Treceți la conținutul principal

Prințul care a vrut luna de pe cer

A fost odată un prinț, căruia tatăl sau nu i-a refuzat niciodată nici o dorință. Ce  visa noaptea i se împlinea a doua zi. Și a visat, de multe ori, lucruri ce păreau cu neputiință de realizat, și totuși tatăl său  făcea ce făcea și ii îndeplinea toate dorințele. Dar într-o bună dimineața, iata-l pe fiul regelui că-i spune tatălui său, cu un aer foarte senin:
- Dragă tată, știu că bucuria ta cea mai mare este să-mi împlinești toate visele. Ei bine, în noaptea trecută eu am visat că apucasem luna de pe cer. Parcă mă așezasem pe vârful unui turn, făcut din sute și sute de cutii mari de lemn. Vreau să ating aievea, luna de pe cer, tată! Așa cum am visat!

Luna- Dictionar de epitete online
- Fiule, din câte-mi spui tu, nu-mi pare totuși cu putință asemenea lucru. N-am auzit ca făptura omeneasca de pe acest pământ, să fi putut atinge vreodata luna. Cere-mi orice altceva, tu știi cât țin la tine, nu-ți voi nesocoti nici o altă rugăminte, dar așa ceva nu se poate, îi răspunse pe un ton blajin regele.

Dar atâta se ruga fiul lui, și atât de trist se arăta din ziua aceea, încat pana în cele din urmă regele dădu porunca să fie adus la palat cel mai mare meșter dintre tâmplari, care să fie în stare să-i facă un turn, așa și așa, după cum era dorința fiului său, încât să ajungă înălțimea turnului până la ceruri.

Se dădu sfoară în țară și cei mai fricoși dintre tâmplari își luară lumea în cap și fugiră departe de meleagurile acelea, când auziră ce-i așteapta. Căci regele mai spuse că cel ce se va încumeta să înceapă turnul, dar nu-l va duce la bun sfârșit, își va afla capul unde-i stau picioarele.

Iată că un tâmplar mai curajos se înfățișa totuși înaintea regelui și începe să șeze cutiile mari de lemn una peste alta, și mai-mai că turnul făurit de el atingea cerul.
Tâmplarul era aproape gata cu lucrul lui, când aparu la fața locului și fiul regelui, nerăbdător să urce și să vadă dacă poate atinge luna.
Se înserase și tâmplarul aproape sfarșise lucrul; după mintea lui, parcă-i mai trebuiau câteva cutii de lemn ca să atingă înălțimea poruncită, dar cum fiul regelui nu mai avea răbdare să aștepte, începe să urce. Și urca, și urca el în culmea fericirii, că nici de astă dată tatăl lui nu-i nesocotise dorința și tot urcând ajunse în vârful turnului.

Între timp, apăruse și luna. Întinse el o mână s-o atingă, și de sus de acolo, îi strigă tatălui său că n-o poate atinge.
- Mai ai răbdare, fiule, îi spuse cu înțelepciune taică-su, până mâine dimineață, când tâmplarul nostru va mai adăuga alte cutii mari de lemn. Vei urca din nou mâine pe înserat după ce-o răsări luna.
Dar băiatul n-a mai avut răbdare, căci era tare înfuriat; să fie el atât de aproape și totuși să n-o atingă, așa cum o atinsese în vis?...
- Numai de-o singură cutie e nevoie, și dacă nu aveți alta pe acolo, iau ultima cutie și-o pun în lung ca să fie mai înaltă, strigă înflăcărat fiul regelui.

Dar, un picior greșit îl făcu să se prăbușeasca cu turn cu tot. 
Îi împlinise regele, tatăl său, toate dorințele, fiului răsfățat, dar după cum s-a văzut, chiar luna de pe cer, cât era de puternic, regele, tot nu i-a putut-o oferi.

Năzuința lui s-a dovedit a fi prea îndrăzneață, chiar pentru un prinț...


Comentarii