Cele cinci degete- poveste populara tatara

Se povesteste ca, intr-o vreme, Pichi (degetul aratator), Lichi (degetul mijlociu), Cichi (degetul inelar) si Michi (degetul cel mic) au plecat la plimbare, lasandu-l acasa numai pe Tochi (degetul cel mare).
Acesta ii sfatuise (racindu-si insa gura de pomana !) ca nu era bine sa plece fara el, deoarece puteau sa intalneasca, in cale, tot felul de primejdii.
Ei, totusi, neascultandu-i sfaturile, pornisera la drum.
Pichi spunea:
- Imi iau eu sarcina sa va calauzesc!
Lichi, fiind cel mai mare dintre tuspatru, adauga:


- Conducatorul vostru insa am sa fiu eu!
Cichi isi da, la randu-i, importanta:
- Dar avutia o voi tine eu!
Micutul Michi nu se lasa nici el:
- Iar cand va fi nevoie de un sfat intelept, vi-l voi da eu!
Mersera ei, mersera, in frunte, Pichi, dupa el, Lichi, urmat de Cichi (care purta un inelus), si, drept incheietor de rand, micutul Michi.
Dupa o vreme, nu prea indelungata, ajunsera in dreptul unei ape.
Puntea fusese insa sfaramata si undele o dusesera la vale.
O vreme, nu stiura ce sa faca. Se asezara pe mal si asteptara ca apa sa se scurga, o data, toata. Numai ca apa curgea mereu, fara sa scada si nici macar sa se opreasca.
Atunci, istetul Michi il indemna pe fratele sau Lichi:
- Tu, fiind mai mare, cauta in susul apei daca nu se gaseste vreo punte sau, cel putin, vreun vad.
In vremea asta, noi, ceilalti, vom incerca sa rostuim o barca.
Zis si facut!
Lichi pleca in susul apei; iar cei trei frati mai mici incercara sa afle vreo bucata de lemn, din care sa-si faca o barca. Spre norocul lor, gasira, numaidecat, o nuca mare.
- Daca am putea sa si desfacem aceasta nuca, glasui Michi, barca ar fi ca si facuta.
Pichi si Cichi apucara nuca din amandoua partile. O apasara cu putere si- ce sa vezi?- nuca se sparse, desfacandu-se in doua.
Luara apoi una din cele doua parti, o golira de miez si o dusera pana la apa.
Tocmai venea si Lichi din susul raului.
- Nu este nici o alta punte si nici vreun vad n-am gasit! ii instiinta el.
- Nici nu mai e nevoie! ii spuse, bucuros, Michi.
Se asezara, cu totii, in coaja de nuca.
Michi facea pe carmaciul barcii si ceilalti trei vasleau.
Se dadura, cu bine, jos din barca, pe malul celalalt.
Acolo patrunsera intr-o gradina mare. In gradina era o donicioara cu miere.
Pichi se vara, lacom, in donicioara si gusta mierea.
Fiindca era nespus de aromata si dulce, se vara iar si iar, si nu se mai satura sa manance.
Ceilalti isi pierdura rabdarea si vrura sa plece mai departe. Numai Pichi nu se da dus de-acolo.
Lichi striga la el sa se astampere si sa iasa din donicioara cu miere. Cichi incerca sa-l sperie, spunandu-i ca stapanul gradinii ii va cere aur pentru cat a mancat. Iar Michi ii aminti, ceea ce auzise si el mai de mult, ca, atunci cand unul dintre fartatii plecati la drum nu isi indeplineste indatoririle, tuturor celorlalti le merge rau.
Si chiar atunci, cand Michi vorbea, se ivi, in gradina, ursul, mormaind infricosator:
- Ha, hotomanilor, v-am prins. Asteptati voi putin si va voi da atata miere sa n-o puteti duce in spinare.
Am sa va mananc, indata, pe toti!...
Auzind amenintarile acestea, cei patru frati se inspaimantara atat de tare, ca nu mai putea nici sa-si deschida gura.
Cu chiu, cu vai, le reveni glasul. Cazura la picioarele ursului si se rugara sa-i ierte. Ziceau ca ei nu avusesera de unde sa stie ca mierea era a lui.
Atata doar ca ursul nu voia sa auda de nimic. Toate rugamintile lor erau in zadar.
- Va voi inghiti unul dupa celalalt, pe toti patru, mormaia el. Faceti-va rugaciunile, fiindca vreau sa incep!...
Deodata lui Michi ii veni un gand.
- Iubite domnule urs, incepu el. Noi suntem, de fapt, cinci frati. Dar fratele nostru cel mare, Tochi, a ramas acasa. De vreme insa ce trebuie sa murim, dorim sa nu ramana nici Tochi in viata. I-ar fi tare urat singurel. Iata de ce am dori sa fim, in ceasul mortii, laolalta.
- Foarte bine...foarte bine...sebucura ursul. Aduceti-l si pe el sa moara impreuna cu voi.
Michi se repezi spre casa. Pluti cu barca, pe care o legase la tarm, cu destula greutate, caci era acum singur. Ajunse acasa, intr-un suflet, si il chema pe Tochi in ajutor.
Tochi, la inceput, se supara.
- V-am sfatuit de la-nceput! striga el. Nu trebuia sa plecati. Spalati-va pe cap, cu ursul, cum stiti.
Dar toata zarva pe care o facea era numai din gura.
Din inima cugeta altfel. Se indupleca de rugamintile lui Michi. Lua o maciuca mare si o porni, dupa fratele sau cel mic, catre gradina unde ceilalti trei fartati sedeau in paza ursului si isi asteptau moartea.
Trecura apa cu barca. Intrara in gradina si, la semnul lui Michi, sarira cu totii pe urs.
Tochi il lovi cu maciuca si il rapuse pe loc.
Dupa aceea. razand fericiti, fiindca scapasera cu bine din gheara mortii, se intorsera acasa.

Din acea zi, cei patru frati n-au mai plecat nicaieri fara Tochi, care era cel mai puternic.
Din pricina aceasta nici nu li s-a mai intamplat nimica rau.

Tot de atunci, cele cinci degete s-au oranduit astfel ca Lichi sa ramana in mijloc (de aceea se si numeste degetul mijlociu), iar Tochi, cel gros la trup, si Michi, cel subtirel, sa stea de straja pe margini (aparandu-si restul de frati, unul cu puterea si celalalt cu istetimea).
De altminteri, pe Michi il intreaba toti ceilalti ori de cate ori se pune cate ceva mai greu la cale. Poate de aceea se si obisnuieste sa se spuna si pana astazi, despre cineva caruia ii vine, vreodata, un gand dintre cele mai bune, ca : "Asta i-a spus-o degetul cel mic!"...

Si, iata, in felul acesta s-a sfarsit si povestea despre cele cinci degete!...




Skateboard cu degetele mainii
Cum a facut Mos Craciun Prima Jucarie
Adevarata poveste a lui Tom Degetel
Degetica- desene animate in romana

Previous Post
Next Post

Un comentariu:

  1. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) O toamna frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere