Furnica - Fabula de Alecu Donici

O furnica
De ani mica ,
Iar de inima prea mare ,
Adusese furnicarul intr-o nespusa mirare ,
Caci , precum al ei istoric lumea au incredintat ,
Ea purta graunte intregi de orzul cel mai mascat .
Era inc-acea furnica
Si la razboaie voinica :
Unde viermisor vedea , se repezea si-l prindea.
Chiar paingul cu atatea sabii , coase , inarmat ,
Al ei ac de biruinta intr-o vreme au cercat .
Dar furnica , ca si omul , cu dorinti nesatioase ,
De-a furnicarului slava prea curand se dezgustase.
-La targ- zicea ea odata-
Ma duc ca lumea sa ma vada
Si oamenii sa se mire
De vestita mea putere .
Si , asa , prea ingamfata ,
Intr-un mare car de fan ea s-au catarat indata;
Au ajuns la targ , dar ah ! ce cumplita lovitura
Mandriei sale vazura .
Cand nici unul dintre oameni la furnica nu cata ,
Cand puterea sa-si arate , ea minunt nu inceta
Si , cu toata-a ei silinta , betisori de fan tragea
Sau vreo musca natarauca prinzand , iute impungea.
Dar in sfarsit obosita de zadarnice cercari,
Cainelui de langa ea , au zis :"Draga , nu te mieri
De-a oamenilor prostie ?
Vezi-i cum nici nu se uita , orbi sunt pentru fapte mari ;
Fiescare cu a sale : cand la noi in furnicari
Toata furnica ma stie.'"

Sunt si oameni ce viseaza
Ca universul intreg de dansii se minuneaza ;
Dar in furnicarul sau , ei numai cat figureaza.

freelancergabe2

Phasellus facilisis convallis metus, ut imperdiet augue auctor nec. Duis at velit id augue lobortis porta. Sed varius, enim accumsan aliquam tincidunt, tortor urna vulputate quam, eget finibus urna est in augue.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu