Cuiul lui Pepelea- poveste populara romaneasca

Nici nu-ţi vine să crezi câte variante are snoava populară "Cuiul lui Pepelea"!

Varianta pe care am ales-o pentru tine a fost  culeasa de unul din cei mai importanţi folclorişti români, de-a lungul vremii, domnul Tudor Pamfile, de care vei auzi la şcoală, copile, când vei creşte mare.

Cuiul Lui Pepelea
Şi fiindcă Pepelea este rudă cu Păcală, la năzdrăvănii, cuiul care l-a facut celebru a devenit, un simbol ce semnifică motivul lipsit de consistenţă, aproape inventat, pe care îl are o persoana de a se băga unde nu-i fierbe oala ..adică, în treburile altuia.

Iată snova:

Am ispitit şi eu pe mai mulţi să aflu ce înseamnă "cuiul lui Pepelea"' şi nu mi-au ştiut da un  răspuns frumos.
De asta, spun eu, acuma, povestea adevărată..

Pepelea a fost un om frumos si isteţ, iar "cuiul lui Pepelea" a fost  un cui de lemn, bătut in peretele casei părinteşti, pe care Pepelea a vândut-o unui om.
Omul acela avea o fata cuminte si mândră nevoie mare, de-ţi venea să cumperi numaidecât două lumânări albe de ceară curata si s-o cununi cu Pepelea...!
Pepelea ar fi vrut şi el, nu-i vorbă şi nici fata nu s-ar fi dat in lături, dar tatăl fetii nu voia sa audă.
- Măi moşule, dă-mi pe fiică-ta de nevastă, zicea Pepelea.
- Mai pune-ţi pofta-n cui, băiete, îi răspundea tatăl fetii.
- Atunci, dacă-i aşa, am să-mi vând şi eu casa şi-am sa ma duc în lume.
- Ţi-o cumpăr eu.
- Bine. Ţi-o vând toată, din cheotoare-n cheotoare, fără numai un lucru nu: cuiul din păretele din răsărit. Pe acela să mi-l laşi mie.
- Ei, şi de ce?
- Să am si eu moştenirea asta de la părinţi. Scoate banii şi să facem hârtiile.
 
Omul a scos banii, hârtiile s-au fost întărit şi omul cu fata cea frumoasă s-a mutat in casa lui Pepelea.

Şi era bine acolo, în odăile acelea încăpătoare, în casa cea împrejmuita cu livadă si acareturile frumoase..

Le era dragă casa lui Pepelea şi lui Pepelea îi era drag, încă mai mult, cuiul de lemn bătut în păretele din răsarit.

A doua zi, veni Pepelea la om:
- Ce vrei, Pepeleo?
- Am venit să-mi pun caciula-n cuiul meu.

Omul cam stramba din nas, dar ce putea sa facă, dacă aşa scria la învoială.

 A treia zi iar!
- Ce vrei, Pepeleo?
- Am venit să-mi iau căciula din cuiul meu.
 
Şi azi aşa, mâine aşa, Pepelea avea întotdeauna câte ceva de pus ori de luat din cuiul de lemn bătut în păretele de răsărit.

Şi, vedeţi, acestea se întâmplau mai întotdeauna când omul lipsea de pe-acasă, când rămânea numai fata, singură.
Şi fata avea mare grijă să nu iasă cumva cuiul din perete şi să nu se piardă.
Din ce pricină însă, tăieţi-mă, spânzuraţi-mă, că nu v-aş putea spune. Nu ştiu!

Lucrurile au rămas aşa: casa în picioare şi cuiul în părete.
Pepelea îndrăgostit de cuiul de lemn şi fata.. tot aşa. Şi mai mult nu.

Că într-o zi, am auzit că Pepelea s-a însurat cu fata cea frumoasa şi cuminte şi că stă chiar în casa cea nu de mult vândută, m-am dus la creştinul acela şi l-am întrebat:
- Bine, omule, ce te facu să-ţi măriţi fata tocmai cu unul de care nici nu vreai să auzi?
- Ce m-a făcut? Blestematul de cui al lui Pepelea, nepoate, mi-a raspuns omul.
  Şi atât.

Ispravile lui Pacala dupa Petre Dulfu
Stan Bolovan- de Ion Slavici
Moartea Nasa- poveste populara romaneasca
Previous Post
Next Post

0 comments: