De ce mestecenii sunt albi?- poveste populara scandinava

Candva, de mult tare, mestecenii nu erau albi, ci negri, ca si ceilalti copaci.
Pe atunci, departe, spre miazanoapte, traia un tanar, care se numea Veiko.
Stia sa vorbeasca cu lupii, intelegea ciripitul pasarilor, simtea cum creste muschiul.
Dar cel mai mult pe lumea asta ii placea o fata, cu numele Mara.

Era frumoasa si zvelta ca o gazela. In parul ei parca s-ar fi ascuns soarele, iar in ochii ei parca ar fi rasarit zorile diminetii. In toata regiunea nu era alta fata mai frumoasa.

Odata, intr-o primavara, cand totul in natura inflorea, Veiko veni la Mara si-i vorbi despre dragostea sa.
Deodata Mara izbucni in ras:

- Foarte frumos vorbesti, Veiko. Dar mai intai vreau sa-mi dovedesti dragostea. Acum este primavara, poti tu  oare face astfel, incat mestecenii sa fie mai albi ca zapada? Numai asa te cred, iar de nu, n-ai sa ma mai vezi.

Veiko pleca ingandurat spre mare, se aseza pe stanca de pe mal si cazu pe ganduri, intristat, cand deodata auzi ca cineva il striga.
Se intoarse si vazu langa el pe batranul cerb Lim.
- Iti aduci aminte, Veiko, cum ai salvat viata fratelui meu? Acum sunt hotarat sa te ajut si eu. Stiu ce-ti cere frumoasa Mara. Asculta bine ce-ti voi spune: departe, dincolo de munti, se afla o tara unde haladuiesc vifornitele si vanturile reci. Stapanul lor, Omatul, are un fluier; cand vei sufla din el, va sosi indata viscolul .Am sa-ti aduc eu acest fluier.
Veiko astepta o saptamana, doua, iar la inceputul celei de a treia saptamani, auzi tropait usor de copite.
Iesi repede afara din casa si vazu in fata usii pe batranul cerb Lim. De oboseala nu se mai putea tine pe picioare.
- Iata, Veiko, ia fluierul. Numai sa nu uiti ce ti-a spus Omatul. Acela care va sufla odata din fluier va deveni batran. Gandeste-te, Veiko, gandeste-te bine.

Dar Veiko nu mai era. Alerga la casa unde traia Mara si sufla din fluier. Deodata se starni vantul, soarele se ascunse dupa nori si incepu sa viscoleasca. Mestecenii care cresteau in jurul casei se acoperira de zapada. Veiko inceta sa mai cante din fluier, se opri si viscolul.
Veiko se duse la rau sa bea apa, iar din oglinda apei aparu un batran cu barba alba, lunga si cu zbarcituri pe fata.

Veiko isi aminti de ingrijorarea lui Lim si intelese ca pana la sfarsitul vietii va fi batran.
Veiko se invarti multa vreme pe langa casa Marei si nu indrazni sa se arate in fata fetei. In cele din urma. se hotari si intra in casa, macar de departe sa se uite la Mara.

Se opri inaintea ei si spuse:
- Uita-te pe fereastra, Mara, mestecenii din jurul casei tale sunt albi. Eu, Veiko al tau, am facut aceasta.
Mi-ai fagaduit ca pentru asta ai sa ma iei de barbat.

Dar Mara nu-l recunoscu pe Veiko in acest batran.
Ochii ei se aprinsera de manie.
- Cum ai indraznit, mascarici batran, sa vorbesti asa cu mine?! si porunci sa fie dat afara si fugarit de caini.
Dar cainii nu s-au atins de Veiko, ci linistiti se gudurau pe langa el, urmandu-l in padure.

Zapada se topi repede sub razele calde ale soarelui.
Mestecenii insa au ramas albi. Atat de puternica a fost dragostea lui Veiko!

Mara se marita cu un negustor bogat si porunci sa se taie toti mestecenii albi din jurul casei. Nu putea sa se uite la ei.
Multi ani s-au chinuit slugile, dar n-au putut sa indeplineasca porunca.
In locul unui mesteacan taiat cresteau doi, in locul a zece- cresteau douazeci.
De atunci mestecenii au coaja alba.

Iar pe Veiko nimeni, niciodata nu l-a mai vazut.
Iarna, cand in padure se starneste vifornita, se aude sunetul fluierului fermecat.

Este Veiko, care nu poate sa uite dragostea sa pentru Mara.

Se mai spune ca tanarul, care va darui miresei sale in ziua nuntii o crenguta de mesteacan, va avea noroc in casa...

Ienuparul-1- Poveste de Fratii Grimm
Ienuparul-2- Poveste de Fratii Grimm
Povestea stejarului care avea picioare

Comentarii