31 august 2013

Leul si bivolul - Fabula de Esop

Leave a Comment
Un leu poftea din cale-afara sa se infrupte dintr-un bivol, dar pentru ca ii era frica sa-l atace direct gandindu-se la cat de mare si vanjos era, s-a hotarat in cele din urma sa apeleze la o smecherie.

S-a apropiat asadar de bivol si i-a spus, "Tocmai am vanat o oaie frumoasa si grasa, prietene. Daca ai vrea sa vii acasa la mine pentru a o manca impreuna mi-ai face o mare onoare!" Leul a rostit aceste cuvinte sperand ca bivolul, ce avea obiceiul de a se apleca atunci cand se hranea, ar fi putut deveni astfel o prada usoara. Dupa ce acesta isi inclina capul spre pamant, leul ii putea sari cu usurinta in spate, ucigandu-l si transformandu-l intr-o delicioasa friptura.

Atunci cand s-a apropiat de vizuina leului, bivolul a zarit niste uriase frigari si niste imense ceaune, dar nu a dat ochii cu nici o oaie, cat de mica, asa ca, fara a mai spune vreo vorba, a dat sa plece in graba de acolo. Leul l-a intrebat de ce isi ia talpasita atat de repede fara macar a-si saluta gazda, care nu ii daduse nici un motiv de suparare. "Am un motive destul de intemeiate," i-a raspuns bivolul. "Nu vad nici un semn pe aici ca ai fi ucis vreo oaie dar, in schimb, vad cat se poate de clar ca te pregatesti sa faci o mancare de bivol!"

Morala: Fereste-te de oamenii ipocriti care iti promit marea cu sarea.


Articole din acelasi domeniu in blogul Povesti pentru copii:

Fiul regelui si leul pictat - Fabula de Esop

Tantarul si bivolul – Fabula de Esop

Regele leu - Fabula de Esop
Read More

29 august 2013

Unde vad filmul Aventurile lui Tom Sawyer - in romana?

Leave a Comment

Daca te intrebi unde sa vezi filmul Aventurile lui Tom  Sawyer, in romana, trebuie sa stii ca You Tube  ascunde multe comori, numai ca trebuie sa le descoperi  sau sa fii ajutat.Astazi, pentru tine, am descoperit, un film romanesc din 1968, al carui scenariu a fost scris de domnul Petre Salcudeanu, dupa cartea celebrului domn Mark Twain, Aventurile lui Tom Sawyer.



Trebuie sa recunosc ca  nici eu nu stiam acest film, dar  am vizionat cateva parti din el si am fost placut  impresionata de bogatia  textului,      pe care povestitorul si  actorii il interpreteaza.

   Vizionare placuta!





Cum era prietenia dintre Creanga si Eminescu?
Pacala -film romanesc
Read More

27 august 2013

Podul din Londra-II- poveste populara englezeasca

Leave a Comment
London Bridge
Daca vrei sa afli  ce s-a mai intamplat cu Robert si cu Olivier  si ce-au devenit cei doi, citeste  mai departe urmarea povestii populare englezesti- Podul din Londra.

Lectura placuta!

Pe cand incepea sa se innopteze, Olivier a  ajuns nu departe de un sat, care se vedea in zare. Pe marginea drumului a vazut o lada mare:
" Ce-o fi cu ladoiul asta aici? " se intreba el.
S-a apropiat, a ridicat incet capacul si a vazut ca lada era goala.
" Tot am putin noroc, se gandi el. Imi voi petrece noaptea fara sa platesc nimic si am sa mananc bucata de paine pe care o am in buzunar, asa ca nu voi cheltui nici un ban, iar maine voi vedea eu incotro s-o iau. "
Zis si facut. Cum se simtea tare amarat si obosit, tanarul a adormit de indata ce a mancat painea. Spre miezul noptii a fost trezit de un zgomot, ca si cum cineva s-ar fi asezat pe capacul lazii. Dupa putin timp, a auzit un al doilea zgomot asemanator si pe urma un al treilea, asadar trei oameni se asezasera  pe lada lui.
- Fratilor, a inceput unul dintre cei trei drumeti, ce fel de zi ati avut azi?
- O zi nenorocita, spuse altul. N-am reusit sa pun mana decat pe un prapadit de betivan batran care a inghetat intr-un sant si l-am trimis sa se prajeasca la noi.
- Mie mi-a mers ceva mai bine, spuse al treilea. Am trimis in iad, in acelasi sac un popa si un boier.
- Astea-s fleacuri pe langa ce am facut eu, spuse iar cel dintai.
- Ce ai facut? Spune-ne mai repede ca murim de curiozitate.
- Va spun, dar aveti rabdare mai intai sa vad daca nu e cineva ascuns in lada.
Sarmanul Olivier se credea pierdut, insa ceilalti doi au sarit cu gura:
- Nu-ti mai pierde vremea si spune-ne mai iute caci acusi canta cocosul.
- Bine, sa va spun. Aflati ca am pus stapanire pe fata regelui Angliei si de azi dimineata eu vorbesc prin gura ei.
- Sa fie cu noroc! Asta zic si eu isprava draceasca. Dar cum ai facut?
- Sa vedeti: domnita intrase in biserica si se ruga de mama focului. Eu, ma dau bine  pe langa ea si ii suflu in ureche ca un frumos cavaler o mananca din ochi. Ea ma asculta cu placere, si tot asa, cu sosele, cu momele am intrat in cugetul ei. Si de atunci sa te tii : urlete si injuraturi de mai mare dragul. Au trebuit sa o lege in lanturi ca pe o fiara, ca scuipa ca o mata salbateca si spunea ca o sa-l omoare pe taica-su si pe maica-sa. Au legat-o slugile cu patru lanturi si mancarea i-o dau cu o furca lunga de fier.
- Strasnica isprava! Dar cum de ai lasat-o singura? Ce? Vrei sa o scapi din mana?
- Nici o grija! L-am lasat in locul meu pe cumtrul Astarot si voi stiti ca dracusorul asta nu-i din cei care-si lasa prada din gheare.
- Si care-i leacul pentru printesa?
- Asa cum e legea noastra, a trebuit sa fixez si un leac, dar l-am ales pe cel mai incurcat, ca nimeni sa nu se gandeasca la el. Cine vrea sa o vindece trebuie sa se duca... dar cred ca tot e mai bine sa ma uit mai intai in lada.
- Las-o-ncolo! Eu aud cum cocosii se foiesc in cotetele lor. Spune mai repede!
- De fapt, aveti dreptate: cine mai umbla in ceasurile astea pe coclauri afara de noi?
" E vremea sa-mi deschid bine urechile " se gandea Olivier.
- Asadar, cine vrea s-o scape pe printesa trebuie sa stea inchis opt zile si opt nopti in odaia ei si s-o stropeasca cu apa dintr-o bute cu un somoiog facut din lastari tineri din alun, pe care nu i-a atins mana omeneasca. Ha, ha, ha, spuneti si voi, care muritor s-ar putea gandi la un astfel de leac?
Ceilalti draci nu mai avura timp sa raspunda, fiindca in clipa aceea incepura sa cante cocosii si, asa cum e legea dracilor, acestia disparura intr-o clipa.
" Iaca un leac care poate sa-mi fie de folos" , gandi Olivier.
Cand se lumina de ziua, iesi frumos din ladoi si, pe-aici ti-i drumul. Din prima pravalie isi cumpara o panglica lata, pe care scrise: " Primul doctor al regelui din Bretania-de-jos". Puse panglica la palarie, ca s-o poata citi oricine si porni spre palatul regelui.
Acesta tocmai daduse sfoara-n tara ca de s-o gasi careva sa-i tamaduiasca fata, i-o da de nevasta cu jumatate de imparatie, de orice neam ar fi omul acela.
Dupa o zi, Olivier batea la poarta palatului.
- Ce vrei, flacaule? intreba straja
- Vreau sa vorbesc cu regele.
- Dar cine esti?
- Citeste, raspunse Olivier aratand panglica.
Daca vazu strajerul ce era scris pe panglica, indata il si duse la rege.
- Tu esti primul doctor al regelui din Bretania-de-jos?
- Eu, Luminatia Voastra, si am venit sa va fiu de ajutor.
- Poti tu sa-mi vindeci fata?
- Pot.
- Daca mi-o vindeci, stii ce rasplata te asteapta?
Toti doctorii si vrajitorii au incercat, dar zadarnic. Inima mea de tata nu-si mai afla mangaiere.
Olivier ceru sa se bage-n odaia fetei o bute plina cu apa, iar el, se duse prin niste rapi, pe unde picior de om nu calcase si taie vlastare tinere de alun, cu care incepu s-a aghezmuiasca pe fata. Aceasta urla si se zbatea de ceasul mortii, dar flacaului nici ca-i pasa. Vezi bine ca stia el ce stia. Dupa trei zile, fata rupse un lant, dupa alte doua, al doilea. In a opta zi, rupse si ultimul lant, dar cand se scula era sanatoasa si la trup si la minte. Din ziua aceea, sa fi dat in bobi si nu mai gaseai in toata Anglia  o fata cuminte si inteleapta ca ea.

Asa cum era fagaduiala, regele i-o dadu de nevasta lui Olivier, si, cum era batran, la scurta vreme muri.
Olivier se urca pe tron in locul lui, fiindca regele n-avea alti copii si asa o duse el bine, domnind cu intelepciune peste supusi, care erau tare multumiti de noul lor rege.

Cand se implini un an de cand se despartise de fratele sau, regele se-mbraca in niste straie de negustor bogat si se duse pe pod.
Dupa o vreme vazu venind un cersetor, pe care il intreba daca n-a vazut cumva un negustor bogat trecand pe pod.
- N-am vazut nici un negustor, spuse acesta, dar de ce ma intrebi?
- Pentru ca trebuia sa vina fratele meu, de care m-am despartit acum un an si cu care azi trebuie sa ma intalnesc aici, pe podul acesta.
Cersetorul  i se arunca plangand de gat:
- Olivier, eu sunt fratele tau, Robert.
Olivier il saruta cu dragoste si-i spuse:
- Nu ma asteptam sa te gasesc in halul asta. Se vede ca n-ai prea avut noroc.
- Nu. In schimb , ai avut tu, pe cat se vede.
- Da, si inca asa mult, ca am ajuns regele Angliei.
- Regele Angliei? Iti bati joc de mine!
- Ba de loc. De-acum, draga Robert, ai sa traiesti si tu bine la curtea mea.
- Dar cum de-ai ajuns rege?
- M-a ajutat dracul.
- Asadar, ti-ai vandut sufletul lui Satan?
- Nu, scumpul meu, stai sa vezi...
Si Olivier ii povesti de-a fir-a-par toata tarasenia.
- Daca-i vorba pe-asa, spuse Robert, ma duc si eu la noapte-n lada, ca sa ajung si eu rege ca tine.
Degeaba-l ruga Olivier sa se lase de gandul asta. El nu si nu. Voia omul cu orice pret sa ajunga rege si se duse de piti in lada.

La miezul noptii, iaca si cei trei draci se asezara pe ladoi si-ncepura taifasuiala:
- Fratilor, ati avut o zi buna?
- Nici nu se poate mai rea. N-am pus mana pe nimic toata ziua, se vaicarira ceilalti doi.
- Eu am facut una, de sa va cruciti.
- Spune-ne ce ai facut. Tu ai totdeauna mai mult noroc ca noi.
- Va spun, dar mai intai sa ma uit in lada, ca sa vad daca nu e cineva in ea.
- Cine vrei sa fie? Stii ca de la intamplarea aceea cu fata regelui ai controlat lada si n-a fost nimeni in ea.
Doar n-o fi cineva tocmai azi. Spune mai uite ca n-are cine fi.
- Cine- necine, eu ma uit si de data asta.
Cand ridica dracul capacul, hop, si dadu cu ochii de Robert, galben la fata de spaima, ca o turta de ceara.
- Ghidi-ghidi, prietene Robert. Dar bine picasi, neiculita, ca tocmai cu tine aveam treaba. Ai o datorie fata de noi.
Lui Robert ii inghetase limba-n gura si nu putea scoate nici un cuvant.
- Ti-aduci aminte, spuse dracul mai departe, ca acum un an ai castigat ramasagul pe care l-ai facut cu Olivier, fiindca trei trecatori au spus ca podul din Londra e mai lung de trei ori decat mila lui Dumnezeu? Afla, dragalasule Robert, ca cei trei, adica preotul, judecatorul si calugarul eram noi, astia trei pe care ne vezi aici, sluijitorii credinciosi ai Intunecimii Sale. A venit ziua sa ne platesti pentru ajutorul pe care ti l-am dat atunci.
Si, nici una, nici doua, dracul il insfaca pe Robert de par, se ridica in vazduh cu el si de-acolo cobora drept in fundul iadului, sa-l mai incalzeasca putin pe negustorul nostru, care cam incepuse sa dardaie.

Iar Olivier a trait ani multi si fericiti si povestea spune ca urmasii lui ar fi si azi regi ai Angliei.

Podul din Londra I- poveste populara englezeasca
Povestea lui Jack Spintecatorul de Uriasi de Andrew Lang
Zana verde- poveste populara englezeasca

Read More

Povestea lui Jack, spintecatorul de uriasi|Jack the Giants'killer de Andrew Lang

Leave a Comment
Andrew Lang, de origine scotiana, a fost si este unul din cei mai importanti folcloristi din lume, iar numele sau poate sta alaturi de binecunoscutii si apreciatii Charles Perrault, Fratii Grimm si Hans Christian Andersen. Povestile sale le puteti citi online, in engleza, pe siteul Lumea Basmelor.

Daca vrei sa citesti mult vestita Poveste a lui Jack, spintecatorul de uriasi|Jack the Giant Killer, in romana, online scrisa de Andrew Lang, trebuie sa stii ca aceasta este o poveste de pe vremea regelui Arthur si a Cavalerilor Mesei Rotunde.
Jack este un tinerel extrem de curajos, care face prapad in familia uriasilor ce traia pe acele meleaguri.
Lectura placuta!

In  timpul domniei măritului rege Arthur, in Cornwall, trăia un tanar pe nume Jack, care era tare indrăzneţ şi căruia nu-i plăcea nimic mai mult decat să audă ori să citească despre vrăjitori, uriaşi şi zane, şi care asculta cu urechile ciulite faptele de
arme ale cavalerilor Mesei Rotunde a lui Arthur.
In zilele acelea, in apropiere de Cornwall, pe muntele Sf. Mihai trăia un uriaş
inalt de optsprezece picioare şi gros pe jumătate, a cărui sălbăticie şi cruzime ii
ingrozeau pe toţi cei care-l vedeau.
El locuia intr-o peşteră mohorată de pe varful muntelui, de unde cobora in
căutarea prăzii; işi arunca pe spinare cate şase boi, lega in jurul mijlocului de trei ori
mai multe oi şi porci, apoi revenea in sălaşul său.
Aşa făcea uriaşul de mulţi ani, cand Jack hotări să-l omoare.
Jack luă un corn, un harleţ, un tarnăcop, armura şi un felinar şi intr-o seară de
iarnă porni spre munte. Săpă acolo o groapă adancă de douăzeci şi două de picioare18
şi cam tot atat de largă, pe care o acoperi ca să nu se vadă, apoi suflă din corn cu atata
putere, incat uriaşul se trezi şi ieşi din barlog răcnind:
— Ticălos nemernic ce eşti! Vei plăti pentru asta şi te voi fierbe ca să te infulec
la dejun!
Abia terminase de vorbit, cand mai făcu un pas şi se rostogoli in groapă, iar Jack
il lovi in cap cu tarnăcopul şi-l omori. Flăcăul se intoarse după aceea acasă şi dădu
prietenilor săi vestea cea bună.
Alt uriaş, numit Nepriceputul, jură să se răzbune pe Jack, dacă i-ar fi căzut
vreodată in mană. Uriaşul acesta avea un castel fermecat in mijlocul unui codru
singuratic, iar la ceva timp după moartea lui Cormoran, Jack trecea chiar prin codrul
acela şi, fiind obosit, se intinse pe jos şi adormi.
Mergand pe acolo, uriaşul il văzu pe Jack, il ridică şi-l duse la castelul său,
unde-l zăvori intr-o odaie mare, a cărei podea era acoperită cu oase şi ţeste de femei
şi bărbaţi.
La puţină vreme după aceea, uriaşul se duse să-l cheme pe fratele său pentru a se
infrupta din Jack şi, printre zăbrelele temniţei sale, flăcăul văzu cu groază cum se
apropiau cei doi uriaşi.
Zărind o funie intr-un colţ al odăii, Jack işi luă inima in dinţi şi făcu cate un laţ
la fiecare capăt al franghiei. Aruncă apoi laţurile peste capetele uriaşilor, le legă de
zăbrelele de la fereastră şi trase de funie pană ii sugrumă. Cand uriaşii se invineţiseră
la faţă, el se lăsă să lunece pe funie şi-i injunghie in inimă.
Luă după aceea legătura de chei din buzunarul Nepriceputului şi intră din nou in
castel. Scotoci prin toate odăile şi intr-una dintre ele găsi trei domniţe legate de plete
şi aproape moarte de foame. Ele ii povestiră că soţii lor fuseseră omoraţi de uriaşi,
care apoi le osandiseră la moarte prin infometare, fiindcă nu mancaseră carnea soţilor
lor ucişi.
— Domniţelor, le spuse Jack, l-am omorat pe monstru şi pe fratele său ticălos şi
vă voi dărui castelul acesta cu toate bogăţiile dinăuntru pentru teribilele necazuri pe
care le-aţi indurat.
Le inmană plin de curtenie cheile castelului, iar el işi continuă călătoria spre
Ţara Galilor.
Deoarece nu avea mulţi bani, Jack merse cat putu de repede, fără să tărăgăneze
pe drum şi in cele din urmă ajunse la o casă frumoasă. Bătu la uşă şi ii deschise un
uriaş velş. Jack spuse că era un biet drumeţ care se rătăcise, iar uriaşul il primi şi-l
găzdui intr-o odăiţă unde se afla un pat bun in care să doarmă.
Jack se dezbrăcă iute, dar, deşi era istovit, somnul nu i se lipea de pleoape. La
puţin timp după aceea il auzi pe uriaş plimbandu-se inainte şi inapoi prin incăperea
vecină şi murmurand ca pentru sine:
— Deşi te-am găzduit in casa mea,
Zorii dimineţii nu-i vei mai vedea,
Măciuca-mi creierii iţi va-mprăştia.
„Aşa zici tu?“ gandi Jack. „Aşa te porţi cu drumeţii? Nădăjduiesc insă că mă voi
dovedi la fel de şiret ca tine.“ Cobori din pat, bajbai prin odaie şi găsi un butuc mare
şi gros pe care-l puse in locul lui in pat, apoi se piti intr-un colţ intunecat al incăperii.
Curand după miezul nopţii, uriaşul intră in cameră şi izbi cu o măciucă de mai
multe ori in pat, chiar in locul unde Jack pusese butucul, după care se intoarse in
odaia sa, gandindu-se că-i fransese toate oasele flăcăului.
Dis-de-dimineaţă, Jack işi luă un chip curajos şi intră in incăperea uriaşului ca
să-i mulţumească pentru găzduire. Uriaşul tresări cand il văzu şi incepu să se balbaie.
— Ah… vai de mine… tu eşti? Rogu-te, cum te-ai odihnit azi-noapte? Auzit-ai
sau văzut-ai ceva peste noapte?
— Nu mare lucru, răspunse Jack cu nepăsare, cred doar că un şobolan m-a lovit
de trei-patru ori cu coada şi m-a stingherit niţel, dar in scurt timp am adormit la loc.
Uriaşul căzu pe ganduri auzind acestea, totuşi nu scoase o vorbă, ci merse şi
aduse două blide mari cu mălai cu lapte pentru dejun. Jack dorea să-l facă pe uriaş să
creadă că putea să mănance la fel de mult ca el, aşa că-şi strecurase sub haină un
burduf de piele şi vărsa terciul in burduful acela, in vreme ce se prefăcea că-l duce la
gură.
După ce termină dejunul, ii zise uriaşului:
— Iţi voi arăta acum o taină minunată. Pot să vindec toate rănile printr-o singură
atingere – dacă mi-aş tăia capul, peste un minut l-aş pune la loc pe umeri şi ar fi ca
inainte. Priveşte!
Luă cuţitul şi sfaşie burduful de piele de sub haină, iar tot terciul dinăuntrul
acestuia se revărsă pe podea.
— Doamne Dumnezeule! strigă uriaşul velş, care se simţea ruşinat că un pricăjit
ca Jack putea fi mai curajos decat el. Crezi că eu nu pot face asta?!
Inhăţand cuţitul de la Jack, il afundă in propriul său pantece şi peste o clipă căzu
mort.
Deoarece izbandise in toate faptele sale de pană atunci, Jack hotări să nu stea cu
braţele incrucişate nici de acum incolo şi de aceea se inzestră cu un cal, cu tichia
inţelepciunii, sabia ascuţimii, cizmele iuţelii şi mantia nevăzutului, pentru a reuşi cat
mai bine in tot ce avea să săvarşească in continuare.
Călători peste dealuri şi munţi şi in a treia zi ajunse la un codru mare şi intins,
prin care trecea drumul său. Abia intrase in pădure, cand zări un uriaş had care tara de
păr un cavaler chipeş şi pe domniţa acestuia. Jack sări de pe cal, il priponi de un stejar
şi-şi puse pe umeri mantia nevăzutului, sub care işi incinsese sabia ascuţimii.
Cand ajunse langă uriaş, il impunse de cateva ori cu sabia, dar nu putu ajunge
pană la pieptul său, ci-i răni coapsele in cateva locuri, pentru ca, pană la urmă,
prinzand sabia cu ambele maini şi lovind cu toată puterea, ii tăie amandouă
picioarele. Punand după aceea talpa pe gatul uriaşului, afundă sabia in pieptul
acestuia, care horcăi şi muri.
Cavalerul şi domniţa ii mulţumiră lui Jack pentru că-i salvase de uriaş şi-l poftiră
la castelul lor, ca să-l răsplătească aşa cum se cuvenea pentru isprava sa.
— Nu, le răspunse Jack, nu pot să am tihnă pană nu voi găsi sălaşul monstrului.
După ce cavalerul il indrumă incotro să pornească, incălecă pe cal şi in scurtă
vreme zări alt uriaş, care stătea pe o buturugă, aşteptandu-şi fratele.
Jack sări de pe cal şi, punandu-şi mantia nevăzutului, se apropie şi repezi o
lovitură spre capul uriaşului, insă, greşind ţinta, nu reuşi decat să-i taie nasul. Pe dată
uriaşul sări in picioare, işi inşfăcă ghioaga şi porni să lovească plin de sălbăticie de
jur imprejur.
— Aşa nu mai merge, făcu Jack, dacă eşti afurisit, trebuie să termin cu tine!
Sări pe buturugă şi-şi implantă sabia in spatele uriaşului, care căzu mort.
Jack porni apoi din nou la drum şi merse peste dealuri şi văi, pană ajunse la
poalele unui munte mare, iar acolo ciocăni la uşa unei case singuratice şi ii deschise
un bătran.
După ce Jack intră in casă şi luă loc, pustnicul ii spuse:
— Fiul meu, pe varful acestui munte se află un castel vrăjit, stăpanit de uriaşul
Galligantus şi de un vrăjitor rău. Eu unul deplang soarta unei fiice de duce, pe care
cei doi au răpit-o pe cand se preumbla prin grădina tatălui ei şi au adus-o aici, unde
au transformat-o in căprioară.
Jack ii făgădui că in zori avea să suie muntele şi să rupă vraja aceea cu riscul
vieţii sale. După ce dormi zdravăn, se trezi dis-de-dimineaţă, imbrăcă mantia
nevăzutului şi se pregăti de incercare.
După ce ajunse in varful muntelui, văzu doi grifoni fioroşi, dar trecu printre ei
fără să se teamă catuşi de puţin, deoarece aceştia nu-l puteau zări din cauza mantiei
nevăzutului. Pe poarta castelului, găsi o trambiţă de aur sub care scria:
„Cine-n trambiţă va sufla
„Pe uriaş il va răsturna.“
De cum citi randurile acelea, Jack apucă trambiţa şi suflă in ea, scoţand un sunet
ascuţit, care deschise porţile şi zgudui castelul.
Uriaşul şi vrăjitorul inţeleseră că traiul lor ticălos se apropiase de sfarşit şi
incremeniseră locului, muşcandu-şi unghiile şi tremurand de frică. Cu sabia ascuţimii,
Jack il ucise pe uriaş, iar vrăjitorul fu purtat de un vartej iscat ca din senin. Toţi
cavalerii şi frumoasele domniţe care fuseseră preschimbaţi in păsări şi animale işi
recăpătară infăţişarea dinainte, castelul dispăru ca un fum risipit de vant şi capul
uriaşului Galligantus fu dus in dar regelui Arthur.
Cavalerii şi domniţele poposiră peste noapte in casa bătranului pustnic şi in ziua
următoare porniră către Curte.
Jack s-a infăţişat inaintea regelui şi i-a istorisit  Maiestăţii Sale toate bătăliile aprige pe care le purtase.
Astfel Jack a ajuns faimos in lume.


Fabula Zmeului de Aurel Baranga
Zmeul- fabula de Alecu Donici
Ce animal e zmeul din povesti?
Uriasul cel egoist de Oscar Wilde, in engleza
Uriasul Periferigerilerimini de Charles Perrault



Read More

25 august 2013

Podul din Londra|London Bridge- I- poveste populara englezeasca

Leave a Comment
Podul Londrei de W. H. Toms
Daca nu stiai, Bretania  este denumirea Angliei romane, iar povestea mea de astazi este la fel de veche precum Podul Londrei.
In povestea de astazi vei invata cum mila lui Dumnezeu este de trei ori mai mica decat Podul Londrei, cand ai un frate avar si cum este el pedepsit.

Lectura placuta!

Se spune ca demult, traiau in Bretania de jos , doi frati negustori, carora nu le mergeau treburile deloc, deparca o vraja sau vreun blestem se legase de ei.
Cel mare se numea Robert si era cam hapsan si si-ar fi vandut si sufletul pentru bani.
Cel mic, insa era atatd e bun la inima incat si-ar fi dat si camasa de pe el ca sa ajute pe cineva si se numea Olivier.
Intr-o zi,  se hotarasc sa plece din oras si sa-si caute norocul in alte parti ale tarii.
Cu banutii pe care ii mai aveau si-au cumparat destula marfa, pe care au incarcat-o pe spatele a doi cai.
- Fiecare din noi, sa-si ia marfa si banii lui si chiar daca mergem impreuna pe drum, nu uita frate ca suntem fiecare pe cont propriu. Frate, Frate, dar branza-i pe bani, a spus Robert.
- Bine, frate!I-a raspuns Olivier.Daca asa vrei tu, asa facem, caci tu esti mai mare si stii mai multe. Numai ca eu cred, ca ar fi mai bine sa mergem impreuna si la castig si la paguba, a mai zis el. Nu cred ca trebuie sa va mai spun ca Robert nici n-a vrut sa auda.
Dar..
Dar, iata-i pe cei doi, intrand in Londra peste podul Londrei, cu cai cu tot.
- Ce bine!In sfarsit vad si eu podul acesta despre care ama auzit atatea!Ce lung e si ce frumos!a spus Oliver.
- Da, i-a raspuns Oliver. Dar stiai ca podul acesta e de trei ori mai lung decat mila lui Dumnezeu?
- Ce tot spui frate, a intrebat Olivier, dupa ce si-a facut cruce si si-a scuipat in san. Nu stii ca nimic nu poate atinge, ca marime, mila lui Dumnezeu?
- Ai vazut tu, mila lui Dumnezeu?
- N-am vazut! Dar asa am auzit!
- Afla ca eu am vazut-o si stiu cat este de mare. Este exact de trei ori mai mica decat lungimea podului asta. Daca vrei punem ramasag!
- Fugi de aici, frate.
- Ce sa fug? Uite ce facem: intrebam trei oameni, primii pe care ii intalnim, si daca spun ca mine, imi dai calul tau cu marfa cu tot si banii pe care ii ai in buzunar. Daca spun ca tine, calul meu marfa si banii mei sunt ai tai.
- S-a facut, numai ca ai sa pierzi.
- Nu ma plange tu pe mine. Hai sa-l intrebam pe preotul care tocmai vine incoace, pe pod.
Intr-adevar, un preot batran venea incet sprijinindu-se in baston si cei doi tineri isi scoasera palariile:
- Parinte, spuse Robert, nu-i asa ca podul asta e de trei ori mai lung decat mila lui Dumnezeu?
Popa isi ridica sprancenele stufoase si spuse cu glas batranesc:
- Feciorii mei, eu, ca slujitor al lui Dumnezeu, pot sa va spun mai bine ca oricare altul. Podul acesta este exact de trei ori mai lung decat mila Domnului si cine spune altfel e un mincinos.
Sarmanul Olivier, scapa palaria din mana cand auzi una ca asta, dar nu mai apuca sa spuna nimic, ca Robert
 a si sarit cu gura:
- Ai auzit?
- Auzit, dar tot nu-mi vine sa-mi cred urechilor.
Asta nu-i popa, ci drac..
- De ce spui asa despre un om care slujeste la altar? Dar ce sa ne mai ciondanim degeaba, hai, uite si un judecator.Sa-l intrebam si pe el.
Judecatorul trecea pe pod, mangaindu-si barbuta ascutita si falfaindu-si haina rosie, cand Robert il intreaba plin de respect:
- Domnule judecator, dumneavoastra, care stiti ce e dreptatea si cum se imparte ea oamenilor, o sa ne puteti face si noua dreptate. Iata, eu spun ca podul acesta e de trei ori mai lung decat mila lui Dumnezeu, iar fratele meu nu crede.
Judecatorul se uita cu dispret la cei doi frati si le spuse:
- Se vede treaba ca nu sunteti de prin partea locului. In Londra pana si cersetorii stiu ca este asa cum spui tu!
Si intorcandu-le spatele si-a vazut de drum.
- Dracul sa maia, spuse Olivier, uitandu-si invatul.
- Deocamdata, judecatorul e al doilea, scumpe Olivier si simt cum banii tai incep sa sune in buzunarul meu.
In clipa aceea venea pe pod un calugar, cu ochii in pamant si murmurand rugaciuni.
Robert se apropie de el si ii zise:
- Preacuvioase, ai auzit si sfintia ta ca podul din londra e de trei ori mai lung decat mila lui Dumnezeu?
- Fiilor, raspunse acesta, e pacat sa opriti un calugar din rugaciunea lui, ca sa-l intrebati ceva ce toata lumea stie. Podul acesta e de trei ori mai lung decat mila lui Dumnezeu..
Calugarul si-a vazut de drum si i-a lasat pe cei doi frati sa se rafuiasca.
- Draga Olivier, am castigat ramasagul.
- L-ai castigat, dar sa stii ca eu tot ce-am invatat cred. Uite calul si marfa ta!
- Nu ne-a fost vorba asa, Olivier! Da si banii!
- Se vede treaba, frate, ca vrei sa ma prapadesc pe aici de foame, de-mi iei si ultima letcaie.
- Eu nu vreau sa te prapadesti, dar ramasagul este ramasag. Adu banii incoace si ca sa nu zici ca sunt rau, iti dau zece franci, sa ai de cheltuiala, pana-ti gasesti de lucru.
Si Robert  a luat amandoi caii de darlogi pornind pe alt drum.
- Frate, a strigat Olivier, vino peste un an, dar exact peste un an, tot aici pe pod, ca sa  vezi si tu ce om am  ajuns.Atunci o sa-mi fac mai multa pomana cu tine.
Bietul Olivier, porni pe drum, plin de obida, dar era asa de bun la suflet, incat nici nu se gandea sa fie manios pe fratele sau.

Zana verde- poveste populara englezeasca
De ce a devenit mierea rara- poveste populara sud- americana
Marele Zid Chinezesc- poveste populara chineza
Read More

24 august 2013

Leul si porcul mistret - Fabula de Esop

Leave a Comment
In mijlocul unei zile de vara, atunci fierbinteala soarelui le inseta peste poate pe bietele animale ce nu aveau unde se adaposti, un leu si un porc mistret,  dornici de se infrupta cat mai repede din apa, au ajuns in acelasi timp in dreptul unui mic izvor.

Cele doua fiare s-au certat cu indarjire asupra celui ce avea dreptul de a-si potoli setea cel dintai, ajungand curand sa se incaiere intr-o lupta pe viata si pe moarte.

Oprindu-se, la un moment dat, pentru a-si trage sufletul inainte de a reincepe sangeroasa lor confruntare, au zarit, la mica distanta, cativa vulturi asteptand rabdatori sa se ospateze din cel ce urma sa fie infrant. Ei au incetat pe data sa se mai lupte si au hotarat sa puna capat disputei lor, zicand, "Mai bine sa fim prieteni decat sa ajungem a fi mancati de catre vulturi."

Morala: Cei ce se straduiesc din rasputeri a a implini un lucru sunt adeseori urmariti de altii, dornici a profita de eventualul lor esec.

Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Leul deghizat - Fabula de George Toparceanu

Vulturul, pisica si mistretul – Fabula de Esop

Tantarul si leul – Fabula de Esop
Read More

19 august 2013

Cocosul rosu al babei- poveste populara turceasca

Leave a Comment
Stiai ca cocosii sunt  un fel de animale de companie preferate de oamenii in varsta?

Si ca aceasta poveste este una care seamana cu Punguta cu doi bani ai lui Ion Creanga?
Seamana, insa, Ion Creanga a creat o istorie intreaga cu cocosul sau si boierul avar!!!
Lectura placuta!

Traia odata o baba singura pe lume.
Adica, la drept vorbind, nu era de tot singura.
Avea pe cineva: un cocos. Unul ros. Cu el vorbea, cu el se sfatuia, cu el isi impartea si painea, si grijile gospodariei. Si o ajuta cocosul la treburi mai abitir ca un om. Pana si vreascuri din padure tot el ii aducea. Nu stiu cum facea, dar izbutea in toate.
Intr-o zi, babuta scotoci prin tot bordeiul, doar-doar o mai gasi vreun lucru de vandut, sa-si faca rost de ceva bani, ca iarna batea la usa si ei n-aveau de nici unele. Si tot cautand si cautand, gasi intr-un ungher o sa scalciata si crapata ca vai de ea. O lua si o scoase afara, in curticica, si atat o sterse de praf, atat o unse si o lustrui, ca nici nu-si dadu seama cand se facu noapte. Atunci se grabi sa se duca la culcare, caci a doua zi era targ si voia sa mearga si ea, cu saua.
Dis-de-dimineata, cand se trezi, ingheta in asternut: nu auzise cantatul cocosului, ca de obicei. Alerga nauca la cotet, cotetul, pustiu.
Rascoli curticica, rascoli bordeiul, nici urma de cocos. Ba, ca necazul sa-i fie mai mare, si saua pierise. Gasi doar opaitul- pe care, pesemne, de oboseala, il uitase afara- si atata tot.
Incredintata ca un om hain ii furase peste noapte si cocosul si saua, matusa incepu sa boceasca. Si boci, si boci pana nu mai avu nici lacrimi, nici glas.
Se tari cum putu  in bordei si boli de inima rea.

In vremea asta, oare ce se petrecuse cu cocosul?
Cand mijira zorile, se scula, dar aruncandu-si ochii in curticica, ii pieri pofta de cantat: opaitul era rasturnat, iar saua, nadejdea babutei pentru iarna, era facuta scrum. Ca sa-si fereasca stapana de suparare, cocosul, nici una, nici doua, trase cu ciocul un sac, vara saua arsa in el si, dupa ce indrepta opaitul, pe-aici ti-e drumul!
Tocmai la targ se mai opri.
Aici astepta, astepta printre ceilalti negustori pana ce un bogatan prinse sa-i iscodeasca:
- Ai ceva de vanzare in sac?
- Am! se grabi sa raspunda cocosul.
- Ce?
- Daca te uiti, e carbune.Daca nu te uiti, e aurul cel mai curat.
- Si cat vrei pe marfa ta?
- Sacul asta plin cu bani.
Crezand ca-i vorba de cine stie ce lucru fermecat, care-o sa-i sporeasca si mai mult avutul, bogatul nu statu o clipa pe ganduri.
Se duse intr-un suflet acasa, puse bine saua si, umpland la loc cu bani sacul, il dadu cocosului, care-si lua pe data talpasita.
Cand se dumiri omul c-a fost tras pe sfoara, pe cocos ia-l de unde nu-i!
Ce, doar un cocos ros exista pe lume?!

Iar babei nu-i veni sa creada, cand isi vazu cocosul din nou acasa, ba inca si c-un sac plin cu bani.
De-atunci bordeiul li se umplu de bunastare.
Caci banii i-au inchis frumusel intr-un sipet si cand ii imbulzeau nevoile, deschideau sipetul si treceau hopul.

Si asa traira ei deasupra necazurile, cate zile mai avura: multe, ori putine, asta numai ei ar fi putut sa va spuna.
Din cer cazura trei mere: unul e al meu, unul e al tau, unul e al celui care spune povestea mai departe.

Cocosii luptatori si potarnichea- Fabula de Esop
Read More

17 august 2013

Cum au aparut pe cer Altair si Vega- poveste populara japoneza

Leave a Comment

Altair si Vega sunt doua stele stralucitoare despartite de Calea Lactee pe seama carora oamenii au nascocit multe povesti.
Daca vei citi aceasta minunata poveste populara japoneza vei descoperi ca cele doua stele au fost ,demult, un tanar pamantean foarte iscusit si harnic si o zana frumoasa ce locuia in ceruri.

Lectura placuta!

Intr-un sat din Japonia traia un tanar voinic si chipes, cum nu se mai vazuse pana atunci prin partile locului.
Era cel mai harnic dintre tinerii satului. La lucratul pamantului sau la taiatul lemnelor in padure era neintrecut. Pe ce punea mana, facea repede si bine.
Intr-o zi, inainte de revarsatul zorilor, a plecat la munte impreuna cu alti sateni pentru a dobori copacii si a-i stivui in gramezi. Harnic cum era, a terminat treaba mai repede decat de obicei si s-a dus la rau sa faca baie.
I-a trecut prin cap sa mearga mai in susul raului, acolo unde nu mai fusese niciodata...
A mers cat a mers si a dat de un lac mare, unde doar putini omeni ai satului ajunsesera  acolo, din intamplare.
S-a apropiat de mal si spre surprinnderea sa a vazut mai multe fete scaldandu-se in lac.
Fiecare dintre ele era de o frumusete deosebita, asa cum tanarul nu mai vazuse niciodata. Incantat ca le vede, s-a ascuns dupa un copac gros de pe malul lacului.  A privit cu atentie in jur si a descoperit mai multe rochii argintii, usoare ca pana ce stateau agatate de crengile copacilor.
A luat una din acele rochii si s-a ascuns cu ea undeva, ceva mai departe de mal, asteptand ca fetele sa iasa din lac.
Curand ele  au iesit din apa, si-a pus fiecare rochia si au disparut fara urma...
Una, insa, negasind-o pe a ei, s-a asezat la radacina unui brad inalt, dupa un tufis si a inceput sa planga.
Tanarul, care urmarise totul de la distanta, a vazut frumoasa fata ce se ineaca in lacrimi si a intrebat-o:
- Ce s-a intamplat? De ce plangi?
- Eu sunt o zana, ii spuse ea, continuand sa planga. In timp ce faceam baie, mi-a disparut rochia. Fara ea nu ma pot intoarce la surorile mele, sus, deasupra norilor, in imparatia zanelor! i-a explicat fata printre sughituri.
- Ce pacat! zise atunci tanarul, cu glas compatimitor. Daca nu te mai poti intoarce la ele, acolo sus, deasupra norilor, atunci marita-te cu mine! Te invoiesti?
Fata, la inceput, l-a refuzat. El insa, insista cu blandete si, in cele din urma, a convins-o sa il ia de barbat. A dus-o acasa si au avut o nunta la care tot satul a fost prezent.

Timpul a trecut repede, ca vantul...
Traiau in intelegere si zana a nascut peste o vreme, un baietel frumos ca ea si ca tatal lui.
Cand a implinit trei ani, mama-sa a incercat, intr-o dupa-amiaza, ca de obicei, sa-l culce. L-a urcat pe salteaua de pe tatami (rogojina), s-a intins langa el si a inceput sa-i spuna o poveste cu si Feti-Frumosi.
Cum statea ea cu ochii pironiti pe pereti, a vazut un pachet de hartie ascuns intre grinzile de lemn ale tavanului. Curioasa sa vada ce e in el, s-a ridicat de pe saltea, a luat pachetul si deschizandu-l, a gasit rochia pe care o pierduse cu ani in urma, cand facuse baie in lac.
Si-a dat seama imediat ca sotul ei era cel care-i luase rochia. A cuprins-o indata un sentiment de manie impotriva lui si... a cazut intr-o adanca  nostalgie.Si-a reamintit de locurile de deasupra norilor, unde se nascuse si copilarise. Intrucat sotul ei era plecat de acasa si-a pus rochia de zana si s-a pregatit sa plece deasupra norilor, impreuna cu copilul.
Dar chiar atunci sotul ei s-a intors acasa.
- Unde pleci? a intrebat-o el, nebanuind ce se intamplase in lipsa lui.
- Desi te iubesc, trebuie sa ma duc acolo, de unde am venit, pentru ca mi-am gasit rochia. Daca imi vei simti lipsa, te rog sa-ti faci o suta de sandale de papura, sa le incalti pe rand si sa vii, cu ajutorul lor, sus, la mine.
Apoi s-a urcat pe un nor, cu copilul in brate si a  disparut fara urma in vazduh.

Ramas singur, coplesit de durerea despartirii, sotul s-a apuca sa faca, zi si noapte, sandale de papura.
Dar sa faci o suta de sandale, nu era lucru usor.
Avea nevoie de mult timp. Cand a  ajuns la a nouazeci si noua, si-a pierdut rabdarea.
Chiar in acel moment se cobori un nor intunecat sa-l duca sus, la zane. Se urca bucuros pe el, si incepu sa se ridice. Cand ajunse aproape de cer, norul il opri la o mica distanta de intrarea in imparatia zanelor, deoarece sotul nu mai avusese rabdare sa faca si ultima pereche de sandale pentru a completa cifra de o suta, asa cum il sfatuise sotia.
Zana, sotia lui, vazandu-l asa de aproape de ea, il privi surprinsa, i se facu mila, ii intinse o prajina si-l trase sus.

Cu toate ca reusi sa ajunga in acest fel in cer, parintii zanei nu-l placura si-l pusera la incercari multe si grele.
Intr-o zi ii cerura sa care apa cu un cos de nuiele. Zana il ajuta, punandu-i in cos o hartie muiata in ulei si asa putu sa aduca apa.
In alta zi ii cerura sa semene seminte de mei pe camp. Dar cand se intoarse acasa, ii cerura sa adune toate semintele si sa le aduca inapoi. Zana il ajuta din nou. Trimise pe ogoare multi porumbei, care stransera semintele si asa el putu sa le aduca inapoi, pana la ultimul bob.
Asteptand ultima incercare la care urma sa fie pus, omul facu o greseala de neiertat.

Intr-o zi calduroasa, chinuit de sete, taie un pepene.
In cer insa era interzisa taierea pepenilor, intrucat exista pericolul formarii unui torent de apa ce putea provoca inundatii. Incalcand aceasta regula, cum taie pepenele, suvoaie de apa inundara cerul.
Fiind pamantean, fu luat de ape si dus departe de sotia lui.
Aceste inundatii formara Fluviul Ceresc si Calea Lactee, pe care o puteti vedea pe cer in serile senine de toamna.

Se spune ca tanarul cel harnic, sotul zanei, a devenit steaua Altair, iar ea s-a transformat in steaua Vega.
Si acum cele doua stele plang una de dorul celeilalte, separate de Calea Lactee.

De ce zoreaua este violeta poveste populara chineza
Racheta fenomenala de Oscar Wilde
Baiatul transformat in pasare - legenda hiawathana
Read More

15 august 2013

De ce zoreaua este violeta?- Poveste populara chineza

Leave a Comment
Zana curcubeului
Ploaia de vara trecuse repede.
Prin aer falfaia braul de matase al unei zane; un curcubeu ce incingea bolta.
Zoreaua se urca pe gard, isi inalta capul, salutand curcubeul, si zambi fericita.
Zana cobori din curcubeu, lunecand prin aer si intreba:
- Cate culori sunt in curcubeu? Poti sa le numeri si sa mi le spui?
- Curcubeul are sapte culori: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet, raspunse zoreaua.
- Asa este, ai raspuns bine, zise zana, pentru asta iti voi darui sapte nestemate, poarta-le si vei fi stralucitoare ca un curcubeu.
"Lucrurile atat de pretioase trebuie daruite celor mai buni prieteni", se gandi zoreaua.
Uitandu-se in jur, vazu ca pe carare trecea Cocosul Cenusiu. Zoreaua ii dadu prima nestemata rosie- un rubin. Cocosul in lua si de indata, penele lui se facura rosii, creasta si gusa la fel. Si asa Cocosul Cenusiu s-a prefacut intr-un cocos rosu de toata frumusetea.

Pe lac trecea Gasca Alba. Zoreaua ii dadu a doua nestemata, portocalie, si deasupra ciocului gastii aparu o dunga portocalie, iar picioarele ei se facura aurii. Acum Gasca Alba era grozav de frumoasa.

Rata Pestrita veni leganandu-se si primi a treia nestemata, galbena- un topaz. Ciocul si picioarele ei se facura de un galben stralucitor.

A patra nestemata, verde- un smarald, zoreaua i-o darui surorii ei mai mari, Salcia. Insa Salcia se inclina gratios si sopti:
- Iti multumesc, dar frumzele mele sunt si asa foarte frumoase, nu am nevoie de smarald.

Cu a cincea nestemata, o minunata piatra albastra, zoreaua se duse la bunicul ei, Batranul Pin.
Dar bunicul isi scutura crengile si spuse:
- Multumesc, dar frunzele mele sunt intotdeauna alburii, nu am nevoie de nestemata albastra.
Zoreaua aduse cea de a sasea piatra, de culoare indigo, micutului ei fratior, Brotacelul. Brotacelul oracai:
- Oac, oac, multumesc, dar frumoasa mea culoare verde imi este mai potrivita, ea ma ascunde atunci cand prind musculite prin pajistile verzi. Pastreaza-ti nestemata.
"Atunci cine are nevoie de aceste comori?" se intreba zoreaua.
Privi la muntii posomorati si dezgoliti.
Privi in sus la cer. Cerul era mohorat, cetos, incarcat cu praf si de nisip.
Zoreaua arunca nestemata albastra inspre munte. Crestele indepartate, posomorate si dezgolite se acoperira deodata de o usoara ceata albastruie.
Arunca smaraldul in suvoiul de apa tulbure si apa se facu verde.


Nestemata indigo o arunca spre cer si intr-o clipa cerul se facu albastru puternic si stralucitor, albastrul indigoului.
Munti albastri in zari, ape de un verde limpede, cer indigo- ce priveliste incantatoare!
Zoreaua se simti tare fericita.
Gasca Alba si Rata Pestrita pluteau pe rau, Cocosul Rosu se umfla in pene, cantand.
Dar mai ramasese o nestemata- cea violeta, un ametist, oare carui prieten sa-l daruiasca?
Trecu o rapaiala de ploaie si curcubeul se ivi iarasi pe cer.


- Pastreaza ametistul pentru tine. Cocosul Rosu, Gasca Alba si Rata Pestrita strigara si ei:
"Ametistul trebuie sa ramana al zorelei".

Read More

Oda unei ciocarlii | Ode To a Skylark.de Percy Byshee Shelley- poezie in engleza

Leave a Comment

Oda unei ciocarlii | Ode To a Skylark. este  o poezie englezeasca minunata, scrisa de Percy Byshee Shelley, unul din cei mai importanti poeti din lume pe care trebuie s-o citeasca si s-o aprecieze toti copiii, nu numai cei ce studiaza limba engleza.

Mary Shelley marturisea ca poetul a fost inspirat in scrierea aceasteia cand se aflau impreuna la Livorno, Italia: "Era o frumoasa seara de vara si in timp ce hoinaream pe aleile ale caror garduri vii era salasuite de licurici am auzit colindul unei ciocarlii." 

Lecturaplacuta!
 
Like a poet hidden,
In the light of thought
Singing songs unbidden
Till the world is wrought
To sympathy with hopes and fears it heeded not.
 Hail to thee, blithe spirit--
 Bird thou never wert--
 That from heaven or near it
 Pourest thy full heart
 In profuse strains of unpremeditated art.

 Higher still and higher
 From the earth thou springest,
 Like a cloud of fire;
 The blue deep thou wingest,
 And singing still dost soar and soaring ever singest.

 In the golden lightning
 Of the sunken sun,
 O'er which clouds are brightening,
 Thou dost float and run,
 Like an unbodied joy whose race is just begun.

 The pale purple even
 Melts around thy flight;
 Like a star of heaven,
 In the broad daylight
 Thou art unseen, but yet I hear thy shrill delight.

 All the earth and air
 With thy voice is loud,
 As, when night is bare,
 From one lonely cloud
 The moon rains out her beams, and heaven is overflowed.

 What thou art we know not;
 What is most like thee?
 From rainbow-clouds there flow not
 Drops so bright to see
 As from thy presence showers a rain of melody:--

 Like a poet hidden
 In the light of thought;
 Singing hymns unbidden,
 Till the world is wrought
 To sympathy with hopes and fears it heeded not.

 Teach us, sprite or bird,
 What sweet thoughts are thine:
 I have never heard
 Praise of love or wine
 That panted forth a flood of rapture so divine.

 Chorus hymeneal
 Or triumphal chaunt,
 Matched with thine, would be all
 But an empty vaunt--
 A thing wherein we feel there is some hidden want.

 What objects are the fountains
 Of thy happy strain?
 What fields, or waves, or mountains?
 What shapes of sky or plain?
 What love of thine own kind? what ignorance of pain?

Teach me half the gladness
That thy brain must know,
Such harmonious madness
From my lips would flow,
The world should listen then, as I am listening now!

Ciocarlia si puii ei- fabula de Esop
Cum si-a inmormantat ciocarlia tatal- fabula de Esop
Read More

14 august 2013

Copil gasit|FundevogelFoundling- Bird- poveste de Fratii Grimm

Leave a Comment
Daca vrei sa citesti o alta poveste horror scrisa de Fratii Grimm,  povestea Copil gasit|FundevogelFoundling- Bird sau Pasarea care fura copii, este ceea ce iti trebuie, acum spre sfarsitul vacantei de vara.
Imaginatia celebrilor autori de povesti te va pune in incurcatura, cand vei citi povestea si vei face cunostinta cu personajele, mai ales cu diabolica matusa Sanna, batrana vrajitoare.
Lectura placuta!
A fost odata un padurar care s-a dus in padure sa vaneze, dar cand a intrat in padure, a auzit tipatul unui copil.
A mers dupa sunetul acelei voci si, in cele din urma, a ajuns la copacul cel mai inalt.
In varful acestuia se afla un copil. Mama lui adormise sub copac cu copilul, iar o pasare i-l furase si-l pusese in varful copacului.
Padurarul s-a suit in copac, a adus copilul jos si s-a gandit: "Il voi lua acasa si il voi duce sa stea cu Lina, fata mea".
L-a luat acasa, iar cei doi copii au crescut impreuna.
Pe cel gasit l-a numit Fundevogel, dupa numele pasarii care-l luase.
Fundevogel si Lina se iubeau atat de mult, incat atunci cand nu se vedeau, erau foarte tristi.

Padurarul mai avea o bucatareasa batrana, care, intr-o seara, a luat galetile si s-a dus sa le umple cu apa .Dar nu s-a dus la izvor doar o data, ci de mai multe ori, incat Lina a intrebat-o:
- Asculta, matusa Sanna, de ce cari asa de multa apa?
- Daca nu vei dezvalui nimanui, atunci iti voi spune.
Atunci Lina i-a fagaduit ca nu va spune nimanui, iar batrana a spus:
- Maine dimineata, cand padurarul se va duce in padure dupa vanat, eu voi incalzi apa, iar cand va fierbe, il voi arunca pe Fundevogel si il voi fierbe.
A doua zi dimineata, in zori, padurarul s-a trezit si s-a dus la vanatoare, in timp ce copiii erau inca in pat.
Atunci Lina i-a spus lui Fundevogel:
- Daca nu o sa ma parasesti niciodata, atunci nu te voi parasi nici eu.
Fundevogel a spus:
- Nu te voi parasi niciodata.
- Atunci, iata, ce am sa-ti spun, a zis Lina. Noaptea trecuta, batrana Sanna a a dus multe galeti cu apa in casa si atunci am intrebat-o ce face cu atatea. Mi-a promis ca daca nu voi destainui nimanui, atunci imi va marturisi. Asa ca mi-a spus ca in dimineata aceasta, in zori, dupa ce tata va pleca la vanatoare, va pune apa pe foc si te va arunca acolo; dar noi trebuie sa ne trezim repede, sa ne imbracam si sa fugim.
Cei doi copii s-au trezit, s-au imbracat si au plecat.
Dar apa clocotea in cazan, asa ca Sanna a intrat in dormitor sa-l ia pe Fundevogel si sa-l arunce in apa.
Dar cand a intrat in camera, cei doi copii nu mai erau acolo.
Foarte ingrijorata si-a zis: "Ce ii voi spune eu acum padurarului,  cand va veni acasa si va vedea ca nu mai sunt copiii? Trebuie sa-i caut."
Bucatareasa a trimis trei argati sa ii gaseasca pe fugari.
Copiii tocmai ieseau din padure cand i-au vazut pe cei trei argati alergand. Atunci Lina i-a spus lui Fundevogel:
- Nu ma parasi si nici eu nu te voi parasi.
Fundevogel i-a raspuns:
- Nici eu nu te voi parasi.
- Transforma-te in trandafir, iar eu voi fi floarea acestui copacel.
Cand argatii au ajuns in padure, nu au gasit decat un trandafir inflorit si au tot cautat, dar copiii, nicaieri. Atunci si-au spus:
- Nu mai e nimic de facut!
Si s-au intors spre casa, unde aveau de mancare, pe drum dand iar peste trandafirul inflorit.
Acasa, batrana afland cele intamplate, a spus:
Ar fi trebuit sa taiati trandafirul in doua, sa-i rupeti floarea si sa o aduceti incoace.
S-au intors, ca sa faca intocmai, insa copiii i-au vazut de departe si Lina a spus:
- Fundevogel, nu ma parasi si nici eu nu te voi parasi.
Fundevogel a raspuns:
- Nici eu nu te voi parasi.
- Atunci transforma-te in biserica, iar eu voi fi candelabrul, a spus Lina.
Asa ca, atunci cand au venit argatii, n-au aflat decat o biserica  cu un candelabru in ea.
Apoi si-au spus:
- Ce sa mai facem aici? Hai acasa!
Cand au ajuns acasa, batrana i-a intrebat daca nu i-au gasit pe copii, iar ei au povestit cum au gasit numai o biserica si cu un candelabru in ea. Batrana i-a ocarat, spunandu-le:
- Prostilor ce sunteti! De ce nu ati spart biserica in doua sa aduceti candelabrul cu voi?
Acum batrana a mers chiar ea, impreuna cu argatii. Copiii i-au vazut de departe si Lina a spus:
- Fundevogel, nu ma parasi si nici eu nu te voi parasi.
Apoi Fundevogel a raspuns:
- Nici eu nu te voi parasi.
- Transforma-te intr-un peste, iar eu voi fi rata, a spus Lina.
Cand a venit batrana, a vazut helesteul si s-a aplecat sa bea din el.
Dar rata a inotat repede si a impins-o pe vrajitoare in apa, unde s-a inecat.

Copiii au mers acasa bucurosi si plini de incantare, unde au ramas asa pana la adanci batraneti.

Povestile Fratilor Grimm
Sicriul de sticla1
Ienuparul
Jorinde si Joringel


Read More

13 august 2013

Ciocarlia si puii ei - Fabula de Esop

Leave a Comment
O ciocarlie isi facuse cuibul la inceputul primaverii pe un camp proaspat semanat cu grau. Cu timpul, puii ei s-au facut mari,  cu pene lucitoare si aripi puternice ce ii ajutau a zbura in lungul si in latul ogorului.

Stapanul acelor pamanturi si-a facut intr-o zi aparitia si si-a zis cu glas tare, , "Ei bine, a vremea sa le cer vecinilor sa ma ajute cu culesul roadelor."  Unul din puii ciocarliei a auzit aceste cuvinte si a dat fuga la mama sa intreband-o in ce loc trebuiau sa se mute pentru a fi in siguranta. "Inca nu este cazul sa plecam fiule," i-a raspuns ea, "un om care le cere prietenilor ori vecinilor sai sa il ajute la stransul recoltei nu este tocmai dornic sa se apuce de treaba."

Stapanul campului a venit iarasi peste cateva zile si cand a zarit cum spicele se inclinau din pricina bogatiei de boabe, si-a spus, "Maine voi veni aici eu insumi impreuna cu lucratorii mei si cu cat de multi seceratori pot lua cu simbrie si vom culege cu grabire tot graul." Martora a acestor vorbe, ciocarlia le-a zis puilor ei, "Dragii mei, a venit timpul sa ne luam zborul cat mai repede de pe acest ogor. De asta data omul chiar vrea sa-si puna osul la treaba. Nu se mai increde in prietenii si vecinii sai, ci va cosi campul el insusi."

Morala: Ajutorul dat tie insuti e cel mai de nadejde ajutor.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Cum si-a inmormantat ciocarlia tatal - Fabula de Esop
Read More

8 august 2013

Orasul verde|The Green Town- poezie in engleza

Leave a Comment
 The prettiest town I yet have seen,
 Is one where every house is green.
 The houses, some are large, some small,
 But those who please nay enter all.

 The streets are a trifle crooked look
 With ins and outs, and many nook,
 But what of that, I'd like to know
 Who cares in one straight line to go?

 The town is densely peopled through,
 All love it, and are happy, too,
 For right or left, wherever you roam,
 You hear each singing in his home.


 The inhabitants are very small,
 For birdies are they, one and all,
 And the green town, with verdure walled,
 Is usually a forest called.


Zana verde|The Green Fairy- poveste populara englezeasca
A Calendar- poezie in engleza
Read More

6 august 2013

De ce cocorii zboara in "V"?- Poveste populara chineza

Leave a Comment

Dupa cum stii, primavara cocorii zboara in sir sau in forma de "V" de la miazazi sau miazanoapte.
Toamna, eii formeaza un sir drept sau in forma  literei "V", zburand dinspre miazanoapte catre miazazi.
In fiecare an sunt in cautarea unui loc pentru iernat. Este ciudat cat pot zbura de ordonat in carduri.

Daca privim viata lor mai indeaproape, o sa vedem ca nu e chiar atat de ciudat.
La inceput, cocorii nu zburau in carduri.
Toata ziua se imprastiau dupa hrana, noaptea franti de oboseala dormeau pe malul raului, in tufisuri, in stufaris. In fiecare noapte, un cocor statea de paza.
Cocorii batrani stiu bine ca ziua se avanta cat mai sus, ca au privirea agera si nu pot fi ochiti de vanatori. Noaptea, insa, sunt cu totii franti de oboseala si dorm dusi, iar vanatorii folosesc acest prilej ca sa-i impuste.
Cocorii sunt patiti, de aceea intotdeauna unul dintre ei sta de paza.

Am sa istorisesc povestea unui card de cocori dintr-o familie. 
Cocorul batran  era cel care ii conducea, zburand din zori pana seara si dormind noaptea pe malul raului, in tufisuri.
Batranul, inainte de a se duce la culcare, trimitea un cocor de paza.
Era nelinistit si dadea intr-una  sfaturi strajerului acestuia:
- Azi e randul tau sa faci de paza pana in zori, sa nu cumva  sa atipesti, sa ai auzul ascutit, privirea patrunzatoare; daca auzi pasi, daca vezi flacari, sa dai repede din aripi si sa tipi, ca sa ne trezim toti si sa zburam cat mai repede.

Cocorul de paza a zis nerabdator:
- Bunicule, sa n-ai nici o grija. Du-te si te culca! Stiu ce am de facut.
- Stiu ca stii, dar esti tanar si pana acum n-ai patit-o, trebuie sa fii atent.
- Am sa fiu atent! Ce mai trebuie sa fac? Tot timpul acelasi lucru! Cine nu stie? Sunt vorbe de prisos.

Batranul n-a mai zis nimic, s-a dus la culcare langa intreaga familie.

Era la sfarsitul toamnei si inceputul iernii.
Noaptea nu numai ca era rece, dar era si innorata, batea tare vantul si incepuse sa ninga.
Cocorul de paza strajuise o jumatate de noapte, era obosit, somnoros, inghetat. Vazand ca intreaga familie doarme dusa, se gandea cu invidie: "Ce ghinion am, ce vreme rea, tocmai cand mi-a venit mie randul". Uitandu-se la cer si-a zis: "In curand se va lumina de ziua, iar vremea este atat de rea. Vor veni oare vanatorii? Am pazit atatea nopti si nu s-a intamplat nimic pana acum. Ce o sa se intample tocmai azi? Am pazit mai mult de jumatate de noapte. Ce bine ar fi sa trag un pui de somn. Daca nu dorm acum, cand am sa mai dorm?"

Zis si facut. Cocorul de paza s-a framantat in fel si chip, dar pica de somn si a lasat totul balta si s-a culcat in tufis.
In acelasi timp vanatorii gandeau: "Cocorul de paza este foarte somnoros in zori. Cand vremea este rea, cocorii nu dau prea multa atentie pazei."

Vanatorii s-au folosit de acest prilej si si-au luat pustile..
Orice lucru cere o chibzuiala.
Au venit la malul raului, s-au uitat in dreapta si in  stanga si imediat au observat cardul de cocori.
Au fixat pustile intr-un loc mai inalt si au ochit.
A scapat cu viata numai un singur cocor.
Era chiar cocorul batran, care si cand dormea se gandea la familie, de aceea dormea ca un iepure.
Cum a auzit zgomotul, s-a trezit, dar n-a avut timp sa-i trezeasca pe ceilalti, ca impuscaturile se inteteau.
Neavand incotro, a zburat indurerat.
Cocorul batran a povestit nenorocirea tuturor cocorilor, cum din neatentia cocorului de paza a pierit intreaga familie.
De cand au aflat aceasta intamplare, cocorii nu numai ca intaresc paza in timpul noptii, dar au aflat si mijlocul de a zbura in sir drept sau in forma de V.

Linia dreapta in care zboara inseamna unu in limba chineza.

"V" inseamna om.

Un singur cocor zboara in forma de linie intotdeauna.

Mai multi cocori zboara in forma de "V", ca sa se pazeasca de primejdii.

Marele Zid Chinezesc- poveste populara chineza
Read More

4 august 2013

Fisa de lectura: Iarna pe ulita de George Cosbuc

Leave a Comment
Acest articol constitue doar o indrumare catre crearea unei fise de lectura originale, specifice fiecarui cititor.

Titlul poeziei: Iarna pe ulita
Autorul poeziei: George Cosbuc
Alte poezii de acelasi autor: Patria Romana, Dunarea si Oltul, Cantec (Romaneste-asa a fost), O scrisoare de la Muselim-Selo, Cantec, Blastam de mama, Blestemul tradarii, Braul cosanzaienii, Calul Dracului, Canta pilotul, Cantec, Cantec ostasesc, Cantecul Fusului, Cantecul cel vechi al Oltului, Colindatorii, Coloana De Atac, Concertul primaverii, Sosirea randunicii, Aghiotantul, Angelina, Apoi Vezi..., Armingenii, Biserica ruinata, Craiasa Zanelor, De Profundis, Decebal catre popor, Dintr-o poveste, Doina, Draga Mamei, Dragoste invrajbita, Dragostea Pacurareasca, Drumul Iubirii, Dumineca, Dusmancele, El-Zorab, Filozofii si plugarii, Flacari Potolite, Golia ticalosul, Imnul Studentilor, Iscoada, Ispita, Jertfele impacarii, La Oglinda, La Pasti, Logica, Lupta vietii, Mama, Manioasa, Moartea Lui Fulger, Moartea lui Gelu, Nebuna, Nedumerire, Noapte de vara, Noi Vrem Pamant!, Nu te-ai priceput, Nunta In Codru, Nunta Zamfirei, Oltenii lui Tudor, Pace, Pastel, Pasa Hassan, Pierirea Dacilor, Podul lui Traian, Poetul, Pomul Craciunului, Povestea caprarului, Prahova, Zdreanta, Zece mai, Zile de toamna, Ziua-nvierii, Zobail, Zana padurii, La oglinda, In Miezul Verii, In biserica, In muzeu, In spital, In zori, In santuri, Profetie, Prutul, Rea De Plata, Regina Ostrogotilor, Roata morii, Saniuta, Scumpa tara Romaneasca, Spinul, Stupul lor, Subtirica din vecini, Sus inima, Teotolinda..., Trei, Doamne, si Toti Trei!, Tricolorul, Unul ca o suta, Vara, Vestitorii primaverii, Voichita lui Ştefan, Vulturul, Vantoasele, Vantul.

Explicati cuvintele:
- Navalnic - Care nu poate fi domolit, stapanit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strasnic, cumplit.
- Vuiet - Zgomot prelungit produs de diferite lucruri in miscare sau in vibratie; vajait, muget, freamăat, fosnet, huiet. Zgomot infundat, produs prin detunari repetate; bubuit, duduit, trosnet, parait.  Zgomot produs de un vehicul in mers sau de o masina in actiune; huruit. Zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zanganit, zuruit. Sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. Zgomot mare, galagie, vacarm, larma, vociferare. Zvon, stire; veste.
- Matanii - Ingenuncheri si inclinari a corpului pana la pamant, in semn de veneratie si de pocainta. Plecaciuni adanci in semn de respect; temenea, ploconeala. Sirag de margele de os, de lemn etc. pe care calugarii sau credinciosii mireni socotesc rugaciunile rostite.
- Gurese - (Despre oameni) Guralive; (despre pasari) care ciripesc mult (si vesel).
- Branci - Pe (sau in) brânci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala).
- Gloata - Multime (pestrita) de oameni stransi la un loc; buluc, adunatura.
- Sfada - Cearta, galceava. Conflict, neintelegere, divergena; disputa; zazanie.
- Cojoc - Obiect de imbracaminte facut din piele de oaie prelucrata cu mite cu tot, care se poarta mai ales la tara ca palton (cu blana inauntru).
- Chiteste - Arunca o privire, se uita in jur.
- Se otaraste - Se manie, se infurie, se rasteste la cineva.
- Se scanceste - Plange innabusit, slab si intretaiat.
- Se galcevesc - Se cearta, se ciorovaiesc.

Raspundeti la intrebari:
a) - Unde se petrece actiunea din poezie?
- Actiunea din poezie se petrece la tara, intr-un sat.

b) - Ce faceau copii inaintea aparitie lui "Barba-Cot"?
- Inainte de a se ivi "Barba-Cot" copiii se dadeau cu saniile pe coasta, impinagndu-se, razand, tipand, cei mari fiind pusi pe sfada.

c) - Unde plecase baietelul?
- Baiatul plecase in sat, fiind trimis acolo de mama lui.

d) - Ce atitudine au avut baietii cei mari fata de el?
- Baietii cei mari navalesc peste el, facand haz de caciula sa mare, si luandu-l in ras in tot felul.

e) - Cine il salveaza pe micutul "Barba-Cot"?
- Micutul este salvat de o baba ce apare pe strada intr-un cojoc rupt, incins cu sfori de tei.

- Transcrieti infatisarea baiatului.
- Colo-n colt acum rasare
Un copil, al nu stiu cui:
Largi de-un cot sint pasii lui,
Iar el mic, caci pe carare
Parca nu-i.
Haina-i maturind pamantul
Si-o taraste-abea-abea;
Cinci ca el incap in ea;
Sa mai bata, soro, vintul
Dac-o vrea!
El e sol, precum se vede,
Ma-sa ia trimis in sat,
Vezi, de-aceea-i incruntat,
Si s-avanta, si se crede
Ca-i barbat:
Cade-n branci si se ridica
Dand pe ceafa putintel
Toata lana unui miel:
O caciula mai voinica
Decit el.

- Precizati un posibil motiv pentru care baietii cei mari l-au ironizat pe "Barba-Cot"?
- Probabil ca "Barba-Cot" a fost ironizat din cauza hainei si caciulii prea mari pentru el, dar si a indarjirii de a face un lucru serios, ce contrasta cu saga si distractia baietilor mai mari.

- Alcatuiti trei enunturi in care cuvantul "incins" sa aiba intelesuri diferite.
- Soarele fierbinte de vara a incins asfaltul de pe strazi.
Haiducul si-a incins mijlocul cu cingatoarea sa lata.
Ostenii au fost incinsi de un mare patriotism si au pornit fara a sovai impotriva armatei cotropitoare.

- Transcrieti strofa in care apare batrana.
- Vine-o baba-ncet pe strada
In cojocul rupt al ei
Si incins cu sfori de tei,
Sta pe loc acum sa vada
Si ea ce-i.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Sosirea randunicii - Poezie de George Cosbuc

Fisa de lectura: Cainele si catelul de Grigore Alexandrescu

IARNA PE ULITA , poezie de George Cosbuc
Read More

Cum a aparut porumbul pe pamant?- legenda sud-americana

Leave a Comment
Pictura indianului apartine lui Ed Kucer
Se spune ca demult, tare demult, pe vremea lui Winettou si a Pieilor-Rosii, oamenii sufereau tare mult din pricina catastrofelor  naturale si a molimelor.

Dumnezeu, in marinimia Sa, a trimis un inger cu chip de om, pe pamant, ca sa le curete lanurile, apele şi pădurile  de spirite rele si boli.

Ingerul cu chip de om a vazut ca oamenii se hraneau de cele mai multe ori numai cu buruieni, pentru ca le era tare greu sa gaseasca vanat.

S-a gandit atunci ingerul cum sa-i ajute pe oameni sa-i scape de greutati si a  intrat intr-o padure unde a inceput sa se roage lui Dumnezeu sa le dea oamenilor hrana mai buna.
Dar mai intai a postit, o zi sau doua..Sau poate trei..

In cea de-a treia zi de post, si-a facut aparitia un alt inger cu vestminte verzi si cu pene aurii la palarie care i-a spus primului inger:
-Trebuie sa postesti sapte zile si doar atunci rugaciunea ta va fi ascultata.Si mai trebuie sa faci ceva..
Dupa a saptea zi de post, voi cobari din nou la tine, iar tu, atunci cand ma vei vedea, va trebuie sa ma dobori, sa-mi smulgi hainele verzi, sa cureti pamantul de buruieni si apoi sa ma ingropi.
Dupa  ce toate acestea vor fi indeplinite, va trebui sa mai vii si sa ai grija sa cureti pamantul de buruieni si sa-mi maruntesti pamantul de pe mormant.

Ingerul cu chip de om a facut intocmai.
Si nu dupa mult timp, a vazut cum din pamantul curatit si maruntit apare o planta frumoasa ce avea in varf un manunchi de pene galbene  si niscaiva fire de aur.
Aceasta planta era porumbul, darul minunat al lui Dumnezeu , pentru oameni.

La romani, porumbul a aparut acum vreo trei sute de ani, in timpul domnitorului Serban Cantacuzino al Tarii Romanesti.
El a constituit si mai constituie inca, hrana de capatai a taranilor si animalelor domestice.
In America cea mare, porumbul este sfant si in fiecare camin al agricultorilor americani gasesti stiuleti de porumb pastrati ca niste odoare.
Si romanii pastreaza peste iarna cei mai frumosi porumbi, pe care ii vor semana la inceputul primaverii.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Legenda Randunicai – Poezie de Vasile Alecsandri

Lacramioarele- legenda populara romaneasca

Baiatul transformat in pasare - Legenda lui Hiawatha
Read More

Zana verde| The Green Fairy- poveste populara englezeasca

Leave a Comment
Zana verde


  Zana verde| The Green Fairy este o poveste          populara englezeasca,
 care seamana izbitor de mult cu doua alte povesti  binecunoscute de noi.
 Una ar fi povestea lui Ion Creanga- Fata babei si    fata mosului
 si a doua, parca ar fi  un basm rusesc,
 dar nu-mi amintesc care.
 Ma ajutati voi?

 Lectura placuta


A fost odata ca niciodata un batran care avea doua fete.

Una era cuminte si la locul ei, iar cealalta mandra si ingamfata de nu-i ajungeai cu prajina la nas.
Batranul insa, pe ea o iubea cel mai mult si ei ii dadea bucatele cele mai alese si hainele cele mai frumoase.

Intr-o zi fata cea cuminte a spus:
- Tata, da-mi un cozonac si-o sticla cu bere si lasa-ma sa ma duc in lume sa-mi caut norocul!
Taica-sau i-a dat un cozonac si o sticla cu bere si fata a plecat in lume sa-si caute norocul.

Dupa ce a mers prin padure  pana ce obosi, se aseza sub un copac ca sa se odihneasca, sa manance cozonacul si sa bea berea. Pe cand manca ea, un mosnegel trecu pe acolo si o intreba:
- Fata draga, draga fata, ce cauti sub copacul meu?
Ea ii raspunse:
- Am plecat sa-mi caut norocul. M-a prins oboseala si tare mai mi-e foame. M-am asezat si eu sa-mbuc ceva.
Batranul ii spuse:
- Fata draga, fata draga, da-mi si mie ceva de mancare.
- N-am decat un cozonac si-o sticla cu bere, zise ea, dar daca-ti place, poti sa iei.
Mosneagul spuse ca-i place. Se aseza si amandoi mancara cozonacul si baura toata berea.
Cand fata se pregatea sa porneasca mai departe, batranul ii spuse:
- Am sa te-ndrept spre locul unde sa-ti gasesti norocul. Mergi tot inainte spre padure pana ajungi la o casuta uitata de vreme. Acolo sta Zana Verde. Bate la usa si, cand ti-o deschide, spune-i c-ai venit sa ceri de lucru.
O sa te primeasca, dar baga bine de seama: fii cuminte si fa tot ce-ti spune ea. N-o sa-ti mearga rau.
Fata ii multumi si-si vazu de drum.

Nu dupa multa vreme ajunse la casuta din padure si batu la usa. Ii deschise o zana verde tare draguta, care o intreba:
- Fata draga, fata draga, ce cauti pe-aici?
- Caut de lucru, raspunse fata.
- Ce stii sa faci? o intreba Zana Verde.
- Stiu sa coc paine si sa fac bere, ma pricep la orice e nevoie prin casa, raspunse fata.
- Atunci vino inauntru, ii zise Zana Verde si o duse la bucatarie. Sa stii insa, mai spuse ea, ca trebuie sa te porti cum se cuvine, sa maturi bine prin casa, sa stergi pana si ultimul firicel de praf si, ia aminte, sa nu care cumva sa te uiti prin gaura cheii, ca o mare nenorocire se va abate asupra ta.

Fata matura si sterse praful.
Mai apoi Zana Verde ii zise:
- Acum du-te la fantana si adu o galeata cu apa curata sa faci mancare. Daca apa nu-i curata, schimb-o mereu pana cand ai sa scoti apa limpede ca cristalul.

Fata lua galeata si o porni spre fantana. Scoase o galeata, dar apa era asa de murdara, avea atata noroi in ea, ca trebui s-a arunce. Mai scoase o galeata, apa era un pic mai curata si-n ea inota un pestisor de argint.
Pestisorul spuse:
- Fata draga, fata draga, spala-ma, netezeste-mi frumos solzii si pune-ma-napoi cu grija.
Ea il spala, ii netezi solzii si ii dadu drumul cu grija.
Mai scoase o galeata. Apa era nitel mai limpede si in ea inota un pestisor de aur.
Pestisorul spuse:
- Fata draga, fata draga, spala-ma, netezeste-mi frumos solzii si pune-ma-napoi cu grija.

Fata il spala, ii netezi solzii si ii dadu drumul cu grija. Mai scoase o galeata. Apa era curata si in ea inota un alt pestisor, care spuse acelasi lucru ca si ceilalti.
Fata il spala si pe el, ii netezi solzii si-i dadu drumul. Mai scoase inca o galeata si de data aceasta apa era proaspata, curata si limpede ca cristalul.

Atunci cei trei pestisori scoasera capetele din apa si spusera intr-un glas:
- Painea zanei de-o mananci,
  Drept la cimitir ajungi.
  De bei apa din fantana,
  Norocul te ia de mana.
  Fii cinstita si cuminte,
  Cum ai fost si inainte.

Fata o porni in graba spre casa. Matura in bucatarie si sterse repede praful, caci se temea sa n-o mustre zana pentru ca intarziase atat de mult. Pe deasupra ii era si foame.

Zana Verde ii arata apoi cum sa faca mancare si s-o duca in salonas. Ii mai spuse sa manance paine si lapte daca vrea. Fata ii multumi si zise ca o sa manance din cozonacul pe care-l luase de acasa(trebuie sa stiti ca mai gasise niste firmituri prin buzunare).
Zana Verde se duse in salonas, iar fata se aseza langa foc.
Se tot gandea la ce-i spusesera pestisorii si se intreba de ce n-o lasa Zana Verde sa se uite prin gaura cheii.
Isi zise ca totusi n-are ce sa i se intample si se apleca sa se uite prin gaura cheii.

Cand colo, ce credeti ca-i vazura ochii?
Zana Verde dansa cu un zmeu!
Atat de mirata era fata de ceea ce vazuse, ca o lua gura pe dinainte:

- Vai de mine, ce vad eu?
Zana Verde cu un zmeu.

Zana Verde se napusti din camera si o intreba:
- Ce-ti vazura ochii?
Fata ii raspunse:
- N-am vazut nimic, sa stii,
Pan' ce lumea s-o sfarsi.

Apoi Zana Verde se duse din nou in salonas sa manance, iar fata se uita din nou pe gaura cheii. Si din nou incepu sa cante:

- Vai de mine, ce vad eu?
Zana Verde cu un zmeu.

Zana Verde iesi ca mai inainte si o intreba:
- Fata draga, fara draga, ce-ti vazura ochii?

Fata spuse:
- N-am vazut nimic, sa stii,
Pan' ce lumea s-o sfarsi.

Toata povestea se repeta si a treia oara, dar de data asta Zana Verde zise:
- Acum n-ai sa mai vezi deloc, si-i intuneca vederea. Dar, mai spuse Zana Verde, fiindca ai fost cuminte si-ai sters praful, am sa-ti dau simbria si te las sa pleci acasa.

Ii dadu o punga cu bani si o boccea cu haine si o trimise acasa.
Biata fata mergea pe carare poticnindu-se si numai ce se lovi de o fantana. Pe ghizdurile fantanii statea un flacau chipes. Omul ii spuse ca vrea s-o ajute, sa-i duca punga cu bani si bocceaua cu haine. O indemna sa-si spele ochii in apa fantanii inainte de a pleca. Fata facu intocmai si simti ca incepe iar sa vada .Acum vedea la fel ca inainte. Flacaul si fata mersera impreuna pana la casa tatalui ei. Cand deschisera punga, gasira o multime de bani, iar cand desfacura bocceaua, scoasera de acolo o sumedenie de haine minunate.

Fata s-a maritat cu flacaul si au trait fericiti multi ani dupa aceea.

Ei, acu', cand vazu cealalta fata ce lucruri frumoase capatase sora-sa, se duse si ea la taica-sau si-i spuse:
- Tata, da-mi un cozonac si-o sticla cu bere si lasa-ma sa ma duc in lume sa-mi caut norocul!
Taica-sau ii dadu si ei un cozonac si o sticla cu bere si lucrurile se petrecura ca si cu sora cealalta.
Dar cand mosneagul o ruga sa-i dea ceva de mancare, ea ii spuse:
- N-am destul nici pentru mine, de unde sa-ti dau si tie?

In casa Zanei Verzi nu sterse praful si zana se supara foc pe ea.
Cand se duse la fantana si pestisorii ii intrara in galeata, zise ca sunt uzi si scarbosi si ca nu-i trecea prin cap sa-si murdareasca rochia si mainile cu ei.
Asa ca-i arunca fara mila inapoi in fantana.
Si mai spuse ca nici vorba sa bea apa rece si chioara, cand putea sa manance paine si sa bea lapte. Cand Zana Verde ii lua vederea pentru ca se uitase prin gaura cheii, nu capata nici punga cu bani, nici bocceaua cu haine fiindca nu stersese praful.

Si cum nu s-a gasit nimeni care s-o ajute pe drum pana acasa, a umblat si ea de colo-colo, ziua si noaptea, pana a murit.
Si nimeni n-a putut spune unde e ingropata sau ce s-a ales de ea.

Zana Maseluta
Zana lalelelor
Povestea fetitei care avea un urs de Frank Baum


Read More

Popular Posts