Cutia Pandorei - Poveste de Nathaniel Hawthorne (II)

Va prezint aici, asa cum v-am promis, cea de-a doua parte a "Cutiei Pandorei," o poveste pentru copii in care Nathaniel Hawthorne reinventeaza celebrul mit grecesc. Poti gasi versiunea originala, in limba engleza, a acestei povesti aici: Pandora's Box: The Paradise of Children, by Nathaniel Hawthorne

"Cred," si-a spus Pandora, "ca am inceput sa-mi dau seama cum a fost facut. Poate ca o sa-l pot lega inapoi dupa ce il voi desface. Nici chiar Epithemeus nu m-ar putea invinovati pentru asta. Chiar daca nodul ar fi desfacut, nu trebuie sa deschid cutia, desigur, nici nu as face-o fara consimtamantul acestui baiat prostut.

Ar fi fost mai bine pentru Pandora daca ar fi avut cel mai mic lucru de facut, astfel incat sa nu se gandeasca tot timpul numai la cutie. Dar copiii duceau o viata atat de usoara inainte ca oricare dintre Necazuri sa intre in lume, si se bucurau de prea mult timp liber! Ei nu ar fi trebuit sa se joace intr-una de-a v-ati ascunselea printre tufisuri, sau de-a baba oarba cu naframe legate la ochi, ori oricare alt joc descoperit pe timpul cand Mama Pamant era in copilaria sa. Daca viata este numai distractie, munca este distractia adevarata! Nu era mult de facut. Putin de maturat si sters praful prin casute, culegerea florilor proaspete si asezarea lor in vaze, si munca de o zi a bietei Pandora s-ar fi terminat. Iar apoi, pentru restul zilei, ar fi fost numai cutia!

Pana la urma, nu sunt sigur intru totul ca fascinanta cutie nu era, in felul ei, o binecuvantare pentru Pandora. Ea ii dadea atatea idei la care sa se gandeasca si despre care sa vorbeasca oricand avea pe cineva care sa o asculte! Atunci cand era bine dispusa, putea sa admire slefuirea stralucitoare a laturilor sale si cadrul bogat al frumoasei ei fete, in loc sa alerge pe afara. Sau, daca era prost dispusa, putea sa ii dea un branci sau sa o loveasca cu piciorusul ei obraznic. Si, puteti fi siguri ca rautacioasa cutie a primit numeroase lovituri! Dar, cu siguranta, daca nu ar fi fost cutia, micuta Pandora nu ar fi stiut nici pe jumatate cum sa isi petreaca timpul.

CE-O FI IN CUTIE?

Caci, era cu adevarat o preocupare fara de sfarsit sa ghicesti ce era inauntru. Ce putea fi, totusi? Imaginati-va numai, mici ascultatori, cat de ocupata v-ar fi mintea daca ati avea o cutie mare in casa, in care ati presupune ca se gaseste ceva nou si frumos, cum ar fi cadourile voastre de Craciun sau de Anul Nou. Credeti ca ati putea fi mai putin curiosi decat Pandora? Daca ati fi lasati singuri cu acea cutie, nu v-ati simti nitel tentati sa ii ridicati capacul? Dar voi nu ati face asta. Ah, vai! Asa sa fie?

Nu! Nu! Numai, daca v-ati gandi totusi ca ar fi jucarii in ea, v-ar fi foarte greu sa va scape ocazia de a trage macar cu ochiul!

Stim ca, cel putin Pandora nu se astepta la nici o jucarie, pentru ca nici una nu incepuse sa fie facuta probabil in acele zile, cand lumea insasi nu era altceva decat o imensa jucarie pentru copiii care locuiau in ea.

Poveste de Nathaniel Hawthorne
Pandora era insa sigura ca in cutie era ceva foarte frumos si pretios si, de aceea, se simtea tare curioasa sa arunce o ocheada in ea, asa cum ar fi simtit orice alta fetita. Oricum, in acea zi, curiozitatea ei a devenit atat de mare decat de obicei incat, in cele din urma, s-a apropiat de cutie. Era mai mult decat pe jumatate hotarata sa o deschida daca ar fi putut. Ah, obraznica Pandora!
Mai intai, a incercat sa o ridice. Era grea, mult prea grea pentru puterea firava a unei copile precum Pandora. A ridicat unul din capetele cutiei cativa centimetri deasupra podelei si a lasat-o sa cada cu o zgomotoasa bufnitura. O clipa dupa aceea a fost aproape sigura ca a auzit ceva miscandu-se in cutie.

A ascultat atenta cat se poate de aproape de ea. Parea sa fie un fel de murmur infundat inauntru! Sau era doar o melodie din urechile Pandorei? Ori poate bataile inimii sale? Fetita nu era sigura daca auzise ceva sau nu. Oricum, orice ar fi fost, curiozitatea i-a crescut mai mult decat altadata.

Ochii i s-au oprit apoi asupra nodului snurului din aur!

"Persoana care a facut nodul asta trebuie sa fi fost tare desteapta," si-a zis Pandora. "Dar, cred, cu toate astea, ca pot sa-l desfac. Cred ca as putea , cel putin, sa gasesc cele doua capete ale snurului."
A luat, asadar, snurul aurit intre degetele sale si s-a uitat la el cat de patrunzator a putut. Aproape fara sa stie ce era pe cale sa faca, a devenit curand ocupata cu desfacerea lui.

Intre timp, razele stralucitoare ale soarelui au patruns pe fereastra deschisa, odata cu vocile vesele ale copiilor jucandu-se departe de acolo, si poate si glasul lui Epithemeus printre ele. Pandora s-a oprit sa asculte. Ce zi frumoasa era! Nu ar fi fost mai intelept sa lase nodul incurcat in pace, sa nu se mai gandeasca la cutie si sa o zbugheasca afara, sa se alature tinerilor ei tovarasi de joaca si sa se simta fericita?

In timpul asta, oricum, degetele ei ramasesera ocupate cu nodul. Iar, intamplandu-se sa arunce o privire catre fata de pe capacul cutiei, i s-a parut ca aceasta ii ranjeste cu viclenie.

"Fata asta este tare rautacioasa," s-a gandit Pandora. Ma intreb daca daca ranjeste pentru ca fac ceva gresit. Ah, tare as mai fugi de aici!"

Chiat atunci insa, printr-o simpla intamplare, a sucit intr-un anume fel snurul, nodul s-a desfacut ca prin minune, iar cutia a ramas desferecata.

"Acesta este cel mai ciudat lucru care mi s-a intamplat vreodata!" a zis Pandora... "Ce-ar spune Epithemeus despre asta? Si cum as mai putea sa leg snurul inapoi?"

A facut una sau doua incercari de a reface nodul, dar curand si-a dat seama ca nu avea indemnarea necesara. Se desfacuse atat de repede incat nu avea cum sa-si readuca in minte forma sau modelul nodului. I s-a parut ca uitase cu totul acest lucru. Drept urmare, nu mai putea face nimic altceva decat sa astepte pana cand Epithemeus isi facea din nou aparitia.

"Dar," si-a spus Pandora, "atunci cand va zari ca nodul este dezlegat, va sti cine a facut asta. Cum il voi face sa ma creada ca nu m-am uitat in cutie?"
In acel moment, i-a intrat in capsorul obraznic gandul ca de vreme ce urma sa fie banuita ca privise in cutie, putea la fel de bine sa faca acest lucru. Fata frumoasa de pe capacul cutiei a tintuit-o magic cu privirea si ea a parut sa auda mult mai clar decat inainte murmurul vocilor dinauntru. Sau, poate ca nu era decat curiozitatea sa, care ii soptea: "Lasa-ne afara, draga Pandora, te rugam, lasa-ne sa iesim! Iti vom fi niste tovarasi atat de draguti, de prietenosi! Numai lasa-ne afara!"

"Ce poate fi asta?" s-a gandit Pandora. "Exista ceva viu in cutie? Ei bine, da! Voi arunca numai o privire! O privire, iar apoi capacul va fi inchis la fel de sigur ca intotdeauna! Nu poate fi nimic rau in numai o privire!"

CUM AU VENIT NECAZURILE PE LUME

Acum este vremea sa vedem ce facea Epithemeus. Aceasta era prima oara de cand sosise tovarasa sa de joaca cand incerca sa se distreze si sa ia parte cu placere la ceva fara ca ea sa fie prezenta. Nimic nu mergea insa asa cum trebuie, si nu se simtea nici pe aproape atat de fericit ca si in alte zile. Nu reusise sa gaseasca nici un strugure dulce si nici o smochina coapta. Sau, daca aflase unele, erau din cale afara de coapte si atat de dulci incat aveau un gust rau. Nu exista nici urma de bucurie in inima sa. Devenise atat de tulburat si nemultumit incat ceilalti copii nu-si puteau imagina ce se intamplase cu el. Nici macar el nu stia mai mult decat ei ce anume il afectase.

Caci, in acele timpuri despre care vorbim, era in firea si in obisnuinta oricui sa fie fericit. Lumea nu invatase inca sa fie nefericita. Intrucat acesti copii erau sortiti in primul rand sa se bucure si sa se simta bine pe frumosul pamant, nici un singur suflet sau trup nu fusese vreodata bolnav.
In cele din urma, descoperind ca, intr-un fel sau altul, le rapea distractia celorlalti, Epithemeus s-a gandit ca cel mai bine era sa se intoarca la Pandora. In speranta ca acest lucru ii va face placere, a adunat mai multe flori din care a incropit o coronita ce urma sa impodobeasca capul fetitei. Florile erau foarte frumoase - trandafiri si crini, si flori de portocal, si o multime de alte feluri, care lasau o urma de parfum in spatele sau pe masura ce Epithemeus mergea spre casa. Iar coronita destinata Pandorei era atat de mestesugit impletita incat nu te-ai fi asteptat sa fie facuta de un baiat.

Trebuie sa mentionez aici ca un mare nor negru incepuse de catava vreme sa creasca pe cer, desi nu ajunsese inca sa acopere soarele. Cu toate acestea, chiar atunci cand Epithemeus a trecut pragul casutei, norul a inceput sa puna stapanire peste soare si, in acest fel, s-a coborat peste pamant o brusca intunecime.

El a intrat tiptil inauntru, intrucat voia, daca ii era cu putinta, sa se furiseze in spatele Pandorei si sa-i puna pe cap coronita de flori inainte ca ea sa-si dea seama ca el era acolo. Dar, dupa cum s-a dovedit, nu era nevoie sa paseasca pe varfuri. Ar fi putut sa mearga oricat de zgomotos ar fi dorit, la fel de apasat ca un om mare, la fel de apasat ca un elefant, fara ca Pandora sa-i auda pasii. Ea era atat de preocupata de ceea ce facea! Chair in clipa cand el intra in casa, obraznica fetita isi pusese mana pe capac, si era pe punctul de a deschide misterioasa cutie atunci cand Epithemeus a vazut-o.

Pana si Epithemeus, desi nu marturisise asta, era curios cumva sa afle ce era inauntru. Zarind ca Pandora intentiona sa scoata la iveala secretul, el si-a spus ca tovarasa sa de joaca nu trebuie sa fie singura persoana isteata din casa. Si, daca exista ceva frumos sau valoros in cutie, jumatate din acel lucru ii apartinea lui!

Poveste de Nathaniel Hawthorne
Pe cand Pandora deschidea capacul, casa a devenit foarte intunecata, caci norul negru acoperise acum intru totul soarele, parand sa-l manance de viu. O zarva si o bubuiala infundata, ce se auzea de catava vreme a explodat dintr-o data intr-un puternic tunet. Fara sa ia insa in seama toate acestea, Pandora a ridicat cu totul capacul si s-a uitat inauntru. Un roi de creaturi inaripate a parut sa se repeada brusc pe langa ea, zburand in afara cutiei si, in aceeasi clipa, l-a auzit pe Epithemeus urland de durere.

"Ah, m-a intepat!" a strigat el. "M-a intepat! Obraznica Pandora! De ce ai descis cutia asta nenorocita?"

Pandora a lasat capacul cutiei sa cada si, sarind in picioare, s-a uitat in preajma sa, pentru a vedea ce i se intamplase lui Epithemeus. Norul tunator umbrise atat de mult incaperea incat nu a putut zari clar ce era in ea.


A auzit insa un bazait neplacut, ca si cum o multime de muste uriase sau de tantari enormi ar fi zburat prin jur. Pe masura ce ochii i s-au obisnuit cu intunericul, a deslusit o gramada de monstri mici si urati, cu aripi de liliac, inarmati cu ace lungi in cozile lor, aratand foarte dusmanosi. Unul dintre acestia il intepase pe Epithemeus. Nu a trecut mult timp si Pandora a inceput ea insasi sa strige, cu nu mai putina groaza decat tovarasul ei. Un micut monstru uracios i se asezase pe frunte si ar fi intepat-o si mai tare daca Epithemeus nu ar fi alergat pana la ea si nu l-ar fi alungat cu o fluturare de mana.

Daca vreti sa aflati cine erau acest creaturi mici si urate ce scapasera din cutie, trebuie sa va dezvaluiesc ca erau intreaga familie a Necazurilor pamantesti. Erau un mare numar de diferite Griji; erau peste 150 de Suparari; erau o multime de Boli, in diferite grade de durere si gravitate; erau mai multe feluri de Rautati decat ne-ar fi de folos sa le pomenim.

Pe scurt, toate Necazurile care ne fac probleme de atunci se aflau in cutia misterioasa, data spre buna pastrare lui Epithemeus si Pandorei astfel incat copiii fericiti ai lumii sa nu poata fi vatamati de ele. Dar, pentru ca Pandora ridicase capacul acelei blestemate cutii si pentru ca Epithemeus nu o impiedicase sa faca asta, aceste Necazuri s-au raspandit printre noi, si par sa nu poata fi izgonite cu una cu doua. Intrucat, asa cum puteti ghici cu usurinta, a fost imposibil ca cei doi copii sa tina roiul uracios in casuta lor. Cel dintai lucru pe care l-au facut a fost sa deschida in graba usile si ferestrele sperand ca vor scapa de intepaturi. Desigur, Necazurile inaripate au zburat toate afara de indata pentru a-i chinui pe micii oameni de pretutindeni.

Si, ceea ce a fost foarte ciudat, toate florile de pe pamant si cele inrourate din pomi, ce nu se ofilisera nicicand mai inainte, au inceput sa se vestejeasca si sa-si piarda frunzele dupa o zi sau doua. Copiii, care pana atunci pareau sa fie tineri mereu, au inaintat in varsta de la o zi la alta, devenind barbati si femei unul cate unul.

CE A FACUT SPERANTA PENTRU NOI?

Intre timp, obraznica Pandora si cu mult mai putin obraznicul Epithemeus au ramas in casa. Amandoi fusesera rau intepati si nu mai puteau de durere, care parea sa fie cu atat mai insuportabila cu cat era prima durere ce fusese vreodata simtita de cand incepuse lumea. Pe langa asta, ambii erau intr-o dispozitie foarte proasta, atat privitor la ei insisi, cat si unul fata de celalalt. Epithemeus statea suparat intr-un colt al incaperii, cu spatele la Pandora, in vreme ce Pandora se aruncase pe jos si isi odihnea capul pe cutia fatala. Ea ofta cu amar, ca si cum inima i-ar fi fost franta.

Deodata, s-a auzit un ciocanit usor in capac dinauntrul cutiei. "Ce poate fi?" a strigat Pandora inaltandu-si capul. Epithemeus fie nu a auzit ciocanitul, fie era prea mahnit pentru a-l lua in seama. In orice caz, nu a dat nici un raspuns.

"Esti foarte rau," i-a reprosat Pandora, oftand iarasi, "pentru ca nu vrei sa vorbesti cu mine." Din nou, s-a facut auzit acel ciocanit! Suna ca si cum in capac ar fi batut jucaus micutele incheieturi ale degetelor unei zane.

"Cine esti?" a intrebat Pandora. "Cine esti tu, dinauntrul acestei cutii rele?"
O voce dulce s-a auzit atunci din cutie: "Ridica capacul si vei vedea."

"Nu, nu," a raspuns Pandora, reincepand sa ofteze. "Am avut parte de indeajuns de multe necazuri dupa ce am ridicat mai inainte capacul! Esi inauntrul cutiei, creatura rea, si acolo vei ramane!"

"Ah," a spus din nou vocea dulce, "vei avea parte de ceva mai bun daca ma lasi sa ies. Eu nu sunt asemeni monstrilor rai care au ace in cozi. Haide, haide, draga mea Pandora! Sunt sigura ca ma vei lasa sa ies."

Si, intr-adevar, era un fel de magie voioasa in tonul acelui glas, care il facea aproape imposibil de refuzat. Inima Pandorei era din ce in ce mai usoara cu fiecare cuvant care venea din interiorul cutiei. Epithemeus, de asemeni, desi statea inca in coltul incaperii, s-a intors pe jumatate cu fata catre cutie, parand sa fie mai putin fericit decat mai inainte.

"Dragul meu Epithemeus," a strigat Pandora, "ai auzit aceasta voce firava?"
"Da, sigur ca am auzit-o," a raspuns el. "Ce crezi despre asta? Ar trebui oare sa ridic capacul inca o data?" a intrebat Pandora.

"Cum crezi," i-a spus Epitheneus. "Ai facut deja un rau atat de mare incat mai poti face inca unul mic. Inca un Necaz venit pe lume nu inseamna prea mult fata de cat de multe au napadit-o de curand." "Ai putea sa-mi vorbesti cu mai multa bunatate," a murmurat Pandora, stergandu-si ochii.

"Ah, baiat rau!" a strigat vocea firava din cutie, pe un ton glumet. "El stie sigur ca vrea sa ma vada. Haide, Pandora, ridica capacul. Sunt tare grabita sa ies."

"Epithemeus," a exclamat Pandora, "indiferent ce se intampla, voi deschide cutia!"

"Si, daca ti se pare ca este prea greu capacul," a adaugat Epithemeus, fugind catre ea, "am sa te ajut!"

Asadar, cei doi copii au dat deoparte iarasi capacul. Dinauntru a zburat o faptura luminoasa si zambitoare, si a plutit prin incapere, raspandind lumina oriunde ajungea. Ea s-a indreptat catre Epithemeus si si-a asezat cea mai usoara atingere a degetului aratator in locul unde fusese intepat de Necaz, inlaturandu-i pe data durerea. Apoi, a sarutat-o pe Pandora pe frunte, si durerea ei a fost de asemeni indepartata.

Dupa acest fapte bune, ciudata si stralucitoarea fiinta s-a inaltat deasupra capetelor copiilor, uitandu-se atat de dulce la ei incat amandoi s-au gandit ca nu au gresit prea mult deschizand cutia intrucat, in caz contrar, voioasa musafira ar fi rams prizoniera in mijlocul acelor monstri rai cu ace in cozi.

"Te rog, spune-ne cine esti, frumoasa faptura," a chestionat-o Pandora. "Mi se spune Speranta!" i-a raspuns fiinta luminoasa. "Si, pentru ca sunt atat de voioasa, baiete, am fost pusa in cutie pentru a compensa acel roi de Necazuri urate ce urma sa fie eliberat."

"Aripile tale sunt colorate asemeni curcubeului!" a exclamat Pandora. "Cata frumusete!"

"Si vei sta cu noi," a intrebat Epithemeus, "pentru totdeauna?"

"Atata timp cat aveti nevoie de mine," a raspuns Speranta, cu zambetul ei placut, "iar acest lucru se va petrece atata vreme cat veti fi pe lume. Va promit ca nu va voi parasi niciodata. Din cand in cand, vor fi timpuri cand va veti gandi ca am disparut. Dar, atunci cand veti crede cel mai putin ca pot fi alaturi de voi, veti zari iarasi stralucirea aripilor mele pe tavanul casei voastre."


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii si povesti":

Zeita primaverii in legendele si miturile lumii

Marul discordiei - Hera, Atena si Afrodita

Cutia Pandorei - Poveste de Nathaniel Hawthorne (I)

Comentarii