Povestea mărţişorului

mărţişor
Potrivit unei poveşti, pe care am găsit-o într-o carte foarte, foarte veche, îngropată la rădăcina unei sălcii foarte, foarte bătrâne, se spune că mărţişorul a apărut pe lume odată, demult, când nici bunicii şi nici străbunicii noştri nu se născuseră încă. Primăvara se supărase pe oamenii de pe meleagurile noastre pentru că aceştia nu se bucurau cum se cuvine de darurile ei, nu o aşteptau şi nu o întâmpinau cu dragă inimă.
Aşa s-a făcut că, într-un an, Primăvara s-a încuiat pe dinăuntru în palatul ei plin cu minunăţii şi nu a mai venit peste pământ. Iarba nu a mai înverzit, pomii nu au mai dat în floare, iar păsările călătoare s-au temut să mai călătorească spe noi, înfricoşate de vremea rece ce părea să-şi fi găsit aici adăpost pentru totdeauna.

Desigur, Iarnă era tare mulţumită de acest lucru, şi se gândea că va fi împărăteasa în veci peste lume. Ciorile, prietenele ei, croncăneau vesele, din răsputeri, gândindu-se că numai culoarea lor neagră se va mai face văzută în lume în afară de albul veşnic al zăpezii!

Îngrijoraţi, oamenii s-au dus, în cele din urmă, la un înţelept ce locuia într-o peştera de pe cel mai înalt munte din ţară pentru a-i cere sfatul şi îndrumarea. Uitaseră că îl luaseră în râs de nenumărate ori până atunci, zicandu-şi că numai un nebun s-ar ascunde atât de departe de lume!

Desigur, la început, înţeleptul nu a vrut nici în ruptul capului să stea de vorba cu ei. Îşi dăduse şi el seama că Primăvara nu mai voia să revină, dar lui nu îi pasă de acest lucru, mai ales că în peştera sa abia dacă putea să observe când un anotimp îi lua locul altuia.

În cele din urmă, convins fiind nu atât de oamenii mai în vârstă, cât de copii, de inima lor curată şi de faptul că aceştia nu îl batjocoriseră niciodată, s-a cufundat în gânduri câteva zile şi nopţi, şi apoi a glăsuit, "Singurul fel prin care am putea îndupleca Primăvara să sosească iarăşi la noi ar fi să-i facem un cadou, unul prin care să-i arătăm că ne bucurăm din toată inima de darurile sale. De fapt, singurul cadou pe care l-ar primi cu mulţumire Primăvara, este tocmai această bucurie cu care o aşteptăm şi o întâmpinăm. Nu ştiu, însă, cum am putea să îi facem un astfel de dar, astfel încât să simtă că vine cu adevărat din sufletul nostru..."

Oamenii au pornit să-şi dea cu părerea, să se gândească la tot felul de năzbâtii despre cum ar putea să-şi arate iubirea faţă de Primăvară. După o grămadă de vorbărie deşartă, nu au ajuns la nici o concluzie, şi au amuţit cu toţii. Dintr-o dată, tăcerea a fost destrămată de vocea cristalină a unui copil, "Pentru mine, un cadou frumos îmi stârneşte o atât de mare bucurie în suflet încât toată lumea o poate vedea!"

Înţeleptul a exclamat, "Da, aceasta este calea! Primăvara ar putea să simtă dragostea noastră pentru ea dacă ne-am face unul altuia cadouri în cinstea ei, nişte cadouri în stare să-i arate că nu am uitat-o şi că o aşteptăm cu braţele şi inimile deschise!"

Însufleţiţi de o rază de speranţa, oamenii i-au cerut înţeleptului să le spună despre ce fel de daruri ar putea fi vorba.

Bătrânul înţelept a căzut din nou pe gânduri şi, după un timp, le-a spus, "Ar trebui să fie un fel de şnururi împletite din aţă roşie şi albă. Culoarea albă ar putea însemna zăpadă de care vrem să ne despărţim dar şi petalele imaculate ale ghiocelului. Culoarea roşie ar putea să îi mărturisească Primăverii despre nerăbdarea cu care aşteptăm focul Soarelui, dar şi despre dragostea din inima noastră faţă de ea!"

"Cum aşa, doar nişte şnururi?" au întrebat miraţi, neîncrezători, oamenii.

"Nu doar atât," le-a răspuns înţeleptul. "În ele am putea prinde câte o mică pasăre, floare, inimă, un trifoi cu patru foi, ori chiar un coşar, cu toate semne ale norocului sau reînnoirii pe care le aşteptăm de la Primăvară."

"Şi ce nume să le dăm acestor cadouri?" au întrebat iarăşi oamenii.

"Un nume care să aibă de a face cu Primăvara sau cu prima luna a acestui anotimp. Un nume care să vină de la martie. Ar putea fi mărţoşar, mărţişar, mărţăloi, în nici un că marţian! Gata, ştiu! Le vom pune numele de mărţişor!"

Oamenii şi-au dăruit, aşadar, în cel an, primele mărţişoare văzute vreodată pe pământ. Dragostea cu care şi le-au dăruit, ce oglindea nevoia lor de a scăpa de iarnă şi a se bucura de prospeţimea, renaşterea lumii,  a ajuns până în inima Primăverii, a convins-o că era aşteptată cu drag, aşa că şi-a părăsit de îndată palatul şi a revenit pe pământ! Ierburile au început iarăşi să înverzească, ghioceii şi toporaşii au ieşit la lumină de sub zăpada care se topea, pomii au pornit din nou să înmugurească şi cerul a fost încă o dată străbătut de berze, rândunici, şi alte păsări călătoare. Natura reînviase!

Din acea vreme a rămas obiceiul că oamenii să îşi facă în dar de 1 martie câte un mărţişor. Dacă în în cele mai multe locuri se fac cadou mărţişoare numai fetelor şi femeilor, în alte locuri a rămas totuşi obiceiul că şi băieţilor sau bărbaţilor să li se ofere aceste simboluri ale Primăverii. Pentru că, vedeţi voi, dragii mei, la începuturi mărţişoarele erau dăruite de toţi tuturor, indiferent că erau băieţi, fete, bărbaţi ori femei, astfel încât Primăvară să simtă că era dorită, iubita de toţi. Această este povestea mărţişorului...

Această poveste a mărţişorului a fost scrisă de Diana Popescu, aşa că toţi cei care vor să o rescrie sau să o povestească trebuie să aducă aminte de ea!

Copyright@DianaPopescu

Articole cu aceeaşi tematică:

Mărţişor - Poezie de În Pillat

Un mărţişor pentru mama - Poveste de Diana Popescu

Legenda mărţişorului

Comentarii