Regele arinilor(II)- poveste de Hans Christian Andersen

Regele Arinilor
- Si cand sosesc? intreba cea mai mare dintre printese
- Ii astept chiar in seara asta, raspunse regele, dar depinde de vant si de maree. Credeam ca vor calatori intr-un car tras de delfini, ca zeii si spiritele marii. In loc de asta, ca niste adevarati gnomi ce sunt, s-au varat in cala unui vapor, pe care furtunile il vor intarzia multa vreme.
Brusc, aparura, saltand jucause, doua focuri vii. "Sosesc, sosesc!" strigara acestea.
- Dati-mi repede coroana, spuse regele, si sa ne asezam in cerc, la lumina lunii, asa cum le sade bine unor adevarate duhuri ale noptii.
Printesele se invaluira in salurile lor stravezii si se inclinara pline de gratie dinaintea slavitilor oaspeti.
Batranul gnom din Dovre purta, de asemenea, o coroana, care era facuta din gheata cioplita cu maiestrie si din conuri de brad; era acoperit cu o piele de urs alb si avea niste cizme imblanite uriase. Fiii lui, doar in camasi, cu gulerele descheiate, aratau ca niste hamali; s-ar fi putut spune ca sunt niste gnomi de rand, doar tichiile lor ascutite pareau sa arate cine sunt cu adevarat.
- Asta numiti voi, aici, o inaltime respectabila? intrebara cei doi, aratand spre colina; in Norvegia, noi consideram asa ceva un cuib de furnici.
- Haide, tineti-va gura! ii mustrului tatal lor si le saluta, la randul lui, pe printese, dupa ce il imbratisa pe vechiul lui prieten, regele arinilor.
Dupa ce admirara si laudara toate minunatiile din palat, se asezara la masa. Cei neobisnuiti sa traiasca pe uscat, regele marii, regele smarcurilor si familiile lor, fura asezati in hardaie mari, pline cu apa, in care incepura sa se balaceasca dupa pofta inimii.
Se ospatara in lege, toate mancarurile li se parura strasnice. Doar cei doi gnomi tineri le mai tulburau, din cand in cand, veselia cu glumele lor prostesti; unul isi prindea lingura cu degetele de la picioare, altul isi turna de baut in cizma si apoi mangaia cu  un con de brad nasul vecinei lui. Tatal lor ii mustra cu asprime, dar o luau mereu de la capat.
El, batranul din Dovre, era pe placul tuturor. Ce lucruri interesante spunea! Vorbea in cuvine atat de graitoare si de pline de poezie despre piscurile inalte si semete din Norvegia, despre furtunile cumplite pe care acesta le infruntase, despre raurile inspumate care se rostogolesc de pe crestele muntilor cu un zgomot asurzitor, aidoma tunetelor sau sunetelor de orga, indreptandu-se spre mare; povesti, de asemenea, despre cat de greu le este somonilor sa inoate impotriva curentului. Apoi le istorisi, cu de-amanuntul, ce se petrece la veselele serbari care au loc pe gheata stravezie; cum se danseaza, cum se sare pe gheata, cum ridica baietii tortele si le flutura in aer in cadenta, incat pestii, inspaimantati de atata harmalaie, se ascund in adancurile marii.
Dupa ospat se stransera in cerc pentru a le vedea pe printese dansand. Dumnezeule, ce spectacol minunat! Sareau, usoare ca niste lebede, isi miscau bratele si picioarele cu o asemenea iuteala, incat te apuca ameteala; era un balet cum nu se mai vazuse niciodata la curtea vreunui rege sau imparat de pe pamant. Calul mortilor, care, intotdeauna, era putin inclinat spre tristete, socoti ca spectacolul era prea vesel pentru el si ceru ingaduinta sa se retraga.
- Prrr! Psss! striga batranul gnom, iata, sper, si niste piruete. Cand ma voi plictisi acolo, in Norvegia, le voi ruga pe nurorile mele sa ma inveseleasca cu dansurile lor. Dar, mai stiu fetele tale sa faca si altceva decat sa se invarta ca un vartej?
- Iti vei da seama singur de asta, zise regele arinilor. Haideti, domnisoarelor, aratati fiecare de ce sunteti in stare.
Cea mai mica facu un pas inainte; era subtire, gingasa - ai fi spus ca este o statueta cioplita din razele lunii - si, pe deasupra, sprintena ca argintul viu. Prinse in dinti o aschie rupta dintr-un arin si se facu nevazuta.
- Este, intr-adevar, de mare pret acest dar pentru cei care sunt inzestrati cu el. Socot, insa, ca un sot nu isi prea doreste ca sotia lui sa dispara asa, dintr-o data, atunci cand, de pilda, vrea sa o pedepseasca. Desigur, aceasta nu va fi pe placul fiilor mei, care vor dori, fireste, sa mai traga, din cand in cand, cate o scatoalca nevestelor lor.
A doua dintre printese, socotind de-a-ndoaselea numarul anilor lor, inainta la randul ei; ea avea o umbra, lucru aproape fara seaman in lumea duhurilor. Printesa i se paru batranului gnom ca se tine prea mandra din pricina acestei nemaipomenite insusiri.
A treia era o gospodina desavarsita; invatase de la regina smarcurilor sa pregateasca o vere strasnica; se pricepea, de asemenea, sa gateasca radacinile de arin si de pin si sa le aduca la masa impodobite cu maiestrie cu licurici vii.
- Ar fi o gospodina buna, spuse gnomul cel batran, dar feciorii mei si asa beau si mananca prea mult, fara sa mai fie nevoie sa ii mai ispitesti cu asemenea bunatati.
A patra se apropie, aducand ca ea o dragalasa harfa de aur; de indata ce incepu sa cante, toata lumea salta un picior, cei trei gnomi pe cel stang ( tot neamul lor era stangaci din nastere). Continua sa cante, iar  toti ceilalti, impinsi de o putere fermecata, se pornira sa danseze si sa tropaie.
- Destul! Destul! racni batranul gnom. Sa raman fara coroana, daca il voi lasa vreodata pe unul dintre baietii mei sa se insoare cu o asemenea strengarita! Si tu, ce stii sa faci, micuta mea? o intreba pe cea de-a cincea, care se apropia alintandu-se.
- Eu, raspunse aceasta, am invatat sa indragesc Norvegia si nu ma voi casatori decat cu acela care ma va duce in aceasta tara a viselor mele.
Aceste cuvinte il umplura de incantare pe batranul din Dovre, dar cea mai mica dintre surori se strecura in spatele jiltului si ii sopti la ureche:
- Spune asta pentru ca a citit undeva ca, atunci cand va veni sfarsitul lumii, muntii Norvegiei vor ramane neclintiti; si nadajduieste ca atunci sa-si gaseasca adapost in varful lor si, astfel, sa se salveze de la pieire.
- Oh! Atunci este vorba despre o pornire egoista, zise batranul. Sa o vedem pe ultima.
- Mai sunt inca doua, ii atrase atentia regele arinilor.
Dar cea de-a sasea facea nazuri si se sfia sa se arate.
- Eu nu stiu decat sa spun oamenilor adevarul, spuse ea in cele din urma, asa ca nu sunt de nici un folos. Si ce mai fac? Tai si cos haine pentru copiii oamenilor, pe care tata ii aduce din cand in cand aici, si le mesteresc jucarii.
Aparu cea de-a saptea si ultima. Ce stia sa faca? Ah, avea un talent intr-adevar de mare pret: putea sa spuna povesti toata ziua si toata noaptea, far sa se opreasca, despre orice.
- Iata cele cinci degete ale mele, zise batranul gnom, povesteste-mi ceva despre fiecare dintre ele.
Sireata, fata se uita numaidecat la inelul de aur care se afla pe unul dintre degetele lui si era gata sa inceapa povestea acestuia, cand batranul o opri:
- Ia inelul, ii spuse, vreau sa fii nevasta mea. Iarna ne vei desfata cu povestile tale, cand vom fi in pesterile noastre din Norvegia, asezati in jurul meselor din cristal de stanca, band hidromel din coarne mari de aur, luate de pe mormintele in care se odihnesc regii oamenilor. Si cand vei obosi, regina ondinelor, care vine deseori in vizita la noi, ne va inveseli cu cantecele sale. Da, vom duce o viata vesela, plina de bucurii. Dar unde sunt cei doi strengari ai mei?
Strengarii parasisera aleasa adunare pentru a-si vedea mai departe de glumele lor neobrazate; erau gata-gata sa stinga, sufland peste ele, sarmanele focuri vii, care se oferisera cu atata dragalasenie sa insufleteasca petrecerea.
- Haideti, puslamalelor, le spuse tatal lor, apropiati-va si alegeti-va fiecare cate o printesa de nevasta. Straduiti-va sa alegeti la fel de bine ca mine. Dar haimanalele spusera ca fetele regelui arinilor li se pareau niste fandosite si ca mai bine s-ar casatori cu una de-a lor, grasa si cumsecade, care sa nu le dispretuiasca obiceiurile. Nimeni nu ii mai batu la cap si, lasati in voia lor, se pusera sa goleasca butoaiele cu hidromel si sa ciocneasca cu toata lumea, pana cand se rostogolira sub masa.
In timpul acesta, batranul din Dovre dansa cu frumoasa lui logodnica si, la un moment dat, o vari cu totul intr-una din uriasele lui cizme, o purta triumf si il ruga apoi pe regele arinilor sa ii binecuvanteze.
- Uite ca incepe sa cante cocosul, striga inspaimantata batrana printesa, care se ocupa de gospodarie, singura care nu-si pierduse capul in toata zarva. Sa tragem iute obloanele, sa nu patrunda nici o raza de soare. Doar nu vreti sa fiti bolnavi o suta de ani, nu-i asa?
Si, intr-adevar, toate obloanele fura imediat coborate.

Cele doua soparle, care trasesera cu ochiul si vazusera o buna parte din petrecere, incepura sa vorbeasca despre toate aceste minunatii. Batranul gnom le placuse tare mult; rama ii indragise mai mult pe baieti. Iata ce ti se poate intampla daca esti lipsit de vedere; este adevarat ca si dintre cei care au ochi sa vada multi judeca la fel de gresit.

Comentarii