Popular Posts

26 aprilie 2013

Floarea Patimilor- legenda

2 comments
Floarea Patimirii


Pe muntele Golgotei, plin de stanci golase, crestea demult o plantuta vesnic verde.
Cand lui Iisus Hristos I-a fost urcata pe umeri crucea grea, pe care urma sa fie rastignit pentru izbavirea pacatelor omenirii, mergand spre locul acela ingrozitor, piciorul i s-a impiedicat de un vrej al plantei, chiar  in locul unde avea sa-I se aseze crucea.
Iubind dupa cum stim, toate lucrurile care aveau viata, Mantuitorul s-a aplecat si a ferit  vrejul inflorit, ca sa nu-L calce in picioare.



Tarat pe cruce, bratele si picioarele lui Iisus au fost intinse, legate cu funii si batute apoi in cuie, de lemnul
nesimtitor.
Frangiile au fost apoi dezlegate si intreaga greutate a trupului atarna numai in prinsoarea cuielor, pe langa
care se prelingea sangele sfant al Domnului.
Asa statea, atarnat intre Cer si pamant, chinuit de dureri, ars de friguri, cu fruntea insangerata de cununa de
spini pe care i-au indesat-o pe cap fariseii iudei si slugile lui Pilat.
Atunci cand orice sentiment de mila parea sa se fi stins in sufletele celor din jur,, vrejul plantei pe care
o miluise Iisus, s-a ridicat de la pamant, s-a incolacit in jurul crucii si  s-a urcat pana la buzele Mantuitorului, pe care le-a racorit cu frunzele sale verzi. S-a furisat mai apoi printre spini si I-a racorit fruntea, impletind deasupra spinilor o cununa ca de lauri.
Iar cand umbra noptii a invaluit Golgota, Iisus a inchis ochii, spunand:
- S-a implinit porunca scripturii.
floricica plantei credincioase
Plantuta credincioasa si-a inchis si ea ochii si nu a mai vrut sa vada lumina soarelui si nici sa stie de rautatea oamenilor.

De atunci, acea floarea rara nu sta inflorita decat o singura zi si o singura seara, iar faptura ei aminteste de
chinurile Mantuitorului.
Cele trei increstaturi ale foilor, simbolizeaza cele trei cuie; cele cinci stamine sunt ranile, firisoarele
stropite cu rosu din potirul florii  ne amintesc de cununa de spini, iar cele trei colturi ale frunzelor seamana cu
lancea. Vrejul aminteste funia, iar numele plantei a ramas pana acuma Floarea Patimilor .

Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013

Florile Pastelui- legenda
Salcia de Florii- legenda
In duminica Floriilor de Elena Farago

Read More

24 aprilie 2013

Povestea anotimpului uitat de Rudyard Kipling

1 comment
A fost odata ca niciodata, un imparat ce stapanea tot pamantul si conducea lumea cu bunatate, blandete, darnicie si intelegere.
Acel imparat se numea Timpul.

Rudyard Kipling
Pe atunci, intr-un an exista doar un singur anotimp, in care le intalneai pe toate patru, dupa cum iti era dorinta.
Si nu numai pe cele patru pe care le cunoastem acum, ci si multe altele, azi necunoscute noua, nici macar din auzite.
Aceste multe stari ale vremii erau toate copiii imparatului Timp.
Traiau cu totii in buna intelegere, fiecare cu domeniul lui.
Soarele stralucea neobosit, raspandindu-si lumina calduta peste intreaga natura si  ii facea pe toti sa fie mereu bine dispusi.
Gaseai alaturi, fara sa ti se para nimic neobisnuit in asta,  locuri cu copaci in floare si campii acoperite de zapada, locuri cu furtuni de praf si ploi torentiale ca in zilele de arsita si livezi cu fructe parguite.

Intr-o dupa-amiaza, cand imparatul isi facea siesta si obisnuia sa atipeasca,  a avut un vis foarte ciudat. Se facea ca cerul vesnic luminat al imparatiei sale se intunecase brusc. Fiind o noapte neagra, in aer se simtea frigul atat de intens incat plantele inghetau si mureau, incetul cu incetul.
Speriat, Imparatul Timp si-a chemat copiii in ajutor.
Primii au venit baietii cei mari care, cu rasuflarea lor calda, au dezghetat pamintul.
Iar Soarele s-a ivit printre nori luminand printre crengile copacilor.
Apoi au venit fetele cele mai frumoase ale Imparatului, care au facut o hora mare imprejurul soarelui si acesta a incalzit lumea.
Au venit si baietii mici si acestia fiind nespus de harnici au facut pamantul sa rodeasca.
La sfarsit, cu mare greutate si-au facut aparitia si  fetele mai lenese si adormite, care au suflat peste imparatie adormind-o intr-un somn binefacator si au acoperit-o cu o mantie alba si stralucitoare de zapada.

Dupa ce s-a trezit, Imparatul si-a privi imparatia si apoi a cazut pe ganduri.  Si pentru ca imaginile din vis ii staruiau in minte,  a observat ca pomii, animalele, cu totii erau foarte obositi si pareau nefericiti!
Traiau de prea multa vreme in acelasi anotimp: leilor le naparlise blana si nu mai aveau colti, pestii stateau pe fundul apelor si nu mai inotau strabatand marile si oceanele, iar vanturile de la miazazi si miazanoapte dormeau, fara vlaga. Pana si cerul parea lipsit de sens, decolorat si palid. Si atunci, Imparatul s-a hotarat sa-si urmeze visul. Si-a chemat copii si i-a impartit in patru grupuri.
 - Voi, toti, sa ma ascultati, le-a spuse el celor mai mari! Veti locui cu Primavara, tu- Boarea, tu- Inmugurirea si tu – Ploaia Calda. Voi, veti locui impreuna cu Vara, le-a spus el Arsitei, Furtunii, Mirosului parfumat al noptilor de vara. Si tot asa, si-a numit si unit copiii, pe rand: Rodnicia, Imbelsugarea, Crivatul, Zapada.
La sfarsit, si-a luat ramas bun de la ei, dupa ce i-a investit pe fiecare cu cate o haina aleasa, potrivita rangului sau si a plecat sa se odihneasca.



Se mai odihneste si  in zilele noastre, iar copiii lui au luat in stapanire lumea.
Copii sunt Cele Patru Anotimpuri.
Si de atunci, Primavara ne intampina cu veselie si ne trezeste cu ghiocei la ureche, dupa Iarna grea si lunga. Boarea topeste si goneste  zapezile, Inmugurirea desteapta pomii la viata, iar Ploaia Calda dezgheata apele si cheama animalele afara sa se bucure de  lumina si caldura.
Cand vine Vara: Arsita alearga despletita ca o fecioara pe campi si grabeste plantutele sa creasca,  dezmierdandu-le  tulpinile verzi si cantandu-le despre fratele ei, Rodnicia.
Furtuna ii face pe oamenii sa rada si alteori sa planga, iar Cerul Instelat, in noptile senine, aduce cu el mirosul proaspat al florilor. Roua marunta cuprinde intregul Pamant si improspateaza rasuflarea celor arsi de sete.
Toamna e adusa de Printesa Imbelsugare si de Printul Rodnicie, iar sora lor mai mare si mai lenesa, Burnita, ii ajunge din urma. Cu totii se pregatesc sa primeasca alaiul sfarsitului de An.
Si in sfarsit, vestitorii necrutatori ai Iernii gonesc pasarile calatoare spre alte tari si le aduc in saniile lor grele pe fetele adormite ale Imparatului Timp, care ingheata aerul cu privirea lor rece de pe alta lume.
Ele plutesc deasupra oraselor, muntilor si campurilor si desfac Cerurile cu bratele lor albe, scuturandu-si pletele frumoase si lungi de fulgii usori de nea.

Dar stapan  peste acea imparatie a ramas pana in zilele noastre, tot Imparatul Timp.



Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013

Articole asemanatoare in blogul "Povesti pentru copii":
Povestea anului de Hans Christian Andersen
Primavara domnului E. E. Cummings

Read More

23 aprilie 2013

Povestea anului, de Hans Christian Andersen (III)

Lasa un comentariu!
Sub tufele pline cu manunchiuri de nuci se aflau un barbat si o femeie - Vara si imbujorata sa sotie.

"Vezi," a exclamat ea, "cata bogatie, cata binecuvantare ne inconjoara. Totul este bun si prietenos, familiar, si, totusi, nu stiu de ce, mi-e doar de pace si odihna; nu-mi este nici mie clar ceea ce simt. Taranii ara deja campurile; tot mai multi oameni se gandesc sa aiba castig din roade. Vezi, berzele se aduna in stoluri si urmeaza plugul la mica distanta. Ele sunt pasarile din Egipt care ne-au purtat prin aer pana aici. Iti mai aduci aminte cum am sosit, inca fragezi copii, pe acest taram din nord? Am adus cu noi florile si soarele stralucitor, verdeata padurilor. Vantul a devenit mai aspru cu copacii, iar ei au devenit mai intunecati si mai cafenii, asemeni arborilor din sud, fara a purta insa, la fel ca acestia din urma, aurite fructe."
Povesti de Andersen pentru copii

"Vrei sa vezi roade din aur?" a intrebat barbatul. "Atunci bucura-te," si si-a inaltat bratele. Frunzele padurii au capatat de indata culori de rosu si auriu, si sclipitoare tonuri de culoare au acoperit pamantul. Tufele de trandafiri au lucit in boboci stacojii, iar ramurile de soc au atarnat sub greutatea plinelor, intunecatelor lor fructe. Castanele salbatice au cazut coapte din negrele-verzui coji, si in codru violetele au inflorit pentru a doua oara. Regina anului devenea, cu toate acestea, tot mai tacuta si mai pala.
Read More

22 aprilie 2013

Vulturul si privighetoarea – Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
O privighetoare, ce statea singura intr-un stejar si canta potrivit darului ce ii fusese dat de ceruri, a fost vazuta de un vultur, care, infometat peste poate, s-a repezit din inalturi catre ea si a insfacat-o in ghearele-i puternice.

Simtind ca sfarsitul ii este aproape, privighetoare s-a rugat din strafundul inimii sa o elibereze, spunandu-i ca nu era indeajuns de mare pentru a astampara foamea unui vultur si ca, daca isi dorea cu adevarat sa se sature, trebuia sa vaneze o pasare mai mare.

Vulturul i-a intrerupt pledoaria zicandu-i, „Numai daca n-as fi in toate mintile as renunta la hrana ce o am deja in gheare, pentru a cauta o alta pasare, care nici macar nu mi se arata in fata ochilor.”

Morala 1: Nu da vrabia din pe mana pe cioara de pe gard.

Morala 2: O pasare in mana este mai pretioasa decat doua in tufis.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Cum s-a nascut pe lume privighetoarea?

"Povestea privighetorii" , dupa Hans Christian Andersen

Vulturul si vulpea – Fabula de Esop
Read More

20 aprilie 2013

Alice in Tara Minunilor- film in romana

Lasa un comentariu!
Lewis Carrol este unul dintre cei mai iubiti autori de povesti pentru copii.
Iata acest filmulet animat cu Alice in Tara Minunilor, in romana, unde poti sa-i intalnesti pe Iepurele cel Alb, Palarierul, Regina de Pica si bineinteles pe fetita curajoasa, Alice.

Lumea povestilor e o lume nemaipomenita, o lume in care imaginatia are rolul principal, fie ca esti copil sau parinte.
Vizionare placuta!


Read More

Povestea anului, de Hans Christian Andersen (II)

Lasa un comentariu!

Prima parte a acestui text tradus de mine o gasiti aici: Povestea anului, de Hans Christian Andersen (I)

"Cip, cirip!" strigau vrabiutele, "in sfarsit vine primavara?"

"Primavara!" Cum mai rasuna acest cuvant peste camp si pajiste, prin padurea de un cafeniu inchis, unde proaspatul muschi verde sclipea pe trunchiurile copacilor, in vreme ce din sud veneau plutind prin vazduh primele doua berze, pe spatele fiecareia stand cate un copilas frumos, un baietel si o fetita. Ei au salutat pamantul cu o sarutare, si oriunde si-au pus picioarele au tasnit de sub zapada dalbe flori. Mana in mana, cei doi copii s-au apropiat de batranul ghetii, Iarna, imbratisandu-l si agatandu-se de pieptul sau. In timp ce faceau asta, au fost invaluiti cu totii de o groasa ceata, neagra si grea, ce i-a ascuns vederii. Vantul s-a intetit, cu sunet puternic si fosnitor, si a imprastiat ceata. Iarna disparuse si cei doi copii au putut fi vazuti stand asezati pe tronul anului.

"Acesta este cu adevarat anul nou," au strigat toate vrabiile, "acum ne putem intra in drepturi fiind, in plus, rasplatite pentru suferintele indurate in vremea iernii."

Oriunde isi indreptau privirea cei doi copii, verzi boboci se nasteau pe tufisuri si in copaci, iarba crestea mai inalta, iar campurile de porumb deveneau si mai frumoase, gratie unei tente de un verde gingas.
Read More

19 aprilie 2013

In Duminica Floriilor de Elena Farago

Lasa un comentariu!
Duminica Floriilor
...Venea Mantuitorul calare pe o asina,

Si jur de jur multimea I se-nchina in drum
Asa cum milioane de credinciosi, acum,
Prin case si biserici, icoanei Lui se-nchina.


Caci crengile de salcii, pe care mari si mici
Le purtam azi cu totii spre sfanta pomenire,
De douazeci de veacuri basmesc in omenire,
De-o sfanta zi in care, cu ramuri de finici,

Si asternandu-i drumul cu flori si cu vestminte,
La-ntampinat multimea si slava I-a strigat.
Si-ntreg Ierusalimul s-a fost cutremurat
La glasul si puterea invataturii sfinte.

De ce Ierusalimul s-a fost cutremurat
De glasul Lui atuncea, copii, sa luam aminte:
Pe toti pangaritorii lacasurilor sfinte
I-a fost gonit din templu, cu glasu-i luminat.

Asa si voi, cu vrerea credintei luminate
sa va goniti din ganduri, din fapte , din cuvant
Minciuna, lacomia si tot ce pe pamant
Aduce pangarire, durere, nedreptate.

si-acum, cum,in lumina intailor florii
Le redadu cu haru-i ceresc, Mantuitorul,
La toti cei orbi vederea, la toti cei schiopi piciorul,
La nici o fapta buna, nu pregetati, copii!

Credinta, mila, vorba cea dulce si cuminte
Pot alina si-nvinge atatea suferinti!
Din sufletele voastre de copilasi cuminti,
Ca pe pangaritorii lacasurilor sfinte,

Goniti minciuna, ura, si tot ce-au strecurat
pe-o clipa poate-ndemnul unor porniri haine,-
Caci sufletul e-un templu- pe care fiecine
dator e sa si-l tie de-a pururea curat..!

Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013

Salcia de Florii
Pastitele-florile Pastelui

Read More

Randunica guresa- poveste populara

Lasa un comentariu!
Randunica guresa este o poveste populara care ne aminteste de proverbul romanesc "lauda de sine nu miroase a bine!".

O randunica a ajuns odata pe malul unui rau plin de salcii si iarba verde.
- Cip- cirip- cip- cip, canta ea vesela si zburatacea din aripioare.
De pe malul celalalt al raului o turturica isi invata puisorii sa cante:
- Gu- gu- gu! Gu- gu- gu!
Cum a auzit-o,randunica s-a facut foc si para:
- Turturica,neroada ce esti, cum indraznesti sa canti in fata mea? Nu stii cine sunt eu?
Nici nu si-a sfarsit bine cuvintele si o broasca a sarit din iarba si i-a spus:
-Vorbele tale pline de venin le-am auzit, caci esti buna de gura!
Desigur! Din miile de pasari din lume, e vreuna mai priceputa la vorba decat mine? Si mai proasta decat turturica?
Broasca a ras cu pofta cand a auzit-o si i-a raspuns:
-Cine spune ca e prost nu e tocmai prost si cine spune ca e priceput nu-i chiar asa de priceput.
Randunica, plina de manie s- a sumetit la ea:
- Daca n-ar fi muntii cum de-ar fi campiile? Cheam-o pe randunica sa ma iau la intrecere cu ea!
Asa mai merge, a spus broasca si trecand raul a intrebat-o pe turturica daca vrea sa se intreaca cu randunica.
Turturica a primit si a venit pe malul unde era randunica.
-Si in ce fel vreti sa va intreceti? a intrebat broasca.
Randunica, fara sa astepte si parerea turturicii, a spus:
-Sa vedem care dintre noi vorbeste mai repede! Iar tu, broasca draga, vei fi judecatorul. Cea care termina mai intai de numarat pana la zece va fi declarata cea mai desteapta, iar cea care va ramane la urma va ramane proasta.
Turturica a incuviintat.
Si cum ambele parti erau de acord, broasca a dat semnalul de incepere.
Randunica a inclinat capul, a deschis larg ciocul si a numarat pe nerasuflate:
- 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10.
La randul ei,tururica si-a intins gatlejul si a inceput sa numere pe indelete:
- 2x5, 2x5, 2x5, 2x5.
La auzul turturicii,broscuta a i zbucnit in hohote de ras:
-Randunico, mai taci, gureso! In timp ce tu ai numarat pana la zece, turturica a ajuns la patruzeci..!!

Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013

Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":


Randunica – Poezie de Elena Farago
Randunica si celelalte pasari – Fabula de Esop




Read More

Cerbul in staulul boului – Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Un cerb, fugarit odata de o ceata de copoi, si-a gasit adapost intr-un staul de boi, ascunzandu-se bine intr-o gramada de fan, fara a lasa sa se vada nimic din el cu exceptia varfurilor coarnelor sale.

La putina vreme dupa aceea, vanatorii au sosit in acel loc si au intrebat daca nu vazuse cineva vreun cerb. Grajdarii, ce se odihnisera pana atunci dupa masa de pranz, au cautat prin imprejurimi si n-au zarit nimic, iar vanatorii si-au vazut mai departe de drum.

Curand, a aparut acolo si stapanul staulului. Imediat, el a aratat inspre gramada de fan si a intrebat, „Ce sunt acele doua lucruri ciudate ce ies afara din fan?”  Grajdarii au mers intr-acolo si au dat peste cerb, facandu-i repede de petrecanie. In acest fel cerbul a aflat ca

(Morala) „Nimic nu ii scapa unui ochi de stapan.”


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Cerbul si vanatorul – Fabula de Esop

Cerbul si vita de vie – Fabula de Esop
Read More

18 aprilie 2013

Pastitele|Florile Pastelui- legenda

Lasa un comentariu!

Atunci cand Iisus Hristos a fost rastignit pe cruce, jos, Maica Domnului plangea amarnic, tanguindu-se ca nu o sa-si mai vadă fiul niciodata.
Iisus a slobozit atunci o lacrima, care a cazut pe pamant si s-a prefacut intr-o floare albă.
Alta lacrima, care a atins sangele de pe obraz, s-a rostogolit, devenind floare roz.
- Mama, uite lacrimile Mele, prefacute in flori. Culege-le, pentru ca aceste flori Iti vor aminti de Răstignirea Mea!
După ce Maica Domnului a cules florile nascute din lacrimi, alte flori au răsărit sub crucea Răstignirii lui Iisus.
El I-a zis mamei Sale sa culeaga aceste flori si sa le arunce in cele patru zari.
Sfanta mamă a cules florile şi le-a aruncat in vant.
Vantul le-a imprăştiat pe tot pamantul, prin codri si lunci.
Aceste flori rasar de sub zapada, după ghiocei si viorele, vestind sosirea primaverii.
In Saptamana Mare, credinciosii le culeg si le aduc la biserica in Vinerea Pastelui.
Acestea sunt Pastitele sau Florile Paştelui.

Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013

Salcia de Florii- legenda
Ingerul de H.C.Andersen
Read More

Papadia- floarea copiilor- legenda

Lasa un comentariu!
In limbile lumii, numele papadiei este transcris astfel : fandens mælkebøtte (daneza), paardebloem (olandeza), Löwenzahn (germana), Daffodil (engleza), Dente di leone (italiana), Dente-de-leão (portugheza), αγριοραδίκι (greaca) , maskros (suedeza) , Diente de león (spaniola), одуванчик (rusa), ‮שן-הארי (צמח) שינן‬ (ebraica), الاسم) نبته الهندباء‏ (araba).

Se spune ca, demult, Ingerul florilor s-a intors pe pamant sa caute prin poieni si paduri cea mai aleasa floare.
El a ajuns intr-un razor plin de lalele rosii si portocalii, ridicate semet spre cer si le-a intrebat : 
- Unde v-ar place cel mai mult sa traiti ?
Lalelele i-au raspuns : 
- Cel mai mult ne place sa fim pe pajistea unui castel, unde culorile noastre fierbinti sa iasa in evidenta fata de  zidurile cenusii ...Ne-ar place sa fim atinse de printese care sa ne spuna cat de frumoase suntem!
Ingerul si-a intors cu intristare ochii de la lalele si a chestionat trandafirul :
 - Care este locul tau preferat ?
Acesta i-a raspuns : 
- Imi place sa fiu ajutat sa ma ridic pe zidurile unui castel, caci sunt fragil si delicat si nu pot face lucrul acesta de unul singur. Eu am nevoie de ingrijire si de un adapost primitor.
Din nou, ingerul florilor s-a abatut si s-a indreptat in padure catre o violeta pe care a intrebat-o:
- Unde iti place cel mai mult sa iti traiesti viata ?
- Aici, in codru, unde sunt ascunsa de ochii tuturor, i-a raspuns violeta. Paraul imi racoreste radacinile, iar copacii ma adapostesc de fierbinteala amarnica a soarelui.
Ingerului nu i-a placut insa nici cele spuse de violeta si a strabatut pamantul pana cand a ajuns la o papadie prinsa adanc in tarina unei pajisti.
Ingerul a intrebat-o si pe ea: 
- Care este locul  care- ti place cel mai mult sa traiesti?
- Vai, a oftat papadia, imi place sa traiesc oriunde ca sa pot fi gasita repede de copiii care se intorc de  la scoala sau care se zbenguie si alearga peste campii.Imi place sa traiesc pe langa drumuri si in poiene, dar si printre pietrele din oras , ca sa pot face fericit pe oricine cu floarea mea pufoasa. 
- Tu esti floarea care imi place cel mai mult,a exclamat ingerul. Si de aceea, vei inflori oriunde in lume apare primavara si vei fi numita floarea copiilor.


Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013


Spiridusul din trandafir de Andersen
Primavara- epitete


Read More

17 aprilie 2013

Povestile lui Shakespeare pentru copii

Lasa un comentariu!
Povestile lui Shakespeare pentru copii (in limba engleza, Tales from Shakespeare sau All the Tales from Shakespeare) este o carte pentru copii scrisa de Charles Lamb si sora sa Mary Lamb in 1807, ilustrata de Arthur Rackham in editiile din 1899 si 1909, de Walter Paget in cea din 1910, si de C. Eyles in editia din anul 1934.

Aceste povesti au fost transcrise dupa celebrele piese de teatru ale lui Shakespeare, astfel incat sa sa poate fi citite si intelese de catre copii. Asa cum se mentioneaza in prefata autorilor, "cuvintele originale ale lui Shakespeare au fost redate ori de cate ori acest lucru a fost posibil, si orice s-a adaugat fata de original a fost facut in asa fel incat sa se diminueze cat mai putin frumoasa limba engleza a marelui dramaturg."

Mary Lamb s-a ocupat de rescrierea comediilor lui Shakespeare, iar Charles Lamb de redactarea tragediilor.

In primul volum din "Povestile lui Shakespeare pentru copii" au fost selectate si adaptate urmatoarele piese de teatru:

Furtuna / The Tempest (Mary Lamb)
Visul unei nopti de vara / A Midsummer Night's Dream (Mary Lamb)
Poveste de iarna / The Winter's Tale (Mary Lamb)
Mult zgomot pentru nimic / Much Ado About Nothing (Mary Lamb)
Cum va place / As You Like It (Mary Lamb)
Cei doi gentlemeni (tineri) din Verona / Two Gentlemen of Verona (Mary Lamb)
Negutatorul din Venetia / The Merchant of Venice (Mary Lamb)
Cymbeline (Mary Lamb)
Regele Lear / King Lear (Charles Lamb)
Macbeth (Charles Lamb)
Totul este bine cand se termina cu bine / All's Well That Ends Well (Mary Lamb)
Imbalnzirea scorpiei / The Taming of the Shrew (Mary Lamb)
Comedia erorilor / The Comedy of Errors (Mary Lamb)
Masura pentru masura / Measure for Measure (Mary Lamb)
A douasprezecea noapte / Twelfth Night (Mary Lamb)
Timon din Atena / Timon of Athens (Charles Lamb)
Romeo si Julieta / Romeo and Juliet (Charles Lamb)
Hamlet, printul Danemarcei / Hamlet, Prince of Denmark (Charles Lamb)
Othello (Charles Lamb)
Pericle, printul din Tir / Pericles, Prince of Tyre (Mary Lamb)

In cel de-al doilea volum au fost transformate in povesti pentru copii urmatoarele piese de teatru:

Zadarnicele chinuri ale dragostei / Love's Labour's Lost
Nevestele vesele din Windsor / Merry Wives of Windsor
Troilus si Cressida / Troilus and Cressida
Regele Ioan / King John
Richard al II-lea / Richard II
Henry IV Partea I
Henry IV Partea a doua
Henry V
Henry VI, Partea I
Henry VI, Partea a doua
Henry VI, Partea a treia
Richard III
Henry VIII
Coriolanus
Julius Caesar
Antoniu si Cleopatra / Antony and Cleopatra

Acest articol reprezinta introducerea unui nou ciclu din blogul Povesti pentru copii (copiipovesti.blogspot.com) dedicat traducerii in limba romana a Povestilor lui Shakespeare pentru copii dupa originalul din engleza apartinand lui Charles Lamb si Mary Lamb.
Read More

16 aprilie 2013

Cerbul si vanatorul – Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Un cerb se adapa odata dintr-o balta, admirandu-si totodata in oglinda apei trasaturile nobile si frumoase. „Ah,” isi spunea el, „unde poti vedea niste coarne mai bine cladite decat acestea? Ce mareata coroana! As vrea sa am picioare mult mai mari si mai puternice, demne de o asemenea nobila coroana; ele imi sunt atat de subtiri si firave!”

Chiar in acel moment, un vanator s-a apropiat de cerb si a trimis catre el o vajaitoare sageata. Cerbul a sarit cu agilitate deoparte si, ajutat de picioarele sale sprintene, a ajuns curand pe punctul de a dispare din vederea vanatorului. Nebagand insa de seama incotro se indrepta, a trecut pe sub niste copaci ale caror crengi cresteau jos, catre pamant, si si-a prins coarnele in ele ca intr-o capcana, astfel incat vanatorul a reusit sa puna mana pe el cu usurinta.

„Vai mie!’ a strigat cerbul:

„(Morala) Adeseori dispretuim ceea ce ne este de cel mai mare folos in viata.”

Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Norocul omului- Snoava populara

Micul cerb si mama sa – Fabula de Esop

Cerbul si vita de vie – Fabula de Esop
Read More

15 aprilie 2013

Nunta doamnei vulpi de Fratii Grimm

Lasa un comentariu!

Povestea Nunta doamnei vulpi de Fratii Grimm, in limba romana, apare acum,  in premiera pe internet, tradusa de echipa copiipovesti.blogspot.com, echipa care va invita pe blogul Povestilor pentru copii, unde veti gasi povesti citite de domniile voastre sau povesti noi, povesti scrise de autori romani care n-au mai fost publicate din cauza regimului de pana in 1990 sau netraduse in limba romana, a autorilor clasici si contemporani.
Daca vreti sa colaborati, usa blogului cu povesti va este deschisa, atat pentru creatii originale cat si traduceri.

Va multumim si va invitam sa cititi o poveste fara sare si piper via fratii Grimm.


Prima poveste

Demult, un vulpoi batran, cu noua cozi, traia impreuna cu nevasta sa, doamna vulpe.
Si pentru ca el credea ca nevasta lui nu ii este credincioasa a pus-o odata la incercare...
S-a intins pe-o banca si acolo a ramas nemiscat!!
Cand doamna vulpe a intrat in casa, a inchis usa, iar menajera ei, domnisoara pisica a facut focul si a pregatit masa.

Cand s-a aflat ca vulpoiul batran a murit, au aparut rand pe rand vulpoii la petit.
Menajera, dupa ce a auzit pe cineva ciocanind in usa, s-a dus sa-i deschida.
Era un vulpoi tanar care a spus :
- Cine sa fii tu domnisorica pisica? Esti treaza sau dormi?
- Eu ma misc si treaza sunt
 Imi gasesti poate vreo vina?
 Iata fierb hamei cu unt,
 Nu ai vrea sa vii la cina?

- Nu, multumesc domnisoarica, a raspuns vulpoiul.Dar ce mai face doamna vulpe?
- Sta in camera, jeleste, lacrimile-i curg siroi
 Plange-n perna si suspina
 C-a murit domnul vulpoi.

- Te rog sa-i spui, domnisoara, ca un tanar vulpoi vrea s-o vada.
- Desigu,r domnule, imediat.

Si dupa ce a urcat scarile si a batut la usa, pisica i-a spus vulpii ca o cauta acel tanar vulpoi.
- Cum arata draga mea? Are 9 cozi frumoase ca domnul vulpoi?
- Nu,nu, raspuns pisica. Are doar una.
- Atunci spune-i sa plece.
Pisica a coborat si i-a spus vulpoiului sa plece. Si au venit multi altii, fiecare cu o coada in plus fata de cei de dinainte, iar, in cele din urma, a venit si unul cu 9 cozi.
Batrana vulpe cand a  auzit asta, i-a spus bucuroasa pisicii:
- Deschide usile, acum si pofteste-l pe domnul vulpoi.
 Si cand nunta era in toi, batranul domn vulpoi s-a ridicat de pe banca si a inceput sa ciomageasca tot alaiul de nuntasi, poftind-o pe doamna vulpe in casa.


A doua poveste

Dupa moartea vulpoiului, a venit lupul sa-i ia locul si dupa ce pisica i-a deschis usa, lupul cel lacom i-a spus:
- Buna ziua,domnisorica pisica
 Singurica,singurica? Nu te-ai plictisit?
 Ce bunatati ai dichisit?

- Vino-ncoace ca sa vezi ce mare bunatate e,
Atunci cand inmoi cozonacul in lapte!
- Nu, multumesc domnisoara pisica, a raspuns lupul. Doamna vulpe e acasa?
Pisica a spus:
- E sus la ea si plange incetisor ca domn' vulpoi a plecat in lumea de apoi.
Si lupul i-a spus:
- Daca vrea un sot cumva, spune-i sa coboare-ncoa.

Pisica a plecat cu coada in sus si la usa doamnei de cinci ori a  ciocanit.
- Sunteti acasa doamna vulpe?Caci de vreti un sotior, trebuie sa coborati acum de zor!
Doamna vulpe a intrebat:
- Are ciorapi?
- Nu, a raspuns pisica.
- Atunci nu e pentru mine.
Dupa ce lupul a plecat, a venit un caine, apoi un cerb, un iepure de camp, un urs, un leu si toate animalele padurii una dupa alta.
Dar cel putin una dintre calitatile pe care le avusese domnul vulpoi lipsea intotdeauna!
Asa ca vulpea ii alunga.
In final, a venit si un vulpoi tanar.
Doamna vulpe a intrebat:
- Are ciorapi lungi?
- Da, i-a raspuns pisica. Are!
- Atunci lasa-l sa vina, i-a spus doamna vulpe.
Si a poruncit servitoarei sa pregateasca ospatul.
-Camera s-o maturi bine
 Si ferestrele deschide
caci barbatul indata vine
cu un soarece gras si uns
cum nicicand nu a mai adus!


Si a fost o nunta mare si au dansat mult si s-au veselit si daca nu s-o fi terminat cred ca mai danseaza si acum.

Daca v-a placut povestea Nunta doamnei vulpi, sa-mi spune-ti si mie!

Traducerea si adaptarea copiipovesti.blogspot.com
Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013
Povestile Fratilor Grimm


Read More

Cerbul si vita de vie – Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Un cerb, urmarit indeaproape de niste vanatori, isi gasise adapost sub frunzele mari ale unei vite de vie. Vanatorii, grabiti sa ii dea de urma, nu au reusit ii gaseasca ascunzisul.

Zicandu-si ca era deja in afara oricarui pericol, cerbul a inceput sa ciuguleasca cu pofta din lujerii vitei de vie. Unul dintre vanatori a auzit fosnetul frunzelor, s-a uitat inapoi si, zarind vanatul mult cautat, a slobozit inspre el o sageata din arcul sau, ranindu-l de moarte.

Inainte de a-si da ultima suflare, cerbul a apucat sa murmure, „Am primit ce am meritat cu prisosinta, caci i-am facut rau vitei de vie ce ma salvase!”

Morala 1: Nu-ti bate joc de cei ce iti sunt de ajutor.

Morala 2: Nu musca mana celui care te obladuieste.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Sicriul de sticla - Poveste de Fratii Grimm (I)

Norocul omului- Snoava populara

Micul cerb si mama sa – Fabula de Esop
Read More

Nunta doamnei vulpi|The Wedding of Mrs Fox- poveste in engleza

Lasa un comentariu!

Nunta doamnei vulpi|The Wedding of Mrs Fox este o poveste cam fara sare si fara piper, in doua variante, scrisa de Fratii Grimm.
In prima varianta, un vulpoi cu noua cozi  isi insceneaza propria moarte ca sa vada cat de credincioasa ii este nevasta, doamna vulpe.
In a doua parte, doamna vulpe este deja vaduva si isi doreste un sot care sa aiba ciorapi lungi.  :D    
Lectura placuta!

The Wedding of Mrs. Fox

F I R S T   S T O R Y
There was once on a time an old fox with nine tails, who believed that his wife was not faithful to him, and wished to try her. He stretched himself out under the bench, did not move a limb, and behaved as if he were stone dead. Mrs. Fox went up to her room, shut herself in, and her maid, Miss Cat, sat by the fire, and did the cooking. When it became known that the old fox was dead, wooers presented themselves. The maid heard some one standing at the house-door, knocking. She went and opened it, and it was a young fox, who said,

"What may you be about, Miss Cat.?Do you sleep or do you wake?"
She answered:
"I am not sleeping, I am waking,
Wouldst thou know what I am making?
I am boiling warm beer with butter so nice,
Will the gentleman enter and drink some likewise?"

"No, thank you, miss," said the fox, "what is Mrs. Fox doing?" The maid replied,
"She sits all alone,
And makes her moan,
Weeping her little eyes quite red,
Because old Mr. Fox is dead."
"Do just tell her, miss, that a young fox is here, who would like to woo her." "Certainly, young sir."
The cat goes up the stairs trip, trap,
The door she knocks at tap, tap, tap,
"Mistress Fox, are you inside?"
"Oh yes, my little cat," she cried.
"A wooer he stands at the door out there."
"Tell me what he is like, my dear?"
"But has he nine as beautiful tails as the late Mr. Fox?" "Oh, no," answered the cat, "he has only one."
"Then I will not have him." Miss Cat went downstairs and sent the wooer away. Soon afterwards there was another knock, and another fox was at the door who wished to woo Mrs. Fox. He had two tails, but he did not fare better than the first. After this still more came, each with one tail more than the other, but they were all turned away, until at last one came who had nine tails, like old Mr. Fox. When the widow heard that, she said joyfully to the cat,

"Now open the gates and doors all wide,
And carry old Mr. Fox outside."
But just as the wedding was going to be solemnized, old Mr. Fox stirred under the bench, and cudgelled all the rabble, and drove them and Mrs. Fox out of the house.

S E C O N D   S T O R Y
When old Mr. Fox was dead, the wolf came as a wooer, and knocked at the door, and the cat who was servant to Mrs. Fox, opened it for him. The wolf greeted her, and said,

"Good day, Mrs. Cat of Kehrewit,
"How comes it that alone you sit?
What are you making good?"
The cat replied,
"In milk I'm breaking bread so sweet,
Will the gentleman please come in and eat?"
"No, thank you, Mrs. Cat," answered the wolf. "Is Mrs. Fox not at home?"
The cat said:

"She sits upstairs in her room,
Bewailing her sorrowful doom,
Bewailing her trouble so sore,
For old Mr. Fox is no more."
The wolf answered:
"If she's in want of a husband now,
Then will it please her to step below?"
The cat runs quickly up the stair,
And lets her tail fly here and there,
Until she comes to the parlour door.
With her five gold rings at the door she knocks,
"Are you within, good Mistress Fox?
If you're in want of a husband now,
Then will it please you to step below?

Mrs. Fox asked, "Has the gentleman red stockings on' and has he a pointed mouth?" "No," answered the cat. "Then he won't do for me."
When the wolf was gone, came a dog, a stag, a hare, a bear, a lion, and all the beasts of the forest, one after the other. But one of the good points which old Mr. Fox had possessed, was always lacking, and the cat had continually to send the wooers away. At length came a young fox. Then Mrs. Fox said, "Has the gentleman red stockings on, and has he a little pointed mouth?" "Yes," said the cat, "he has." "Then let him come upstairs," said Mrs. Fox, and ordered the servant to prepare the wedding-feast.

"Sweep me the room as clean as you can,
Up with the window, fling out my old man!
For many a fine fat mouse he brought,
Yet of his wife he never thought,
But ate up every one he caught."
Then the wedding was solemnized with young Mr. Fox, and there was much rejoicing and dancing; and if they have not left off, they are dancing still.


Copyright © copiipovesti.blogspot.com. 2013




Read More

14 aprilie 2013

Ingerul - Poveste de Hans Christian Andersen

Lasa un comentariu!
"Ingerul" este o frumoasa, trista, dar totusi fericita poveste, asa cum numai Hans Christian Andersen putea sa scrie. Este o poveste despre copii morti mereu prea devreme, despre ingeri si inestimabila comoara ce se poate ascunde intr-o umila si obisnuita floare de camp.

"Ori de cate ori moare un copil, un inger al lui Dumnezeu coboara din ceruri, ia copilul mort in bratele sale, isi intinde marile sale aripi, si zboara cu el deasupra tuturor locurilor care i-au placut micutului in timpul scurtei sale vieti. Apoi, copilasul aduna un mare buchet de flori, pe care il duce Atotputernicului, astfel incat acestea sa infloreasca mult mai frumos in ceruri decat ar fi putut-o face pe pamant. Atotputernicul apasa florile catre inima Sa, si o saruta pe cea care ii place cel mai mult, iar aceasta capata glas si se poate alatura astfel cantecului de slava si fericire intonat de corurile ceresti."

Aceste cuvinte erau rostite de un inger al Domnului in vreme  ce purta un copil mort spre ceruri, care le asculta ca intr-un vis. Ei au zburat peste locuri binecunoscute, unde micutul se jucase adesea, si deasupra unor frumoase gradini pline de splendide flori.

"Pe care dintre ele sa le luam cu noi pentru a fi sadite in ceruri?" a intrebat ingerul.
Read More

Iepurele cu multi prieteni – Fabula de Esop

1 comment
Un iepure era foarte popular printre celelalte animale, toate afirmand, cu tarie, ca ii erau prieteni de nadejde.

Intr-o zi, insa, iepurele nostru a auzit latraturile unei mari cete de copoi ce se apropia de el, si a sperat sa se salveze gratie ajutorului numerosilor sai prieteni.

A mers asadar la cal, si i-a cerut sa il ia in spate si sa il duca iute, cat mai departe de cainii ce continuau sa il urmareasca. Acesta a refuzat insa sa il ajute, pretinzand ca are o importanta munca de facut pentru stapanul sau. „Cu siguranta,” si-a zis calul, „ ii vor sari in ajutor ceilalti prieteni ai sai.”

Iepurele s-a adresat apoi taurului, rugandu-l sa il ia in spinare si ii alunge pe copoi amenintandu-i cu cornele sale mari si ascutite. Taurul i-a raspuns, „Imi pare foarte rau, dar am intalnire cu o doamna. Poti fi sigur, insa, ca prietena noastra capra va face tot ce poate pentru a te sprijini.”

Cu toate aceastea, capra a spus ca ii este teama ca isi va rani spatele ducandu-l pe iepure in spate, asa ca i-a recomandat, cu caldura, sa se adreseze tapului pentru a-si rezolva urgenta problema.

Tapul i-a raspuns, „Altadata, cu mare placere, draga prietene. Nu vreau sa ma amestesc in aceasta chestiune pentru ca, dupa cum stii, copoii mananca nu numai iepuri, ci si tapi.”

Ultima speranta a iepurelui era vitelul, insa acesta i-a marturisit, cu mult regret, ca nu-l poate sprijini, intrucat nu-i place sa-si asume o responsabilitate de la care s-au eschivat alte persoane, mai in varsta decat el.

Chiar atunci, cainii au ajuns la o aruncatura de bat de iepure, asa ca nu a mai stat mult pe ganduri si a luat-o la sanatoasa, reusind, cu putin noroc, sa scape cu viata.

Morala: Cine are multi prieteni, nu are prieteni.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Vulpea si iepurele - Fabula de Esop

Pisica si soarecele in prietesug – Poveste de Fratii Grimm

Iepurele si copoiul – Fabula de Esop
Read More

13 aprilie 2013

Povestea anului, de Hans Christian Andersen (I)

Lasa un comentariu!
Era aproape de sfarsitul lui ianuarie si o multime de zapada cadea din ceruri, viscolita peste strazi si ulite. Neaua se zidise pe partea din afara a ferestrelor si se asternea in uriase gramezi pe acoperisuri. Toata lumea parea a fi cuprinsa de o mare graba. Oamenii alergau, iuteau pasul, cadeau unii in bratele celorlalti, tianandu-se apoi strans atata timp cat le trebuia pentru a sta singuri pe picioarele lor. Trasurile si caii aratau ca si cum ar fi fost acoperiti cu o alba glazura. Vizitii isi lipeau strans spatele de birje, astfel incat sa isi apere fetele de vant.
Calatorii nu paraseau nici in ruptul capului interiorul trasurilor ce abia se mai puteau misca prin zapada adanca. In cele din urma, furtuna s-a potolit, si o ingusta carare s-a infiripat prin fata caselor. Atunci cand doua persoane se intalneau pe aceasta cararuie, nu schitau nici un gest, pentru ca nici uneia nu ii era pe plac sa faca cel dintai pas in lateral, in zapada groasa, pentru a o lasa pe cealalta sa treaca. Ele stateau tacute si lipsite de miscare pana cand, printr-un consens tacit, isi sacrifica fiecare cate un picior, ingropandu-l in neaua adanca. Catre seara, vremea s-a linistit. Cerul, curatat de fulgi, arata mult mai inalt si mai transparent, iar stelele sclipeau cu o proaspata lumina si puritate. Zapada inghetata trosnea sub picioare si era destul de tare pentru a purta vrabiutele, ce topaiau pe ea odata cu zorii noii zile. Ele cautau de mancare pe cararea dintre nameti, dar abia daca gaseau cate ceva si le era nemaipomenit de frig.

"Cip, cirip," isi spuneau una alteia, "se zice ca este anul nou, dar cred ca este mai rau decat in ultimul an. Puteau foarte bine sa pastreze vechiul an. Sunt cat se poate de nefericita, si am toate motivele sa fiu asa." "Da, ai mare dreptate. Cu toate astea, oamenii se vanzolesc si trag cu armele pentru a intampina anul nou," a rostit o mica si tremuranda vrabie. "Ei arunca cu tot felul de lucruri in usi, si sunt peste poate de fericiti ca vechiul an a plecat. Si eu eram vesela altadata, pentru ca asteptam sa vina zile mai calde, insa sperantele mele au fost in zadar, intrucat se facea si mai frig decat inainte. Cred ca oamenii au facut o mare greseala in socoteala timpului."

"Intr-adevar au gresit," a zis o treia, o batrana vrabie cu cap alb, "ei au ceva ce numesc calendar. Este propria lor inventie, si totul trebuie sa fie aranjat dupa el, insa lucrurile nu se intampla deloc asa. Abia atunci cand vine primavara incepe anul. Abia atunci se aude glasul naturii si eu stiu sa il recunosc."

"Dar cand va sosi primavara?" au intrebat celelalte pasari.

"Va sosi atunci cand se reintorc berzele, dar este foarte greu de spus cand se va intampla asta, fiindca aici, in oras, nimeni nu stie nimic despre acest lucru. La tara, pasarile cunosc mai multe. N-ar fi bine sa zburam intr-acolo, pentru a astepta primavara? In acest fel, am putea fi, in mod sigur, mai aproape de ea."

"Poate ca da, " a zis o alta vrabie, ce topaia ciripind prin jur de mai mult timp, fara a spune insa mai nimic important pana atunci. "Mie mi s-au oferit in oras niste avantaje pe care ma tem ca le-as putea pierde daca as pleca la tara. Aici, in vecinatate, locuieste o faimilie de oameni care au fost atat de simtitori incat au asezat trei, patru ghivece de flori pe peretele casei dinspre curte, astfel incat partea lor de sus sa fie inlauntru, iar cea de jos in afara. Langa aceste ghivece de flori au facut o gaura indeajuns de mare prin care pot intra si iesi dupa bunul meu plac. Eu si cu sotul meu ne-am cladit cuibul intr-unul dintre aceste vase si toti puii nostri au fost crescuti aici. Oamenii care traiesc in acest loc au pus la cale acest aranjamente, desigur, pentru a avea placerea de a ne vedea mereu, altfel nu s-ar mai fi deranjat. Le place, de asemeni, sa adune pentru noi firimituri de paine, asa ca avem asigurate hrana si siguranta zilei de maine. Asadar, cred ca eu si sotul meu vom ramane unde suntem. Desi nu suntem foarte fericiti, vom continua sa stam acolo."

"Iar noi vom zbura la tara," au replicat celelalte, " sa vedem cand vine cu adevarat primavara."

La tara, iarna se facea si mai mult simtita. Temperatura era cu cateva grade mai scazuta decat la oras. Vanturile inghetate suflau cu vitregie peste campurile acoperite de nea. Taranul, infasurat in haine calduroase, statea in caruta, batandu-si bratele catre piept, pentru a alunga departe aerul rece. Biciul ii sedea in poala, iar caii alergau pana fumeagau pe nari. Zapada trosnea, iar vrabiile sareau prin urmele rotilor de pe ulita, tremurand si strigand, "Cip, cirip! Cand vine primavara? Se lasa asa de mult asteptata!"

"Da, prea mult asteptata," a rasunat peste camp, dinspre cel mai apropiat deal acoperit de nea. Poate ca aceste vorbe nu erau decat un ecou, sau le rostea chiar minunatul batran ce statea pe o gramada de zapada, indiferent fata de vreme sau vant. Era imbracat tot in alb, intr-o aspra haina taraneasca din molton. Avea un par alb si lung, o fata palida si niste limpezi ochi albastri.
"Cine este acest batran?" au intrebat vrabiutele.

"Stiu eu cine este," a zis un batran corb cocotat pe un gard, fiind foarte frumos din partea sa sa recunoasca ca toti sunt egali in fata lui Dumnezeu, chiar si micle pasari, din aceasta pricina adresandu-se vrabiilor si spunandu-le ce voiau sa stie. "Da, l-am recunoscut," a continuat el, "nu este nimeni altcineva decat Iarna, batranul anului trecut. Nu a murit inca, asa cum scrie in calendar, si este un protector al micului print al Primaverii, ce e pe cale sa apara. Iarna inca stapaneste peste aceste meleaguri. Brr! Frigul va face sa tremurati micutelor, nu-i asa?"

"Vezi! Ti-am spus eu!" a exclamat cea mai mica dintre vrabii, "calendarul nu este decat nimic altceva decat inventia prosteasca a oamenilor, si nu este aranjat potrivit naturii. Ar fi trebuit sa lase acest lucru in seama noastra, caci noi suntem mult mai istete decat ei."

A trecut o saptamana, apoi inca una. Padurea arata intunecata, iar lacul inghetat precum o placa grea de plumb. Muntii disparusera din vedere intrucat peste pamant atarna o deasa, inghetata ceata. Mari ciori negre zburau alene pe deasupra. Era ca si cum natura ar fi adormit. In cele din urma, o raza de soare a alunecat peste lac, stralucind ca argintul viu. Zapada de pe campuri si dealuri nu mai lucea ca mai inainte. Silueta alba a Iernii sedea inca la locul ei, cu privirea-i fixa indreptata catre sud. Batranul dalb nu observa cum covorul de zapada parea a se scufunda in pamant. Ici si colo, se iveau mici petice verzi de iarba, ce erau imediat acoperita de vrabiute.

Urmeaza, in curand, cea de-a doua parte din Povestea anului, de Hans Christian Andersen.


Copyright  traducere " Povestea Razei de Soare "© copiipovesti.blogspot.com 2013

Articole din acelasi domeniu pe blogul "Povesti pentru copii":

Povestea Razei de Soare, de Hans Christian Andersen

Familia fericita - Poveste de Hans Christian Andersen

Fluturele - Poveste de Hans Christian Andersen

Povestea anului, de Hans Christian Andersen (II)

Povestea anului, de Hans Christian Andersen (III)
Read More

Iepurii si leii – Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Iepurii s-au adresat odata parlamentului animalelor cerand, cu argumente bine intemeiate, ca toate vietuitoarele sa aiba drepturi egale.

Leii au raspuns astfel interpelarii lor, „O, iepurilor! Vorbele voastre sunt atat de frumoase si indreptatite, dar le lipsesc atat coltii cat si ghearele noastre!”

Morala: Dreptatea este intotdeuna de partea celui mai puternic.


Articole din acelasi domeniu in blogul „Povesti pentru copii”:

Iepurii si broastele – Fabula de Esop

Vulpea si iepurele – Poveste ruseasca

Povestea iepurasului Peter, de Beatrix Potter
Read More

8 aprilie 2013

Crina si leul de Fratii Grimm- in engleza

Lasa un comentariu!



Crina si leul /The lily and the lion este o poveste de Fratii Grimm ,asemanatoare cu Frumoasa si Bestia, cu un print blestemat de o vrajitoare rea ca in timpul zilei el si toti din imparatia lui sa aiba infatisare de leu si o fata  frumoasa, curajoasa si buna la inima care sa rupa blestemul.



The lily and the lion

A merchant, who had three daughters, was once setting out upon a journey; but before he went he asked each daughter what gift he should bring back for her. The eldest wished for pearls; the second for jewels; but the third, who was called Lily, said, ’Dear father, bring me a rose.’ Now it was no easy task to find a rose, for it was the middle of winter; yet as she was his prettiest daughter, and was very fond of flowers, her father said he would try what he could do. So he kissed all three, and bid them goodbye.

And when the time came for him to go home, he had bought pearls and jewels for the two eldest, but he had sought everywhere in vain for the rose; and when he went into any garden and asked for such a thing, the people laughed at him, and asked him whether he thought roses grew in snow. This grieved him very much, for Lily was his dearest child; and as he was journeying home, thinking what he should bring her, he came to a fine castle; and around the castle was a garden, in one half of which it seemed to be summer-time and in the other half winter. On one side the finest flowers were in full bloom, and on the other everything looked dreary and buried in the snow. ’A lucky hit!’ said he, as he called to his servant, and told him to go to a beautiful bed of roses that was there, and bring him away one of the finest flowers.

This done, they were riding away well pleased, when up sprang a fierce lion, and roared out, ’Whoever has stolen my roses shall be eaten up alive!’ Then the man said, ’I knew not that the garden belonged to you; can nothing save my life?’ ’No!’ said the lion, ’nothing, unless you undertake to give me whatever meets you on your return home; if you agree to this, I will give you your life, and the rose too for your daughter.’ But the man was unwilling to do so and said, ’It may be my youngest daughter, who loves me most, and always runs to meet me when I go home.’ Then the servant was greatly frightened, and said, ’It may perhaps be only a cat or a dog.’ And at last the man yielded with a heavy heart, and took the rose; and said he would give the lion whatever should meet him first on his return.

And as he came near home, it was Lily, his youngest and dearest daughter, that met him; she came running, and kissed him, and welcomed him home; and when she saw that he had brought her the rose, she was still more glad. But her father began to be very sorrowful, and to weep, saying, ’Alas, my dearest child! I have bought this flower at a high price, for I have said I would give you to a wild lion; and when he has you, he will tear you in pieces, and eat you.’ Then he told her all that had happened, and said she should not go, let what would happen.

But she comforted him, and said, ’Dear father, the word you have given must be kept; I will go to the lion, and soothe him: perhaps he will let me come safe home again.’

The next morning she asked the way she was to go, and took leave of her father, and went forth with a bold heart into the wood. But the lion was an enchanted prince. By day he and all his court were lions, but in the evening they took their right forms again. And when Lily came to the castle, he welcomed her so courteously that she agreed to marry him. The wedding-feast was held, and they lived happily together a long time. The prince was only to be seen as soon as evening came, and then he held his court; but every morning he left his bride, and went away by himself, she knew not whither, till the night came again.

After some time he said to her, ’Tomorrow there will be a great feast in your father’s house, for your eldest sister is to be married; and if you wish to go and visit her my lions shall lead you thither.’ Then she rejoiced much at the thoughts of seeing her father once more, and set out with the lions; and everyone was overjoyed to see her, for they had thought her dead long since. But she told them how happy she was, and stayed till the feast was over, and then went back to the wood.

Her second sister was soon after married, and when Lily was asked to go to the wedding, she said to the prince, ’I will not go alone this time–you must go with me.’ But he would not, and said that it would be a very hazardous thing; for if the least ray of the torch-light should fall upon him his enchantment would become still worse, for he should be changed into a dove, and be forced to wander about the world for seven long years. However, she gave him no rest, and said she would take care no light should fall upon him. So at last they set out together, and took with them their little child; and she chose a large hall with thick walls for him to sit in while the wedding-torches were lighted; but, unluckily, no one saw that there was a crack in the door. Then the wedding was held with great pomp, but as the train came from the church, and passed with the torches before the hall, a very small ray of light fell upon the prince. In a moment he disappeared, and when his wife came in and looked for him, she found only a white dove; and it said to her, ’Seven years must I fly up and down over the face of the earth, but every now and then I will let fall a white feather, that will show you the way I am going; follow it, and at last you may overtake and set me free.’

This said, he flew out at the door, and poor Lily followed; and every now and then a white feather fell, and showed her the way she was to journey. Thus she went roving on through the wide world, and looked neither to the right hand nor to the left, nor took any rest, for seven years. Then she began to be glad, and thought to herself that the time was fast coming when all her troubles should end; yet repose was still far off, for one day as she was travelling on she missed the white feather, and when she lifted up her eyes she could nowhere see the dove. ’Now,’ thought she to herself, ’no aid of man can be of use to me.’ So she went to the sun and said, ’Thou shinest everywhere, on the hill’s top and the valley’s depth–hast thou anywhere seen my white dove?’ ’No,’ said the sun, ’I have not seen it; but I will give thee a casket–open it when thy hour of need comes.’

So she thanked the sun, and went on her way till eventide; and when the moon arose, she cried unto it, and said, ’Thou shinest through the night, over field and grove–hast thou nowhere seen my white dove?’ ’No,’ said the moon, ’I cannot help thee but I will give thee an egg– break it when need comes.’

Then she thanked the moon, and went on till the night-wind blew; and she raised up her voice to it, and said, ’Thou blowest through every tree and under every leaf–hast thou not seen my white dove?’ ’No,’ said the night-wind, ’but I will ask three other winds; perhaps they have seen it.’ Then the east wind and the west wind came, and said they too had not seen it, but the south wind said, ’I have seen the white dove–he has fled to the Red Sea, and is changed once more into a lion, for the seven years are passed away, and there he is fighting with a dragon; and the dragon is an enchanted princess, who seeks to separate him from you.’ Then the night-wind said, ’I will give thee counsel. Go to the Red Sea; on the right shore stand many rods–count them, and when thou comest to the eleventh, break it off, and smite the dragon with it; and so the lion will have the victory, and both of them will appear to you in their own forms. Then look round and thou wilt see a griffin, winged like bird, sitting by the Red Sea; jump on to his back with thy beloved one as quickly as possible, and he will carry you over the waters to your home. I will also give thee this nut,’ continued the night-wind. ’When you are half-way over, throw it down, and out of the waters will immediately spring up a high nut-tree on which the griffin will be able to rest, otherwise he would not have the strength to bear you the whole way; if, therefore, thou dost forget to throw down the nut, he will let you both fall into the sea.’

So our poor wanderer went forth, and found all as the night-wind had said; and she plucked the eleventh rod, and smote the dragon, and the lion forthwith became a prince, and the dragon a princess again. But no sooner was the princess released from the spell, than she seized the prince by the arm and sprang on to the griffin’s back, and went off carrying the prince away with her.

Thus the unhappy traveller was again forsaken and forlorn; but she took heart and said, ’As far as the wind blows, and so long as the cock crows, I will journey on, till I find him once again.’ She went on for a long, long way, till at length she came to the castle whither the princess had carried the prince; and there was a feast got ready, and she heard that the wedding was about to be held. ’Heaven aid me now!’ said she; and she took the casket that the sun had given her, and found that within it lay a dress as dazzling as the sun itself. So she put it on, and went into the palace, and all the people gazed upon her; and the dress pleased the bride so much that she asked whether it was to be sold. ’Not for gold and silver.’ said she, ’but for flesh and blood.’ The princess asked what she meant, and she said, ’Let me speak with the bridegroom this night in his chamber, and I will give thee the dress.’ At last the princess agreed, but she told her chamberlain to give the prince a sleeping draught, that he might not hear or see her. When evening came, and the prince had fallen asleep, she was led into his chamber, and she sat herself down at his feet, and said: ’I have followed thee seven years. I have been to the sun, the moon, and the night-wind, to seek thee, and at last I have helped thee to overcome the dragon. Wilt thou then forget me quite?’ But the prince all the time slept so soundly, that her voice only passed over him, and seemed like the whistling of the wind among the fir-trees.

Then poor Lily was led away, and forced to give up the golden dress; and when she saw that there was no help for her, she went out into a meadow, and sat herself down and wept. But as she sat she bethought herself of the egg that the moon had given her; and when she broke it, there ran out a hen and twelve chickens of pure gold, that played about, and then nestled under the old one’s wings, so as to form the most beautiful sight in the world. And she rose up and drove them before her, till the bride saw them from her window, and was so pleased that she came forth and asked her if she would sell the brood. ’Not for gold or silver, but for flesh and blood: let me again this evening speak with the bridegroom in his chamber, and I will give thee the whole brood.’

Then the princess thought to betray her as before, and agreed to what she asked: but when the prince went to his chamber he asked the chamberlain why the wind had whistled so in the night. And the chamberlain told him all–how he had given him a sleeping draught, and how a poor maiden had come and spoken to him in his chamber, and was to come again that night. Then the prince took care to throw away the sleeping draught; and when Lily came and began again to tell him what woes had befallen her, and how faithful and true to him she had been, he knew his beloved wife’s voice, and sprang up, and said, ’You have awakened me as from a dream, for the strange princess had thrown a spell around me, so that I had altogether forgotten you; but Heaven hath sent you to me in a lucky hour.’

And they stole away out of the palace by night unawares, and seated themselves on the griffin, who flew back with them over the Red Sea. When they were half-way across Lily let the nut fall into the water, and immediately a large nut-tree arose from the sea, whereon the griffin rested for a while, and then carried them safely home. There they found their child, now grown up to be comely and fair; and after all their troubles they lived happily together to the end of their days.
Read More

5 aprilie 2013

Cainele si Vrabia de Fratii Grimm

2 comments

Povestea Cainele si vrabia de Fratii Grimm este o poveste horror-style, cu o vrabiuta justitiara care devine ''psycho'' si care nu se lasa pana nu razbuna moartea prietenului ei, cainele.:)


Traia odata un caine ciobanesc care avea un stapan  rau la suflet, caci il lasa sa flamanzeasca zile intregi.
Intr-o zi, cainele nu a mai putut rabda si a pornit singur si trist prin lume.
S-a intalnit cu o vrabie care l-a intrebat :
- De ce esti asa trist, fratele meu ?
- Sunt trist pentru ca sunt flamand si nu am ce sa mananc.
- Hai cu mine la oras si iti voi da sa mananci pana te vei satura,i-a spus aceasta.
Au plecat impreuna spre oras si cand au ajuns la o macelarie, vrabia i-a spus cainelui:
- Stai aici si iti voi arunca o bucata de carne.
Vrabia s-a asezat pe tejghea si cand nimeni nu vedea tragea o bucata de carne, pana a reusit s-o dea jos.
Cainele a apucat-o si s-a furisat intr-un colt sa o manance.
- Acum, hai sa mergem la alt magazin, sa-ti mai dau o bucata, sa te saturi, i-a spus vrabia.
Cainele a mai mancat o bucata si vrabia l-a intrebat daca s-a saturat.
- M-am saturat de carne, dar nu mi-ai dat nici o bucata de paine.
- Hai cu mine sa-ti dau, i-a raspuns aceasta.
Si s-au dus la mai multe brutarii pana cand cei doi prieteni s-au saturat.

Si cum era grozav de cald, cainele ostenit s-a lungit in drum ca sa doarma, iar vrabia s-a asezat pe o crenguta in apropiere.
Pe drum, venea un carutas cu o caruta trasa de trei cai si incarcata cu doua butoaie de vin.
Si cand vrabia a vazut ca omul nu vroia sa ocoleasca cainele, a strigat din toti rarunchii  ca acesta sa ocoleasca acel loc.
Dar carutasul a trecut cu caruta peste caine si l-a  omorat.
- L-ai omorat pe fratele meu, cainele! O sa mi-o platesti!  Cu caii si cu caruta ta, cu tot!
- Si ce ai putea tu sa-mi faci mie, a intrebat carutasul, de parca ii intelegea cuvintele, dupa care a pornit-o in drumul lui...

Vrabia s-a bagat sub coviltirul carutei si s-a chinuit pana a scos cepurile de la butoaie, iar vinul s-a scurs tot pe drum .
- Saracul de mine, s-a jeluit carutasul.
- Nu esti destul de sarac, i-a strigat vrabia si i-a zburat pe capul unui cal si i-a ciocanit ochii.
Carutasul a scos barda si vrand sa loveasca vrabia a nimerit calul in cap, doborandu-l la pamant.
- Ah, saracul de mine, dar vrabia nu i-a raspuns.
S-a asezat pe capul altui cal si i-a scos si acestuia ochii. Carutasul a sarit iute sa o loveasca cu barda, dar si de data aceasta a zburat si barda a izbit calul care a cazut mort la pamant.
Si asa s-a intamplat si cu cel de-al treilea cal.
- Ah, sarac de mine doamne , s-a jeluit el .
- Nu esti inca destul de sarac. Plec acum sa te saracesc si acasa , a spus vrabia si si-a luat zborul.

Carutasul si-a abandonat caruta in drum si a plecat manios spre casa.
-Vai, nevasta, multe necazuri au dat pe capul meu! Vinul s-a scurs si caii mi-au murit toti, s-a vaitat barbatul.
-Ah, barbate a venit o pasare afurisita si a adunat cu ea  parca toate pasarile din lume si toate au tabarat in pod de ne-au mancat tot graul, s-a vaitat si femeia.

Cand s-au urcat in pod, carutasul a vazut mii de pasarele care ciuguleau boabe, iar la mijloc printre ele statea vrabia.
Omul a strigat:
- Saracul de mine, doamne!
- Nu esti destul de sarac, o sa-mi platesti cu viata ta, a ciripit vrabiuta si a zburat afara.
Carutasul, cu averea pierduta toata, a intrat in casa si s-a asezat in spatele sobei nespus de amarat.
Vrabia a venit la fereastra si i-a strigat :
-Mai, carutasule, mai ! Iti voi lua viata!
Turbat de manie, carutasul a inceput sa dea cu barda dupa pasare incat a daramat soba, a spart toate lucrurile din casa, a daramat peretii fara sa nimereasca pasarea.
Pana la urma a prins-o nevasta-sa.
- S-o omor? l-a intrebat ea.
- Nuu, prea usoara i-ar fi pedeapsa! Vreau sa moara de o moarte cumplita! O s-o inghit de vie!
Zis si facut! A inghitit-o dintr-o data!
Vrabia a inceput sa zboare prin pantecele carutasului si a tot zburat pana in gura acestuia unde si-a scos capul afara si a strigat:
- Mai carutas, mai, sa stii ca iti voi lua viata!
Carutasul atunci i-a intins nevesti-sii barda si i-a spus :
- Nevasta, omoara vrabia din gura ! Femeia a lovit dintr-o parte izbindu-l pe carutas drept in crestet si omorandu-l.
Iar vrabia si-a vazut de ale ei, luandu-si zborul.


Copyright © copiipovestiblogspot.com. 2013



Ienuparul de Fratii Grimm
Jorinde si Joringel de Fratii Grimm

Read More

Cainele si vrabia de Fratii Grimm- poveste in engleza

1 comment



Cainele si vrabia/The Dog and The Sparrow este o poveste   plina de sarcasm  despre rautatea omeneasca,  in care stapanul unui caine, om rau la inima , vrea sa-l  omoare pe acesta, dar sfarseste el cu viata, din cauza netrebniciei sale.


Traducerea in engleza a povestii ii apartine lui Margaret Taylor.



The Dog and the Sparrow

A sheep-dog had not a good master, but, on the contrary, one who let him suffer hunger. As he could stay no longer with him, he went quite sadly away. On the road he met a sparrow who said, "Brother dog, why art thou so sad?" The dog replied, "I am hungry, and have nothing to eat." Then said the sparrow, "Dear brother, come into the town with me, and I will satisfy thy hunger." So they went into the town together, and when they came in front of a butcher's shop the sparrow said to the dog, "Stay there, and I will pick a bit of meat down for thee," and he alighted on the stall, looked about him to see that no one was observing him, and pecked and pulled and tore so long at a piece which lay on the edge, that it slipped down. Then the dog seized it, ran into a corner, and devoured it. The sparrow said, "Now come with me to another shop, and then I will get thee one more piece that thou mayst be satisfied." When the dog had devoured the second piece as well, the sparrow asked, "Brother dog, hast thou now had enough?" "Yes, I have had meat enough," he answered, "but I have had no bread yet." Said the sparrow, "Thou shalt have that also, come with me." Then he took him to a baker's shop, and pecked at a couple of little buns till they rolled down, and as the dog wanted still more, he led him to another stall, and again got bread for him. When that was consumed, the sparrow said, "Brother dog, hast thou now had enough?" "Yes," he replied, "now we will walk awhile outside the town." Then they both went out on to the highway. It was, however, warm weather, and when they had walked a little way the dog said, "I am tired, and would like to sleep." "Well, do sleep," answered the sparrow, "and in the meantime I will seat myself on a branch." So the dog lay down on the road, and fell fast asleep. Whilst he lay sleeping there, a waggoner came driving by, who had a cart with three horses, laden with two barrels of wine. The sparrow, however, saw that he was not going to turn aside, but was staying in the wheel track in which the dog was lying, so it cried, "Waggoner, don't do it, or I will make thee poor." The waggoner, however, growled to himself, "Thou wilt not make me poor," and cracked his whip and drove the cart over the dog, and the wheels killed him. Then the sparrow cried, "Thou hast run over my brother dog and killed him, it shall cost thee thy cart and horses." "Cart and horses indeed!" said the waggoner. "What harm canst thou do me?" and drove onwards. Then the sparrow crept under the cover of the cart, and pecked so long at the same bung-hole that he got the bung out, and then all the wine ran out without the driver noticing it. But once when he was looking behind him he saw that the cart was dripping, and looked at the barrels and saw that one of them was empty. "Unfortunate fellow that I am," cried he. "Not unfortunate enough yet," said the sparrow, and flew on to the head of one of the horses and pecked his eyes out. When the driver saw that, he drew out his axe and wanted to hit the sparrow, but the sparrow flew into the air, and he hit his horse on the head, and it fell down dead. "Oh, what an unfortunate man I am," cried he. "Not unfortunate enough yet," said the sparrow, and when the driver drove on with the two hoses, the sparrow again crept under the cover, and pecked the bung out of the second cask, so all the wine was spilt. When the driver became aware of it, he again cried, "Oh, what an unfortunate man I am," but the sparrow replied, "Not unfortunate enough yet," and seated himself on the head of the second horse, and pecked his eyes out. The driver ran up to it and raised his axe to strike, but the sparrow flew into the air and the blow struck the horse, which fell. "Oh, what an unfortunate man I am." "Not unfortunate enough yet," said the sparrow, and lighted on the third horse's head, and pecked out his eyes. The driver, in his rage, struck at the sparrow without looking round, and did not hit him but killed his third horse likewise. "Oh, what an unfortunate man I am," cried he. "Not unfortunate enough yet," answered the sparrow. "Now will I make thee unfortunate in thy home," and flew away.

The driver had to leave the waggon standing, and full of anger and vexation went home. "Ah," said he to his wife, "what misfortunes I have had! My wine has run out, and the horses are all three dead!" "Alas, husband," she answered, "what a malicious bird has come into the house! It has gathered together every bird there is in the world, and they have fallen on our corn up there, and are devouring it." Then he went upstairs, and thousands and thousands of birds were sitting in the loft and had eaten up all the corn, and the sparrow was sitting in the midst of them. Then the driver cried, "Oh, what an unfortunate man I am?"

"Not unfortunate enough yet!" answered the sparrow; "waggoner, it shall cost thee thy life as well," and flew out.

Then the waggoner had lost all his property, and he went downstairs into the room, sat down behind the stove and was quite furious and bitter. But the sparrow sat outside in front of the window, and cried, "Waggoner, it shall cost thee thy life." Then the waggoner snatched the axe and threw it at the sparrow, but it only broke the window, and did not hit the bird. The sparrow now hopped in, placed itself on the stove and cried, "Waggoner, it shall cost thee thy life." The latter, quite mad and blind with rage, smote the stove in twain, and as the sparrow flew from one place to another so it fared with all his household furniture, looking-glass, benches, table, and at last the walls of his house, and yet he could not hit the bird. At length, however, he caught it with his hand. Then his wife said, "Shall I kill it?" "No," cried he, "that would be too merciful. It shall die much more cruelly," and he took it and swallowed it whole. The sparrow, however, began to flutter about in his body, and fluttered up again into the man's mouth; then it stretched out its head, and cried, "Waggoner, it shall still cost thee thy life." The driver gave the axe to his wife, and said, "Wife, kill the bird in my mouth for me." The woman struck, but missed her blow, and hit the waggoner right on his head, so that he fell dead. But the sparrow flew up and away.


Copyright © copiipovestiblogspot.com. 2013

Read More

Salcia de Florii

Lasa un comentariu!

Daca vrei sa stii de ce copiii merg la biserica cu o crenguta de salcie, de Florii trebuie sa citesti aceasta micuta poveste:

Irod, regele cel rautacios al iudeilor, voia neaparat sa-l gaseasca pe Mantuitorul nou-nascut si sa-l omoare din fasa.
Fecioara Maria si Iosif fugeau de pericol spre Egipt, prin arsita soarelui.
In drumul lor au intalnit un plop si s-au asezat sub crengile lui la umbra..,dar acesta isi misca necontenit frunzele si umbra nu le tinea.
Obosita si speriata, maica domnului a spus atunci:
- Umbra nu vei mai  avea niciodata, in vecii vecilor!

Nu departe de plop era o salcie si cei trei s-au asezat la umbra ei.
Salcia le-a tinut umbra deasa si le-a alinat pojarul..
Atunci, Maica Domnului a spus,multumindu-i salciei:
- Copac bland si bun ce esti! Lumea va veni cu drag la umbra ta, ramai linistit! Toti te vor folosi! Si dac vor infige o ramurica de salcie in pamant, aceast va prinde radacini si va inmuguri!

De atunci,frunzele plopului tremura, pe cand cele ale salciei fac umbra imbelsugata.

De durerea Maicii Domnului plang si acum unele salcii cu ramurele lungi.

Si daca vei lua o ramurica de salcie si o vei vara in pamant, ea va prinde radacini repede,asa cum a spus Maica Domnului, si din acea ramurica se va face o noua salcie.

Si cu salcia inflorita, sa mergi la biserica de Florii, sa o pui la picioarele Domnului!


Copyright © copiipovestiblogspot.com. 2013

Read More

Where is going the little lamb, in Easter?- via Pasarea Colibri

2 comments
- Where are you going, little lamb?      
- To the grass, sir.

- And what will you doing (there)?
- I'll eat the grass, sir.

- Who knows the direction, little lamb?
 - Little shephard, sir.

- What are you hearing, little lamb?
  What is hearing, little lamb?
- Shephard's flute, sir.

- What are you hearing, little lamb?
- The scythe in the grass, sir.

- Are you crying of fear, little lamb?
- I'm not crying, sir,
   I haven't any tears, sir,
   But I've little horns, sir.

- You're not crying,
   you're not crying, little lamb?
- I'm not crying, sir.
   Shephards are crying
   And the dogs are barking, sir.

- Who is cutting you, little lamb?
- The butcher, sir.

- Who's eating you, little lamb?
- You, sir!

- Who is dying, little lamb?
- We, all little lambs, sir.
  And you, all masters, sir
  We, all, together, sir

 - But what/who is still alive, little lamb?
 - Only This Song, sir.


Copyright © copiipovestiblogspot.com. 2013






Read More

4 aprilie 2013

Dintr-un april de Rainer Maria Rilke

Lasa un comentariu!
Iata o poezie minunata despre primavara, scrisa de Rainer Maria Rilke, un mare poet german, a carui  sensibilitate ne misca sufletele de fiecare data cand ii citim poemele.

Dintr-un april

Din nou da mireasma padurea.
Ciocarliile, cu zborul lor, înalta cerul
ce ne-a zacut greu pe umeri;
i-adevarat, se mai zarea printre crengi ziua, ziua neplina -
dar, dupa lungile dupa-amieze ploioase,
vin ceasurile proaspete
însorite cu aur,
de care fugind, pe frontoane de case, departe,
toate ferestrele
ranite, bat din aripe cu teama.

În urma: tacere. Chiar si ploaia paseste mai lin
peste lucirea, ce linstit se-ntuneca, a pietrelor.
Toate zgomotele amutesc deplin
tupilate-n lumina de mugur pe ramuri.

Copyright © copiipovesti.blogspot.com
Read More

Mai bine sa suferi!

1 comment


O oita a indurat multe de la celelalte vietuitoare...!
Intr-o zi a mers si s-a plans Lui Dumnezeu, care a ascultat-o cu mare bunavointa si i-a spus:
- Bunatate de faptura! Vad bine ca ti-am dat putine mijloace de aparare. E o nedreptate,pe care vreau s-o inlatur. Vrei tu, sa-ti creasca gheare la picioare si dinti fiorosi in gura?
- O,nu!, spuse oita.Nu vreau sa ma aseman animalelor de prada.
- Poate vrei sa-ti ascund un venin puternic sub dinti?
Ah, nu!, raspunse oita. Vietuitoarele veninoase sunt asa de mult blestemate!


- Ei, bine! Atunci ce vrei? Vrei sa-ti creasca coarne mari in frunte si sa ai putere mai multa in grumaz?
- Nicidecum, Dumnezeule Cel Bun. Nu pot fi la fel de coltata precum un tap!
- Cu toate acestea, daca vrei ca celelalte dobitoace sa nu-ti faca rau, trebuie sa fii temuta si sa poti face si tu rau altora.

- Ah!..Asa stau lucrurile..Dumnezeule Cel Bun, lasa-ma asa cum sunt, pentru ca puterea de a face rau cuiva,creste pofta de a-l face. Mai bine sufar raul, decat sa-l fac...

Dumnezeu a binecuvantat oita si de atunci ea nu s-a mai vaitat.

Copyright © copiipovesti.blogspot.com







Read More

Cum s-a nascut pe lume privighetoarea?

Lasa un comentariu!
Povestea spune ca Iisus Hristos era copil de vreo sase- sapte ani.
In apropiere de Nazaret se tineau in fiecare vara un fel de balciuri sau targuri, unde oamenii mergeau  si isi puteau cumpara  lucruri  de care aveau nevoie..
Parintii l-au luat la targ si pe Iisus, care era un baietel frumos si istet si care era urmarit din ceruri de bunul Dumnezeu.
Micutul Iisus nu mai putea de bucurie, nu se mai satura privind multimea de oameni si forfota negustorilor.
Se tinea ca um manz dupa Maica Domnului si Iosif.
Dar cand a ajuns langa un olar, copilul s-a oprit, a luat in mana un fluieras de lut ars ce avea forma unei pasarele. A pus fluierasul la gura si a suflat in el fericit.Si cum sufla din manutele lui  o pasare cenusie a prins viata. Micutul Iisus a luat toate pasarele de pamant si le-a inviat.. Iar ele zburau intr-un salcam in apropiere.
-Ce copil minunat! Ce puteri are! Trebuie sa fie Fiul lui Dumnezeu, daca invie pasarile!spuneau oamenii care s-au strans in jurul copilului
Si de-atunci se spune ca s-a nascut pe lume privighetoarea cea pamantie le pene,dar care canta cu asemenea maiestrie incat este numita regina pasarilor cantatoare..


Copyright © copiipovesti.blogspot.com


Read More