Povestea libelulei

În adâncurile unei bălţi liniştite se afla, neştiut de nimeni, un orăşel al gândăceilor de apă. Locuitorii lui se simţea tare bine, fericiţi, departe de razele soarelui. Vreme de mai multe luni erau foarte ocupaţi să scormonească în mâlul moale de la fundul lacului dar băgau de seama că, din când în când, câte unul din ei dispărea fără urmă. Cei care se făceau nevăzuţi obişnuiau să se caţere pe tulpina unui nufăr către suprafaţa lacului, şi apoi nu mai dădeau nici un semn de viaţă.

Libelula
"Uite!" striga câte unul din gândăcei către altul, "Iar se urcă cineva pe tulpina nufărului. Unde crezi că se duce?" Cel despre care vorbeau mergea cătinel, cătinel, tot mai sus, până când dispărea din vedere pentru totdeauna.

"Asta-i tare ciudat!" îi spunea câte un gândăcel altuia. "Nu era fericit aici?" întreba un al doilea... "Unde credeţi că merge?" se minuna un al treilea.

Nimeni nu avea vreun răspuns la aceste întrebări. Erau cu toţii nedumeriţi. În cele din urmă, unul din gândăceii de apă, aflat printre conducătorii oraşului, şi-a adunat mai mulţi prieteni şi le-a spus, "Am o idee! Trebuie să promitem că primul dintre noi care o să se caţere pe tulpina nufărului va veni înapoi şi ne va mărturisi unde a plecat şi de ce."

"Promitem," au zis, solemn, cu toţii."

Într-o zi de primăvară, nu mult după asta, chiar acel gândăcel care avusese ideea strălucită de mai sus a început să se urce pe tulpina nufărului. Nu ştia de ce făcea lucrul acesta, însă simţea că trebuie să-l facă. Puţin câte puţin, a dispărut din vedere. Înainte să îşi dea seama ce se întâmplă, a ajuns la suprafaţa apei şi a poposit obosit pe o frunză verzuie a nufărului. A adormit de îndată...

Atunci când s-a trezit s-a uitat la el însuşi şi a încremenit de uimire. Nu-i venea să-şi creadă ochilor. Trupul lui trecuse printr-o schimbare nemaipomenită. Cât dormise, îi crescuseră patru aripi argintii şi o coadă lunguiaţă. Cu toate că era atât de uluit, a simţit nevoia să îşi mişte aripile... Razele soarelui uscaseră apa de trupul său nou. Şi-a mişcat aripile din nou şi, dintr-o dată, a ajuns deasupra bălţii. Devenise o libelulă!

Inălţându-se către cer şi coborând apoi fulgerător spre pământ, a tot zburat vesel prin aer. Se simţea grozav! Din când în când, libelula nou-nouţă ateriza pe frunza de nufăr ca să se odihnească. Ar fi putut, atunci, să se uite dedesupt, spre fundul bălţii. Se găsea chiar deasupra vechilor ei prieteni, gândăceii de apă! Ei forfoteau prin măl, aşa cum făcuse şi libelula până de curând.

Libelula şi-a adus aminte de promisiune: "primul dintre noi care o să se caţere pe tulpina nufărului va veni înapoi şi ne va mărturisi unde a plecat şi de ce."Fără să mai stea pe gânduri, libelula s-a aruncat în jos. Însă, imediat ce a atins suprafaţa apei, aceasta l-a azvârlit înapoi în aer. Acum era o libelulă şi nu mai putea să se cufunde în apă...

"Nu mă pot întoarce," şi-a spus cu mâhnire. "Cel puţin, am încercat. Dar nu-mi pot ţine promisiunea. Chiar dacă aş reuşi să mă duc înapoi, nici unul din gândăceii de apă nu m-ar putea recunoaşte în trupul meu cel nou. Cred că va trebui să aştept să se transforme şi ei în libelule pentru a-i întâlni iarăşi. Vor înţelege în acest fel ce mi s-a întâmplat şi unde m-am dus."


Alte poveşti pentru copii:

De ce cocorii zboară în "V"? 

Povestea iepurasului de Paşte

Povestea gărgăriţei

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pinnochio, poveste de Carlo Collodi - Rezumat

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (I)

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi