BREAKING NEWS

13 decembrie 2009

Povestea bradului (I) , de Hans Christian Andersen

-Prima parte -

Departe , departe , in adancul unei paduri , unde caldura soarelui si aerul proaspat alcatuiau un minunat loc de odihna , crestea un frumos bradut.Desi totul era atat de placut in jurul lui, bradutul nu era fericit , pentru ca voia sa fie la fel de inalt precum tovarasii sai , brazii si pinii care il inconjurau.Soarele il alinta , brizele usoare de vant ii faceau crengutele sa freamate , copii treceau pe langa el , zburdand cu voiosie , insa micutul brad nu dadea atentie nimanui.Uneori , copii aduceau cu ei cate un cos mare din paie umplut cu zmeura si fragi , se asezau langa bradut si spuneau , “Nu-i asa ca este copacel foarte frumos ?” Vorbele acestea , in loc sa il bucure , il intristau si mai tare pe bradut , pentru ca ii aduceau aminte ca nu este destul de mare.Bradutul crestea in fiecare an numai cu o schioapa sau o ramurica ; se stie ca putem descoperi varsta unui brad daca numaram cate crengi ii pleaca din trunchi.

Desi se inalta mereu , el se plangea :”Vai ! Cat de mult imi doresc sa fiu la fel de inalt ca si ceilalti copaci din jur , sa am crengi mari risipite in toate directiile , iar varful meu sa cuprinda cu vederea toata lumea inconjuratoare.In acest fel , pasarile ar veni sa isi faca cuib in ramurile mele , iar atunci cand ar bate vantul , m-as pleca usor , cu demnitate , asemeni inaltilor mei tovarasi.” Copacelul era dezamagit , si nu il puteau bucura nici razele calde ale soarelui , nici pasarile , si nici norii roz care zburau deasupra lui in vremea rasaritului sau a asfintitului.

Uneori , pe timp de iarna , atunci cand zapada se asternea , alba si stralucitoare , peste pamant , aparea topaind cate un iepuras care avea indrazneala sa sara chiar pe deasupra micului brad ; mai trebuie , oare , sa va spun cat de mult il intrista lucrul acesta ? Au trecut doua ierni , iar cand a sosit cea de-a treia , bradul crescuse atat de inalt incat iepurii nu mai puteau sari peste el , fiind obligati sa il ocoleasca.Cu toate acestea, bradul era la fel de nemultumit , si gandea in sinea lui :”Vai ! Daca as putea creste si mai mult si daca as putea deveni mai varstnic ! Nimic altceva nu are mai multa importanta in lumea asta !”

Atunci cand a sosit toamna , taietorii de lemne au venit in padure , ca de obicei , si au inceput sa doboare cativa dintre cei mai inalti copaci . Tanarul brad , care nu ajunsese inca prea mare , a tremurat , cuprins de fiori , la vederea nobililor copaci prabusindu-se bubuind la pamant.Dupa ce crengile acestora au fost taiate , trunchiurile lor arata atat de subtire si de golas , incat puteau fi cu greu recunoscuti.Apoi, ei au fost incarcati in carute si scosi afara din padure.

”Unde sunt oare dusi ? Ce se va intampla cu ei ?” isi dorea sa stie , framantat de curiozitate, tanarul brad.Asa ca , atunci cand a sosit primavara , si , odata cu ea , si berzele si randunicile , el le-a intrebat : “ Stiti , cumva, unde au fost dusi acei copaci ? Nu i-ati intalnit in calatoriile voastre ?”

Randunicile nu stiau nimic , dar barza, dupa ce a stat putin pe ganduri , a dat din cap si a spus :”Da , cred ca stiu cate ceva.Am intalnit cateva corabii noi atunci cand am zburat din Egipt .Ele aveau catarge frumoase care miroseau la fel ca si brazii.Cred ca aceste catarge erau facute din brazi.Te asigur ca erau foarte , foarte impunatoare.”

“Ah , cat de mult as vrea sa fiu indeajuns de inalt pentru a fi luat pe mare !” a spus bradul.”Ce este marea si cum arata ea ?”

“Hei , mi-ar lua prea mult timp ca sa iti explic,” a zis barza si si-a luat zborul cu repeziciune.

“Bucura-te de tineretea ta , “ i-a spus o raza de soare bradului ; “ bucura-te de cresterea frageda a trunchiului tau si de viata tanara care te insufleteste.”

Vantul a sarutat bradul , iar roua s-a asezat precum niste lacrimi de cristal pe crengile lui .Bradul nu le-a dat , insa , nici o atentie.

Se apropia vremea Craciunului si multi brazi tineri au fost taiati , unii chiar mai mici si mai fragezi decat bradul nostru care nu avea liniste gandindu-se cum sa paraseasca mai repede padurea in care se nascuse.Fragezilor brazi retezati , care fusesera alesi pentru frumusetea lor , li s-au legat crengile si au fost pusi in carute trase de cai pana dincolo de marginile padurii.

“Unde se duc oare ?” s-a intrebat bradul.”Nici macar nu sunt cu mult mai inalti ca mine .Chiar asa , unul din ei era mult mai scund.Si de ce nu li s-au taiat ramurile.Unde se duc oare?”

“Stim noi, stim noi , “ au ciripit randunelele ; “ne-am uitat prin ferestrele caselor din oras si am vazut ce se intampla cu ei.Brazii sunt impodobiti intr-un fel minunat.I-am vazut stand in mijlocul camerelor calde , ornati cu tot felul de lucruri frumoase : prajituri cu miere , mere invelite in poliala , jucarii si sute de lumanari din ceara.”

“Si apoi , “ a intrebat bradul , tremurand din toate ramurile , “si apoi ce se intampla ?”

“N-am vazut mai mult decat ce ti-am povestit , “ au raspuns randunelele , “dar ce am zarit ne-a fost indeajuns.”

“Ma intreb daca mi s-ar putea intampla si mie ceva atat de minunat , “ s-a gandit bradul.”Ar fi mult mai frumos decat daca as traversa marea.Cat de tare as vrea sa ajung si eu intr-o casa.Ah, cand va sosi oare Craciunul din nou ? Sunt acum destul de inalt si bine crescut , la fel ca si fratii mei luati din padure anul trecut.Vai ! Daca as fi pus intr-o caruta , pentru ca apoi sa fiu asezat in mijlocul unei camere calde , impodobit cu toata acea spendoare si stralucire ! In mod sigur , dupa aceea se intampla lucruri si mai minunate , altfel brazii nu ar fi decorati in felul asta.Ce poate sa fie ? Vreau asa de mult sa ajung sa aflu !”

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

4 decembrie 2009

Cum a făcut Moș Crăciun prima jucarie?


Fragment din "Viața și aventurile lui Moș Crăciun", de L. Frank Baum



Se spune că Moș Crăciun era  un om cu adevărat înțelept, atunci când a luat hotărârea să se împrietenească cu cei mici din rasa lui.
El știa că purtarea sa era, totuși, aprobată de către cei nemuritori, deși ei nu îl prea plăceau.

In acest fel, Moș Crăciun a început să facă cunoștiință cu oamenii. El mergea peste munți și câmpii, oriunde putea întâlni locuințele oamenilor. Fie că era vorba despre căsuțe izolate sau de grupuri de case numite sate , Moș Crăciun găsea în aproape toate, mici sau mari, copii.

Cei mici s-au învățat în curând cu veselia, fața lui zâmbitoare și strălucirea plină de bunătate a ochilor săi.
Deși era privit de părinți cu o oarecare jenă, aceștia erau totuși mulțumiți că fetele și băieții lor își găsiseră un tovarăș de joacă, care dorea să le distreze odraslele.
Așadar, copiii zburdau și se jucau cu Moș Crăciun, băieții i se urcau pe umeri călărindu-l, fetițele i se cuibăreau în brațe, iar bebelușii se agățau drăgăstoși de picioarele lui. Sunetul unui râs copilareasc îl însoțea oriunde se întâmpla să ajungă.

Și, pentru a înțelege mai bine de ce era atât de iubit , trebuie să știți că în acele vremuri copiii erau mult mai neglijați decât acum și li se dădea o mai mică atenție din partea părinților lor , așa încât aceștia priveau că o minune faptul că un om atât de bun ca Moș Crăciun pierdea atâta timp pentru a le face fericiți copii.Iar cei care ajungeau să îl cunoască pe Moș Crăciun deveneau , puteți fi siguri de asta, foarte fericiți. Fetițele triste ale săracilor și necăjiților începeau să strălucească dintr-o dată; ologul zâmbea, în ciuda nenorocului său; cei bolnavi renunțau la gemete și oftaturi, iar cei stăpâniți de griji lăcrimau atunci când prietenul lor cel vesel sosea la ei noaptea, pentru a-i alina.

In numai două locuri nu i se îngăduia lui Moș Crăciun să între: în frumoasul castel a lordului din Lerd și în întunecatul castel al baronului Braun.
În amandoua locurile erau copii, însă servitorii acestor palate îi trânteau ușa în nas necunoscutului cu fața veselă, iar fiorosul baron Braun amenințase de la început că îl va spânzura de zidurile castelului său.
Aceste lucruri îl făceau pe Moș Crăciun să ofteze și să se întoarcă înapoi la locuințele mai sărace, în care era primit cu  mare bucurie.

Dupa o vreme, iarna a început să își arate semnele.
Florile renunțau la viață, se veștejeau și dispăreau; gândaceii se îngropau adânc în pământul cald; fluturii părăseau pajiștile, iar vocea izvorului devenea din ce în ce mai răgușită, ca și cum ar fi luat un gututai zdravăn.
Apoi, fulgii de zăpadă umpleau cu totul cerurile din Valea Râsului, dansând cu îndrăzneala către Pământ și îmbrăcând într-un acoperământ alb acoperișul locuinței lui Moș Crăciun.

Într-o noapte, Jack Gerilă a bătut la usă.
"Poftește înăuntru !" i-a strigat Moș Crăciun.
"Vino, tu, afară !" i-a răspuns Jack , "Știi că nu-mi place căldura, iar tu ai un foc în casă."
Moș Crăciun nu a avut ce face și a trebuit să iasă. Îl cunoștea pe Jack Gerilă din pădure și îi plăcea voiosul spiriduș, chiar dacă nu avea mare încredere în el.
"Hei, voi avea parte de o distracție pe cinste în această seară, Moș Crăciun !" a exclamat spiridușul."Nu-i așa că este o vreme nemaipomenit de frumoasă ? Până la ivirea zorilor voi ciupi cu gerul meu o mulțime de năsucuri, urechiușe și degete de la picioare."
"Jack, dacă ții la mine, nu te lega și de copii, " l-a rugat Moș Crăciun.
"Si de ce aș face asta ?" l-a întrebat, surprins, spiridușul.
"Ei sunt gingași și lipsiți de apărare, " i-a răspuns Moș Crăciun.
"Dar îmi place să ciupesc cu frig din cei gingași !" a spus cu încăpățânare Jack." Cei mai în vârstă au o piele mai aspră și lucrul ăsta îmi obosește degetele."
"Cei mici sunt lipsiți de putere și nu se pot lupta cu tine , " a spus Moș Crăciun.
"Ai dreptate ," a fost de acord, gânditor , Jack."Ei bine, în noaptea asta nu am să pișc nici un copil. Să văd dacă o să pot rezistă tentației, " a promis el . "Noapte bună, Moș Crăciun !"
"Noapte bună!"


Jack Gerilă a zbughit-o către cel mai apropiat sat, iar Moș Crăciun după ce a intrat în casă și a închis ușa,  a aruncat pe foc un buștean, care a început să ardă cu multă strălucire.
Lângă cămin stătea Blinkie , o mare pisică ce îi fusese dăruită de Peter Knook. Blana ei era moale și sclipitoare și avea obiceiul de a toarce mereu un fel de cântecele pisicești nesfârșite și pline de satisfacție.
"Nu voi mai vedea vreun copil prea curând ," i-a zis Moș Crăciun pisicii, care, cu amabilitate, s-a oprit din tors pentru a asculta ce i se spune. "Iarnă s-a pornit din plin, zăpada va fi înaltă cât casă vreme de mai multe zile și nu voi mai putea să mă joc cu micuții mei prieteni."
Pisica și-a ridicat o lăbuță, și-a scărpinat gânditoare boticul, dar nu dat nici un răspuns. Atâta timp cât focul ardea, iar Moș Crăciun stătea în scaunul lui confortabil nu avea de ce să-i pese de vremea de afară.
Au trecut, în felul acesta, multe zile și multe seri. Cămara era întotdeauna plină de bucate, dar Moș Crăciun nu se simțea bine  pentru nu avea de făcut nimic altceva decât să arunce pe foc lemne din stiva cea mare adusă de prietenul său, Peter Knook.

Într-o seară, el a cules din fața sobei o bucată de lemn și a început să taie din ea cu cuțitul său cel ascuțit.Nu se gândea la nimic anume, singură lui grijă fiind să își ocupe timpul, așa că îi fluiera și cânta pisicii în timp ce scrijelea așchii din bucata de lemn. Pisica stătea ridicată pe labele de dinapoi și îl privea, ascultând , în același timp , fluieratul voios al stăpânului ei , care îi plăcea chiar mai mult decât cântecelele ei de tors.

În timp ce fredona, Moș Crăciun se uita când la bățul lui  când la pisica, până când lemnul din mâinile lui a început să capete o formă, forma clară a unui cap de pisică, cu două urechi ridicate în sus.
Dintr-o dată, Moș Crăciun s-a oprit din fluierat și, atât el cât și pisica, s-au uitat cu uimire la lemnul sculptat. Apoi, el a scrijelit doi ochi și un botic și a rotunjit partea de jos a capului, astfel încât, să poată face și un gât.
Pisica nu știa ce să înțeleagă din ceea ce făcea stăpânul ei, așa că, stătea încremenităuitându-se cu mirare și întrebându-se ce va urma în continuare.
Moș Crăciun, însă, știa!!  Capul pisicii din lemn îi dăduse o idee. El a mânuit cuțitul cu grijă și măiestrie, făcând, încetul cu încetul, forma unui corp de pisica care stătea pe labuțele de dinapoi, exact așa cum era pisica cea adevărată, cu o coadă dând ocol picioarelor ei din față.

Munca această i-a luat mult timp lui Moș Crăciun, dar seară era lungă și nu avea nimic mai bun de făcut.
În cele din urmă, el a început să râdă cu zgomot și mulțumire, uitându-se la rezultatul muncii sale. Apoi, a așezat pisica sculptată din lemn, lângă pisica cea adevărată.
Pisoiul s-a uitat la imitația lui, și-a ridicat furioasă părul de pe spate și a slobozit un mieunat sfidător.
Pisica de lemn, însă, nu i-a acordat nici o atenție, iar Moș Crăciun a început să râdă,  distrându-se din plin.

Dupa aceasta, Blinkie s-a apropiat de figurina din lemn pentru a o privi de aproape și a o mirosi cu inteligență.
Ochii și boticul îi spuneau că această creatură era doar din lemn, în ciuda formei ei de pisică, așa că Blinkie s-a așezat din nou pe labuțele din spate și a început să toarcă. În timp ce își curăța față cu laba ei cu pernuțe moi, ea a aruncat , însă, o privire încărcată de admirație către stăpânul ei.
Poate că pisica era la fel de mulțumită ca și noi, atunci când ne uităm la o fotografie reușită de a noastră.
Moș Crăciun era și el mulțumit de rezultatul muncii sale, fără a ști, însă, de ce.
Într-adevăr, el avea toate motivele să fie mândru în acea noapte, iar copii din intreagă lume ar fi trebuit să se bucure alături de el, întrucât Moș Crăciun făcuse, pentru întâia oară, o jucărie !

Traducere și adaptare freelancergabe2

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

2 decembrie 2009

Scrisoarea lui Mos Craciun

Craciunul se apropia cu pasi repezi.Adrian si George isi scrisesera deja scrisorile catre Mos Craciun si din cuvintele asternute pe hartie de catre cei doi baieti iesise la iveala un lucru neobisnuit : amandoi ii cerusera lui Mod Craciun aceleasi cadouri.
Amandoi baietii isi incheiasera scrisorile in acelasi fel : "La fel ca si pentru fratele meu."
Cu toate acestea , Adrian si George se intelesesera sa ceara o singura sanie pentru amandoi.Urmau sa se dea pe derdelus in aceeasi sanie.Nu-i asa ca lucrul asta era frumos si dulce ?

Intr-o noapte , dupa ce se s-au cuibarit in pat , Adrian a spus , "George , daca Mos Craciun o sa ne aduca patine , prietenul nostru , Alex , va putea sa ne invete sa patinam."
"Sigura ca da .Iar daca ne va aduce manusi groase , cu un singur deget , va si asa de distractiv sa construim o cazemata din zapada !" a adaugat George.
"Si un om de zapada , " a zis Adrian.
George a continuat : " Eu voi cobori pe sanie la vale , iar tu vei merge cu ea la deal."
"Nu cred ca va fi asa ," a strigat Adrian.
"De ce nu ?" a intrebat George.
"Pentru ca sania va fi si a mea , nu numai a ta."
"Da, va fi a amandorura" , a replicat George , "dar eu am ales primul sa ma dau cu ea la vale."
"Esti un baiat egoist !" a strigat Adrian.
"Ba tu esti !" , i-a raspuns George.
" Bine , nu-mi pasa ! Dar nu o sa mai dorm cu tine in pat . Ii voi spune mamei ca eu trebuie sa aleg primul cine se da cu sania , pentru ca sunt mai mare ca tine , " a racnit Adrian , sarind din pat , de langa fratele sau.
"Esti baiatul plangacios cel mare !" a strigat George , sarind din asternuturi , dupa fratele sau.

Adrian a fugit intr-o suflare la mama , iar George l-a urmat indeaproape.Amandoi erau furiosi si au inceput sa vorbeasca in acelasi timp .Fara sa inteleaga nimic din cuvintele lor, mama s-a ingrijorat .Baiatul cel mic nu fusese niciodata atat de rau cu fratele lui mai mare.Mama i-a sarutat pe obrajii fierbinti , i-a mangaiat pe cap si le-a spus cat de mult au intristat-o vorbele lor.Apoi , le-a explicat cat de nemultumit a fost Dumnezeu atunci cand a vazut cearta zgomotoasa dintre ei.
In acea noapte , baietii au adormit unul in bratele celuilalt , plini de dragoste si iertare.

In cele din urma , dupa asteptari infrigurate , a sosit ziua Craciunului.Baietii s-au trezit foarte devreme si au tasnit din pat pentru a vedea ce cadouri le lasase in ciorapi Mos Craciun.Tata i-a auzit si , amintindu-si cum se bucura si el de aceste clipe atunci cand era copil , le-a aprins lumina.
Fiecare din cei doi ciorapei rosii era indesat pana in varf .Langa ei erau asezate o multime de cutii si pachete cu daruri.Vai, ce de strigate fericite s-au putut auzi ! Ce distractie si ce fericire a cuprins intreaga casa ! Se parea ca toate dorintele din scrisorile catre Mos Craciun fusesera implinite.
Deodata , Adrian a strigat , "Hei , George , este si o scrisoare !"
Cei doi baieti si-au adunat capetele deasupra hartiei si , ajutati de tatal lor , au citit cele ce urmeaza :

" Dragii mei copii , Nu v-am adus nici o sanie in acest an.Cearta voastra a fost asa de inspaimantatoare incat m-am temut sa o mai aduc.Am scos-o din sac inca de acum o saptamana. Fiti pregatiti sa v-o aduc la anul.Craciun fericit !" Mos Craciun

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009

1 decembrie 2009

Spiridusul Craciunului

In serile intunecate dinaintea Craciunului se poate auzi , uneori, clinchetul usor al unui mic clopotel.
Daca s-a intamplat sa auzi un astfel de sunet cristalin , poti sa fii sigur ca un spiridus al Craciunului este undeva , aproape de tine.

Aceasta fiinta micuta , purtand o caciulita de culoare rosie , se ascunde de oameni cu foarte mare grija , dar , uneori , clopotelul mititel din varful caciulitei il da de gol cu clinchetul lui melodios.

In unele seri dinaintea Craciunului , poti vedea , daca esti foarte atent , umbra unui astfel de spiridus trecand in goana prin dreptul ferestrei.Daca nu stii de ce un spiridus al Craciunului a trecut pe la fereastra ta , iti pot spune ca una din sarcinile importante ale unei astfel de fiinte magice este aceea de a se asigura ca le merge bine tuturor copiilor.In acelasi timp , spiridusul de Craciun vrea sa vada daca copii se trezesc odihniti dimineata , daca isi mananca micul dejun si se spala pe dinti .Spiridusul observa care dintre copii sunt cuminti, si care se tin de nazabatii, si apoi ii sopteste la ureche lui Mos Craciun tot ce a vazut.

In perioada Craciunului , toata lumea trebuie sa se poarte frumos cu animalele , pentru ca ele se inteleg foarte bine cu spiridusii.
Spiridusii Craciunului inteleg limba animalelor si afla imediat daca cineva a chinuit un animal sau s-a purtat urat cu el.

In Ajunul Craciunului , spiridusii se asteapta sa fie tratati cu farfurii pline de supa , dar si cu alte bunatati .Ei sunt multumiti atunci cand farfurioarele cu mancare le sunt asezate intr-un loc intunecat , de exemplu in podul unei case , loc in care pot gusta din bucatele gustoase fara a fi deranjati de oameni.

Spiridusii trebuie sa manance foarte mult in ajunul de Craciun , pentru ca trebuie sa fie plini de energie , gata sa munceasca din greu pentru a-l ajuta pe Mos Craciun sa imparta cadorile mari si mici copiilor din toata lumea.

Copyright © freelancergabe2@yahoo.com . 2009
 
Copyright © 2014 Povești pentru copii și părinți. Designed by OddThemes