Cantec - poezie de Stefan Octavian Iosif

Intr-un succint comentariu literar, se poate spune ca tema poeziei Cantec de St. O. Iosif reflecta conditia nefericita, plina de indurerari a poetului, ce tocmai din aceasta pricina da nastere mirificelor sale opere, asemanatoare unor comori de margaritare.

Ideea poemului exprima starea de izolare a creatorului de poezie, destinul sau tragic de a fi supus, poate chiar din cauza ascutitei sale sensibilitati emotionale, unor nenumarate avataruri si blesteme ale vietii. Poezia “Cantec” poate reprezenta asadar un fel de arta poetica a liricii lui St. O. Iosif.

Titlul poeziei este asociat cu povestea copilului chinuit din prima parte, ce este apoi asemanat nefericitului poet.

Incipitul poeziei (“Se spune-n basme c-a trait/
Demult, demult pe lume-odata”) ne introduce in lumea magica a basmului, conturand totodata detasarea autorului fata de prima parte a poemului (“se spune”), subliniindu-se astfel ca “povestea” copilului orfan nu are de a face cu fantezia ori subiectivitatea autorului. In acest fel fel, se certifica cumva valabilitatea celui de-al doilea termen al comparatiei din cea ultima parte a poeziei, in care autorul isi asuma un punct de vedere propriu despre destinul poetilor.

Poezia este alcatuita din cinci catrene, primele trei continand legenda copilului chinuit de vrajitoare, iar ultimele doua asemanarea acestuia cu poetul.

Prozodia poemului “Cantec” se remarca prin versuri de 8-9 silabe si rima incrucisata.

Limbajul artistic este marcat in special de comparatia intre copilul obijduit de vrajitoare si poetii nefericiti, intre lacrimile copilului si operele poetilor.  Epitetele sunt relativ putine: “copii obijduiti”, “poetii, incatusati si chinuiti”, “vraja blestemat-a vietii”. Este remarcabila metafora "lacrimile poetilor ce se preschimba in comoara de margaritare".

Se spune-n basme c-a trait
Demult, demult pe lume-odata
Un biet copil orfan, robit
De-o vrajitoare blestemata.

In lanturi ea-l tinea oricand,
Si el plangea de disperare,
Dar lacrimile-i picurand,
Se prefaceau margaritare...

Iar vrajitoarea le strangea
Si tot mai multe vrea sa stranga,
Incat din ce mai mult plangea,
El tot mai mult avea sa planga.

Asa copii obijduiti
Pe lumea noastra sunt poetii,
Incatusati si chinuiti
De vraja blestemat-a vietii.

Ei plang de drag, ei plang de dor,
Si cearca in zadar uitare,
Sporind cu lacrimile lor
Comoara de margaritare!

Cantec de vara | Chanson d’été al domnului Albert Samain

Cantec - Poezie de George Cosbuc

Cantec de primavara – Poezie de St. O. Iosif
Previous Post
Next Post

0 comments: