu stie,
Ca nu este bun sa tie
Un rang între curtezani;
Ca la orice-l rînduieste,
Nici o slujba nu-mplineste,
Ca nu face nici doi bani.
Atunci vulpe, sarpe, broasca,
Fara macar sa-l cunoasca,
De prostia lui vorbea.
Unul zicea ca glas n-are,
Altul ca nu este-n stare
O piatra de jos sa ia.
Se mira cum de rabdase
Domnul, si nu departase
Pe un cîine ticalos,
A caruia toata treaba
E sa manînce degeaba,
Far-a face vrun folos.
Dar dupa o lunga vreme,
Satul în zadar a geme,
Jalba cîinele a dat,
Zicînd ca de-acu-nainte,
Toate îi vor parea sfinte,
Numai sa fie iertat.
Adesea nenorocirea
Schimba gîndul si simtirea:
Pe loc fu si slobozit.
Cinsti, averi nu se mai spune:
Ce zicea el era bune,
Duhul lui era vestit.
Într-o zi neavînd treaba,
Domnul pe ai sai întreaba:
"Voi de cîine ce gînditi?"
Serpi, sopîrle, deodata
Toti raspunsera îndata:
"Înaltime, sa traiti!
Tuturor este placuta
Cinstea cea cu drept facuta
Ăstui vrednic dobitoc.
Al lui cap, a lui stiinta,
Glas, putere, iscusinta
Pentru noi sunt un noroc.
De trup este prea puternic,
De slujbi multe este vrednic,
Si în lupte e vestit."
-"Astea le stiam prea bine,
Stiam ce i se cuvine,
Dar atunci era gonit."


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Cainele si bucatarul – Fabula de Esop

Lupul moralist , fabula de Grigore Alexandrescu

Cainele si lupul – Fabula de Esop
Previous Post
Next Post

0 comments: