Podul din Londra-II- poveste populara englezeasca

London Bridge
Daca vrei sa afli  ce s-a mai intamplat cu Robert si cu Olivier  si ce-au devenit cei doi, citeste  mai departe urmarea povestii populare englezesti- Podul din Londra.

Lectura placuta!

Pe cand incepea sa se innopteze, Olivier a  ajuns nu departe de un sat, care se vedea in zare. Pe marginea drumului a vazut o lada mare:
" Ce-o fi cu ladoiul asta aici? " se intreba el.
S-a apropiat, a ridicat incet capacul si a vazut ca lada era goala.
" Tot am putin noroc, se gandi el. Imi voi petrece noaptea fara sa platesc nimic si am sa mananc bucata de paine pe care o am in buzunar, asa ca nu voi cheltui nici un ban, iar maine voi vedea eu incotro s-o iau. "
Zis si facut. Cum se simtea tare amarat si obosit, tanarul a adormit de indata ce a mancat painea. Spre miezul noptii a fost trezit de un zgomot, ca si cum cineva s-ar fi asezat pe capacul lazii. Dupa putin timp, a auzit un al doilea zgomot asemanator si pe urma un al treilea, asadar trei oameni se asezasera  pe lada lui.
- Fratilor, a inceput unul dintre cei trei drumeti, ce fel de zi ati avut azi?
- O zi nenorocita, spuse altul. N-am reusit sa pun mana decat pe un prapadit de betivan batran care a inghetat intr-un sant si l-am trimis sa se prajeasca la noi.
- Mie mi-a mers ceva mai bine, spuse al treilea. Am trimis in iad, in acelasi sac un popa si un boier.
- Astea-s fleacuri pe langa ce am facut eu, spuse iar cel dintai.
- Ce ai facut? Spune-ne mai repede ca murim de curiozitate.
- Va spun, dar aveti rabdare mai intai sa vad daca nu e cineva ascuns in lada.
Sarmanul Olivier se credea pierdut, insa ceilalti doi au sarit cu gura:
- Nu-ti mai pierde vremea si spune-ne mai iute caci acusi canta cocosul.
- Bine, sa va spun. Aflati ca am pus stapanire pe fata regelui Angliei si de azi dimineata eu vorbesc prin gura ei.
- Sa fie cu noroc! Asta zic si eu isprava draceasca. Dar cum ai facut?
- Sa vedeti: domnita intrase in biserica si se ruga de mama focului. Eu, ma dau bine  pe langa ea si ii suflu in ureche ca un frumos cavaler o mananca din ochi. Ea ma asculta cu placere, si tot asa, cu sosele, cu momele am intrat in cugetul ei. Si de atunci sa te tii : urlete si injuraturi de mai mare dragul. Au trebuit sa o lege in lanturi ca pe o fiara, ca scuipa ca o mata salbateca si spunea ca o sa-l omoare pe taica-su si pe maica-sa. Au legat-o slugile cu patru lanturi si mancarea i-o dau cu o furca lunga de fier.
- Strasnica isprava! Dar cum de ai lasat-o singura? Ce? Vrei sa o scapi din mana?
- Nici o grija! L-am lasat in locul meu pe cumtrul Astarot si voi stiti ca dracusorul asta nu-i din cei care-si lasa prada din gheare.
- Si care-i leacul pentru printesa?
- Asa cum e legea noastra, a trebuit sa fixez si un leac, dar l-am ales pe cel mai incurcat, ca nimeni sa nu se gandeasca la el. Cine vrea sa o vindece trebuie sa se duca... dar cred ca tot e mai bine sa ma uit mai intai in lada.
- Las-o-ncolo! Eu aud cum cocosii se foiesc in cotetele lor. Spune mai repede!
- De fapt, aveti dreptate: cine mai umbla in ceasurile astea pe coclauri afara de noi?
" E vremea sa-mi deschid bine urechile " se gandea Olivier.
- Asadar, cine vrea s-o scape pe printesa trebuie sa stea inchis opt zile si opt nopti in odaia ei si s-o stropeasca cu apa dintr-o bute cu un somoiog facut din lastari tineri din alun, pe care nu i-a atins mana omeneasca. Ha, ha, ha, spuneti si voi, care muritor s-ar putea gandi la un astfel de leac?
Ceilalti draci nu mai avura timp sa raspunda, fiindca in clipa aceea incepura sa cante cocosii si, asa cum e legea dracilor, acestia disparura intr-o clipa.
" Iaca un leac care poate sa-mi fie de folos" , gandi Olivier.
Cand se lumina de ziua, iesi frumos din ladoi si, pe-aici ti-i drumul. Din prima pravalie isi cumpara o panglica lata, pe care scrise: " Primul doctor al regelui din Bretania-de-jos". Puse panglica la palarie, ca s-o poata citi oricine si porni spre palatul regelui.
Acesta tocmai daduse sfoara-n tara ca de s-o gasi careva sa-i tamaduiasca fata, i-o da de nevasta cu jumatate de imparatie, de orice neam ar fi omul acela.
Dupa o zi, Olivier batea la poarta palatului.
- Ce vrei, flacaule? intreba straja
- Vreau sa vorbesc cu regele.
- Dar cine esti?
- Citeste, raspunse Olivier aratand panglica.
Daca vazu strajerul ce era scris pe panglica, indata il si duse la rege.
- Tu esti primul doctor al regelui din Bretania-de-jos?
- Eu, Luminatia Voastra, si am venit sa va fiu de ajutor.
- Poti tu sa-mi vindeci fata?
- Pot.
- Daca mi-o vindeci, stii ce rasplata te asteapta?
Toti doctorii si vrajitorii au incercat, dar zadarnic. Inima mea de tata nu-si mai afla mangaiere.
Olivier ceru sa se bage-n odaia fetei o bute plina cu apa, iar el, se duse prin niste rapi, pe unde picior de om nu calcase si taie vlastare tinere de alun, cu care incepu s-a aghezmuiasca pe fata. Aceasta urla si se zbatea de ceasul mortii, dar flacaului nici ca-i pasa. Vezi bine ca stia el ce stia. Dupa trei zile, fata rupse un lant, dupa alte doua, al doilea. In a opta zi, rupse si ultimul lant, dar cand se scula era sanatoasa si la trup si la minte. Din ziua aceea, sa fi dat in bobi si nu mai gaseai in toata Anglia  o fata cuminte si inteleapta ca ea.

Asa cum era fagaduiala, regele i-o dadu de nevasta lui Olivier, si, cum era batran, la scurta vreme muri.
Olivier se urca pe tron in locul lui, fiindca regele n-avea alti copii si asa o duse el bine, domnind cu intelepciune peste supusi, care erau tare multumiti de noul lor rege.

Cand se implini un an de cand se despartise de fratele sau, regele se-mbraca in niste straie de negustor bogat si se duse pe pod.
Dupa o vreme vazu venind un cersetor, pe care il intreba daca n-a vazut cumva un negustor bogat trecand pe pod.
- N-am vazut nici un negustor, spuse acesta, dar de ce ma intrebi?
- Pentru ca trebuia sa vina fratele meu, de care m-am despartit acum un an si cu care azi trebuie sa ma intalnesc aici, pe podul acesta.
Cersetorul  i se arunca plangand de gat:
- Olivier, eu sunt fratele tau, Robert.
Olivier il saruta cu dragoste si-i spuse:
- Nu ma asteptam sa te gasesc in halul asta. Se vede ca n-ai prea avut noroc.
- Nu. In schimb , ai avut tu, pe cat se vede.
- Da, si inca asa mult, ca am ajuns regele Angliei.
- Regele Angliei? Iti bati joc de mine!
- Ba de loc. De-acum, draga Robert, ai sa traiesti si tu bine la curtea mea.
- Dar cum de-ai ajuns rege?
- M-a ajutat dracul.
- Asadar, ti-ai vandut sufletul lui Satan?
- Nu, scumpul meu, stai sa vezi...
Si Olivier ii povesti de-a fir-a-par toata tarasenia.
- Daca-i vorba pe-asa, spuse Robert, ma duc si eu la noapte-n lada, ca sa ajung si eu rege ca tine.
Degeaba-l ruga Olivier sa se lase de gandul asta. El nu si nu. Voia omul cu orice pret sa ajunga rege si se duse de piti in lada.

La miezul noptii, iaca si cei trei draci se asezara pe ladoi si-ncepura taifasuiala:
- Fratilor, ati avut o zi buna?
- Nici nu se poate mai rea. N-am pus mana pe nimic toata ziua, se vaicarira ceilalti doi.
- Eu am facut una, de sa va cruciti.
- Spune-ne ce ai facut. Tu ai totdeauna mai mult noroc ca noi.
- Va spun, dar mai intai sa ma uit in lada, ca sa vad daca nu e cineva in ea.
- Cine vrei sa fie? Stii ca de la intamplarea aceea cu fata regelui ai controlat lada si n-a fost nimeni in ea.
Doar n-o fi cineva tocmai azi. Spune mai uite ca n-are cine fi.
- Cine- necine, eu ma uit si de data asta.
Cand ridica dracul capacul, hop, si dadu cu ochii de Robert, galben la fata de spaima, ca o turta de ceara.
- Ghidi-ghidi, prietene Robert. Dar bine picasi, neiculita, ca tocmai cu tine aveam treaba. Ai o datorie fata de noi.
Lui Robert ii inghetase limba-n gura si nu putea scoate nici un cuvant.
- Ti-aduci aminte, spuse dracul mai departe, ca acum un an ai castigat ramasagul pe care l-ai facut cu Olivier, fiindca trei trecatori au spus ca podul din Londra e mai lung de trei ori decat mila lui Dumnezeu? Afla, dragalasule Robert, ca cei trei, adica preotul, judecatorul si calugarul eram noi, astia trei pe care ne vezi aici, sluijitorii credinciosi ai Intunecimii Sale. A venit ziua sa ne platesti pentru ajutorul pe care ti l-am dat atunci.
Si, nici una, nici doua, dracul il insfaca pe Robert de par, se ridica in vazduh cu el si de-acolo cobora drept in fundul iadului, sa-l mai incalzeasca putin pe negustorul nostru, care cam incepuse sa dardaie.

Iar Olivier a trait ani multi si fericiti si povestea spune ca urmasii lui ar fi si azi regi ai Angliei.

Podul din Londra I- poveste populara englezeasca
Povestea lui Jack Spintecatorul de Uriasi de Andrew Lang
Zana verde- poveste populara englezeasca

Previous Post
Next Post

0 comments: