Cireșele cerceluși- legendă populară românească

Se spune că, demult, tare demult, exista o țară minunată cu multe coline, în care locuitorii ei cultivau fel de fel de pomi fructiferi.
Imaginează-ți cum era primăvara acolo: o minunăție! Oamenii îngrijeau pomii cu mare dragoste și grijă, iar pomii înfloreau și se pârguiau răsplatind  dragostea acestora.
Cât despre copii..! Copiii erau fericiți când se înfruptau din fructele delicioase!


legenda populară românească despre cireșe și Cireșoaia

În acest mic rai, trăia singură, Cireșoaia, o femeie ursuză și ciudată, într-o casă  așezată în vârful unei coline. Casa ei avea ziduri de piatră înalte și nimeni nu putea să arunce vreo privire spre locul unde trăia ea. În fața casei ei, creştea un pom înalt cu coroana ramificată ce rodea nişte fructe neasemuite. 

Primăvara, pomul făcea niște flori cu petalele albe și gingașe și după ce acestea se scuturau, pe ramurile lui își făceau apariția nişte bobiţe mici şi verzi ce atârnau perechi, perechi la capătul unor codiţe lungi şi subţiri. Apoi creşteau, creşteau, până începeau să se pârguiască. Pieliţa lor căpăta o culoare sângerie, miezul devenea cărnos şi zemos cu un gust dulce şi aromat de-ţi lăsa gura apă. Oamenii le numeau fructele Cireşoaiei, după numele femeii sau mai simplu cireşe, iar pomul il numeau  cireş. Nimeni nu mai intalnise asemenea fructe şi nimeni nu ştia de unde se ivise pomul în curtea Cireşoaiei.

Femeia  isi păstra secretul cu străşnicie căci mulți încercau să-l cultive  punând sâmburii cireşelor în pământ, udându-i şi aşteptând să răsară ceva. Din pământ, însă, nu răsărea niciodată nimic.
Femeia, cu fructele ei, facea bani frumoşi si vestea lor se dusese departe. Preţul lor era mare, astfel încât numai bogaţii le puteau mânca.. Cireșele se coceau înaintea tuturor altor fructe, iar copiii le priveau cu jind, roşii şi cărnoase, printre frunzele crengilor ce se vedeau de după zidul cel înalt de piatră.

Ce făcea femeia cu banii? Ridica zidul tot mai înalt, ca nimeni să nu ajungă, nici măcar cu privirea la cireșul ei.
Lânga zidul Cireșoaiei, era o căsuţă sărăcăciosă, plină de copii, pe care-i creştea sora lor mai mare, după ce părinţii lor murisera. Fata muncea din casă-n casă, pe la străini, pentru o bucățică de pâine cu care-şi hrănea frăţiorii. Fructe mâncau destule de prin livezi, dar, fără îndoiala, copiii și-ar fi dorit sa guste din fructele Cireșoaiei, dacă nu ar fi fost goniți tot timpul.

Într-o zi, Cireaşoaia s-a îmbolnăvit. Nu avea pe nimeni care s-o îngrijeasca, măcar să-i fi dat un pahar cu apă...! Căci traise doar cu cireșul ei. Oamenii  treceau nepăsători pe lângă poarta ei, închisă cu șapte lacăte și se gândeau toți că femeia își merita soarta.
Doar sora cea mare avea milă de biata bătrână. Fata cu suflet de aur, îi lăsa la poartă, în fiecare dimineaţă, când pleca la muncă, câte o găleată cu apă, iar seara, la întoarcere, câte o bucățică din pâinea pe care o câştigase.
După ceva vreme bătrâna a  început să lase şi ea la poartă câte un pumn de cireşe. Mare a fost bucuria fetei, dar şi mai mare a frăţiorilor ei. Îşi împărţeau în mod egal bobițele roșii și parfumate şi le mâncau încet, ca să nu se termine prea repede.
Într-o seară, pe când fata se întorcea de la lucru, a găsit-o pe Cireşoaia în poarta casei. Femeia i-a făcut semn să intre si i-a dat în braţe un coş mare plin cu cireşe. I-a spus să le aleagă pe cele cu codiţele unite perechi şi să le pună la urechile frăţiorilor ei ca nişte cercelusi! Restul cireşelor să le mănânce… Apoi, fără să-şi dea jos de la urechi cerceii din cireşe, să sape o groapă în faţa casei lor în care să pună toţi sâmburii fructelor mâncate.
Acesta era secretul cireșelor, secretul minunatului pom, pe care femeia nu-l spusese nimănui până atunci, de frică să nu aibă concurenţă şi preţul să scadă, rămânând, astfel, fără venit. Acum îi părea rău! Și pentru că simţise că sfârşitul îi era pe aproape, se gândise să-l lase, ca un fel de moștenire și altora. Ştia că fata  cea harnică și minunată n-o va lăsa sa moară de foame... 

Fata a luat coşul, i-a mulţumit bătrânei și s-a îndreptat spre casă. A făcut întocmai cum a învățat-o Cireșoaia.. ! Și nu după multă vreme, în faţa casei sale sărăcăcioase s-a înălțat  un cireş mare, frumos şi plin de fructe.
Copiii aveau gurițele pline de cireșe dulci și ochișorii plini de uimire..! Au mâncat pe săturate, neuitând să-şi pună cireşe-cerceluși, la urechi şi să mulţumească lui Dumnezeu şi Cireşoaiei pentru tot!
În fiecare dimineață, sora cea mare pleca de acasă cu câte un coş plin cu cireş, pe care îl lăsa în pragul unei case cu mulţi copii, neuitând să le spună şi taina creşterii pomului.
Și, în scurt timp, colinele s-au umplut cu aceşti pomi şi, bineînțeles, de copii cu cireşe cercelusi, la urechi. Vestea s-a răspândit dincolo de țara care se numea, de atunci, Ţara Cireşelor. Veneau acolo, oameni de toate neamurile și plecau cu câte un coş cu cireşe, pe care îl primeau fără bani, odată cu secretul înmulţirii minunatului pom.

Şi astfel cireşul a devenit faimos şi s-a răspândit în lumea largă. Ba chiar şi luna iunie, luna în care se coc cireşele, a fost numită de cei bătrâni şi de calendarele bisericeşti: „Cireşar”!
Cu timpul povestea sădirii cireşului s-a mai uitat. A rămas, însă, de-a lungul timpului, bucuria copiilor și părinților lor, care şi în zilele noastre îşi mai pun cireşe cerceluși, la urechi…

Copyright © copiipovesti.ro.2013




Comentarii

  1. Sa-nteleg Diana, ca povestile pe care ni le oferi tu sunt asemenea cireselor. Asteapta persoana potrivita pentru a se putea dezvolta si-nmulti astfel incat sa le fie de folos si altora. Eu astept ca si tu, asemeni Ciresoaiei, sa cazi la pat, de preferinta al meu, ca sa am grija de tine...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi