31 iulie 2013

Ispravile lui Pacala dupa Petre Dulfu- pentru copii

Leave a Comment
Daca vrei sa stii, Pacala, eroul popular al romanilor, este subiectul multor scriitori romani, precum Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu, Anton Pann, Ioan Slavici, Alexandru Mitru....

Insa, Petre Dulfu a lasat posteritatii romanesti o epopee, al carui subiect sunt ispravile acestui personaj legendar care se numeste Pacala in aproape treizeci de povesti, in versuri.


Iata cuprinsul  tuturor Ispravilor lui Pacala, de Petre Dulfu, pe care le vei gasi in curand in blogul Povesti pentru copii, rescrise, pentru copii  si parinti ca sa te bucuri de ele:

Pacala vinde vaca unui copac sau Pacala isi vinde bine vaca
Cum a omorat Pacala un Popa sau Cum i-a venit de hac Pacala unui popa?
Pacala ia la goana niste hoti si se alege cu un sac dr tamaie sau Pacala, fratii si hotii

Pacala aduce jertfa lui Dumnezeu, iar acesta ii daruieste un cimpoi sau Pacala, Dumnezeu si rasplata
Pacala inveseleste niste capre si face ce vede ca face vecinul sau Pacala, caprele si vecinul
Pacala intra argat la un popa sau Pacala si invoiala popii
Popa il lasa pe Pacala nemancat, dar Pacala tot mananca
Pacala cara balegarul
Pacala satul si cascavalul neinceput
Pacala canta oilor din cimpoi
Cantecul lui Pacala face preoteasa sa cada din pod
Pacala gateste mancarea cu marar si patrunjel
Podul lui Pacala
Pacala si cucul
Sus, parinte, ca se uda carticelele
Cum ineaca popa pe fiul sau
Pacala taie nasul Popii
Pacala se intalneste cu Tandala
Pacala schimba o mireasa tanara intr-un tap batran
Pacala scapa pe Tandala de la spanzuratoare
Pacala insurat
Pielea nazdravana
Pacala face pe consatenii lui sa-si omoare vitele
Pacala se imbogateste de pe urma nevestei lui
Pacala nu vrea sa fie primar in sat
Razbunarea lui Pacala
Pacala se preface mort


Asadar, lectura placuta, dragii mei!


Copyright@copiipovesti.blogspot.com
Read More

Dimineata - Poezie de Vasile Alecsandri

5 comments
Poezia Dimineata De Vasile Alecsandri este un pastel, a carui tema o constitue renasterea naturii si a oamenilor odata cu sosirea fiecarei dimineti de primavara. Insasi natura este umanizata inca de la debutul poeziei ("vesela natura"). Anotimpul primaverii este sugerat atat de florile specifice acestuia ("Deditei si viorele, brebenei si toporasi/ Ce razbat prin frunze- uscate si s-arata dragalasi"), de mieii sprinteni de pe colnice, cat si de arderea de "movili buruienoase". 

Compozitional, aceasta poezie este alcatuita din doua parti a cate doua strofe. Prima parte, dedicata astrului solar, cuprinde o larga personificare a soarelui, iar cea de-a doua consta dintr-o descriere enumerativa a aspectelor caracteristice vremii din zi si din an pe care o surprinde poetul. 

Incipitul ("Zori de ziua se revarsa peste vesela natura") ofera un enunt rezumativ al intregii poezii. Personificarea apare in prima stofa atat referitor la natura ("vesela natura"), cat si la soare care "soarbe", sau "saruta" in cea de-a doua strofa. Strofele trei si patru se caracterizeaza printr-un sporit dinamism, conferit de actiunile descrise, unele din ele denotand pregatirea pentru intrarea in ritmurile obisnuite ale zilei, altele oglindind starea de neastampar a naturii (caii "zburda", tuma "zbiara", mieii "fug"). Cele din urma actiuni reprezinta imaginii motorii, prezente frecvent in opera lirica a lui Vasile Alecsandri. Finalul poeziei reduce cumva neastamparul anterior, trimtand catre o imagine idilica, plina de un farmec molcom, semnificand intrarea lumii rurale in matca-i recunoscuta, traditionala.

Epitetele din intregul pastel nu surprind prin inedit, fiind mai curand comune: "vesela natura", "soare dulce", "orizontul aurit", "campul inverzit", "raze vii", etc. O piatra pretioasa din poezia "Dimineata" pare a fi imaginea soarelui "sorbind roua diminetii". Specific descriptiei, substantivele predomina cu precadere la finalul strofei a doua si in ultimele doua strofe. Accentul pus pe adjectiv, asezat inaintea substantivului intensifica in doua randuri efectul poetic al pastelului: ""vesela natura", "june flori". 

O nota pitoreasca este furnizata de cele cateva arhaisme: "huceagul", "ceairuri", "colnice". 

Daca va intereseaza, pot da o mai mare amploare acestui comentariu literar.


Zori de ziua se revarsa peste vesela natura,
Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura,
In curand si el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua diminetii de pe campul inverzit.

El se-nalta de trei suliti pe cereasca mandra scara
Si cu raze vii saruta june flori de primavara,
Deditei si viorele, brebenei si toporasi
Ce razbat prin frunze- uscate si s-arata dragalasi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de munca.
Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca.
In gradini, in campi, pe dealuri, prin poiene si prin vii
Ard movili buruienoase, scotand fumuri cenusii.

Caii zburda prin ceairuri; turma zbiara la pasune;
Mieii sprinteni pe colnice fug gramada-n repejune,
Si o blanda copilita, torcand lana din fuior,
Paste bobocei de aur lang-un limpede izvor.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Cucoarele - Poezie de Vasile Alecsandri

Concertul in lunca - Poezie de Vasile Alecsandri

Legenda Randunicai – Poezie de Vasile Alecsandri
Read More

Lupul care nu mananca oi- poveste populara chineza

1 comment
Fiecare popor se mandreste cu inteleptii lor.

Daca noi, romanii, avem ca si erou  national pe marele Pacala, 

a carui intelepciune o puteti gasi din plin, in blogul cu Povesti, 

trebuie sa stiti ca Avandi este un fel de Pacala al 

nostru sau de Nastratin Hogea al turcilor, dar al chinezilor.

Iata o scurta povestire cu inteleptul Avandi:  

Un cioban batran s-a intalnit cu vestitul Avandi,

pe care l-a intrebat:

- Spune-mi, te rog, Avandi, 

eu pasc oile de multi ani, 

dar n-am intalnit pana acum lup 

care sa nu manance oi! 

fi existand un asemenea lup?


- Desigur, desigur, raspunse imediat Avandi, exista!

- Cum, Avandi? Glumesti? Ce lup este acela care nu mananca oi?

 Ce lup e acela..? Spune-mi...!


- Iti spun eu: lupul mort. El nu mananca oi!




Povestile lui Petre Ispirescu
Marele Zid Chinezesc- poveste populara chineza
Baiatul care a strigat: Lupul..!
Mama si lupul- Fabula de Esop

Read More

De ce mestecenii sunt albi?- poveste populara scandinava

Leave a Comment
Candva, de mult tare, mestecenii nu erau albi, ci negri, ca si ceilalti copaci.
Pe atunci, departe, spre miazanoapte, traia un tanar, care se numea Veiko.
Stia sa vorbeasca cu lupii, intelegea ciripitul pasarilor, simtea cum creste muschiul.
Dar cel mai mult pe lumea asta ii placea o fata, cu numele Mara.

Era frumoasa si zvelta ca o gazela. In parul ei parca s-ar fi ascuns soarele, iar in ochii ei parca ar fi rasarit zorile diminetii. In toata regiunea nu era alta fata mai frumoasa.

Odata, intr-o primavara, cand totul in natura inflorea, Veiko veni la Mara si-i vorbi despre dragostea sa.
Deodata Mara izbucni in ras:

- Foarte frumos vorbesti, Veiko. Dar mai intai vreau sa-mi dovedesti dragostea. Acum este primavara, poti tu  oare face astfel, incat mestecenii sa fie mai albi ca zapada? Numai asa te cred, iar de nu, n-ai sa ma mai vezi.

Veiko pleca ingandurat spre mare, se aseza pe stanca de pe mal si cazu pe ganduri, intristat, cand deodata auzi ca cineva il striga.
Se intoarse si vazu langa el pe batranul cerb Lim.
- Iti aduci aminte, Veiko, cum ai salvat viata fratelui meu? Acum sunt hotarat sa te ajut si eu. Stiu ce-ti cere frumoasa Mara. Asculta bine ce-ti voi spune: departe, dincolo de munti, se afla o tara unde haladuiesc vifornitele si vanturile reci. Stapanul lor, Omatul, are un fluier; cand vei sufla din el, va sosi indata viscolul .Am sa-ti aduc eu acest fluier.
Veiko astepta o saptamana, doua, iar la inceputul celei de a treia saptamani, auzi tropait usor de copite.
Iesi repede afara din casa si vazu in fata usii pe batranul cerb Lim. De oboseala nu se mai putea tine pe picioare.
- Iata, Veiko, ia fluierul. Numai sa nu uiti ce ti-a spus Omatul. Acela care va sufla odata din fluier va deveni batran. Gandeste-te, Veiko, gandeste-te bine.

Dar Veiko nu mai era. Alerga la casa unde traia Mara si sufla din fluier. Deodata se starni vantul, soarele se ascunse dupa nori si incepu sa viscoleasca. Mestecenii care cresteau in jurul casei se acoperira de zapada. Veiko inceta sa mai cante din fluier, se opri si viscolul.
Veiko se duse la rau sa bea apa, iar din oglinda apei aparu un batran cu barba alba, lunga si cu zbarcituri pe fata.

Veiko isi aminti de ingrijorarea lui Lim si intelese ca pana la sfarsitul vietii va fi batran.
Veiko se invarti multa vreme pe langa casa Marei si nu indrazni sa se arate in fata fetei. In cele din urma. se hotari si intra in casa, macar de departe sa se uite la Mara.

Se opri inaintea ei si spuse:
- Uita-te pe fereastra, Mara, mestecenii din jurul casei tale sunt albi. Eu, Veiko al tau, am facut aceasta.
Mi-ai fagaduit ca pentru asta ai sa ma iei de barbat.

Dar Mara nu-l recunoscu pe Veiko in acest batran.
Ochii ei se aprinsera de manie.
- Cum ai indraznit, mascarici batran, sa vorbesti asa cu mine?! si porunci sa fie dat afara si fugarit de caini.
Dar cainii nu s-au atins de Veiko, ci linistiti se gudurau pe langa el, urmandu-l in padure.

Zapada se topi repede sub razele calde ale soarelui.
Mestecenii insa au ramas albi. Atat de puternica a fost dragostea lui Veiko!

Mara se marita cu un negustor bogat si porunci sa se taie toti mestecenii albi din jurul casei. Nu putea sa se uite la ei.
Multi ani s-au chinuit slugile, dar n-au putut sa indeplineasca porunca.
In locul unui mesteacan taiat cresteau doi, in locul a zece- cresteau douazeci.
De atunci mestecenii au coaja alba.

Iar pe Veiko nimeni, niciodata nu l-a mai vazut.
Iarna, cand in padure se starneste vifornita, se aude sunetul fluierului fermecat.

Este Veiko, care nu poate sa uite dragostea sa pentru Mara.

Se mai spune ca tanarul, care va darui miresei sale in ziua nuntii o crenguta de mesteacan, va avea noroc in casa...

Ienuparul-1- Poveste de Fratii Grimm
Ienuparul-2- Poveste de Fratii Grimm
Povestea stejarului care avea picioare
Read More

30 iulie 2013

Cainele izgonit - Fabula de Grigore Alexandrescu

Leave a Comment
In fabula Cainele izgonit, Grigore Alexandrescu reia alegoria lupului la domnie din "Lupul moralist". Lupul simbolizeaza conducatorul temut chiar din pricina prostiei sale, ce ia masuri arbitrare, favorizandu-i pe unii si obijduindu-i pe altii numai pentru a-si demonstra puterea. Cainele este o personificare a curteanului care nu suporta ipocrizia stapanitorului sau, avand indrazneala de a critica in gura mare sau a lua in ras metehnele acestuia. Desigur, in urma acestei sfidari, cainele este izgonit, pretinzandu-se insa ca aceasta surghiunire este determinata de cu totul alte motive. I se reproseaza asadar ca nu este demn de a fi curtean, ca nu stie nimic, ca nu isi duce la bun sfarsit indatoririle. Culmea ipocriziei, ploconelii si micimii morale, ceilalti curteni ("vulpe, sarpe, broasca") ii cauta nod in papura, scornind si alte defecte ale cainelui numai si numai pentru a intra in gratiile lupului domnitor. In cele din urma, pentru a-si pastra sau chiar inmulti privilegiile, cainele accepta minciuna si ipocrizia, lasandu-si deoparte critica si simtul dreptatii. Finalul este surprinzator, dovedind cinismul si placerea lupului de a-si surprinde supusii prin recunoasterea adevarului. Dupa ce curtenii ii lauda calitatile cainelui, domnitorul se amuza zicandu-le ca acestea era valabile atunci cand cainele era prigonit, izgonit pentru ca il infrunta, si nu acum cand si-a lasat moralitatea deoparte pentru a se bucura de avantajele materiale daruite de lup. Urmeaza, in curand un comentariu mai pe larg al fabulei "Cainele izgonit".


Lupul cu toata prostia
Cîrmuia împaratia;
Si ca un stapînitor,
Unora le da avere,
Altora, pe o parere,
Le lua chiar starea lor.
Favor, ura schimbatoare,
Izgonire sau chemare
Al domniei era plan.
Cîinele gonit de soarta
S-auzise cum ca poarta
Sentimentul de dusman;
C-ar fi zis, nu stiu la cine,
Cum ca nu este prea bine
A mînca atîtia miei,
Si ca daca le aduna
Lîna lor pe orice luna,
Sa-i lase macar cu piei.
Asemenea mari cuvinte,
Pe cum fiescine simte,
Nu sunt prea de suferit.
Pe loc vrura sa-l goneasca;
Dar politica domneasca
Alte pricini i-a gasit.
A zis ca nimic nu stie,
Ca nu este bun sa tie
Un rang între curtezani;
Ca la orice-l rînduieste,
Nici o slujba nu-mplineste,
Ca nu face nici doi bani.
Atunci vulpe, sarpe, broasca,
Fara macar sa-l cunoasca,
De prostia lui vorbea.
Unul zicea ca glas n-are,
Altul ca nu este-n stare
O piatra de jos sa ia.
Se mira cum de rabdase
Domnul, si nu departase
Pe un cîine ticalos,
A caruia toata treaba
E sa manînce degeaba,
Far-a face vrun folos.
Dar dupa o lunga vreme,
Satul în zadar a geme,
Jalba cîinele a dat,
Zicînd ca de-acu-nainte,
Toate îi vor parea sfinte,
Numai sa fie iertat.
Adesea nenorocirea
Schimba gîndul si simtirea:
Pe loc fu si slobozit.
Cinsti, averi nu se mai spune:
Ce zicea el era bune,
Duhul lui era vestit.
Într-o zi neavînd treaba,
Domnul pe ai sai întreaba:
"Voi de cîine ce gînditi?"
Serpi, sopîrle, deodata
Toti raspunsera îndata:
"Înaltime, sa traiti!
Tuturor este placuta
Cinstea cea cu drept facuta
Ăstui vrednic dobitoc.
Al lui cap, a lui stiinta,
Glas, putere, iscusinta
Pentru noi sunt un noroc.
De trup este prea puternic,
De slujbi multe este vrednic,
Si în lupte e vestit."
-"Astea le stiam prea bine,
Stiam ce i se cuvine,
Dar atunci era gonit."


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Cainele si bucatarul – Fabula de Esop

Lupul moralist , fabula de Grigore Alexandrescu

Cainele si lupul – Fabula de Esop
Read More

Merlin si cele trei cotofene- poveste frantuzeasca

Leave a Comment

Aceasta este partea a doua a povestii cu vrajitorul Merlin si va invit s-o cititi, ca sa aflati cum, copilul Merlin  stie sa vorbeasca de la nastere si se dovedeste a fi un bun si aspru judecator printre oameni.
Lectura placuta!

Toti vecinii au ascultat de ordinul judecatorului si nu  i-au mai tulburat pe Merlin si pe mama lui.

Dimpotriva, le aratau mult respect si le faceau tot felul de daruri: saracii le aduceau smanatana, oua proaspete, flori din gradina si din cand in cand cate un porumbel.
Cei mai bogati le dadeau scutece fine, costumase calduroase, faguri de miere, sticle cu vin.
Astfel ca si mama si micutul nu duceau grija zilei de maine si traiau in buna pace.

Numai trei cumetre nu voiau sa uite ceea ce le spusese Merlin si de cate ori treceau prin fata casei lui ii aruncau mamai tot felul de vorbe rele. Acestea erau nevasta hangiului, nevasta fierarului si nevasta tamplarului.


Intr-o zi, infuriat de vorbele lor rele, micutul Merlin a spus:
- M-am saturat de flecarelile acestor cumetre care indraznesc sa-mi batjocoreasca mama. Si, ca sa le pedepsesc, le voi preface in cotofane.
 Spunand aceste cuvinte, el a intins pumnul lui mic si spre marea spaima si mirare a celor ce erau de fata cele trei femei s-au prefacut pe loc in trei cotofane care au inceput sa bata inspaimantate din aripi in jurul leaganului micutului Merlin.

Si fiindca faceau prea mare galagie, acesta le-a amenintat:
- Daca nu plecati de aici, chem imediat o pisica sa va manance.

Cele trei cotofane au zburat mai incolo si s-au asezat pe firma hanului.
Tamplarul, fierarul si hangiul, vazand ca nevestele lor nu se mai intorc, au iesit sa vada ce s-a intamplat cu ele.
Abia acum au aflat ce si cum.Toti trei au alergat la Merlin sa-si ceara nevestele inapoi.
Tamplarul si fierarul erau oameni la locul lor si i-au vorbit respectuos baiatului.
Hangiul insa, nu putea sa-l ierte ca-l daduse de gol in fata oamenilor ca-si boteaza vinul.
De aceea, a  inceput sa strige furios ca este o neobrazare sa prefaci in cotofane niste femei onorabile si ca el cunoaste copii care au fost batuti la spate pentru ispravi mai mici decat astea si ca el...!!!
Dar hangiul nu a mai apucat sa-si termine vorba, caci Merlin, care sedea in bratele mamei lui, l-a fulgerat cu asemena privire, incat i-a pierit glasul.
- De cand indraznesti sa-mi vorbesti asa? Boneta jos, domnule hangiu, ca de nu, ti-o lipesc de cap
de n-ai s-o mai poti scoate toata viata!

Nu era un lucru oarecare sa auzi un copil in scutece, vorbind cu atata autoritate.
Bietul hangiu  a inceput sa se cam sperie si sa-i para rau ca nu s-a purtat si el ca tamplarul si fierarul.
A vrut sa se descopere degraba, dar nu mica i-a fost mirarea cand a vazut ca boneta se lipise atat de tare de cap, incat nu mai putea s-o scoata.
Tragea sarmanul din toate puterile si-i dadusera lacrimile de durere, dar degeaba.Boneta parea crescuta din trupul lui.
Merlin si toti gura-casca din jur se distrau grozav pe seama hangiului. Pana in cele din urma, la rugamintea mamei sale, l-a iertat si hangiul a putut sa se descopere.
- Ei, asa mai merge.Ce voiai sa-mi spui?

Dar hangiul era inca furios si si-a cerut nevasta pe un ton rastit.
Merlin, vazand ca tot nu se invatase minte,a strigat la cei trei barbati:
- N-aveti decat sa vi le luati!
Si la un semn al lui, cele trei cotofane cocotate pe firma hangiului s-au prefacut iar in femei, dar de marimea unor cotofane.
Ingrozite, ele plangeau si-si chemau barbatii sa le ia de acolo.

Hangiul era tot mai furios:
- Ce sa facem cu niste neveste asa de mici? Nu vezi ca nu sunt in stare nici sa mature, nici sa spele o cratita?
- Atunci sa creasca,  a spus Merlin.
Si, intr-adevar, ele  au inceput sa creasca vazand cu ochii tot mai mari, incat hangiul, de teama sa nu-i prabuseasca firma, i-a spus lui Merlin:
- Destul! Ce vrei, sa darame tot?
- Atunci sa ramana ca niste cotofene. Te invat eu cum sa vorbesti cu mine!

Apoi nu mai vrut sa auda si sa vorbeasca nimic.
Degeaba l-au rugat cei trei barbati, degeaba i-a cerut iertare hangiul. Merlin parca adormise.
Tamplarul, hangiul si fierarul luara o scara lunga,  au dat jos pe cele trei femei inspaimantate si le-au dus la casa lor, purtandu-le in palma, asa cum porti o pasarica.

Au trebuit mai mult de cincisprezece zile de rugaminti, de promisiuni si de lacrimi pentru ca sa obtina iertarea lui Merlin.

Sarmanele noastre cumetre  au petrecut vreo cincisprezece zile in cine stie ce ungher intunecat al casei lor, de rusinea vecinilor si de teama pisicilor. Dupa cincisprezece zile, inima lui Merlin s-a inmuiat, indeosebi la rugamintea mamei sale.
- Eu le iert, spuse copilul. De azi incolo, pentru fiecare fapta si gand bun, vor creste cu cativa centimetri. Dar orice gand sau fapta rea le va face sa scada cu cativa centimetri.

Asa ca incepand din ziua aceea le puteai vedea pe cele trei femei, ba crescand, ba dand inapoi, de era mai mare hazul.
Cand  au vazut ca nu-i de glumit, cumetrele noastre  au alungat gandurile rele si incet, incet au ajuns la marimea fireasca.
Cea din urma a fost hangita. Dar, de atunci, sa fi rascolit zece sate si nu gaseai femei mai gospodine si mai cinstite ca ele.

Toata lumea vorbea despre aceasta minune facuta de micul nostru vrajitor.
Atunci un batran, pe care Merlin il iubea pentru intelepciunea lui, a indraznit sa-l intrebe:
- Draga Merlin, spune-mi cum de cunosti tu tainele ascunse in inima omului si de unde ai aceasta putere de a preface oameni si lucruri?
- Uncheasule, mi-a fost harazit sa primesc de la tata, care era duh al intunericului, stiinta de a cunoaste tainele oamenilor si ale lucrurilor petrecute. Dar prin credinta si cinstea mamei eu am puterea de a cunoste viitorul si de a preface lucrurile pe placul meu. Cine ne omeneste o sa aiba parte de ajutorul meu, cine nu, sa se teama de mine.
- Micutule Merlin, au strigat cei care erau de fata, nici prin cap nu ne trece sa nu respectam doua fiinte asa de bune ca tine si ca mama ta.
Merlin si-a rotit privirea peste toti si cum putea citi inimile oamenilor,  a vazut ca aproape toti erau sinceri si... le-a suras.

Nasterea vrajitorului Merlin- poveste frantuzeasca
Tom Degetel-  Poveste
Spiridusul din trandafir- Poveste de Andersen
Read More

De ce a devenit mierea rara ?- Poveste populara sud- americana

1 comment
Cu foarte multa vreme in urma, stupii albinelor din padure musteau de-atata miere.
Tot pe-atunci traia si un om, caruia i se dusese vestea cale de sase zile si sase nopti, ca este cel mai bun culegator de miere.
El dibuia stupul chiar si acolo unde unii se intorceau cu buzele umflate si cu vasele goale.

Zana Mierii
Intr-o zi, tocmai cand era sa-si infiga cangea intr-un copac putrezit, a auzit o voce cristalina:
 - Baga de seama, omule! Nu lovi, ca ai sa ma spinteci!

Barbatul a privit mirat imprejur. Vocea venea din scorbura copacului. A desfacut incetisor scoarta batranului copac si-a gasit inauntru o femeie nespus de frumoasa.
 -Nu te speria: sunt Maba, zana mierii de albine. Apropie-te!

 Maba, cea cu parul lung si frumos, statea goala pusca in fata omului uluit de-o asemenea aratare.
Barbatul s-a apucat si i-a facut straie din fibrele scoartei de copac.
De-abia atunci a indraznit s-o priveasca. Fara sa stea pe ganduri a cerut-o de nevasta.
Femeia s-a invoit cu o singura conditie, ca barbatul, in nici o imprejurare, sa nu-i spuna pe nume.
Barbatul i-a promis intocmai.
Ani de-a randul au trait in fericire. Renumele de bun culegator de miere al barbatului a crescut o data cu scurgerea timpului.
Nici femeia nu se lasa mai prejos. Stia sa pregateasca, ca nimeni alta, vinul din fructele de casir. Umplea o ulcica de pamant cu o astfel de bautura si servea oaspetii oricat de multi ar fi fost.
Ba si mai  mult: dintr-o singura ulcica se imbatau toti.

Intr-o zi, pe cand betia era in toi, iar barbatul veghea sa aiba toti bautura in pahare, acesta si-a rugat oaspetii sa bea pana la ultimul strop. Le-a promis, ca la prima revedere, daca le vor fi din nou oaspeti, atunci Maba...
Da! Fara sa-si dea seama, si-a calcat juramantul, acela de nu a pronunta niciodata numele sotiei sale.
In clipa cand a zis: "Maba!" sotia lui a disparut ca prin farmec.
Barbatul a intins bratele s-o prinda dar era prea tarziu.
Maba se reintorsese la stupul de albine.

Femeia a rapit aunci si norocul barbatului. Asa se face ca este asa rara mierea in padure.

Zana Maseluta- poveste si traditie
Zana lalelelor|The Tulip Fairy- Poveste populara englezeasca
Peter Pan desene animate- partea 1- in romana
Peter Pan desene animate - partea 2- in romana

Read More

29 iulie 2013

Lampa - Fabula de Esop

Leave a Comment
O lampa, inzestrata cu ulei din plin si arzand cu o mare stralucire, se lauda ca daruia mai multa lumina decat soarele.

Dintr-o data, o rafala brusca a vantului a stins-o, amutindu-i vanitatea.

Stapanul lampii a aprins-o din nou, si i-a spus, "Nu te mai grozavi atata, ci mai curand multumeste-te sa iti imparti lumina in tacere. Ar trebui sa stii ca nici macar stele nu au nevoie sa fie reaprinse."

Morala: Excesele vanitatii vestesc adeseori o crunta decadere.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Aladin si lampa fermecata - Desene animate in romana

Lucratorul si privighetoarea - Fabula de Esop

Povestea lui Aladin si a lampii fermecate
Read More

Ce animal e zmeul din povesti?

Leave a Comment
Daca vrei sa stii ce animal e zmeul din povesti, inseamna ca esti un copil tare curajos!
Afla atunci ca acest personaj de poveste, zmeul  este diferit in functie de provenienta lui.
Povestile romanesti il prezinta  ca fiind un monstru- om, puternic si uneori capabil de sentimente umane- tandrete.






  • El poate lua alteori, infatisarea unui demon.
  • Il poti asocia cu capcaunul sau uriasul- eventual ciclopul din mitologia greaca.
  • Monstruozitatea sa din povesti nu sperie iar uneori chiar starneste rasul: vezi  povestea Spaima Zmeilor de Ion Slavici sau Ivan Turbinca de Ion Creanga.
  • In povestile nordice se numeste troll si iti recomand sa citesti: Stapanul Inelului- Lord of the Rings de J.R.R. Tolkien.



  • In basmele slave, (rusesti si bulgaresti), zmeul e un monstru- reptila, balaur, adica un sarpe urias, care are uneori mai multe capete.
  • In  povestile chineze si japoneze, gasim dragonii fiorosi, care ca  si balaurii scuipa foc si fac rau in jurul lor.


zmeu zmei


Daca vrei sa afli  si alta opinie, poti citi  cum zmeul e un personaj pozitiv sau si mai bine sa faci cunostinta cu Zmeul Zmeilor:

"Exemplar foarte rar, mai masiv si mai feroce decat zmeii comuni.
Odinioara raspandit din Carpati in Tibet, supravietuieste azi doar in cateva gradini zoologice particulare americane.
Are un craniu masiv, din cristal deosebit de limpede si de dur, pentru care a fost vanat din cele mai vechi timpuri. Margica de dupa maseaua de minte este si ea foarte ravnita datorita puterii sale de a concentra gandirea. Purtata-ntre sprancene, se crede ca asigura succesul la orice examen.
Zmeul zmeilor se naste doar dintr-un alt zmeu al zmeilor si dintr-o cosanzeana, subspecie a printeselor.
De aceea, in loc de solzi are pe spinare o coama blonda, pe care si-o unge bine cu seu. Vine pe lume deja implatosat si cu buzduganul in mana.
In cursul vietii naparleste de cateva ori, lepadand, in ordine, o platosa roz, una verde, una bleu si ramanand cu cea finala, transparenta ca si craniul, din acelasi cristal foarte dur. Totusi, cum se manjeste cu noroi si frunze moarte din motive de camuflaj, rareori se pot zari prin crustele sale exterioare organele interne. Traieste cu un veac mai mult decat zmeul comun si este cu un cot mai inalt, de aceea i se acorda intaietate infricosata in orice habitat locuit de zmei. E recunoscut de la distanta datorita coifului cu clesti de homar pe care-l poarta pe cap.
Flacara pe care-o scoate pe nari are cam 15 metri lungime si e verde pal, cu turbioane mai curand estetice decat eficiente.
De fapt, in lupta se bizuie mai mult pe clesti si buzdugane."

Aceasta prezentare alegorica apartine domnului Mircea Cartarescu si este inclusa in cartea sa,
Enciclopedia Zmeilor, pe care ti-o recomand s-o citesti, daca vrei sa stii ce animal e zmeul din poveste!

Copyright@copiipovesti.ro.2013

Cum canta o privighetoare?
Cum canta un delfin?

Read More

Iedul cu trei capre de Octav Pancu Iași

Leave a Comment
Octav Pancu Iaşi este unul din puţinii scriitori români care a reuşit într-o epoca cumplită, cea a cenzurii şi despotismului socialist să dăruiască copiilor şi părinţilor poveşti şi scenete savuroase. 
Iată, "Iedul cu trei capre", o poveste inedită, scrisă de acesta, pentru copiii din toate timpurile, care departe de mofturile şi răsfăţul părinţilor, mătuşilor şi bunicilor, trebuie să înveţe cât de bine este să te descurci singur în viaţă, ca să nu fii niciodată păcălit sau înşelat de cei răi! 




"Povestea asta nu s-a întâmplat chiar pe vremea când se potcoveau puricii, ci mult mai aproape, când puricii au devenit tare nesuferiţi, iar eu vă doresc, copii, să n-aveţi de-a face cu ei... 
Cică nu departe de casa caprei cu trei iezi îşi avea casă un ied cu trei capre. Era un ied ca toţi iezii: nici mai mare, nici mai mic, nici mai frumos, nici mai urât. Cum s-ar spune: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Numai că el în loc de o capră avea trei: o capra-mamă, o mătuşa-capră şi o capră-bunică. Grozav de bine o mai ducea iedul! Ce să va spun, copii, pe mine dacă m-ar lăsa să stau măcar o zi în casa aceea, nu mi-ar trebui nimic. M-aş lipsi bucuros chiar şi de guturai - şi, voi, doar ştiţi ce bine e să ai guturai: stai în casă, bei ceai, toată lu­mea te întreabă cum te mai simţi... În sfârşit, e straşnic. Ei bine, eu m-aş lipsi fără pic de amărăciune până şi de guturai, numai să pot trăi o zi, aşa cum trăia iedul cu trei capre. Mamă mămuliţă, ce mai trai! 
Dimineaţa, nici nu apucă bine iedul să deschidă ochii, că şi începea să poruncească: 
- Capră-mamă! - Spune, fiul meu iubit! 
- Îmbracă-mă. Nu pot singur... 
Capra-mamă nu aşteptă să i se spună de două ori. Se aple­că să-i caute opincile sub pat, se urcă pe dulap să-i găsească nădragii şi se bagă după cuptor să-i afle cămăşuica. (De, iedul nu obişnuia - ca voi - să folosească spătarul scaunului ori cuierul, îşi arunca hainele unde nimerea. 
Capra-mămă îi aduna straiele şi se căznea să-l îmbrace: îi lega opincile - oh, îi trăgea nădragii şi cameșuica. Vai, şi-i înfăşura brâul!
Uf! Când se vedea îmbrăcat, iedul iarăşi poruncea: 
- Mătuşă-capra! 
- Spune, nepoţelul meu drag! 
- Ospătează-mă. Nu pot singur... 
Fără să mai zăbovească, mătuşa-capră se repezea la bucă­tărie, turna într-o ulcică lapte dulce şi aşeza într-o strachină mămăliguţă caldă. Apoi, punea ulcica şi strachina pe-un ştergar şi le aducea fuguţa la patul iedului; îi rupea mătuşa-capră din mămăliguţă şi-i îndesa în gură iedului! 
Şi ţine-i mătuşa-capră ulcică la gură să soarbă iedul laptele! Şi uite-aşa, până isprăvea iedul toată mămăliguţă din strachină şi tot laptele din ulcică, ba îi mai aducea mătuşa-capră şi cîte-o plăcintă, că era mare meşteră la copt, iar iedul, mare meşter la înghiţit. 
Zburda iedul toată ziulica pe afară, iar seara, când se în­torcea acasă, se întindea în pat şi poruncea: 
- Capră-bunică! 
- Spune, nepoţelul meu scump! 
- Adoarme-mă! Nu pot singur...
Cât ai clipi, capra-bunică venea lângă ied şi se pornea să-i cânte şi să-l legene. 
- Nani, nani, nani, coboară somn pe scara ta nevăzută. Nani, nani, nani, şi opreşte-te, somn, pe ochii nepoţelului meu, nani, nani, nani. 
Hei, aşa trai ca al iedului, mai zic şi eu! 

- Capră-mamă, îmbracă-mă! 
- Mătuşă-capră, ospătează-mă! 
- Capră-bunică, adoarme-mă! Nu pot singur. 

Şi capra-mamă şi mătuşa-capră şi capra-bunică lăsau toate treburile şi veneau fără zăbavă la porunca iedului. 
Lăsa capra-mamă rufele în albie, abia avea răgaz să-şi usuce mâinile, dar venea într-un suflet să-l îmbrace pe ied! 
Lăsa mătuşa-capră cămaşa necarpită, în grabă se înţepa la un deget, dar alerga să-l ospăteze pe ied! 
Lăsa capra-bunica fusul, în fugă, scăpa ochelarii şi le spărgea sticlele, dar nu întârzia să-l adoarmă şi să-l legene pe ied. 
- Capră-bunică, adoarme-mă! 
- Mătuşă-capră, ospătează-mă! 
- Capră-mamă, îmbracă-mă!  
Aşa viaţă să tot trăieşti o sută de ani şi încă ai zice că n-ai trăit destul! 


Dar într-o seară, capra bunică îl adormi pe ied, când bătu la poartă vecină, capra cu trei iezi. 
- Scumpele mele surate, le zise ea caprei-mamă, matușei-capre şi caprei-bunică, după ce trecu pragul. Am intrat cu o mare rugăminte în casă suratelor voastre. Mâine seară, mi se însoară iedul cel mare. Ia de nevasta o iadă aşezată şi har­nică, nu ca altele care... , dar ce să mai lungim vorba! Tare aş vrea să le pregătesc un ospăţ să i se ducă vestea. Mă rog, dom­niilor voastre, fiţi bune şi poftiţi, mâine, la mine, să-mi ajutaţi la învelitul sărmăluţelor, la împletitul colacilor ori la ce-o mai fi trebuinţă. O să vă mulţumesc şi-o să va răsplătesc, aşezându-va în capul mesei, ca pe cei mai de seamă oaspeţi. Vă învoiţi? 
- Da se poate să nu ne învoim? Mâine în zori, suntem la dumneata, surato. Te-ajutăm cu dragă inimă, îi răspunse capra-mămă. Cât priveşte răsplata, de-o să ne aşezi în capul mesei, cinstea ne-o fi prea mare şi noi îţi cerem să nu-ţi mai baţi capul cu ea. 

A doua zi, dimineaţa, pe la ceasul când soarele încă se mai freca la ochi de somn, plecară cele trei capre ale iedului la ve­cina capră cu trei iezi. 
Mai târziu, se trezi şi iedul. După cum îi era obiceiul, strigă: 
- Capră-mamă! îmbracă-mă! Dar nimeni nu veni să-l îmbrace. 
Capra-mamă, precum se ştie, era plecată. 
Atunci începu iedul să se tăvălească prin pat şi să urle ca vai de lume: 
- Îmbracă-mă! îmbracă-mă! îmbracă-mă! Nu pot singur... 

Vulpea, care tocmai trecea pe acolo şi auzind urletele ie­dului, curioasă din fire, bagă capul pe geam ca să afle ce se întâmpla. 
Nu ştiu cum sunt toate vulpile, că n-am avut prile­jul să fac cunoştinţă chiar cu toate, dar vulpea asta, pe lângă că era curioasă, mai era pe deasupra şi tare hoaţă. Fura de stingea! Era atât de hoaţă, încât prietenului meu, bursucul, neavând altceva să-i fure, i-a sterpelit darul de a scrie poveşti.
Iar la judecată, ce credeţi c-a spus hoaţa? Cică, nu i-a furat nimic pentru că, de fapt, darul ăsta nu l-a avut niciodată prietenul meu.
- Nu mai striga atâta, iedutule, îi vorbi mieros vulpea, dacă nu poţi să te îmbraci singur, te ajut eu. Aruncă-mi hainele şi numaidecât te îmbrac! 
Bucuros, iedul azvârli opincile şi nădragii şi cameșuica. Una câte una, vulpea le prinse, le vârî într-un sac şi pe-aici ţi-e drumul! 
Fugi cu ele să le vândă în târg. 

Mare amărăciune îl cuprinse pe ied şi multe lacrimi grele vărsă. 
Dar tot plângând şi văicărindu-se îl apucă foamea. Strigă: 
- Mătuşă-capra! Ospătează-mă! 
Dar nimeni nu veni să-l ospăteze. Şi mătuşa-capră, precum se ştie, era plecată. 
Se porni, iar, iedul să se tăvălească şi să urle: 
- Ospătează-mă! Ospătează-mă! Ospătează-mă! Nu pot singur. 
Când ţipa el aşa, trecu pe acolo ursul. Eu, copii, am văzut mulţi urşi în viaţa mea, unii mai mari, alţii mai mici, alţii... de ciocolată, dar mâncăcios ca ursul ăsta 
n-am mai văzut. 
Mânca de rupea! Era atât de mâncăcios, încât, odată, nemaiavând ce înfuleca, şi-a ronţăit propria lui coadă. Se zice că: de-aceea n-are ursul coadă... 
- Nu mai striga atâta, ieduțule! îl potoli ursul cu vocea lui groasă. Mai bine, spune-mi unde e mâncarea, ca să te ajut eu... Te ospătez pe cinste! 
De bună seamă că iedul îi spuse! Şi intră ursul în bucătărie şi începu să înfulece cât şapte. 
Înfulecă toată mămăliga. Sorbi şi ultimul strop de lapte. Ba, de lacom ce era, înghiţi şi cea­unul şi făcăleţul! 
Hm! Aţi auzit, copii, de urşi care să înghită ceaune şi făcăleţe? Pe cuvântul meu de cinste, că eu n-am mai auzit! Apoi, bineînţeles, ursul plecă fără să-i mai dea iedului bună-ziua. 
De-abia acum se puse iedul şi mai vârtos pe plâns. Şi plângi şi plângi...
Răsuna casa de zbierătele lui! Vai, copii, oricât aţi încerca nu l-aţi putea întrece, dar mai bine nu încercaţi! 

Toată lumea, însă, ştie că după plâns ţi se face somn. Ori dacă cineva, nu ştie, află de la mine. 
Strigă iedul: 
- Capră-bunică! Adoarme-mă! 
Dar nimeni nu veni să-l adoarmă, căci şi capra bunică, precum am mai spus, era plecată. 
Şi din nou începu iedul să se tăvălească şi să urle: 
- Adoarme-mă! Adoarme-mă! Adoarme-mă! Nu pot singur.
Lupul tocmai ieşea la plimbare. Se afla nu departe şi-l auzi pe ied strigând. Trebuie să va spun, copii, că eu până acum, spre fericirea mea, nu m-am întâlnit cu nici un lup şi că, tot spre fericirea mea, nici nu doresc să mă întâlnesc.
Lupii, de obicei, nu prea ştiu de glumă, iar eu, din păcate, sunt un om glumeţ. 
Lupul din povestea asta era tare hain. Nu numai că nu ştia de glumă, dar nici măcar serios nu v-aş sfătui să staţi de vorba cu el.
- Nu mai striga atâta, ieduțule! glăsui răguşit lupul. Lasă că vin eu să te adorm. 
Intră lupul în casă, se aşeză lângă ied, legănându-l şi cântându-i: 
- Nani, nani, nani, nu mai coborî, somn, că nu-i nevoie! 
Nani, nani, nani! Am să-l mănînc pe iedul cel răsfăţat, râzgâiat şi alintat, nani, nani, nani! 

Iedul se-nspăimântă! Şi nici eu nu pot să vă spun de unde mai găsi putere să se smulgă de lângă lup şi s-o rupă la fugă încotro vedea cu ochii. 
Se-napoie acasă, gol, flămând şi ostenit, abia pe seară. 
Şi cum intră pe uşă, zise: 
- Capră-mamă, mătuşă-capră, capră-bunică, am să vă povestesc tot ce s-a întâmplat, dar mai întâi să-mi caut nişte haine ca să mă îmbrac şi apoi să mănânc ceva că tare mi-e foame. 
Se îmbracă iedul, mâncă ce mai găsi prin oale, dar, ina­inte să-şi înceapă povestea, adormi buştean. 
- Dar vouă, copii, nu vi-e somn? Mie, de ce să va mint, îmi cam este. 
Noapte bună, dragii mei copii! 
Nani, nani, nani, 
Coboară, somn, 
pe genele copiilor 
nani, nani, nani, 
dormiţi, Alexandru şi Bogdan, 
dragii mei, băieţii mei, 
nani, nani, nani, 
Că tata şi-a sfârşit povestea. "

Pastorul si caprele- Fabula de Esop

Ghicitori cu aimale, pasari, insecte
Read More

28 iulie 2013

Rezumat Alice in tara minunilor de Lewis Caroll (II)

Leave a Comment

Capitolul 5 - Sfaturile Domnului Omida

Omida a intrebat-o pe Alice cine este, iar ea i-a raspuns ca nu prea mai stie nici ea insusi intrucat se schimbase de foarte multe ori in acea zi. Urmeaza o scurta conversatie intre cei doi, in timpul careia Alice este putin iritata de felul ursuz de a fi al omidei, si incerca sa-i dea raspunsuri cat mai scurte. Fetita ii spune apoi ca nu mai reuseste sa-si aduca aminte lucrurile la fel de usor ca mai inainte, asa ca omida o tot indeamna sa recite poezia "Esti batran, taica William", pe care nu o spune cum trebuie ori de cat ori o repeta.

Alice incepe sa se planga ca este prea mica, iar omida o sfatuieste sa manance din ciuperca, precizandu-i ca una din partile ciupercii o putea face sa se inalte, iar o alta o ajuta sa devina mai scunda. Omida se face nevazuta, iar Alice ramane derutata, nestiind care parte a ciupercii o poate inalta. Ea rupe cate o bucatica din fiecare parte a palariei ciupercii, si dupa ce gusta din una din bucati incepe sa se micsoreze in asemenea masura incat barbia este pe cale sa i se apropie prea mult de picioare. Mananca cat poate de repede din cealalta bucata si se inalta, iar gatul ii devine teribil de lung, ajungand sa depaseasca coroanele copacilor.

Din cauza infatisarii sale, un porumbel o confunda cu un sarpe aflat in cautarea oualelor lui. Alice reuseste sa-l convinga ca nu este decat o simpla fetita, apoi gusta iarasi din ciuperca pentru a ajunge inapoi la dimensiunea ei normala.
Read More

De ce l-a indragit cainele pe om- poveste populara maghiara

Leave a Comment
Cu sute si sute de ani in urma, un caine traia in padure alaturi de un urs. Ziua mergeau impreuna la vanatoare si se impacau de minune, dar seara, cand sa mearga la culcare, pe caine il apuca cateodata latratul; si azi asa, maine asa, ursul ii spuse ca nu-l mai poate suferi din cauza schelalaielii lui. In cele din urma, cainele intelese ca nu era chip sa traiasca sub acelasi acoperis cu ursul.

Intalni o vulpe, ii istorisi necazul cu ursul si ea il pofti sa locuiasca in vizuina ei. Ziua, totul mergea struna: siretenia vulpii si puterea cainelui ii faceau sa vina acasa incarcat de vanat.
Dar, cand sa mearga la culcare insa, auzindu-l pe caine cum latra, vulpea ii spuse:

 - Nu-i bine ce faci! daca te aude lupul sau tigrul, vin glont aici si ne ucid pe amandoi!

Satul si de cicaleala vulpii, cainele se gandi la un alt animal mai mic decat el, care sa nu indrazneasca sa-l bata la cap. Si din intamplare, in padure ii iesi in cale un iepure.

 - Ce spui, iepuras, ti-ar placea sa vanam  impreuna?
Il intreba cainele cel voinic.

 Onorat, iepurele ii raspunse pe nerasuflate ca ar fi fericit de asemenea tovarasie, ziua si noaptea. 
Si mersera a doua zi impreuna la vanatoare. Langa el, iepurele se simtea parca alt animal. Toate bune. Se ospatara in doi si petrecura clipe frumoase. Dar, la culcare, cand iepurele auzi ce tare latra cainele, o rupse la goana parasindu-si si casa si tot, de teama ca latratul sa nu atraga toate fiarele intr-acolo.

 Plictisit de toate animalele cu care incercase sa-si duca zilele, se opri intr-o buna zi la casa unui padurar:

poveste populara maghiara
De ce?
 - Ma primesti, bunule padurar ? il intreba cainele sovaelnic, si ca sa nu aiba suparare, il anunta ca el e obisnuit sa latre de cate ori are el pofta, cand e fericit si cand e trist si mai ales de cate ori simte ca se apropie vreo vietate de el,

 - Sunt tare bucuros ca vrei sa traiesti pe langa casa mea! Ziua vom vana impreuna, si seara am sa-ti pregates un culcus minunat. Cat priveste obicieiul tau de a latra, e un bine pentru mine, caci ma vei anunta de toti oaspetii care vor sa ne viziteze si daca-s buni ii vom primi cu bunatate si daca or fi rai, cu pusca.

 - Raman tot restul vietii cu tine, omule! Tu nu esti nici fricos nici mofturos cum au fost toti pe langa care am trait pana acum - incheie cainele si se gudura fericit, de primirea padurarului. 


De ce spui sanatos, dupa stranut?- poveste populara romaneasca


Femeia Pisica- poveste populara greceasca

Marele Zid Chinezesc- legenda 



Read More

Diavolul cu trei fire de par de aur - Poveste de Fratii Grimm (I)

Leave a Comment
Diavolul cu trei fire de par de aur este o poveste germana, culeasa de Fratii Grimm, si inregistrata ca basmul nr. 29. Acest basm l-a influentat pe J. R. R. Tolkien in scrierea sa "Povestea lui Bren si Luthien", in care regele elfilor Thingol ii da o insarcinare imposibila petitorului muritor al fiicei sale, aceea de a obine una din cele trei Silmariluri din coroana de fier al lui Morgoth. 

Odata ca niciodata, o femeie sarmana a dat nastere unui baietel si pentru ca acesta venise pe lume cu o caita pe cap, i s-a prezis ca la varsta de 14 ani o va lua de sotie pe fiica regelui.
Curand dupa aceea, s-a intamplat ca regele sa vina, deghizat in niste haine de negustor, in satul unde se nascuse baiatul. Fara ca nimeni sa-si dea seama cu cine avea de a face, el i-a intrebat pe oameni ce era nou prin acele locuri, iar ei i-au raspuns, "Tocmai a fost adus pe lume un baietel cu o caita pe cap. Oricine se naste astfel are mare noroc in viata, iar lui i s-a prevestit ca se va casatori cu fiica regelui in cel de-al patrusprezecelea an al sau."

poveste de fratii grimm

Regele, care avea un suflet rau, s-a maniat la auzul acestei profetii, asa ca a mers la parintii copilului si le-a spus, "Voi sunteti oameni saraci. Da-ti-mi mie baiatul si voi avea grija sa nu-i lipseasca nimic." La inceput, cei doi au refuzat, dar, intrucat strainul le-a oferit o multime de aur, s-au gandit, "Este un copil norocos si, indiferent prin ce va trece, totul ii va merge bine." Asadar, pana la urma, au acceptat oferta regelui si i-au dat copilul!

Rege l-a pus intr-o ladita si a mers calare pana a ajuns la o apa adanca, in care  aruncat-o fara mila, zicandu-si in sinea sa, "Am scapat de un petitor nepotrivit pentru fata mea."

Ladita nu s-a scufundat, ci a fost purtata de valuri asemeni unei mici barci, fara ca nici macar un strop de apa sa patrunda in ea. In acest fel, a plutit pana in apropierea capitalei regatului, oprindu-se in dreptul stavilarului unei mori. Un ucenic al morarului, care din intamplare privea spre rau, a observat ladita si a tras-o afara din apa cu un carlig, gandindu-se ca a pus mana pe o mare comoara. Atunci cand a deschis-o insa , a gasit inaluntrul ei un baietel frumos, sanatos si plin de viata. Ucenicul l-a dus morarului si sotiei sale si, pentru ca acestia nu aveau nici un copil, s-au bucurat si l-au crescut ca pe un fiu, cat au putut mai bine.

Odata, prins fiind pe drum de o furtuna, regele s-a adapostit la moara si i-a intrebat pe sotii ce o stapaneau daca tanarul inalt de langa ei era fiul lor. "Nu," au raspuns ei, "este un copil gasit. In urma cu 14 ani, plutea catre stavilarul morii intr-o ladita, pe care un ucenic a scos-o din apa." Regele si-a dat seama ca acel tanar nu putea fi altcineva decat copilul pe care il aruncase in rau, si i-a spus morarului si sotiei lui, "Bunii mei oameni, n-ar putea sa-mi duca el o scrisoare catre regina? L-as rasplati cu doi galbeni." "Asa cum porunceste regele," s-au invoit cei doi, si i-au spus baiatului sa se pregateasca de drum. Regele a asternut cateva randuri pe o hartie, transmitandu-i reginei, "Imediat ce acest tanar iti aduce scrisoarea de fata, porunceste sa fie ucis si ingropat! Vezi sa fie totul gata atunci cand ma intorc acasa!"

Baiatul a plecat cu scrisoarea regelui, dar s-a ratacit , si, catre seara a ajuns intr-o deasa padure. In mijlocul intunecimii din codru, a zarit o luminita si s-a indreptat catre ea. In cele din urma, a ajuns in fata unei colibe. Atunci cand a pasit inauntru, a dat ochii cu o femeie batrana ce se incalzea de una singura langa soba. Ea a tresarit la vederea baiatului, apoi l-a intrebat, "De unde vii si incotro iti este calea?"

"Vin de la moara," i-a raspuns el, "si vreau sa ajung pana la regina pentru a-i da o scrisoare, dar m-am pierdut prin padure. Pot sa raman aici peste noapte?" "Sarman baiat," i-a zis femeia, "ai ajuns chiar in barlogul hotilor si atunci cand se vor intoarce acasa, te vor omori!" "N-au decat sa vina," a exclamat tanarul, "nu-mi este teama si, pe de alta parte, sunt atat de obosit incat nu pot merge mai departe." Apoi, s-a ghemuit pe o banca si a adormit.

Imediat ce hotii au ajuns, au intrebat, furiosi, cine era baiatul care tragea aghioase in casa lor. "Vai," le-a grait batrana, "nu e decat un copil nevinovat ce s-a ratacit prin codru. Mi s-a facut mila de el si l-am lasat inauntru. Duce un ravas catre regina." Talharii au deschis scrisoarea si au citit-o, afland astfel ca baiatul urma sa fie omorat atunci cand ajungea la curtea regala. Desi pacatosi, inima li s-a infiorat de compatimire si s-au gandit sa-l ajute. Capeteania lor a rupt scrisoarea si a scris o alta, in care se spunea ca baiatul trebuie sa fie casatorit cat mai repede cu fiica regelui. L-au lasat sa doarma in pace pana a doua zi dimineata, iar cand s-a desteptat i-au dat ravasul si l-au indrumat cum sa iasa din padure.

Regina a primit scrisoarea, a citit-o si, fara nici o intarziere, a pregatit o nunta plina de fast, in cadrul careia fiica regelui s-a maritat cu norocosul baiat. Pentru ca era chipes si bun la inima, ea a trait fericita si multumita alaturi de el.

Dupa o vreme, regele s-a intors la palatul sau si a vazut ca profetia se implinise, copilul nascut cu caita pe cap fiind casatorit cu fiica sa. "Cum de s-a intamplat asa ceva?!" a racnit el. "Am dat o alta porunca in scrisoarea mea!" Regina i-a dat ravasul pentru a vedea cu ochii lui ce era scris in ea. Regele si-a dat seama dintr-o privire ca fusese schimbata. L-a intrebat pe baiat de ce adusese un alt ravas si nu pe cel pe care i-l inmanase. "Nu stiu nimic despre asta," a protestat el, "trebuie sa fi fost inlocuita noaptea, atunci cand am dormit in padure."

Cuprins de manie, regele a strigat,"Pe mine nu ma duci cu presul! Cel care se insoara cu fata mea trebuie sa-mi aduca din iad cele trei fire de par de aur ale diavolului. Fa acest lucru, si te voi lasa sa-mi pastrezi fiica." Baiatul cel norocos i-a raspuns, "Iti voi aduce firele de par de aur, nu-mi este deloc teama de diavol."

Buratino si cheita de aur - Poveste de Tolstoi

Danila Prepeleac - Basm de Ion Creanga

Cheia de aur - Poveste de Fratii Grimm

Read More

27 iulie 2013

Marele Zid Chinezesc- Poveste populara chineza

Leave a Comment

Demult, in China, in timpul dinastiei Cin, traia o femeie care avea zece baieti, fiecare fiind inzestrat cu o insusire deosebita.Primul avea urechi foarte bune cu care putea auzi de la mari departari cea mai fina adiere a vantului; al doilea avea ochii atat de patrunzatori, incat putea sa vada la o mie de kilometri; al treilea era foarte puternic; al patrulea avea capul de otel; al cincilea, trupul tare ca fierul;al saselea, picioarele foarte lungi; al saptelea un cap urias; al optulea, labele picioarelor foarte mari ;al noualea, gura imaensa, iar al zecelea avea ochii mari cat roata carului.

Intr-o zi, toti feciorii femeii au purces la munca ogorului.
Cel mai mare, auzind plansete, i-a spus celui de-al doilea sa se uite si sa vada ce se intampla.
El si-a aruncat privirea si a spus:
- Doamne, oamenii ce construiesc Marele Zid Chinezesc plang de foame si oboseala.
Al treilea frate, care era foarte puternic,s-a hotarat sa mearga el sa trudeasca in locul lor, iar al saselea frate cel cu picioare lungi, a propus ca el sa-l duca pana la zid. Ei au ajuns dimineata, iar pe la asfintitul soarelui, baietii au si terminat lucrul.
Oamenii le-au multumit si s-au bucurat ca se pot intoarce acasa. Dar bucuria lor a fost scurta.

poveste populara chineza


Imparatul a hotarat ca un om atat de zdravan este un pericol pentru tron si ca nu era bine sa fie last in viata. De aceea, a far ordin ca acesta sa fie omorat.
Al doilea frate, cel cu ochii ageri, a vazut ce vrea sa savarseasca imparatul si in ziua executiei, l-a inlocuit pe condamnat cu fratele cel cu cap de otel.
Calaul a manuit zeci de palose, dar nu a reusit sa-l omoare.

Atunci imparatul a hotarat sa fie omorat in bataie.
Cel de-al patrulea frate auzind acestea a inceput sa planga in hohote.
fratele cel mare iar a auzit ca plange cineva.Si cand al doilea frate s-a uitat, a spus:
- E de rau, imparatul vrea sa-lomoare pe fratele nostru in bataie.
Repede cel cu trupul de fier s-a grabit sa-l inlocuiasca. A rabdat usor bataile, desi zeci de bate au fost incercate pe el.

Vazand aceasta, imparatul a hotarat ca sa fie inecat in mare. Si al cincilea frate a inceput sa planga amarnic.
Dar fratele cel mare i-a auzit plansetul si cel de-al doilea frate s-a uitat si le-a zis:
- Imparatul vrea sa-l arunce pe fratele nostru in mare!
Atunci al saselea frate, cel cu picioarele foarte lungi, s-a dus in locul fratelui sau si fiind aruncat in mare, apa abia ii ajungea pana la genunchi. Stand in mijlocul marii a inceput sa pescuiasca..
si n-a trecut mult ca a prins atata peste de unde nu mai avea unde sa-l puna.
De aceea a chemat cel de-al saptelea frate, care era pe mal impreuna cu ceilalti frati si se uita la el. Acesta
si-a scos palaria de pe cap si in ea au incaput zeci de kilograme de peste.

Apoi amandoi au dus pestele acasa, dar, aici, nu era nici o surcica pentru foc.
Al optulea frate a spus:
- Alaltaieri, cand eram pe munte la taiat lemne, mi-a intrat un spin in picior. Ia sa-l scoatem si sa vedem daca nu putem face focul cu el. Si ajutat de ceilalti, a scos din talpa un salcam.
Al treilea frate care era tare puternic, a taiat copacul, al noualea a facut focul si dupa ce pestele a fost prajit, al noualea frate a spus:

- Eu am facut focul si am voie sa gust primul.
Dar cu gura lui cat o sura a inghitit tot pestele si nici macar nu i-a simtit gustul.
suparat, alzecelea frate a inceput sa suspine si apoi sa planga de-a binelea.
Lacrimile lui s-au adunat rauri- rauri, apoi s-au transformat in fluvii, care s-au revarsat si au potopit pamantul pana la Marele Zid, ce statea gata terminat, iar imparatul si slujitorii sai care il sarbatoreau au fost inghititi de ape.
Apoi ei au fost inghititi de pesti uriasi, iar apa avand puteri peste fire, a mutat zidul si de atunci el se afla dincolo de mare.

Prunella- poveste populara italiana
Floarea soarelui- legenda greceasca
Vulpea si cocorul- poveste populara ruseasca

Read More

26 iulie 2013

Sateanul si sarpele - Fabula de Esop

Leave a Comment
Un sarpe ce isi facuse cuib in apropierea unei colibe, l-a muscat de moarte intr-o zi pe copilasul unui satean din acea locuinta.

Infuriat peste poate de pierderea odraslei sale, tatal s-a inversunat in a ucide marsava lighioana. A doua zi, atunci cand sarpele a iesit din vizuina sa, omul l-a asteptat cu o toporisca bine ascutita, dar fiind prea grabit, nu a putut sa-i taie capul, asa cum isi dorise, reusind numai sa-i reteze o parte din coada.

Dupa o vreme, sateanul infricosat de gandul ca sarpele ar putea sa-l raneasca si pe el de moarte, a incercat sa-l impace, asezand in fata vizuinii sale niste paine si sare.

Sarpele a bagat de seama de indata darurile ce ii fusesera oferite, dar a sasait, zicand, " Nu putem in nici un fel sa aducem pacea intre noi, intrucat ori de cate ori imi voi vedea coada taiata imi voi aminti de tine si indiferent in ce moment al zilei ma va vei zari iti vei aduce aminte de moartea copilului tau."

Morala: Nimeni nu uita cu adevarat de necazurile sale in prezenta celui care le-a provocat.


Tapul si sarpele - Poveste de Petre Ispirescu

Sarpele alb - Poveste de Fratii Grimm

Randunica, sarpele si Curtea de Justitie – Fabula de Esop
Read More

25 iulie 2013

De ce spui Sanatos dupa stranut?- legenda populara romaneasca

Leave a Comment

- Hapciu!!
- Sanatos!!
Daca vrei sa stii,  de ce spui  Sanatos, dupa ce ai stranutat, citeste aceasta legenda populara romaneasca amuzanta, cu un hotoman bun la inima, care initial a vrut sa prade o casa, dar s-a intalnit cu ditamai Moartea, in curtea omului cu pricina. Dupa ce a aflat ce punea la cale naprasnica, moartea unuia dintre copilasi, reuseste s-o pacaleasca pe aceasta, sa scape copilul din ghearele Mortii si sa primeasca o rasplata pe merit.

Avea stare frumusica omul nostru din poveste, mai ales ca si-o facuse prin munca cinstita.
Iar bucurie si mai mare, i-o faceau cei cinci copilasi care-l inconjurau.
Din toti insa, cel mai mic era tot sufletul lui: obrajii bucalati, ochii mari, vioi, te faceau sa nu-l poti indeparta de langa tine.
Din agonisita lui, isi cumparase omul si un cal, ca sa aiba spor in treburi, cu care nu-i era rusine sa iasa prin sat.
Dar, ca la orice lucru bun, trebuie sa i se iveasca si dusmani. Si, ca sa fie mai in siguranta, avea in jurul casei cativa caini printre care nu putea trece "nici dracul"!

legenda populara romaneasca hapciu

Intr-o noapte de iarna, pe un viscol cand sa-ti fie mila si un caine sa tii afara, se intalnesc la poarta omului doi necunoscuti.
- Cine esti tu?, intreba unul dintre ei.
- Eu sunt Moartea, raspunse celalalt, aratandu-si coasa, am venit sa iau sufletul copilului celui mai mic. Dar tu cine esti?
Celalalt, mai de frica, mai din lipsa de curaj, raspunse :
- Eu...su sunt hot. Am venit sa fur calul omului acestuia.
Mai schimbara cateva vorbe intre ei si prinsera tovarasie sa intre amandoi dupa prada. Fortara poarta si intrara inauntru si hotul si moartea. Sub protectia mortii care-l facea nevazut s-au  urcat amandoi pe prispa casei. De aici trebuiau sa se desparta.
- Cum te vei duce singur pana la grajd, fara sa te simta cainii?a intrebat Moartea pe hot.
Hotul  a scos din traista niste bucati de mamaliga amestecate cu calti, zicand:
- Ce caine va manca din mamaliga, se va ineca, asa ca voi patrunde apoi linistit. Dar tu cum vei face sa intri in casa fara sa fi simtit?  a intrebat hotul pe Moarte.
- Eu, raspunse Moartea, nu intru in casa. De aici, voi sufla pe gura cheii de la usa, iar copilul va stranuta. Daca cineva din casa va zice "sanatos", copilul va scapa. Daca nu, copilul va muri!

Curios, hotul  i-a propus Mortii sa incerce ea intai. Moartea nu s-a lasat rugata, ci s-a aplecat sa sufle.
Insa hotul s-a gandit ca e pacat sa ramana omul si fara cal si fara copil.
Insa, ca sa nu scape chilipirul lui, s-a gandit sa scape copilul de la moarte intai, apoi sa se duca sa fure calul.
Si, dupa ce a terminat Moartea de suflat, inauntru s-a auzit un stranutat,  a strigat cat  a putut: "sanatos!"
Da' lucru poznas... s-a vazut deodata singur in fata usei.
Moartea disparuse.
Deindata cainii  au sarit la el, iar gospodarul nostru, s-a trezit din somn, a iesit afara si a inceput sa-i incerce cu un bat, ciolanele.
Pana sa se apere, pana nu stiu ce, hotul cel milos a luat cateva bune... si numai cu greu l-a putut domoli pe omul nostru, buimac de somn.
Dupa ce, in sfarsit, a scapat de buseala, i-a povestit  omului nostru tot ce s-a intamplat.
Noaptea a trecut fara sa se intample vreun rau copilului, iar ca drept rasplata omul nostru a daruit calul sau hotului, care i-a scapat copilul din mana mortii.

Si de atunci, se zice ca a ramas obiceiul de stranuta cineva langa tine, sa-i zici "sanatos".

Copyright @copiipovesti.ro.2013

Stan Bolovan- basm de Slavici


Care este cel mai folositor animal?- poveste

Cum l-a pacalit olteanul pe Dumnezeu- legenda populara romaneasca

Read More

24 iulie 2013

Floarea soarelui- legenda populara romaneasca

Leave a Comment
Cine nu a auzit de voievodul Stefan cel Mare, al Moldovei?
Ce roman nu vrea sa afle o legenda minunata si trista despre una din odraslele  imparatesti ale lui Stefan, mai ales, ca o putem adauga in cuprinsul legendelor florei romanesti?
Lectura placuta, copii si parinti!

Se spune, ca Stefan-Voda avea o fata muta, dar atat de  frumoasa, incat nu 
i-ai fi gasit pereche pe cuprinsul pamantului. 
Domnului nu-i  prea mergea mancarea la inima si odihna in oase, de amarat ce era. 
A intrebat el de lume, s-a sfatuit cu vracii si cu toti carturarii timpului, dar n-a dat de leacul muteniei.
La urma, asa, intr-un amurg de vara, a venit  la domnitor o baba, atat de batrana, de-si gadila pieptul cu nasul, de incovoiata ce era si l-a povatuit pe acesta  cum sa cheme  Soarele la masa si sa-l cinsteasca dupa toate randuielile cuvenite unui oaspete atat de stralucit,
Dupa ospat, cand toti vor fi  in toane bune, sa trimita fata care sa ceara o sarutare de la craiul zilei si numaidecat odrasla lui draga va prinde grai. Voievodul, bucuros, a pus la cale o mare pregatire.

Pe capul stapanitorului pamantului acela era insa un blestem!
Cum s-a facut, cum nu,  Piaza-Rea a auzit  gandurile domnului si ca sa incurce dezlegarea, a alergat fuga in racorile intunecoase dinspre Luna- rasare si a gasit-o pe stapana noptii bocind de necredinta Soarelui.
Ea se vaita ca n-are parte de barbat, ca nu pricepe de ce fuge de dansa si o lasa sa alerge ca o bezmetica in urma-I si zice tanguios:
— Mai bine ma facea maica-mea muritoare, ca tot as fi avut parte de sot si nu zana, cu pletele invalvaiate de lumina si cu sufletul
intunecat si umed ca o pestera neumblata.
Piaza-Rea a prins nadejde astfel si cu intorsaturi mestesugite de vorba, a inganat catre Luna:
— Pana acum, sa vezi.., tot se cheama ca ai avut barbat, de aici incolo, te lasa el de tot si se insoara cu fata lui Stefan, stapanul pamantului asta! Iata, chiar diseara le este nunta!
Doamna-Noptilor,era sa turbeze de manie!. Si-a aprins argintul din fata si a fulgerat a razvratire, jurandu-se pe stralucirea ei, ca va nimici vlastarul indraznetului voievod.
In noaptea ospatului, Luna s-a dosit dupa spranceana codrilor vecini, pandind sa-si zaresca dusmanca, ca s-o zdrobeasca.
Soarele, un fat-frumos cu plete de lumina, chefuia cu voda si cu toata curtea.


Cand.., pe la sfarsit, a intrat in sala fata domnului, impodobita ca o primavara calda.  A cazut ea in genunchi la picioarele Soarelui
si i-a cerut o gura, de mantuire.
Luna, furioasa, s-a ridicat turbata peste straja codrilor negri, si s-a aruncat intr-un braù tremurat de lumina si a patruns pe fereastra palatului. A cazut peste
fata rugatoare a fetei ca o ploaie de blestem si i-a topit chipul in floare galbena.
Cu totii s-au ingrozit de turbarea nedreapta a Lunii.
Batranul voievod, cu fata indurerata de obida,a prins sa- i
spuna stapanei ratacite a intunericului tot jarul inlacrimatului sau suflet.
Luna, neincrezatoare, statea rece si fulgeratoare. Mesenii boceau si ei povestea trista a odraslei fara noroc.
Soarele intaratat si-a  prins nevasta de belsugul instufat al razelor si i-a  facut vant pe fereastra, de-a innamolit-o departe, in valurile norilor.
Dupa aceea, a luat pe palma copila inflorita a temutului stapan
pamantean si a sadit-o in gradina, printre celelalte podoabe, ca s-o aiba indeaproape spre mangaiere.

De atunci, floarea-soarelui, cu fata ei galbena si infiorata de durere, isi intoarce vesnic chipul intristat, spre stralucirea craiului zilei, cersitorandu-si sarutarea mantuitoare.

Copyright © copiipovesti.ro
Read More

Popular Posts