Treceți la conținutul principal

Cea mai mare bogatie- poveste populara mongola

Se poveste ca odata pe drumurile unor pustiuri se intalnira doi calatori, un tanar si un batran inteleptit de povara anilor. Se prinsera in vorba. Tanarul incepu sa se jaluie de viata grea ce o duce:
- Prea cinstite drumet, nu sunt fericit deloc! Venerabilii mei parinti nu mi-au lasat nici un fel de mostenire. Ce minunat este sa fii bogat! Ce nenorocire insa ca, in lumea asta, eu sunt omul cel mai sarac si mai nefericit!
- Ei, nu te mai tangui atata fiule! raspunse batranul. Nu trebuie sa fii atat de trist si atat de pierdut!
- Cum sa nu fiu indurerat si nefericit cand nu am nici un fel de avere.
- Inceteaza, fiule, rosti batranul calator. Ai atatea bogatii in mainile tale si cand colo te plangi de saracie!
Tanarul tresari si-l privi mirat:
- Ce fel de bogatii? Eu stiu ca n-am nimic!
Atunci drumetul cel intelept de multimea anilor ii grai:
- Te-ai gandit vreodata cat pretuiesc ochii tai? Cedeaza-mi numai un singur ochi si am sa-ti dau in schimbul lui tot ce doresti de la mine.
- Cum?! Sa-mi vand un ochi? se sperie tanarul. Nu, cinstite calator, n-am sa-mi dau ochiul meu nici pentru cea mai mare comoara din lume.
- Bine, urma batranul. Atunci cedeaza-mi o mana, pentru care am sa-ti dau aur si argint atat cat iti pofteste inima!
- Pentru aur si argint sa-mi dau o mana? se inspaimanta tanarul drumet. Nu, pentru  nimic in lume n-am sa fac asa ceva! Pentru nici un fel de aur!
- Vezi dar, fiul meu, ce bogatii ai? cuvanta batranul tovaras de drum. Si, daca este asa, atunci de ce plangi? Crede-ma ca cea mai mare bogatie este insusi omul! Daca omul este sanatos, daca are mintea luminata, atunci el are si putere sa-si agoniseasca singur orice bogatie din lume.


Diavolii pacaliti- poveste populara albaneza
Printul care a vrut luna de pe cer- poveste 

Comentarii