Mustele si albina – Fabula de Alexandru Donici

Doua muste sprintenele
In tari straine porneau
Si pe albina cu ele
Cam astfel o imbiau :
- Hai sa mergem , surioara !
Papagalii toti ne-au spus
Ca pe-acolo-i numai vara ,
Soarele n-are apus .
Libertatea preadomneste
In tot ce-i vietuitori
Si dreptatea nu scuteste
Nici de monstri-ucigatori .
Iar aice …oh! ce soarta !
Sa traiesti in tara ta ,
Aci vie , aci moarta ,
Fara a te desfata .
Paianjenii pe la tara
In mreaja ne potopesc ;
Iar prin targuri , pierde-vara ,
Ca pe dusmani ne gonesc.
Aparatori, cea hartie ,
Toate s-au descoperit ;
Vii sa gusti din farfurie
Si pe loc te-ai otravit .
La mezelicuri capace
S-au raspandit de ajuns ;
Apoi raul ce ne face
Paharul cu miere uns !...
-Cale buna , musti , de-aice !
Le zise albina lor.
Eu raman , caci sunt ferice
Si in tara-mi vreau sa mor ,
Pamantenii, mic si mare,
Ai mei faguri toti iubesc ;
Si pentru-a mea bunastare ,
Vara , iarna , ingrijesc.
Iar voi , oriunde va-ti duce,
Daca si-n acele tari
Vreun bine nu-ti aduce ,
Nu veti afla desfatari.

Acel ce pentru-a lui tara
In fapta face folos,
Orice rau il impresoara ,
Nu o lasa bucuros ;
Iar acel ce nu lucreaza
La edificiul comun
Singur se expatriaza ,
Caci nimic nu face bun.

freelancergabe2

Phasellus facilisis convallis metus, ut imperdiet augue auctor nec. Duis at velit id augue lobortis porta. Sed varius, enim accumsan aliquam tincidunt, tortor urna vulputate quam, eget finibus urna est in augue.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu