Floarea soarelui- legenda populara romaneasca

Cine nu a auzit de voievodul Stefan cel Mare, al Moldovei?
Ce roman nu vrea sa afle o legenda minunata si trista despre una din odraslele  imparatesti ale lui Stefan, mai ales, ca o putem adauga in cuprinsul legendelor florei romanesti?
Lectura placuta, copii si parinti!

Se spune, ca Stefan-Voda avea o fata muta, dar atat de  frumoasa, incat nu 
i-ai fi gasit pereche pe cuprinsul pamantului. 
Domnului nu-i  prea mergea mancarea la inima si odihna in oase, de amarat ce era. 
A intrebat el de lume, s-a sfatuit cu vracii si cu toti carturarii timpului, dar n-a dat de leacul muteniei.
La urma, asa, intr-un amurg de vara, a venit  la domnitor o baba, atat de batrana, de-si gadila pieptul cu nasul, de incovoiata ce era si l-a povatuit pe acesta  cum sa cheme  Soarele la masa si sa-l cinsteasca dupa toate randuielile cuvenite unui oaspete atat de stralucit,
Dupa ospat, cand toti vor fi  in toane bune, sa trimita fata care sa ceara o sarutare de la craiul zilei si numaidecat odrasla lui draga va prinde grai. Voievodul, bucuros, a pus la cale o mare pregatire.

Pe capul stapanitorului pamantului acela era insa un blestem!
Cum s-a facut, cum nu,  Piaza-Rea a auzit  gandurile domnului si ca sa incurce dezlegarea, a alergat fuga in racorile intunecoase dinspre Luna- rasare si a gasit-o pe stapana noptii bocind de necredinta Soarelui.
Ea se vaita ca n-are parte de barbat, ca nu pricepe de ce fuge de dansa si o lasa sa alerge ca o bezmetica in urma-I si zice tanguios:
— Mai bine ma facea maica-mea muritoare, ca tot as fi avut parte de sot si nu zana, cu pletele invalvaiate de lumina si cu sufletul
intunecat si umed ca o pestera neumblata.
Piaza-Rea a prins nadejde astfel si cu intorsaturi mestesugite de vorba, a inganat catre Luna:
— Pana acum, sa vezi.., tot se cheama ca ai avut barbat, de aici incolo, te lasa el de tot si se insoara cu fata lui Stefan, stapanul pamantului asta! Iata, chiar diseara le este nunta!
Doamna-Noptilor,era sa turbeze de manie!. Si-a aprins argintul din fata si a fulgerat a razvratire, jurandu-se pe stralucirea ei, ca va nimici vlastarul indraznetului voievod.
In noaptea ospatului, Luna s-a dosit dupa spranceana codrilor vecini, pandind sa-si zaresca dusmanca, ca s-o zdrobeasca.
Soarele, un fat-frumos cu plete de lumina, chefuia cu voda si cu toata curtea.


Cand.., pe la sfarsit, a intrat in sala fata domnului, impodobita ca o primavara calda.  A cazut ea in genunchi la picioarele Soarelui
si i-a cerut o gura, de mantuire.
Luna, furioasa, s-a ridicat turbata peste straja codrilor negri, si s-a aruncat intr-un braù tremurat de lumina si a patruns pe fereastra palatului. A cazut peste
fata rugatoare a fetei ca o ploaie de blestem si i-a topit chipul in floare galbena.
Cu totii s-au ingrozit de turbarea nedreapta a Lunii.
Batranul voievod, cu fata indurerata de obida,a prins sa- i
spuna stapanei ratacite a intunericului tot jarul inlacrimatului sau suflet.
Luna, neincrezatoare, statea rece si fulgeratoare. Mesenii boceau si ei povestea trista a odraslei fara noroc.
Soarele intaratat si-a  prins nevasta de belsugul instufat al razelor si i-a  facut vant pe fereastra, de-a innamolit-o departe, in valurile norilor.
Dupa aceea, a luat pe palma copila inflorita a temutului stapan
pamantean si a sadit-o in gradina, printre celelalte podoabe, ca s-o aiba indeaproape spre mangaiere.

De atunci, floarea-soarelui, cu fata ei galbena si infiorata de durere, isi intoarce vesnic chipul intristat, spre stralucirea craiului zilei, cersitorandu-si sarutarea mantuitoare.

Copyright © copiipovesti.ro

Comentarii