30 martie 2013

Lacramioare de Passionaria Stoicescu

Leave a Comment
Doamna Passionaria Stoicescu este  autoarea mai multor carti de poezii pentru copii si care, cu multa maiestrie, ii incanta pe copilasi. Poeziile domniei sale le puteti gasi pe site-ul personal.
Poezia Lacramioare este pentru copii de gradinita, floricelele fiind descrise mai intai precum lacrimile Albei ca Zapada din poveste,ca un sip cu nectar pentru fluturasi ,ca un pocal al furnicilor, prezente la Balul primaverii.


Cine  o fi plans pe-aici?
Poate Alba ca zapada
cautandu-i pe pitici!

Si din ochii ei curati
stropii mici au dat o floare
pe-o tulpina cu multi frati.

Lacramioare- sip in drum,
care-mbata Fluturasul
zapacindu-l cu parfum.

Lacramioare-alb pocal,
cupe-n care bea furnica
la al Primaverii bal.


Poezii pentru copii de Otilia Cazimir
Randunica de Elena Farago
Read More

29 martie 2013

Ienuparul (2) de Fratii Grimm

Leave a Comment
Daca ati citit in prima parte cum a sfarsit bietul baietel alb ca zapada si rosu ca sangele, iata urmarea:


Acum Marjorie se simtea fericita..ca si cum fratele ei nu murise..
Si a intrat in casa sa manance.

Pasarea a zburat pana s-a oprit pe acoperisul unei bijuterii si a inceput sa-si cante povestea vietii:
-Mastera m-a omorat,
Tatal meu m-a mancat la cina,
Sora mea mi-a strans osisoarele,
Intr-o batista de matase.
Si mi le-a asezat
Sub ienupar, langa fereastra,
Cip-cirip,cip-cirip,
Si doar asa am putut ajunge
O pasare maiastra!

Bijutierul, care mesterea inauntru un lant de aur, a auzit cantecul si i s-a parut nespus de melodios.
A alergat dupa pasare, pana si-a pierdut un papuc din picior, atat era de impresionat si a rugat-o sa mai cante o data.
- Daca vrei sa auzi inca o data cantecul acesta, trebuie sa-mi dai in schimb lantul de aur la care lucrezi, i-a cerut pasarea.
Si bijutierul nu a stat pe ganduri...
Pasarea a zburat langa acesta, a prins lantul de aur in gheara dreapta, a cantat, apoi si-a luat zborul..

S-a asezat pe casa unui cizmar si a inceput sa cante:
-Mastera m-a omorat,
Tatal meu m-a mancat la cina,
Sora mea mi-a strans osisoarele,
Intr-o batista de matase.
Si mi le-a asezat
Sub ienupar, langa fereastra,
Cip-cirip,cip-cirip,
Si doar asa am putut ajunge
O pasare maiastra!

Cizmarul a auzit si el cantecul si i-a placut si lui nespus de mult. Si-a chemat nevasta si nepotii ca sa vada pasarea cu pene rosii si verzi si mai ales sa-i asculte cantecul.
- Mai canta o data, au rugat-o ei.
- Nu cant niciodata de doua ori acelasi cantec, daca nu primesc ceva in schimb, le-a spus pasarea.
- Iti voi da o pereche de pantofi rosii, ia-i, sunt ai tai! Numai canta, te rog, inca o data, cantecul acela, i-a spus cizmarul fermecat.
Pasarea a luat pantofii in gheara stanga si i-a cantat.

A zburat, mai apoi, cu lantul in gheara dreapta si cu pantofii in gheara stanga, spre o moara, unde douazeci dintre oamenii morarului se cazneau sa ridice o piatra.
S-a oprit intr-un tei si a inceput sa cante:
- Mastera m-a omorat,
Atunci un om a lasat treaba.

- Tatal meu m-a mancat la cina,
Alti doi oameni s-au oprit din treaba.

- Sora mea mi-a strans osisoarele,
Alti patru au plecat.

-Intr-o batista de matase,
Mai erau doar pot oameni la lucru..

-Si mi le-a asezat,
Doar cinci oameni au mai ramas...

Sub ienupar, langa fereastra,
Doar un singur om...

Cip-cirip,cip-cirip,
Si doar asa am putut ajunge
O pasare maiastra!
Si a vazut ca toti oamenii erau langa copacul unde era ea.
-Te rugam, sa ne canti..!
- Nu cant de doua ori acelasi cantec, daca nu primesc ceva in schimb.Va cant doar daca imi dati piatra aceea!

Dupa ce s-au codit, oamenii s-au apucat sa faca o gaura in mijlocul pietrii.
Pasarea a coborat din copac, si-a bagat capul prin gaura si a inceput cantarea.

Apoi si-a luat zborul spre casa tatalui.
Acolo, toti stateau la masa.
- Sunt atat de linistit! a spus tatal.
- Eu, tremur toata, parca sta sa vina furtuna.., a spus mama.
Marjorie, saraca, statea si plangea.
Tatal a inceput sa simta in inima o bucurie mare, de parca si-ar fi revazut un vechi si bun prieten..
Cand pasarea a ajuns la ienupar si a inceput sa cante, tatalui i s-a umplut inima de fericire, de parca si-ar fi revazut un vechi si bun prieten.

-Mastera m-a omorat,
Si femeia a inceput sa auda sunete stridente si sa vada fulgere..

Tatal meu m-a mancat la cina,
-Asculta, femeie, ce minunat canta pasarea aceea,ce lumina stralucitoare este in jur si ce miros de grau copt se simte in aer, a exclamat tatal.

-Sora mea mi-a strans osisoarele,
Si Marjorie  a vrut sa vada pasarea, dar mama-sa nu i-a dat voie.

-Nu iesiti afara, a strigat ea, in timp ce se simtea ca si cum  ardea casa.
Dar tatal nu a ascultat-o si a iesit afara sa vada si sa auda mai bine pasarea.

-Intr-o batista de matase..
Si mi le-a asezat
Sub ienupar, langa fereastra,
Cip-cirip,cip-cirip,
Si doar asa am putut ajunge
O pasare maiastra!

Pasarea a dat drumul lantului, care a cazut din gheare, drept la gatul barbatului si i se potrivea de minune!
- Ce minunatie! Pasarea aceasta mi-a daruit un lant de aur atat de frumos!
Ingrozita femeia era cat pe ce sa se prabuseasca, cand pasarea a inceput din nou sa cante.

- Mastera m-a omorat..
- Mai bine as muri decat sa aud cantecul acesta,a urlat femeia.

- Tata m-a mancat la cina..
Si femeia a cazut la pamant ca si moarta.

-Sora mea mi-a strans osisoarele,
Intr-o batista de matase..
Marjorie a iesit in fuga sa vada daca primeste si ea ceva si pasarea i-a aruncat fetitei pantofiorii rosii.

- Si mi le-a asezat
Sub ienupar, langa fereastra,
Cip-cirip,cip-cirip,
Si doar asa am putut ajunge
O pasare maiastra!
Si fetita s-a simtit atat de fericita cu pantofii in picioare incat a inceput sa danseza de bucurie.
- Ce pasare frumoasa si buna, striga Marjorie.Mi-a daruit pantofii astia minunati!

- Sa merg si eu sa vad pasarea asta, a spus mastera. Poate voi afla ce taina e la mijloc,desi simt ca vine prapadul lumii!
De cum a iesit pe usa femeia, pasarea a dat drumul pietrei de moara drept in capul ei, ucigand-o.

Apoi, tatal si Marjorie au auzit tunete si au vazut traznete, ceturi, flacari, fum....
Si cand acestea s-au potolit si risipit, a aparut baiatul alb ca zapada si rosu ca sangele, care i-a luat in brate pe oamenii care ii iubea cel mai mult, apoi au intrat toti trei in casa si s-au asezat la masa..

Sfarsit.

Traducerea si adaptarea @copiipovesti.blogspot.ro

Read More

Ienuparul(1) de Fratii Grimm

Leave a Comment

Demult, tare demult, traia un om bogat care avea o sotie frumoasa si pioasa.
Se iubeau foarte mult si cea mai mare dorinta a lor era sa aiba un copil, iar femeia se ruga neincetat pentru aceasta, dar in zadar...
In gradina casei lor, exista un ienupar sub care femeia curata niste mere, intr-o zi de iarna.
Din neatentie, s-a taiat la deget, iar sangele rosu a cazut pe zapada.
- Imi doresc un copil rosu ca sangele si alb ca zapada, a spus femeia si inima i s-a umplut de bucurie. de parca dorinta trebuia sa i se implineasca.
Timpul a trecut si primavara a sosit. Femeia a ingenuncheat sub ienupar fericita si a inceput sa se roage.
A cules cateva boabe coapte ale ienuparului si le-a mancat, dar s-a imbolnavit...
Si-a chemat sotul si i-a spus cu tristete:
- Daca voi muri sa ma ingropi sub ienupar.
Apoi s-a linistit si dupa vreo luna a nascut un copil, un baiat.
Cand a vazut ca era rosu ca sangele si alb ca zapada a murit fericita si impacata.
Sotul ei a ingropat-o sub ienupar, plangand amarnic dupa ea

Dupa ce si-a mai venit in fire, barbatul s-a casatorit din nou.
Si  acesta femeie i-a daruit un copil: o fetita.
Femeia isi iubea tare mult copila, dar cand se uita la baiat- rosu ca sangele si alb ca zapada se gandea ca acesta, atat de frumos, va sta in calea propriului ei copil si nu stia cum sa faca sa-l inlature, ca averea sa-i ramana ei.
Gandul acesta o innebunea  pe femeie si a inceput sa se poarte urat cu baiatul, batandu-l si asuprindu-l mereu.

Intr-o zi fetita a venit la mama ei si i-a spus :
-Mama, da-mi un mar!
-Da copila mea, a spus ea si i-a dat un mar frumos.
-Mama, poti sa-i dai si fratelui meu unul? a intrebat-o fata.
-Da, cand vine de la scoala, a raspuns mama ei.
Privind pe fereasta larg deschisa a vazut baiatul venind spre casa si parca un duh rau a intrat in ea, a smuls marul din mana copilei si i-a spus:
-Nu ti-l voi da inaintea fratelui tau!
Si a pus marul la loc in lada.
Baiatul a intrat in casa, iar duhul rau din ea a impins-o sa spuna:
-Fiul meu, vrei un mar? si s-a uitat cam ciudat la el.
-Da ,da-mi un mar, a spus baiatul si atunci femeii i-a venit puterea sa-l omoare.
-Vino cu mine, a pus ea si deschizand capacul lazii l-a indemnat sa si aleaga chiar el marul.
Si cand copilul s-a aplecat sa ia marul, duhul cel rau a indemnat-o sa tranteasca capacul, retezandu-i capul copilului.
Apoi, coplesita de frica, s-a gandit: "Nu trebuie nimeni sa afle ce s-a intamplat."
S-a dus in camera ei, a luat o un sal mare, i-a pus capul copilului inapoi pe umeri,  i l-a legat..
Si l-a asezat pe scaun, langa usa, cu un mar in mana.
La scurt timp, micuta fata a venit la mama ei si i-a spus :
-Mama, fratele meu sta langa usa pe scaun cu un mar in mana si pare foarte palid, iar cand l-am rugat sa-mi dea marul nu mi-a raspuns si m-am speriat..
-Du-te la el din nou si daca nu  iti raspunde , da-i una peste ureche..!
Micuta s-a dus si i-a spus:
-Da-mi mie marul, fratele meu.
Dar el nu a spus nici un cuvant.
Si ea i-a dat una peste ureche si capul s-a rostogolit pe jos.
S-a speriat si a fugit plangand la mama ei.
-Mama, a spus ea , am dat jos capul fratelui meu.
Si a plans, si a plans si nu se mai putea opri.
-Ce ai facut? i-a spus mama ei. Taci din gura, nimeni nu stie de asta. Ce s-a intamplat nu mai poate fi reparat asa ca-l vom face friptura.
L-a taiat pe baiat bucatele si l-a pus intr-o cratita la fript, dar cum Marjorie se uita, a inceput sa plangaiar lacrimile ei curgeau in oala,.. asa ca n-a mai fost nevoie de sare!

Cand tatal lor a venit acasa si s-a asezat la masa pentru cina a intrebat:
-Unde este fiul meu?
Mama nu a raspuns.Si i-a adus o farfurie mare cu friptura neagra.
-Of, a raspuns sotia.S-a dus la tara la unchiul mamei lui unde va sta sase saptamani ...!
-Marjorie,de ce plangi? Fratele tau se va intoarce in curand. Apoi i-a cerut nevestei sa-i mai dea friptura, iar in timp ce manca, arunca oasele sub masa.
Micuta Marjorie s-a dus in camera ei si a luat cea mai frumoasa batista de matase si a infasurat in ea toate oasele de sub masa.
A iesit afara in gradina si le-a asezat sub ienupar.
O ceata a acoperit copacul si de departe se putea zari un foc imens din care a iesit o pasare frumoasa care s-a ridicat spre cer cantand.
Pasarea a zburat atat de departe incat nu s-a mai vazut si ienuparul a ramas la fel ca inainte, numai ca.. batista cu oasele disparuse...

Traducerea si adaptarea@ copiipovesti.blogspot.com


Read More

Uriasul Periferigerilerimini de Charles Perrault

Leave a Comment

Povestea Uriasul sau Perigerilerimini  a lui Charles Perrault  este poveste draguta, de spus la culcare, unui copilas care n-a vrut sa fie ascultator peste zi, o poveste cu un  ciclop cu bunul simt si cei sapte ani de acasa, care mananca numai copii obraznici.


Bineinteles ca glumesc!

Uriasul Periferigerilerimini de Charles Perrault  ne invata ca este bine sa ne ascultam parintii , ca vorba dulce mult aduce, fiind bine sa-i respectam pe toti din jurul nostru daca vrem sa nu intram in bucluc.





Odata, demult, traiau impreuna cu mama lor, doua fetite si un baietel. Fetitele se numeau Suzette si Isaure, iar pe baietel il chema Charlot.
 Intr-o zi, copii au cerut  voie mamei lor sa se plimbe pe strada cea mare...
- Va dau voie cu o conditie, le-a raspunse mama, sa nu intrati in padurea care se afla la capatul strazii ! In padurea aceea, s-a propasit un urias cu numele de Periferigerilerimini  care atunci cand se intalneste cu vreun copil il duce in pestera lui salbatica si-l mananca. Bagati de seama! Si fagaduiti-mi ca nu veti intra in padurea aceea primejdioasa!
Cei trei copii,ca si cei trei iezisori din povestea lui Ion Creanga i-au raspuns intr-un glas:
- Iti fagaduim, mamico! iti fagaduim!
Iar mama lor a chemat-o pe Isaure, care era cea mai mare dintre copii si i-a spus:
- Asculta, Isaure, vei avea grija de fratiorul si surioara ta mai mica?
- Da, mama!
- Atunci mergeti cu bine, dragii mei, si sa nu intarziati prea mult...!
- Nu vom intarzia! Stai fara grija!

Asa spun intotdeauna copiii: „Da, mamico!” „Nu, mamico!” Dar fac tot ceea ce ii taie capul.
Bineinteles ca nici acestia nu au facut altfel.
Cum au zarit padurea plina de zmeura si flori, au dat fuguta sa gaseasca fragii cei mai mari si copti si florile cele mai parfumate. Copii pofticiosi!
Isaure avea zece ani, Charlot noua si Suzette opt si erau cu totii mici si lacomi!
Fara sa mai tina seama de nimic, au intrat pana in inima padurii, incercand sa gaseasca fragi cat mai multi. Deodata, le-a aparut in fata un urias de vreo patruzeci de picioare inaltime. Tot trupul ii era acoperit cu frunze, iar in maini tinea o maciuca facuta dintr-un stejar, cat el de mare.
Au tipat si au luat-o la fuga cu uriasul dupa ei. Si cum acesta  facea douazeci de pasi o data, i-a inhatat pe toti trei.
- Imi place nespus de mult sa mananc copii mici! Ce  noroc am! Trei deodata! a spus el cu o voce tunatoare.
Si i-a luat pe toti trei si i-a inchis intr-o cutie din pestera lui.
In timp ce Suzette  a inceput sa planga de frica, sora si fratele ei i-au spus uriasului zeci de obraznicii si vorbe urate si l-au amenintat ca-l vor rani daca acesta  va indrazni sa se apropie de ei.
- Crezi ca o sa-ti mearga asa usor? Ciclop urat ce esti! i-a strigat Charlot, scotand limba la uriasul care n-avea decat un singur ochi.
Si nu stiu cum copii cei mari au pus mana pe un cutit lung de trei picioare, care se afla pe masa, si pe  o foarfeca de aceeasi marime, si s-au pregatit  sa-i tina piept vitejeste.

Uriasul, spumegand de furie, urla de se cutremura toata padurea:
- O sa vedeti voi indata, ramelor, daca il puteti speria pe uriasul Periferigerilerimini!
Si zicand acestea, sari la ei, i-a taiat si i-a pus pe gratar.

Suzette, silindu-se sa zambeasca i s-a adresat uriasului:
- O, domnule urias, draga domnule urias, vreau sa nadajduiesc ca mie nu mi se va intampla acelasi lucru! i-a spus mititica cu lacrimi in ochi.
- Si de ce nu, fetito? Pe ei am sa-i mananc la pranz si seara, caci nu prea mananc mult. Asa ca tu imi vei servi pentru o cina, i-a raspuns uriasul.
- O, nu va cred! Cu mine nu veti face asemenea lucru! Pentru ca eu sunt o fetita buna, nu spun obraznicii si o ascult pe mama, a spus fetita cu incredere.
- Te-am prins cu o minciuna. Nu asculti nici tu de sfaturile mamei tale! a ras uriasul.
- Va inselati. Eu sunt mai putin neascultatoare decat fratele si sora mea. Le spuneam tot timpul: nu intrati in padure, bagati de seama, ati putea fi prinsi de marele, de inaltul senior Periferigerilerimini, care ar putea fi bun cu copiii cei sfiosi, blanzi, modesti, dar daca cineva ar indrazni sa-l batjocoreasca, desigur ca i-ar sfarama oasele. Si bine i-ar face! i-a raspuns fetita isteata, repede.
- Hm! Imi place de tine. Esti foarte politicoasa, foarte cumsecade.  Asadar, tie nu iti este frica de mine? a intrebat-o din nou uriasul.
- Deloc! De ce sa ma mananci? Doar eu nu ti-am facut nici un rau! N-am pus mana pe cutit, nici pe foarfeca, pentru o aparare pe cat de zadarnica, pe atat de caraghioasa si apoi… Sunt atat de mica incat daca m-ai manca, zau ca nu te-ai ingrasa prea mult, a adaugat Suzette.
- Si pe deasupra mai e si inteleapta.  Ai dreptate, dar ce sa-i faci? Mie imi place sa mananc copii,a ridicat din umeri Periferigerilerimini.
- Stiu, dar mai e o greutate. Pe cei atat de mici ca mine, nu stii cu ce fel de sos o sa-i gatesti si fetita s-a uitat in ochii uriasului.
- O, asta nu e nici o greutate. ii pun pe gratar si ii frig. Sunt mai buni la gust a zis Peiferigerilerimini, plescaind.
- Cred ca trebuie sa fie chiar foarte gustosi. Dar te incredintez ca din mine n-ai avea ce alege. Fiindca toata lumea spune ca sunt lipsita de gust. Spun ca am carnea prea tare!
- Nu se poate! a exclamat uriasul
- Crede-ma! Ti-ai rupe dintii a mai spus fetita si a inceput sa-i cante cu atata dragalasenie, incat l-a facut pe crudul mancator de copii sa se induioseze.
Cand a sfarsit de cantat, uriasul i-a spus:
- Ai cantat foarte frumos, copila mea. Cantecul a fost vesel si glasul tau minunat. Dar am sa-ti pun o intrebare. Din tot ce faci, din tot ce spui tu, se dovedeste ca nu te temi de mine. Ia spune-mi, eu nu te inspaimant deloc?
 - Ai ghicit! Nu, nu ma tem! Poate sa fie cineva lacom, mancacios, dar asta nu-l poate impiedica sa aiba o inima buna, simtitoare, sa fie din cand in cand generos sau chiar binevoitor… a zambit ea.
 - Ai dreptate,copila desteapta. Si ca sa ti-o dovedesc, iata, iti redau libertatea! Si acum sterge-o cat mai repede! Fugi si fereste-te de a mai sta mult prin padurea aceasta, caci daca ma apuca foamea nu mai raspund de viata ta! Haide, acuma fugi cat poti mai repede! Si uriasul mancator de copii obraznici i-a zambit
pentru prima data.
 - Multumesc,multumesc frumos, domnule urias! Foarte multumesc si va asigur ca nu va voi uita niciodata! a strigat fetita.

Uriasul Periferigerilerimini i-a deschis poarta. Suzette a fugit, fara sa se mai uita inapoi si nu s-a oprit decat in bratele mamei.
Cred ca nu mai e nevoie sa va descriu bucuria mamei de a o revedea, dar nici durerea ei pentru pierderea celorlalti doi copii, victime ale lipsei lor de pricepere si rabdare cu care l-ar fi putut, desigur, imblanzi pe urias, asa cum a facut-o Suzette.

Traducerea si adaptarea @copiipovesti.blospot.com

Cele trei dorinte de Charles Perrault
Motanul incaltat de Charles Perrault
Piele de magar de Charles Perrault
Read More

27 martie 2013

Greierele si bufnita – Fabula de Esop

Leave a Comment
O bufnita, obisnuita sa se hrani noaptea si a dormi ziua, a fost nemaipomenit de deranjata de zgomotul facut de un greiere, si l-a rugat sa isi inceteze cantecul. Greierul a refuzat sa ii indeplineasca cererea, si a cantat din ce in ce mai tare pe masura ce bufnita se ruga tot mai mult de el sa taca.

Vazand ca nu putea avea deloc linsite si ca vorbele ei erau luate in raspar, bufnita a recurs la o alta stratagema. „De vreme ce nu pot adormi,” a zis ea, „intrucat cantecul tau este – crede-ma pe cuvant – mai dulce decat lira lui Apollo, ma voi delecta band dintr-un nectar pe care mi l-a daruit mai demult chiar Pallas. Daca-ti face placere, vino la mine si vom gusta amandoi din aceasta minunata licoare.”

Insetat peste poate si satisfacut de lauda adusa vocii sale, greierul nu a stat mult in cumpana, a acceptat invitatia si si-a luat zborul catre pasarea de noapte. Bufnita a iesit degraba din scorbura ei, l-a inhatat si i-a curmat viata.

Morala 1: Lingusirea nu este o dovada de admiratie.

Morala 2: Nu permite ca magulirea sa te dezarmeze in fata unui dusman.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Greierele si furnica , fabula de Jean de La Fontaine

Greierul si furnica , fabula de Alexandru Donici

Greierele si furnica , fabula de Esop
Read More

26 martie 2013

Fluturele - Poveste de Hans Christian Andersen

Leave a Comment
A fost odata ca niciodata un fluture ce isi cauta o mireasa, si, asa cum era de asteptat, isi dorea sa-si aleaga drept sotie pe una din cele mai frumoase flori de pe pamant. S-a uitat, cu un ochi critic, la toate razoarele din gradini, si a descoperit ca toate florile stateau nemiscate si sfioase pe tulpinile lor, la fel ca si fetele inainte de a fi cerute in casatorie. Era, totusi, un numar foarte mare de flori, si se parea ca trebuia sa caute mult si bine inainte de a-si gasi perechea.

Fluturelui nu ii placea insa sa se oboseasca din cale afara, asa ca a zburat sa le faca o vizita margaretelor. Francezii numesc aceasta floare "Marguerite" si spun despre ea ca ar avea darul profetiei. Indragostitii obisnuiesc sa ii rupa frunzele, si, in vreme ce le smulg una cate una, pun o intrebare despre persoana iubita, precum "Ma iubeste sa nu ma iubeste? Ma iubeste fierbinte? Sau numai asa, intr-o doara? Cat de mult? Cat de putin? Chiar deloc?" si asa mai departe. Fluturele s-a dus la o margareta din acelasi motiv, insa nu i-a rupt frunzele, ci si-a pus o sarutare pe fiecare dintre ele, gandind ca este mai potrivit sa procedeze cu bunatate.
Read More

25 martie 2013

Capra si magarul – Fabula de Esop

Leave a Comment
Odata, un taran crestea in ograda sa o capra si un magar. Capra, cuprinsa fiind de invidie pentru ca magarul primea mai multe bucate decat ea, i-a zis, „ Cu cata nerusinare se poarta omul cu tine. Nu ai nici o clipa de liniste!  Ba esti dus sa macini la moara, ba esti incarcat pe spinare cu poveri uriase.” In continuare, capra l-a sfatuit pe urecheat sa se prefaca a fi epileptic, si sa cada intr-un sant.

Magarul a ascultat sfatul tovarasei sale, si s-a aruncat intr-un sant, alegandu-se, din aceasta pricina, cu multe si adanci rani.

Ingrijorat peste poate, taranul a trimis imediat dupa un doftor, care i-a zis ca cea mai buna si mai rapida cale de a-l vindeca pe magar era sa i se puna peste rani plamanii unei capre. Fara a mai sta pe ganduri, omul a taiat capra si l-a vindecat pe magar.

Morala 1: Atunci cand faci rau altuia, astepta-te sa fii lovit, la randu-ti, de multe rele.

Morala 2: Cine sapa groapa altuia cade singur in ea.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Magarul si statuia - Fabula de Esop

Capra si pastorul – Fabula de Esop

Creier de magar - Fabula de Esop
Read More

24 martie 2013

Vulpea si barza - Desene animate in romana

Leave a Comment
Astazi va ofer un nou video, filmul de desene animate Vulpea si barza, dupa fabula lui Esop "Vulpea si cocorul", pe care tocmai l-am subtitrat in limba romana. Vizionare placuta!



Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

 Vulpea si cocorul - Poveste populara ruseasca

 Vulpea si cocorul – Fabula de Esop
Read More

Pastorul si caprele salbatice – Fabula de Esop

Leave a Comment
Un pastor, ce isi mana, catre seara, turma de pe o pasune, a descoperit niste capre salbatice amestecate printre animalele sale, si le-a inchis pe toate, impreuna, peste noapte, intr-un tarc.

A doua zi, o mare ninsoare s-a lasat peste pamant, asa ca pastorul nu si-a putut duce, ca de obicei, animalele la pascut, fiind nevoit sa le tina la stana. Le-a dat de mancare propriilor capre doat atat cat sa nu moara de foame, dar a indopat caprele salbatice, sperand astfel sa le ispiteasca sa ramana in turma sa.

Dupa ce s-a topit zapada, pastorul si-a scos animalele la pascut, iar caprele salbatice au fugit cat de repede le-au tinut picioarele catre munti. Pastorul le-a certat pentru ingratitudinea lor, reprosandu-le ca atunci cand vremea fusese vitrega se ingrijise de ele mai mult decat de propriile sale capre.

Una din caprele salbatice s-a intors catre el si i-a spus, „Tocmai din acest motiv suntem atat de prudente. Daca ieri ne-ai tratat mai bine decat propriile-ti animale, este cat se poate de limpede ca, daca s-ar alatura turmei tale alte capre, ne-ai neglija pe noi in favoarea lor.”

Morala 1: Vechii prieteni nu pot fi sacrificati fara rele consecinte in favoarea altora noi.

Morala 2: Prieteni noi sa-ti faci, dar de cei batrani sa nu te lasi.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Capra si iada - Fabula de Alexandru Donici

Lupul si capra de pe costisa - Fabula de Esop

Capra si pastorul – Fabula de Esop
Read More

23 martie 2013

Sfantul Asteapta - Snoava populara

Leave a Comment
Asteapta Sfantul sau Sfantul Asteapta? Uite o scurta snoava populara de pe taramurile transilvanene...

Un cersetor, cu adevarat sarac lipit pamantului si nu unul din aceia ce isi au salasul in palate boieresti cu turnulete aurite, statea pe o ulita cu mana intinsa.
Un boiernas, ce s-a intamplat sa treaca pe langa el, s-a tot cautat in buzunare si pana la urma i-a zis amaratului om:

- N-am deloc bani marunti, mosule. Asteapta nitel! Uite, cand m-oi intoarce, iti dau cinci lei.

- Valeleu, pacatele mele! Daca ai sti dumneata , domnule, cat am pierdut eu cu Sfantul Asteapta!



Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii"

Povestea Sfantului Nicolae si a lui Pére Fouettard.Dupa o legenda frantuzeasca

Povestea Sfantului Valentin

Povestea Sfantului Patrick



Read More

Masa si ursul - Desene animate in romana

1 comment
Dupa ce, acum cateva zile, v-am oferit o varianta in limba romana a frumoasei povesti rusesti "Masa si ursul", m-am straduit si am titrat in limba romana un desen animat rusesc ce reproduce aproape in totalitate duioasa povestire specifica spiritului slav. Sper sa va bucurati si sa imi spuneti daca merita in continuare sa subtitrez alte frumoase filme de desene animate in romana. Multumesc.


Articole asemanatoare din blogul „Povesti pentru copii”:

 Pestisorul de aur - Poveste ruseasca 

 Vulpea si cocorul - Poveste populara ruseasca

 Masa si Ursul - Poveste ruseasca
Read More

Capra si pastorul – Fabula de Esop

Leave a Comment
Un pastor se chinuia sa aduca inapoi la turma o capra ratacita. A fluierat si a sunat in corn de pomana, caci indaratnicul animal parea a nu da nici cea mai mica atentie chemarilor sale.

In cele din urma, pastorul a aruncat catre capra o piatra si i-a rupt astfel un corn, dupa care a rugat-o sa nu il dea de gol stapanului sau.

Capra i-a raspuns, „Vai tie, biet prostanac, desi eu nu voi rosti nici un cuvant cornul lipsa ii va marturisi stapanului adevarul.”

Morala: Nu incerca sa ascunzi ceea ce sare in ochi.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Vulpea si capra - Fabula de Esop

Capra si iada - Fabula de Alexandru Donici

Lupul si capra de pe costisa - Fabula de Esop
Read More

22 martie 2013

Sicriul de sticla - Poveste de fratii Grimm (II)

Leave a Comment

Cea de-a doua parte a basmului Sicriul de sticla de Fratii Grimm continua cu povestirea misterioasei si frumoasei fete despre viata ei...

"Sunt fiica unui bogat conte. Parintii mi-au murit in frageda copilarie si m-au lasat, pe patul de moarte, in grija fratelui meu mai mare, care s-a ocupat de cresterea mea. Ne iubeam atat de mult unul pe celalalt si ne asemanam atat de tare in felul de a gandi si gusturile noastre incat am hotarat sa nu ne casatorim, ci sa ramanem impreuna pana la capatul vietilor noastre. In caminul nostru nu ne lipseau tovarasii; vecini si prieteni soseau adesea sa ne viziteze, iar noi primeam cu draga inima pe oricine ne calca in casa. Asa s-a facut ca intr-o seara a venit calare la castelul nostru un strain care, sub pretextul ca este prea ostenit pentru a calatori mai departe, ne-a cerut gazduire pentru o noapte. I-am satisfacut dorinta cu mare placere, iar el ne-a incantat din plin in timpul mesei cu o conversatie impletita cu minunate istorioare. Fratelui meu i-a placut atat de mult acest strain incat l-a rugat sa mai ramana cateva zile cu noi, propunere pe care a acceptat-o dupa o scurta ezitare.
Read More

Cum tine parintele Onufrei posturile - Snoava populara

Leave a Comment

Daca tot am intrat de cateva zile in Postul Pastelui, am ales pentru voi in aceasta zi o snoava populara moldoveneasca ce istoriseste despre metehnele unor slujitori ai bisericii, multi sau putini, Dumnezeu stie!

Era in vinerea Pastilor. Parintele Onufrei se repezise putin pana-n targ pentru targuieli si punandu-i-se soarele drept in inima, a intrat intr-un birt ca sa-si astampere foamea.
- Baiete, un bors de fasole!
- Vine!
Parintele soarbe alene de doua-trei ori din strachina si o da la o parte.
- Baiete, un pui fript!
- Vine!
Mananca popa de ii trosnesc falcile. Mai bea si o garafa de vin si bate din nou in masa.
- Baiete, o portie de fasole facaluita!
- Vine!
Mai imbuca preotul si din asta de cateva ori, scoate portofelul si plateste.
Oamenii care il vazura mancand carne in vinerea Pastilor se strang roata in jurul lui...
- Stai, parinte, ca nu merge treaba asa. Daca sfintia ta, preot, om cu darul lui Dumnezeu, si mananci de dulce in postul mare, atunci noua ce ne-a mai ramas de facut decat sa punem mana pe ghioaga si sa iesim la drumul mare?!
Preasfintitul Onufrei, dupa ce asculta cu multa evlavie judecata norodului, umflandu-se in foale, grai raspicat:
- Bine, oameni buni, voi nu vazurati ce am facut eu? Am mancat mai intai bors, al doilea pui fript, si apoi iar fasole, asa n-am sa trag nici un pacat pe lumea cealalta.
Oamenii au ramas cu gura cascata:
- De ce?
- Pai iaca de ce: daca s-ar uita diavolul, din fundul pamantului, in burta mea, are sa vada fasole; daca s-a uita Dumnezeu, din cer, are sa vada tot fasole, iar la mijloc am mancat ce mi-a poftit inimioara.
- Ei, asa mai vii de acasa.


Articole asemanatoare in blogul "Povesti pentru copii":

Pacala - Snoava de Ion Creanga

Snoava Boierul si Pacala

Cei sapte purcelusi - Snoava populara romaneasca
Read More

Tantarul si leul – Fabula de Esop

2 comments
Un tantar s-a infatisat in fata unui leu si i-a zis cu indrazneala, „Nu-mi este deloc frica de tine, caci esti pe departe mai putin puternic decat mine. Pana la urma, care este puterea ta? Poti sfasia cu ghearele tale lungi si musca cu coltii tai ascutiti la fel ca si o femeie pusa pe harta. Iti spun inca o data ca sunt mai viteaz decat tine, si, daca te indoiesti de asta, haide sa ne luptam si, in acest fel, se va dovedi cine dintre noi este mai tare!”

Tantarul si-a scos in afara acul si, plin de cutezanta, s-a napustit asupra leului, muscandu-l de nari si de orice alta parte lipsira de par a fetei sale.

In vreme ce incerca sa il zdrobeasca, leul si-a sfartecat propriul trup cu ghearele sale, ranindu-se din cale afara.

In acest fel, tantarul l-a infrant pe leu, si, bazaind triumfator, a zburat de acolo. Putin timp dupa aceea a fost insa prins in plasa unui paianjen, care l-a infulecat de indata, nelasandu-i nici o cale de scapare.

Chiar inainte de a-si vedea moartea cu ochii, tantarul s-a jeluit, „Vai mie! Eu, care am reusit sa infrang cel mai infricosator animal de pe pamant, am ajuns sa pier din pricina unui paianjen, cea mai dispretuita insecta a acestei lumi!”

Morala 1: Mandria adusa de un succes nu trebuie sa ne faca nicicand sa lasam garda jos.

Morala 2: Sta in puterea sortii sa umilim mandria celui atotputernic, chiar si prin cele mai josnice mijloace. Din aceasta pricina, nu subestima vrajmasia nimanui, indiferent cat de puternic sau slab ti s-ar pare.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Leul deghizat - Fabula de George Toparceanu

Vulpea si leul – Fabula de Esop

Tantarul si bivolul – Fabula de Esop
Read More

21 martie 2013

Zeita primaverii in legendele si miturile lumii

Leave a Comment
Inca de la inceputurile omenirii, zeita primaverii a avut un loc de seama in ciclica retragere a iernii si sosirea anotimpului renasterii. Desigur, incepand cu povestile si legendele antice, zeita primaverii a fost asociata cu inflorirea, cresterea vegetatiei si animalelor, si noua fertilitate a pamantului. In randurile de mai jos va redau, pe scurt, numai cateva din legendele si miturile legate de aceasta inchipuita si parca mereu intrupata divinitate…

In mitologia romana, divinitatea Anna Perenna era asociata cu ciclurile neschimbate ale anului si reinnoirea. Era sarbatorita mai cu seama in cadrul festivalului Idelelor lui Marte.

Artio era o zeita olandeza a ursilor ce hibernau in vremea iernii si vesteau reintoarcerea pe pamant a primaverii odata cu iesirea lor din barloguri.

In Finlanda, o zeitate asemanatoare guverna peste fertilitate si reni. Impreuna cu fiica sa, Beiwe-Neia, inverzea dealurile, astfel incat renii sa aiba cu ce se hrani.

Blodewedd a fost o zeita celtica a primaverii zamislita din noua flori ale improspatorului anotimp pentru a fi sotia zeului Llew Llaw. O alta zeitate, pe nume Arianhod, a aruncat asupra fiului ei un blestem pentru a-l impiedica sa rapesca viata muritorilor.

Intr-unul din cele trei sale aspecte, zeita celtica Brigit guverna peste primavara si agricultura, fiind celebrata mai ales de catre tarani.

Flora, divinitatea romana a infloririi, cu precadere a florilor pomilor fructiferi, era sarbatorita in cadrul festivalului Floralia, ce avea loc in martie sau aprilie.

Zeita nordica a fertilitatii Freya era asociata in special cu cresterea vegetatiei din timpul primaverii si florile ce impestritau pamantul in acea perioada a anului. Divinitatea norvegiana Gefn era o alta intruchipare a zeitei Freya.

In Africa de Vest, Hare Ke era cunoscuta drept zeita a apelor dulci furnizate de ploile primaverii, ce readuceau glia intru fertilitate.

In mitologia greceasca, Hebe era zeita eternei tinereti si a primaverii.

Divinitatii celtice Ostara, intruchipare a fertilitatii si renasterii, i se dedicau oua colorate si iepurasi albi. Se spune ca unele din simbolurile ei au fost incorporate in sarbatorirea Pastelui.

Zeitatea japoneza Kono-Hana-Sakuya-Hime este corelata cu primavara si florile de cires, numele ei semnificand “Doamna care face pomii sa infloreasca”. Ea este, de asemeni, zeita locurilor sacre de pe muntele Fiji.

Kore este un alt nume dat in miturile grecesti zeitei Persefona (Persephone).

In mitologia rusa, Kostroma era o zeitate a fertilitatii si o personificare a primaverii. Se spunea ca moare odata cu sfarsitul fiecarei primaveri pentru a renaste la finalul urmatoarei ierni.

Zeita primaverii si a iubirii Lada era celebrata in Lituania, Polonia si Rusia.

Libera, impreuna cu Ceres si Liber, era o parte a trinitatii din panteonul roman ce avea rolul de a readuce inapoi fertilitatea peste tarina.

Zeita greceasca Maya reprezenta puterea cresterii vegetale si revenirea caldurii razelor solare peste pamant.

Olwen era o zeitate celtica a luminii solare ce se ivea odata cu fiecare primavara, lasand in urma ei o dunga de albi trifoi pe oriunde o purtau pasii.

Zeita greceasca Persefona (Persephone), rapita in lumea subpamanteana,  era jelita de mama sa Demetra (Demeter) in fiecare toamna, provocand astfel racirea si pustiirea pamantului. Atunci cand Persefona revenea, odata cu primavara, la maica ei, fericita Demetra lasa belsugul si renasterea sa se astearna peste ogoare.

Divinitatea romana Proserpina era echivalenta zeitei grecesti Persefona si fiica divinitatii roadelor campului ori cerealelor Ceres.

Zeita Japoneza Rafu-Sen era recunoscuta drept stapanitoare peste inflorirea prunilor.

In fine, Sita era zeita consacrata a hindusilor protectoare peste agricultura si pamant.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Vestitorii primaverii - Poezie de George Cosbuc

Oaspetii primaverii - Poezie de Vasile Alecsandri

Primavara si toamna- poezie de Iulia Hasdeu
Read More

Povesti pentru copii

Leave a Comment
A fost o vreme, tare indepartata, cand oamenii se  adunau in jurul focului pentru a spune nu numai povesti pentru copii, ci si pentru adulti, avand darul de a le calauzi drumul prin lume. Aceste povesti erau la fel de inspaimantatoare si frumoase precum lumea care ii inconjura, plina de mistere si de tainice semne. Odata cu trecerea timpului, astfel de  basme ori snoave au inceput a defini pozitia muritorilor fata de zei si alte fapturi fabuloase ce pareau a le da tarcoale.

Povestile pentru copii s-au impregant in sufletul si mintea noastra inca de mici, conducandu-ne adeseori spre carari crancene sau minunate ale vietii.

Chiar nu iti dai seama cat de mult te-au marcat si continua sa te influenteze micile istorioare, fabule ori povesti pentru copii pe care le-ai auzit sau le-ai citit in copilarie ? Chiar crezi ca Ileana Cosanzeana, Fat-Frumos, printii si printesele din basme sunt un capitol trecut pentru totdeuna in viata ta. Ei bine, nu este asa!  Povestile pentru copii continua sa isi puna amprenta asupra existentei tale, indrumandu-te frecvent, fara sa iti dai seama, spre iluzorii ori adevarate cai ale destinului tau.

Degeaba te amagesti gandind ca personaje precum Alba ca Zapada, Cenusareasa, Frumoasa din padurea adormita, Pinocchio, Pacala, Nastratin  Hogea, Aladin, Peter Pan, zmeii ori balaurii din basme apartin unei perioade a existentei tale de mult trecute. Oamenii cu care ai de a face, la fel ca si prichindeii tai ori cei ai copiilor tai, interpreteaza lumea in functie de valorile insusite din acele minunate si impresionante povesti pentru copii.

Ce-i drept, realitatea zilelor noastre este intr-o continua transformare, calculatorul ia loc cartilor, rezumatele sau desenele animate de doi lei se substitue cartilor, iar kitschul tinde sa se deghizeze in vestmantul autenticelor opere ale umanitatii. Adevaratele povesti pentru copii ii pot feri pe micutii tai sa devina niste copii ai altor copii, niste falsuri ale unor falsitati, forme ori fiinte fara fond, daruindu-le prilejul de a intra in contact cu reperele autentice ale lumii noastre, ce nu se sfiesc a ne lamuri asupra vietii noastre trecute, prezente si viitoare.

In blogul meu ma straduiesc a va aduce mereu in atentie opere adevarate, basme, fabule, snoave si povesti pentru copii autentice, cat mai mult despartite de amagitoarele conjuncturi politice, sociale ori culturale. Tocmai de aceea, majoritatea articolelor din siteul meu sunt traduse de mine atunci cand apartin altor culturi, sau sunt cat de cat insotite de un sincer si sper avizat comentariu atunci cand provin din cultura romana.

Iata, mai jos numai cateva din ciclurile de povesti pentru copii care intrec si vor intrece si mai mult tot ce gasesti pe internet in limba romana legat de acest subiect:

Povestile lui Hans Christian Andersen

1001 de nopti

Povestile Fratilor Grimm

Alecu Donici si fabulele sale

Esop si ale sale fabule

Povestile lui Petre Ispirescu

Aboneaza-te la blogul "Povesti pentru copii", si, ca sa fii sigur ca gasesti aici tot ce vrei, da-mi de stire!
Read More

Cine este mare blogger, pe Disney Channel?

2 comments


Daca vrei sa stii cine e mare blogger, pe Disney Channel, trebuie sa urmaresti noul serial, in aprilie!

Catelul blogger sau The Dog With a Blog este un serial american pentru copii, marca Disney, realizat anul trecut.

Doua fetite si un baiat sunt copiii familiei Bennet, din diferite casatorii, care au o relatie proasta, ca intre fratii vitregi.
Situatia se va schimba cand isi va face aparitia catelul Stan, care pe langa faptul ca vorbeste si intelege ce  se intampla in jurul lui, e si mare blogger.
In blogul lui Stan sunt descrise intamplarile din casa stapanilor lui, iar toti membrii ai familiei astfel expusi, isi vor reevalua viata .

Nu rata premiera!

Cand este?
Pe 6 aprilie, la ora 10:30, la Disney Channel!


Read More

Povestea Ienuparul in limba germana

Leave a Comment
photo by Kindra Nicole

Von dem Machandelboom

Das ist nun lange her, wohl an die zweitausend Jahre, da war einmal ein reicher Mann, der hatte eine schöne fromme Frau, und sie hatten sich beide sehr lieb, hatten aber keine Kinder. Sie wünschten sich aber sehr welche, und die Frau betete darum soviel Tag und Nacht; aber sie kriegten und kriegten keine. Vor ihrem Hause war ein Hof, darauf stand ein Machandelbaum. Unter dem stand die Frau einstmals im Winter und schälte sich einen Apfel, und als sie sich den Apfel so schälte, da schnitt sie sich in den Finger, und das Blut fiel in den Schnee. "Ach," sagte die Frau und seufzte so recht tief auf, und sah das Blut vor sich an, und war so recht wehmütig: "Hätte ich doch ein Kind, so rot wie Blut und so weiss wie Schnee." Und als sie das sagte, da wurde ihr so recht fröhlich zumute: Ihr war so recht, als sollte es etwas werden. Dann ging sie nach Hause, und es ging ein Monat hin, da verging der Schnee; und nach zwei Monaten, da wurde alles grün; nach drei Monaten, da kamen die Blumen aus der Erde; und nach vier Monaten, da schossen alle Bäume ins Holz, und die grünen Zweige waren alle miteinander verwachsen. Da sangen die Vöglein, dass der ganze Wald erschallte, und die Blüten fielen von den Bäumen, da war der fünfte Monat vergangen, und sie stand immer unter dem Machandelbaum, der roch so schön. Da sprang ihr das Herz vor Freude, und sie fiel auf die Knie und konnte sich gar nicht lassen. Und als der sechste Monat vorbei war, da wurden die Früchte dick und stark, und sie wurde ganz still. Und im siebenten Monat, da griff sie nach den Machandelbeeren und ass sie so begehrlich; und da wurde sie traurig und krank. Da ging der achte Monat hin, und sie rief ihren Mann und weinte und sagte: "Wenn ich sterbe, so begrabe mich unter dem Machandelbaum." Da wurde sie ganz getrost und freute sich, bis der neunte Monat vorbei war: da kriegte sie ein Kind so weiss wie der Schnee und so rot wie Blut, und als sie das sah, da freute sie sich so, dass sie starb.

Da begrub ihr Mann sie unter dem Machandelbaum, und er fing an, so sehr zu weinen; eine Zeitlang dauerte das, dann flossen die Tränen schon sachter, und als er noch etwas geweint hatte, da hörte er auf, und dann nahm er sich wieder eine Frau.

Ienuparul- partea I- de Fratii Grimm- in  limba romana

Mit der zweiten Frau hatte er eine Tochter; das Kind aber von der ersten Frau war ein kleiner Sohn, und war so rot wie Blut und so weiss wie Schnee. Wenn die Frau ihre Tochter so ansah, so hatte sie sie sehr lieb; aber dann sah sie den kleinen Jungen an, und das ging ihr so durchs Herz, und es dünkte sie, als stünde er ihr überall im Wege, und sie dachte dann immer, wie sie ihrer Tochter all das Vermögen zuwenden wollte, und der Böse gab es ihr ein, dass sie dem kleinen Jungen ganz gram wurde, und sie stiess ihn aus einer Ecke in die andere, und puffte ihn hier und knuffte ihn dort, so dass das arme Kind immer in Angst war. Wenn er dann aus der Schule kam, so hatte er keinen Platz, wo man ihn in Ruhe gelassen hätte.


Einmal war die Frau in die Kammer hoch gegangen; da kam die kleine Tochter auch herauf und sagte: "Mutter, gib mir einen Apfel." - "Ja, mein Kind," sagte die Frau und gab ihr einen schönen Apfel aus der Kiste; die Kiste aber hatte einen grossen schweren Deckel mit einem grossen scharfen eisernen Schloss. "Mutter," sagte die kleine Tochter, "soll der Bruder nicht auch einen haben?" Das verdross die Frau, doch sagte sie: "Ja, wenn er aus der Schule kommt." Und als sie ihn vom Fenster aus gewahr wurde, so war das gerade, als ob der Böse in sie gefahren wäre, und sie griff zu und nahm ihrer Tochter den Apfel wieder weg und sagte; "Du sollst ihn nicht eher haben als der Bruder." Da warf sie den Apfel in die Kiste und machte die Kiste zu. Da kam der kleine Junge in die Tür; da gab ihr der Böse ein, dass sie freundlich zu ihm sagte: "Mein Sohn, willst du einen Apfel haben?" und sah ihn so jähzornig an. "Mutter," sagte der kleine Junge, "was siehst du so grässlich aus! Ja, gib mir einen Apfel!" - "Da war ihr, als sollte sie ihm zureden. "Komm mit mir," sagte sie und machte den Deckel auf, "hol dir einen Apfel heraus!" Und als der kleine Junge sich hineinbückte, da riet ihr der Böse; bratsch! Schlug sie den Deckel zu, dass der Kopf flog und unter die roten Äpfel fiel. Da überlief sie die Angst, und sie dachte: "Könnt ich das von mir bringen!" Da ging sie hinunter in ihre Stube zu ihrer Kommode und holte aus der obersten Schublade ein weisses Tuch und setzt den Kopf wieder auf den Hals und band das Halstuch so um, dass man nichts sehen konnte und setzt ihn vor die Türe auf einen Stuhl und gab ihm den Apfel in die Hand.

Darnach kam Marlenchen zu ihrer Mutter in die Küche. Die stand beim Feuer und hatte einen Topf mit heissem Wasser vor sich, den rührte sie immer um. "Mutter," sagte Marlenchen, "der Bruder sitzt vor der Türe und sieht ganz weiss aus und hat einen Apfel in der Hand. Ich hab ihn gebeten, er soll mir den Apfel geben, aber er antwortet mir nicht; das war mir ganz unheimlich." - "Geh noch einmal hin," sagte die Mutter, "und wenn er dir nicht antwortet, dann gib ihm eins hinter die Ohren." Da ging Marlenchen hin und sagte: "Bruder, gib mir den Apfel!" Aber er schwieg still; da gab sie ihm eins hinter die Ohren. Da fiel der Kopf herunter; darüber erschrak sie und fing an zu weinen und zu schreien und lief zu ihrer Mutter und sagte: "Ach, Mutter, ich hab meinem Bruder den Kopf abgeschlagen," und weinte und weinte und wollte sich nicht zufrieden geben. "Marlenchen," sagte die Mutter, "was hast du getan! Aber schweig nur still, dass es kein Mensch merkt; das ist nun doch nicht zu ändern, wir wollen ihn in Sauer kochen." Da nahm die Mutter den kleinen Jungen und hackte ihn in Stücke, tat sie in den Topf und kochte ihn in Sauer. Marlenchen aber stand dabei und weinte und weinte, und die Tränen fielen alle in den Topf, und sie brauchten kein Salz.

Da kam der Vater nach Hause und setzte sich zu Tisch und sagte: "Wo ist denn mein Sohn?" Da trug die Mutter eine grosse, grosse Schüssel mit Schwarzsauer auf, und Marlenchen weinte und konnte sich nicht halten. Da sagte der Vater wieder: "Wo ist denn mein Sohn?" - "Ach," sagte die Mutter, "er ist über Land gegangen, zu den Verwandten seiner Mutter; er wollte dort eine Weile bleiben." - "Was tut er denn dort? Er hat mir nicht mal Lebewohl gesagt!" - "Oh, er wollte so gern hin und bat mich, ob er dort wohl sechs Wochen bleiben könnte; er ist ja gut aufgehoben dort." - "Ach," sagte der Mann, "mir ist so recht traurig zumute; das ist doch nicht recht, er hätte mir doch Lebewohl sagen können." Damit fing er an zu essen und sagte: "Marlenchen, warum weinst du? Der Bruder wird schon wiederkommen." - "Ach Frau," sagte er dann, "was schmeckt mir das Essen schön! Gib mir mehr!" Und je mehr er ass, um so mehr wollte er haben und sagte: "Gebt mir mehr, ihr sollt nichts davon aufheben, das ist, als ob das alles mein wäre." Und er ass und ass, und die Knochen warf er alle unter den Tisch, bis er mit allem fertig war. Marlenchen aber ging hin zu ihrer Kommode und nahm aus der untersten Schublade ihr bestes seidenes Tuch und holte all die Beinchen und Knochen unter dem Tisch hervor und band sie in das seidene Tuch und trug sie vor die Tür und weinte blutige Tränen. Dort legte sie sie unter den Machandelbaum in das grüne Gras, und als sie sie dahin gelegt hatte, da war ihr auf einmal ganz leicht, und sie weinte nicht mehr. Da fing der Machandelbaum an, sich zu bewegen, und die zweige gingen immer so voneinander und zueinander, so recht, wie wenn sich einer von Herzen freut und die Hände zusammenschlägt. Dabei ging ein Nebel von dem Baum aus, und mitten in dem Nebel, da brannte es wie Feuer, und aus dem Feuer flog so ein schöner Vogel heraus, der sang so herrlich und flog hoch in die Luft, und als er weg war, da war der Machandelbaum wie er vorher gewesen war, und das Tuch mit den Knochen war weg. Marlenchen aber war so recht leicht und vergnügt zumute, so recht, als wenn ihr Bruder noch lebte. Da ging sie wieder ganz lustig nach Hause, setzte sich zu Tisch und ass. Der Vogel aber flog weg und setzte sich auf eines Goldschmieds Haus und fing an zu singen:

"Mein Mutter der mich schlacht,
mein Vater der mich ass,
mein Schwester der Marlenichen
sucht alle meine Benichen,
bindt sie in ein seiden Tuch,
legt's unter den Machandelbaum.
Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Der Goldschmied sass in seiner Werkstatt und machte eine goldene Kette; da hörte er den Vogel, der auf seinem Dach sass und sang, und das dünkte ihn so schön. Da stand er auf, und als er über die Türschwelle ging, da verlor er einen Pantoffel. Er ging aber so recht mitten auf die Strasse hin, mit nur einem Pantoffel und einer Socke; sein Schurzfell hatte er vor, und in der einen Hand hatte er die goldene Kette, und in der anderen die Zange; und die Sonne schien so hell auf die Strasse. Da stellte er sich nun hin und sah den Vogel an. "Vogel," sagte er da, "wie schön kannst du singen! Sing mir das Stück noch mal!" - "Nein," sagte der Vogel, "zweimal sing ich nicht umsonst. Gib mir die goldene Kette, so will ich es dir noch einmal singen." - "Da," sagte der Goldschmied, "hast du die goldene Kette; nun sing mir das noch einmal!" Da kam der Vogel und nahm die goldene Kette in die rechte Kralle, setzte sich vor den Goldschmied hin und sang: "Mein Mutter der mich schlacht, mein Vater der mich ass, mein Schwester der Marlenichen, sucht alle meine Benichen, bindt sie in ein seiden Tuch, legt's unter den Machandelbaum. Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Ienuparul- de Fratii Grimm- partea a II-a in limba romana


Da flog der Vogel fort zu einem Schuster, und setzt sich auf sein Dach und sang: "Mein Mutter der mich schlacht, mein Vater der mich ass, mein Schwester der Marlenichen, sucht alle meine Benichen, bindt sie in ein seiden Tuch, legt's unter den Machandelbaum. Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Der Schuster hörte das und lief in Hemdsärmeln vor seine Tür und sah zu seinem Dach hinauf und musste die Hand vor die Augen halten, dass die Sonne ihn nicht blendete. "Vogel," sagte er, "was kannst du schön singen." Da rief er zur Tür hinein: "Frau, komm mal heraus, da ist ein Vogel; sieh doch den Vogel, der kann mal schön singen." Dann rief er noch seine Tochter und die Kinder und die Gesellen, die Lehrjungen und die Mägde, und sie kamen alle auf die Strasse und sahen den Vogel an, wie schön er war; und er hatte so schöne rote und grüne Federn, und um den Hals war er wie lauter Gold, und die Augen blickten ihm wie Sterne im Kopf. "Vogel," sagte der Schuster, "nun sing mir das Stück noch einmal!" - "Nein," sagte der Vogel, "zweimal sing ich nicht umsonst, du musst mir etwas schenken." - "Frau," sagte der Mann, "geh auf den Boden, auf dem obersten Wandbrett, da stehen ein paar rote Schuh, die bring mal her!" Da ging die Frau hin und holte die Schuhe. "Da, Vogel," sagte der Mann, "nun sing mir das Lied noch einmal!" Da kam der Vogel und nahm die Schuhe in die linke Kralle und flog wieder auf das Dach und sang:

"Mein Mutter der mich schlacht,
mein Vater der mich ass,
mein Schwester der Marlenichen
sucht alle meine Benichen,
bindt sie in ein seiden Tuch,
legt's unter den Machandelbaum.
Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Und als er ausgesungen hatte, da flog er weg; die Kette hatte er in der rechten und die Schuhe in der linken Kralle, und er flog weit weg, bis zu einer Mühle, und die Mühle ging: Klippe klappe, klippe klappe, klippe klappe. Und in der Mühle sassen zwanzig Mühlknappen, die klopften einen Stein und hackten: Hick hack, hick hack, hick hack; und die Mühle ging klippe klappe, klippe klappe, klippe klappe. Da setzte sich der Vogel auf einen Lindenbaum, der vor der Mühle stand und sang: "Mein Mutter der mich schlacht," da hörte einer auf; "mein Vater der mich ass," da hörten noch zwei auf und hörten zu; "mein Schwester der Marlenichen" da hörten wieder vier auf; "sucht alle meine Benichen, bindt sie in ein seiden Tuch," nun hackten nur acht; "legt's unter," nun nur noch fünf; "den Machandelbaum" – nun nur noch einer; "Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!" Da hörte der letzte auch auf, und er hatte gerade noch den Schluss gehört. "Vogel," sagte er, "was singst du schön!" Lass mich das auch hören, sing mir das noch einmal!" - "Neun," sagte der Vogel, "zweimal sing ich nicht umsonst; gib mir den Mühlenstein, so will ich das noch einmal singen." - "Ja," sagte er, "wenn er mir allein gehörte, so solltest du ihn haben." - "Ja," sagten die anderen, "wenn er noch einmal singt, so soll er ihn haben." Da kam der Vogel heran und die Müller fassten alle zwanzig mit Bäumen an und hoben den Stein auf, "hu uh uhp, hu uh uhp, hu uh uhp!" Da steckte der Vogel den Hals durch das Loch und nahm ihn um wie einen Kragen und flog wieder auf den Baum und sang:

"Mein Mutter der mich schlacht,
mein Vater der mich ass,
mein Schwester der Marlenichen
sucht alle meine Benichen,
bindt sie in ein seiden Tuch,
legt's unter den Machandelbaum.
Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Und als er das ausgesungen hatte, da tat er die Flügel auseinander und hatte in der echten Kralle die Kette und in der linken die Schuhe und um den Hals den Mühlenstein, und flog weit weg zu seines Vaters Haus.

In der Stube sass der Vater, die Mutter und Marlenchen bei Tisch, und der Vater sagte: "Ach, was wird mir so leicht, mir ist so recht gut zumute." - "Nein," sagte die Mutter, "mir ist so recht angst, so recht, als wenn ein schweres Gewitter käme." Marlenchen aber sass und weinte und weinte. Da kam der Vogel angeflogen, und als er sich auf das Dach setzte, da sagte der Vater: "Ach, mir ist so recht freudig, und die Sonne scheint so schön, mir ist ganz, als sollte ich einen alten Bekannten wiedersehen!" - "Nein," sagte die Frau, "mir ist angst, die Zähne klappern mir und mir ist, als hätte ich Feuer in den Adern." Und sie riss sich ihr Kleid auf, um Luft zu kriegen. Aber Marlenchen sass in der Ecke und weinte, und hatte ihre Schürze vor den Augen und weinte die Schürze ganz und gar nass. Da setzte sich der Vogel auf den Machandelbaum und sang: "Meine Mutter die mich schlacht" - Da hielt sich die Mutter die Ohren zu und kniff die Augen zu und wollte nicht sehen und hören, aber es brauste ihr in den Ohren wie der allerstärkste Sturm und die Augen brannten und zuckten ihr wie Blitze. "Mein Vater der mich ass" - "Ach Mutter," sagte der Mann, "da ist ein schöner Vogel, der singt so herrlich und die Sonne scheint so warm, und das riecht wie lauter Zinnamom." (Zimt) "Mein Schwester der Marlenichen" - Da legte Marlenchen den Kopf auf die Knie und weinte in einem fort. Der Mann aber sagte: "Ich gehe hinaus; ich muss den Vogel in der Nähe sehen." - "Ach, geh nicht," sagte die Frau, "mir ist, als bebte das ganze Haus und stünde in Flammen." Aber der Mann ging hinaus und sah sich den Vogel an - "sucht alle meine Benichen, bindt sie in ein seiden Tuch, legt's unter den Machandelbaum. Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Damit liess der Vogel die goldene Kette fallen, und sie fiel dem Mann gerade um den Hals, so richtig herum, dass sie ihm ganz wunderschön passte. Da ging er herein und sagte: "Sieh, was ist das für ein schöner Vogel, hat mir eine so schöne goldene Kette geschenkt und sieht so schön aus." Der Frau aber war so angst, dass sie lang in die Stube hinfiel und ihr die Mütze vom Kopf fiel. Da sang der Vogel wieder: "Mein Mutter der mich schlacht" - "Ach, dass ich tausend Klafter unter der Erde wäre, dass ich das nicht zu hören brauchte!" - "Mein Vater der mich ass" - Da fiel die Frau wie tot nieder. "Mein Schwester der Marlenichen" - "Ach," sagte Marlenchen, "ich will doch auch hinausgehen und sehn, ob mir der Vogel etwas schenkt?" Da ging sie hinaus. "Sucht alle meine Benichen, bindt sie in ein seiden Tuch" - Da warf er ihr die Schuhe herunter. "Legt's unter den Machandelbaum. Kiwitt, kiwitt, wat vör'n schöön Vagel bün ik!"

Da war ihr so leicht und fröhlich. Sie zog sich die neuen roten Schuhe an und tanzte und sprang herein. "Ach," sagte sie, "mir war so traurig, als ich hinausging, und nun ist mir so leicht. Das ist mal ein herrlicher Vogel, hat mir ein Paar rote Schuhe geschenkt!" - "Nein," sagte die Frau und sprang auf, und die Haare standen ihr zu Berg wie Feuerflammen, "mir ist, als sollte die Welt untergehen; ich will auch hinaus, damit mir leichter wird." Und als sie aus der Tür kam, bratsch! Warf ihr der Vogel den Mühlstein auf den Kopf, dass sie ganz zerquetscht wurde. Der Vater und Marlenchen hörten das und gingen hinaus. Da ging ein Dampf und Flammen und Feuer aus von der Stätte, und als das vorbei war, da stand der kleine Bruder da, und er nahm seinen Vater und Marlenchen bei der Hand und waren alle drei so recht vergnügt und gingen ins Haus, setzten sich an den Tisch und assen.


ENDE

Articole asemanatoare in blogul "Povesti pentru copii":
Povestea Hansel si Gretel in germana
Povestile Fratilor Grimm

Read More

Ce e poezia- de Ziua Mondiala a Poeziei- video

1 comment
Din 1999, UNESCO a decretat stare de urgenta poetilor din toata lumea.
 Si a spus:
- Domnilor, trebuie sa aveti si domniile voastre o zi ...personala!
Si de atunci sarbatorim, cu mare drag, Ziua Mondiala a Poeziei, pe 21 martie.

Ce e si cum e Poezia ne explica cel mai bine domnul Nichita Stanescu,  acum cativa zeci de ani, intr-un filmulet mic si fericit!




La Multi Ani, Poeziei si poetilor, de pretutindeni!
Read More

Primavara domnului E.E.Cummings

Leave a Comment

Poezia domnului Cummings, poet american de exceptie, Spring is like a hand, este o poezie pentru copiii mai mari, care stiu ce inseamna metafora, ca mijloc de stil.
Poemele acestuia abunda in metafore si  universul poetului este creat de acestea.

Dar poti si tu intelege, ca primavara este anotimpul schimbarilor in viata oamenilor:
de unde pana mai ieri eram toti plini de albul si griul iernii, acum totul este verde, inflorit si plin de viata.

Toti ne simtim primavara mai bine si suntem mai fericiti, mai optimisti .





Spring is like a perhaps hand
(which comes carefully
out of Nowhere)arranging
a window,into which people look(while
people stare

arranging and changing placing
carefully there a strange
thing and a known thing here)and

changing everything carefully

spring is like a perhaps
Hand in a window
(carefully to
and fro moving New and
Old things, while
people stare carefully
moving a perhaps
fraction of flower here placing
an inch of air there)and

without breaking anything.

e. e. cummings - Povesti, basme sau poezie





Read More

Tantarul si bivolul – Fabula de Esop

Leave a Comment
Un tantar s-a asezat odata pe unul din coarnele unui bivol si a ramas acolo multa vreme.

Chiar inainte de a-si lua zborul, a bazait cat de tare a putut si l-a intrebat pe bivol daca nu ii pare rau ca-l paraseste.

Bivolul i-a raspuns, „Habar n-aveam ca ai venit, asa ca n-am de ce iti duce dorul dupa ce vei pleca.”

Morala 1: Adeseori, parem a fi mult mai insemnati in ochii nostri decat in cei ai celor din jur.

Morala 2: Cu cat e mintea mai mica, cu atat mai mare-i ingamfarea.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Bivolul, leoaica si vanatorul – Fabula de Esop

Bivolul si cotofana , fabula de George Toparceanu

Bivolul si tapul – Fabula de Esop
Read More

20 martie 2013

Cei sapte purcelusi - Snoava populara romaneasca

1 comment
Un taran intra si el o data intr-un han, unde mancau si beau de obicei numai domnii, si ceru ceva de imbucat. Inainte insa de a infuleca, taranul, ca un adevarat crestin, se ridica in picioare, isi facu sfanta cruce si zise "Tatal Nostru".

Vazand ast lucru, niste domnisori ce se infruptau din bucate alese la o masa vecina, incepura a se infoia in ras, unul dintre dansii zicand cam asa, in batjocura:

"Iaca, noi, badicule, mancam si fara sa ne mai facem matanii ori cruce, si inca nu s-a inecat cu vreun dumicat nici unul din noi."

"Ehei, domnisorilor", le dadu raspuns taranul, "si eu am acasa sapte purcelusi si, de cum ii slobod din cocina, dau navala la laturi, dar nu s-a intamplat pana acu ca vreunul din ei sa se inece cu laturile."


Articole asemanatoare in blogul "Povesti pentru copii":

Pacala - Snoava de Ion Creanga

Povestea celor trei purcelusi

Pacala si zarzarele boierului-snoava populara
Read More

Sicriul de sticla - Poveste de Fratii Grimm (I)

Leave a Comment
Povestea "Sicriul de sticla" de Fratii Grimm a fost inclusa de Andrew Lang in "Cartea verde a basmelor", sub numele de "Sicriul de cristal".  Dupa cum veti descoperi singuri, citind randurile de mai jos, revine in aceasta poveste binecunoscutul motiv al "frumoasei adormite", intalnit atat la Fratii Grimm cat si la Charles Perrault.

Sicriul de sticlă, partea I, poveste de Frații Grimm

Sa nu spuna cineva ca un biet croitor nu poate face lucruri marete si ca nu poate castiga mari onoruri. Tot ce are nevoie pentru asta este sa mearga la potocovarul potrivit si, mai important decat orice, sa aiba noroc. O iscusita calfa de croitor a pornit odata intr-o calatorie si, ajungand in mijlocul unei paduri dese, s-a indepartat de drum si s-a ratacit. Curand s-a facut noapte, asa ca nu i-a ramas nimic altceva de facut decat sa isi caute in acea salbaticie un loc de dormit. Putea foarte bine sa se intinda pe un pat de muschi moale si catifelat, dar teama fata de animalele salbatice nu i-a dat liniste, vazandu-se silit sa isi petreaca noaptea intr-un copac. A gasit un inalt stejar, s-a catarat in varful lui, si a multumit Domnului ca isi luase cu el fierul de calcat pentru ca, altminteri, vantul puternic l-ar fi smuls cu usurinta din copac.

Dupa ce a petrecut cateva ore in intuneric, nu fara frica in suflet si tremuraturi in trup, a zarit la mica distanta de stejar sclipirea unei luminite si, gandindu-se ca in acel loc era o asezare omeneasca, unde-i putea fi mai bine decat printre crengi, a coborat cu grija din copac si mers catre acea lumina. A ajuns astfel pana la o mica coliba, facuta din stuf impletit cu trestie. A ciocanit plin de indrazneala, usa s-a deschis si a dat nas in nas pe prag cu un micut mos cu parul alb, imbracat cu o haina alcatuita din petice pestrite cusute laolalta. "Cine esti si ce vrei de la mine?" a intrebat batranul, pe un ton morocanos. "Sunt un sarman croitor," a raspuns el, "pe care noaptea l-a prins in salbaticie, si te rog sa ma gazduiesti pentru o noapte." "Vezi-ti de drum," i-a zis mosul cel ursuz, "nu vreau sa am de a face cu vagabonzii." Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a dat sa inchida usa, dar croitorul l-a tinut atat de strans de poalele hainei si s-a rugat atat de induiosator de el incat batranului, care nu era deloc asa de rau la suflet cum voia sa para, i s-a inmuiat inima si l-a primit in coliba, dandu-i ceva sa manance si indreptandu-l catre un pat moale si caldut dintr-un ungher al camerei.
Read More

Fabula zmeului, de Aurel Baranga

Leave a Comment
Aurel Baranga, intemeietor al revistei "Urzica" la comanda politrucilor comunisti, a fost inspirat si el de zmeu (sau poate de Alecu Donici) in scrierea unei fabule cu acelasi titlu... Preferati "zmeul" lui Baranga sau pe cel al lui Donici?

Un zmeu de hartie,
Inaltat spre cerul albastru,
Zbarnaia fascinat:
― ”Sunt un astru,
O stea stralucind
Printre galaxii si planete,
Sau, fiindca am coada,
O cometa cu plete”.

Si uita, luat de vant,
Un adevar, bunaoara:
Ca era legat de pamant
Cu o sfoara.

MORALA?

Ce nu stia ”zmeul”
Stia un copil,
In timp ce-l tragea,
Acasa, abil.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Zmeul - Fabula de Alecu Donici

Comentariu fabula: Zmeul, de Alecu Donici
Read More

Povestea Ienuparul de Fratii Grimm in engleza

Leave a Comment

Ienuparul sau The Juniper Tree, in engleza, este o poveste pentru copii, scrisa de Fratii Grimm, care are un final fericit.

O mama vitrega, vrajitoare- diabolica, de data aceasta are doi copii: un fiu vitreg, asemanator cu Alba ca Zapada si o fiica de sange, Marjorie,copila buna.

Dupa ce isi omoara copilul vitreg, vrea sa scape basma curata si isi invinovateste copila inocenta de moartea fratelui.

Ca sa scape de dovezi, trupul baiatului, il face '' friptura''  si i-l da tatalui, sa-l manance la cina
.
Fiica sa, oripilata de intamplari, ia oasele ramase si le ingroapa la radacina ienuparului din gradina casei.

Pentru ca  mai exista si Binele in povestea asta, se pare ca era ceva magic cu Ienuparul acela, apare o pasarica care stie sa cante dumnezeieste si sa  vorbeasca.
Si incepe sa-i cante omului un cantec de jale si il tot repeta, pana omul si Marjorie se dumiresc si...  mai este si o piatra de moara, care ii vine de hac vrajitoarei.

Precursori ai genului horror, glumesc si nu prea, Fratii Grimm aduc spre finalul povestii Ienuparul si o tema cu conotatii biblice: oricine  face  rau unui copil sau unei persoane inocente merita sa fie pedepsit cumplit.

Si cand am sa termin de tradus povestea, am sa va spun si finalul.

Lectura placuta!

The Juniper Tree

Long time ago, perhaps as much as two thousand years, there was a rich man, and he had a beautiful and pious wife, and they loved each other very much, and they had no children, though they wished greatly for some, and the wife prayed for one day and night. Now, in the courtyard in front of their house stood an almond tree; and one day in winter the wife was standing beneath it, and paring an apple, and as she pared it she cut her finger, and the blood fell upon the snow. "Ah," said the woman, sighing deeply, and looking down at the blood, "if only I could have a child as red as blood, and as white as snow!" And as she said these words, her heart suddenly grew light, and she felt sure she should have her wish. So she went back to the house, and when a month had passed the snow was gone; in two months everything was green; in three months the flowers sprang out of the earth; in four months the trees were in full leaf, and the branches were thickly entwined; the little birds began to sing, so that the woods echoed, and the blossoms fell from the trees; when the fifth month had passed the wife stood under the almond tree, and it smelt so sweet that her heart leaped within her, and she fell on her knees for joy; and when the sixth month had gone, the fruit was thick and fine, and she remained still; and the seventh month she gathered the almonds, and ate them eagerly, and was sick and sorrowful; and when the eighth month had passed she called to her husband, and said, weeping, "If I die, bury me under the almond tree." Then she was comforted and happy until the ninth month had passed, and then she bore a child as white as snow and as red as blood, and when she saw it her joy was so great that she died.

Her husband buried her under the almond tree, and he wept sore; time passed, and he became less sad; and after he had grieved a little more he left off, and then he took another wife.

His second wife bore him a daughter, and his first wife's child was a son, as red as blood and as white as snow. Whenever the wife looked at her daughter she felt great love for her, but whenever she looked at the little boy, evil thoughts came into her heart, of how she could get all her husband's money for her daughter, and how the boy stood in the way; and so she took great hatred to him, and drove him from one corner to another, and gave him a buffet here and a cuff there, so that the poor child was always in disgrace; when he came back after school hours there was no peace for him. Once, when the wife went into the room upstairs, her little daughter followed her, and said, "Mother, give me an apple." - "Yes, my child," said the mother, and gave her a fine apple out of the chest, and the chest had a great heavy lid with a strong iron lock. "Mother," said the little girl, "shall not my brother have one too?" That was what the mother expected, and she said, "Yes, when he comes back from school." And when she saw from the window that he was coming, an evil thought crossed her mind, and she snatched the apple, and took it from her little daughter, saying, "You shall not have it before your brother." Then she threw the apple into the chest, and shut to the lid. Then the little boy came in at the door, and she said to him in a kind tone, but with evil looks, "My son, will you have an apple?" - "Mother," said the boy, "how terrible you look! yes, give me an apple!" Then she spoke as kindly as before, holding up the cover of the chest, "Come here and take out one for yourself." And as the boy was stooping over the open chest, crash went the lid down, so that his head flew off among the red apples. But then the woman felt great terror, and wondered how she could escape the blame. And she went to the chest of drawers in her bedroom and took a white handkerchief out of the nearest drawer, and fitting the head to the neck, she bound them with the handkerchief, so that nothing should be seen, and set him on a chair before the door with the apple in his hand.

Then came little Marjory into the kitchen to her mother, who was standing before the fire stirring a pot of hot water. "Mother," said Marjory, "my brother is sitting before the door and he has an apple in his hand, and looks very pale; I asked him to give me the apple, but he did not answer me; it seems very strange." - "Go again to him," said the mother, "and if he will not answer you, give him a box on the ear." So Marjory went again and said, "Brother, give me the apple." But as he took no notice, she gave him a box on the ear, and his head fell off, at which she was greatly terrified, and began to cry and scream, and ran to her mother, and said, "O mother.1 I have knocked my brother's head off!" and cried and screamed, and would not cease. "O Marjory!" said her mother, "what have you done? but keep quiet, that no one may see there is anything the matter; it can't be helped now; we will put him out of the way safely."

When the father came home and sat down to table, he said, "Where is my son?" But the mother was filling a great dish full of black broth, and Marjory was crying bitterly, for she could not refrain. Then the father said again, "Where is my son?" - "Oh," said the mother, "he is gone into the country to his great-uncle's to stay for a little while." - "What should he go for?" said the father, "and without bidding me good-bye, too!" - "Oh, he wanted to go so much, and he asked me to let him stay there six weeks; he will be well taken care of." - "Dear me," said the father, "I am quite sad about it; it was not right of him to go without bidding me good-bye." With that he began to eat, saying, "Marjory, what are you crying for? Your brother will come back some time." After a while he said, "Well, wife, the food is very good; give me some more." And the more he ate the more he wanted, until he had eaten it all up, and be threw the bones under the table. Then Marjory went to her chest of drawers, and took one of her best handkerchiefs from the bottom drawer, and picked up all the bones from under the table and tied them up in her handkerchief, and went out at the door crying bitterly. She laid them in the green grass under the almond tree, and immediately her heart grew light again, and she wept no more. Then the almond tree began to wave to and fro, and the boughs drew together and then parted, just like a clapping of hands for joy; then a cloud rose from the tree, and in the midst of the cloud there burned a fire, and out of the fire a beautiful bird arose, and, singing most sweetly, soared high into the air; and when he had flown away, the almond tree remained as it was before, but the handkerchief full of bones was gone. Marjory felt quite glad and light-hearted, just as if her brother were still alive. So she went back merrily into the house and had her dinner. The bird, when it flew away, perched on the roof of a goldsmith's house, and began to sing,

''It was my mother who murdered me;
It was my father who ate of me;
It was my sister Marjory
Who all my bones in pieces found; 
hem in a handkerchief she bound,
And laid them under the almond tree.
Kywitt, kywitt, kywitt, I cry,
Oh what a beautiful bird am I!"

The goldsmith was sitting in his shop making a golden chain, and when he heard the bird, who was sitting on his roof and singing, he started up to go and look, and as he passed over his threshold he lost one of his slippers; and he went into the middle of the street with a slipper on one foot and-only a sock on the other; with his apron on, and the gold chain in one hand and the pincers in the other; and so he stood in the sunshine looking up at the bird. "Bird," said he, "how beautifully you sing; do sing that piece over again." - "No," said the bird, "I do not sing for nothing twice; if you will give me that gold chain I will sing again." - "Very well," said the goldsmith, "here is the gold chain; now do as you said." Down came the bird and took the gold chain in his right claw, perched in front of the goldsmith, and sang,

"It was my mother who murdered me;
It was my father who ate of me;
It was my sister Marjory
Who all my bones in pieces found;
Them in a handkerchief she bound,
And laid them under the almond tree.
Kywitt, kywitt, kywitt, I cry,
Oh what a beautiful bird am I!"

Then the bird flew to a shoemaker's, and perched on his roof, and sang,

"It was my mother who murdered me;
It was my father who ate of me;
It was my sister Marjory
Who all my bones in pieces found;
Them in a handkerchief she bound,
And laid them under the almond tree.
Kywitt, kywitt, kywitt, I cry,
Oh what a beautiful bird am I!"

When the shoemaker heard, he ran out of his door in his shirt sleeves and looked up at the roof of his house, holding his hand to shade his eyes from the sun. "Bird," said he, "how beautifully you sing!" Then he called in at his door, "Wife, come out directly; here is a bird singing beautifully; only listen." Then he called his daughter, all his children, and acquaintance, both young men and maidens, and they came up the street and gazed on the bird, and saw how beautiful it was with red and green feathers, and round its throat was as it were gold, and its eyes twinkled in its head like stars. "Bird," said the shoemaker, "do sing that piece over again." - "No," said the bird, "I may not sing for nothing twice; you must give me something." - "Wife," said the man, "go into the shop; on the top shelf stands a pair of red shoes; bring them here." So the wife went and brought the shoes. "Now bird," said the man, "sing us that piece again." And the bird came down and took the shoes in his left claw, and flew up again to the roof, and sang,

"It was my mother who murdered me;
It was my father who ate of me;
It was my sister Marjory
Who all my bones in pieces found; 
hem in a handkerchief she bound,
And laid them under the almond tree.
Kywitt, kywitt, kywitt, I ciy,
Oh what a beautiful bird am I!"

And when he had finished he flew away, with the chain in his right claw and the shoes in his left claw, and he flew till he reached a mill, and the mill went "clip-clap, clip-clap, clip-clap." And in the mill sat twenty millers-men hewing a millstone- "hick-hack, hick-hack, hick-hack," while the mill was going "clip-clap, clip-clap, clip-clap." And the bird perched on a linden tree that stood in front of the mill, and sang, "It was my mother who murdered me; " Here one of the men looked up. "It was my father who ate of me;" Then two more looked up and listened. "It was my sister Marjory " Here four more looked up. "Who all my bones in pieces found; Them in a handkerchief she bound," Now there were only eight left hewing. "And laid them under the almond tree." Now only five. "Kywitt, kywitt, kywitt, I cry," Now only one. "Oh what a beautiful bird am I!" At length the last one left off, and he only heard the end. "Bird," said he, "how beautifully you sing; let me hear it all; sing that again!" - "No," said the bird, "I may not sing it twice for nothing; if you will give me the millstone I will sing it again." - "Indeed," said the man, "if it belonged to me alone you should have it." - "All right," said the others, "if he sings again he shall have it." Then the bird came down, and all the twenty millers heaved up the stone with poles - "yo! heave-ho! yo! heave-ho!" and the bird stuck his head through the hole in the middle, and with the millstone round his neck he flew up to the tree and sang,

"It was my mother who murdered me;
It was my father who ate of me;
It was my sister Marjory
Who all my bones in pieces found;
Them in a handkerchief she bound,
And laid them under the almond tree.
Kywitt, kywitt, kywitt, I cry,
Oh what a beautiful bird am I!"

And when he had finished, he spread his wings,, having in the right claw the chain, and in the left claw the shoes, and round his neck the millstone, and he flew away to his father's house.

In the parlour sat the father, the mother, and Marjory at the table; the father said, "How light-hearted and cheerful I feel." - "Nay," said the mother, "I feel very low, just as if a great storm were coming." But Marjory sat weeping; and the bird came flying, and perched on the roof "Oh," said the father, "I feel so joyful, and the sun is shining so bright; it is as if I were going to meet with an old friend." - "Nay," said the wife, "I am terrified, my teeth chatter, and there is fire in my veins," and she tore open her dress to get air; and Marjory sat in a corner and wept, with her plate before her, until it was quite full of tears. Then the bird perched on the almond tree, and sang, '' It was my mother who murdered me; " And the mother stopped her ears and hid her eyes, and would neither see nor hear; nevertheless, the noise of a fearful storm was in her ears, and in her eyes a quivering and burning as of lightning. "It was my father who ate of me;'' "O mother!" said the-father, "there is a beautiful bird singing so finely, and the sun shines, and everything smells as sweet as cinnamon. ''It was my sister Marjory " Marjory hid her face in her lap and wept, and the father said, "I must go out to see the bird." - "Oh do not go!" said the wife, "I feel as if the house were on fire." But the man went out and looked at the bird. "Who all my bones in pieces found; Them in a handkerchief she bound, And laid them under the almond tree. Kywitt, kywitt, kywitt, I cry, Oh what a beautiful bird am I!"

With that the bird let fall the gold chain upon his father's neck, and it fitted him exactly. So he went indoors and said, "Look what a beautiful chain the bird has given me." Then his wife was so terrified that she fell all along on the floor, and her cap came off. Then the bird began again to sing, "It was my mother who murdered me;" - "Oh," groaned the mother, "that I were a thousand fathoms under ground, so as not to be obliged to hear it." - "It was my father who ate of me;" Then the woman lay as if she were dead. "It was my sister Marjory " - "Oh," said Marjory, "I will go out, too, and see if the bird will give me anything." And so she went. "Who all my bones in pieces found; Them in a handkerchief she bound," Then he threw the shoes down to her. "And laid them under the almond tree. Kywitt, kywitt, kywitt, I cry, Oh what a beautiful bird am I!"

And poor Marjory all at once felt happy and joyful, and put on her red shoes, and danced and jumped for joy. "Oh dear," said she, "I felt so sad before I went outside, and now my heart is so light! He is a charming bird to have given me a pair of red shoes." But the mother's hair stood on end, and looked like flame, and she said, "Even if the world is coming to an end, I must go out for a little relief." Just as she came outside the door, crash went the millstone on her head, and crushed her flat. The father and daughter rushed out, and saw smoke and flames of fire rise up; but when that had gone by, there stood the little brother; and he took his father and Marjory by the hand, and they felt very happy and content, and went indoors, and sat to the table, and had their dinner.

The End

Articole asemanatoare in blogul "Povesti pentru copii":
Read More

Popular Posts