Popular Posts

30 septembrie 2013

Leul si vulturul - Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Un vultur s-a oprit odata din zbor si i-a propus unui leu sa intre cu el intr-o alianta avand darul de a le aduce amandorura mari beneficii.

Leul nu a intarziat prea mult sa ii raspunda, " Nu am nimic impotriva acesti asocieri, dar trebuie sa ma ierti daca iti cer sa imi dai dovada bunei tale credinte, caci cum as putea sa ma bazez pe cineva care este in stare in orice clipa sa se indeparteze in zbor de promisiunile sale oricand crede de cuvinta?"

Morala: Inainte de a te increde intr-o persoana, pune-o la incercare.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Vulturul si privighetoarea – Fabula de Esop

Leul si delfinul - Fabula de Esop

Vulturul, eretele si porumbeii – Fabula de Esop
Read More

19 septembrie 2013

Cele cinci degete- poveste populara tatara

1 comment
Se povesteste ca, intr-o vreme, Pichi (degetul aratator), Lichi (degetul mijlociu), Cichi (degetul inelar) si Michi (degetul cel mic) au plecat la plimbare, lasandu-l acasa numai pe Tochi (degetul cel mare).
Acesta ii sfatuise (racindu-si insa gura de pomana !) ca nu era bine sa plece fara el, deoarece puteau sa intalneasca, in cale, tot felul de primejdii.
Ei, totusi, neascultandu-i sfaturile, pornisera la drum.
Pichi spunea:
- Imi iau eu sarcina sa va calauzesc!
Lichi, fiind cel mai mare dintre tuspatru, adauga:


- Conducatorul vostru insa am sa fiu eu!
Cichi isi da, la randu-i, importanta:
- Dar avutia o voi tine eu!
Micutul Michi nu se lasa nici el:
- Iar cand va fi nevoie de un sfat intelept, vi-l voi da eu!
Mersera ei, mersera, in frunte, Pichi, dupa el, Lichi, urmat de Cichi (care purta un inelus), si, drept incheietor de rand, micutul Michi.
Dupa o vreme, nu prea indelungata, ajunsera in dreptul unei ape.
Puntea fusese insa sfaramata si undele o dusesera la vale.
O vreme, nu stiura ce sa faca. Se asezara pe mal si asteptara ca apa sa se scurga, o data, toata. Numai ca apa curgea mereu, fara sa scada si nici macar sa se opreasca.
Atunci, istetul Michi il indemna pe fratele sau Lichi:
- Tu, fiind mai mare, cauta in susul apei daca nu se gaseste vreo punte sau, cel putin, vreun vad.
In vremea asta, noi, ceilalti, vom incerca sa rostuim o barca.
Zis si facut!
Lichi pleca in susul apei; iar cei trei frati mai mici incercara sa afle vreo bucata de lemn, din care sa-si faca o barca. Spre norocul lor, gasira, numaidecat, o nuca mare.
- Daca am putea sa si desfacem aceasta nuca, glasui Michi, barca ar fi ca si facuta.
Pichi si Cichi apucara nuca din amandoua partile. O apasara cu putere si- ce sa vezi?- nuca se sparse, desfacandu-se in doua.
Luara apoi una din cele doua parti, o golira de miez si o dusera pana la apa.
Tocmai venea si Lichi din susul raului.
- Nu este nici o alta punte si nici vreun vad n-am gasit! ii instiinta el.
- Nici nu mai e nevoie! ii spuse, bucuros, Michi.
Se asezara, cu totii, in coaja de nuca.
Michi facea pe carmaciul barcii si ceilalti trei vasleau.
Se dadura, cu bine, jos din barca, pe malul celalalt.
Acolo patrunsera intr-o gradina mare. In gradina era o donicioara cu miere.
Pichi se vara, lacom, in donicioara si gusta mierea.
Fiindca era nespus de aromata si dulce, se vara iar si iar, si nu se mai satura sa manance.
Ceilalti isi pierdura rabdarea si vrura sa plece mai departe. Numai Pichi nu se da dus de-acolo.
Lichi striga la el sa se astampere si sa iasa din donicioara cu miere. Cichi incerca sa-l sperie, spunandu-i ca stapanul gradinii ii va cere aur pentru cat a mancat. Iar Michi ii aminti, ceea ce auzise si el mai de mult, ca, atunci cand unul dintre fartatii plecati la drum nu isi indeplineste indatoririle, tuturor celorlalti le merge rau.
Si chiar atunci, cand Michi vorbea, se ivi, in gradina, ursul, mormaind infricosator:
- Ha, hotomanilor, v-am prins. Asteptati voi putin si va voi da atata miere sa n-o puteti duce in spinare.
Am sa va mananc, indata, pe toti!...
Auzind amenintarile acestea, cei patru frati se inspaimantara atat de tare, ca nu mai putea nici sa-si deschida gura.
Cu chiu, cu vai, le reveni glasul. Cazura la picioarele ursului si se rugara sa-i ierte. Ziceau ca ei nu avusesera de unde sa stie ca mierea era a lui.
Atata doar ca ursul nu voia sa auda de nimic. Toate rugamintile lor erau in zadar.
- Va voi inghiti unul dupa celalalt, pe toti patru, mormaia el. Faceti-va rugaciunile, fiindca vreau sa incep!...
Deodata lui Michi ii veni un gand.
- Iubite domnule urs, incepu el. Noi suntem, de fapt, cinci frati. Dar fratele nostru cel mare, Tochi, a ramas acasa. De vreme insa ce trebuie sa murim, dorim sa nu ramana nici Tochi in viata. I-ar fi tare urat singurel. Iata de ce am dori sa fim, in ceasul mortii, laolalta.
- Foarte bine...foarte bine...sebucura ursul. Aduceti-l si pe el sa moara impreuna cu voi.
Michi se repezi spre casa. Pluti cu barca, pe care o legase la tarm, cu destula greutate, caci era acum singur. Ajunse acasa, intr-un suflet, si il chema pe Tochi in ajutor.
Tochi, la inceput, se supara.
- V-am sfatuit de la-nceput! striga el. Nu trebuia sa plecati. Spalati-va pe cap, cu ursul, cum stiti.
Dar toata zarva pe care o facea era numai din gura.
Din inima cugeta altfel. Se indupleca de rugamintile lui Michi. Lua o maciuca mare si o porni, dupa fratele sau cel mic, catre gradina unde ceilalti trei fartati sedeau in paza ursului si isi asteptau moartea.
Trecura apa cu barca. Intrara in gradina si, la semnul lui Michi, sarira cu totii pe urs.
Tochi il lovi cu maciuca si il rapuse pe loc.
Dupa aceea. razand fericiti, fiindca scapasera cu bine din gheara mortii, se intorsera acasa.

Din acea zi, cei patru frati n-au mai plecat nicaieri fara Tochi, care era cel mai puternic.
Din pricina aceasta nici nu li s-a mai intamplat nimica rau.

Tot de atunci, cele cinci degete s-au oranduit astfel ca Lichi sa ramana in mijloc (de aceea se si numeste degetul mijlociu), iar Tochi, cel gros la trup, si Michi, cel subtirel, sa stea de straja pe margini (aparandu-si restul de frati, unul cu puterea si celalalt cu istetimea).
De altminteri, pe Michi il intreaba toti ceilalti ori de cate ori se pune cate ceva mai greu la cale. Poate de aceea se si obisnuieste sa se spuna si pana astazi, despre cineva caruia ii vine, vreodata, un gand dintre cele mai bune, ca : "Asta i-a spus-o degetul cel mic!"...

Si, iata, in felul acesta s-a sfarsit si povestea despre cele cinci degete!...




Skateboard cu degetele mainii
Cum a facut Mos Craciun Prima Jucarie
Adevarata poveste a lui Tom Degetel
Degetica- desene animate in romana

Read More

14 septembrie 2013

The Last Rose of Summer|Ultimul trandafir al verii de Thomas Moore- poezie in engleza

Lasa un comentariu!
Rose de John Edwards
Daca vrei sa stii, Thomas Moore,  autorul poeziei The Last Rose of Summer|Ultimul trandafir al verii este poetul national al Irlandei,  asa cum Robert Burns este poetul national al Scotiei si Mihai Eminescu poetul national al Romaniei.

Poezia scrisa de domnia sa este una din cele mai iubite si cunoscute din lirica irlandeza.

Lectura placuta!
  


'Tis the last rose of summer
 Left blooming alone;
 All her lovely companions
 Are faded and gone;
 No flower of her kindred, 
 No rose-bud is nigh,
 To reflect back her blushes,
 Or give sigh for sigh.

 I'll not leave thee, thou lone one!
 To pine on the stem;
 Since the lovely are sleeping,
 Go, sleep thou with them.
 Thus kindly I scatter
  Thy leaves o'er the bed
  Where thy mates of the garden
   Lie scentless and dead.

  So soon may I follow,
  When friendships decay,
  And from Love's shining circle
  The gems drop away.
  When true hearts lie withered,
   And fond ones are flown,
   O! who would inhabit

   This bleak world alone?


Read More

10 septembrie 2013

Cea mai mare bogatie- poveste populara mongola

Lasa un comentariu!
Se poveste ca odata pe drumurile unor pustiuri se intalnira doi calatori, un tanar si un batran inteleptit de povara anilor. Se prinsera in vorba. Tanarul incepu sa se jaluie de viata grea ce o duce:
- Prea cinstite drumet, nu sunt fericit deloc! Venerabilii mei parinti nu mi-au lasat nici un fel de mostenire. Ce minunat este sa fii bogat! Ce nenorocire insa ca, in lumea asta, eu sunt omul cel mai sarac si mai nefericit!
- Ei, nu te mai tangui atata fiule! raspunse batranul. Nu trebuie sa fii atat de trist si atat de pierdut!
- Cum sa nu fiu indurerat si nefericit cand nu am nici un fel de avere.
- Inceteaza, fiule, rosti batranul calator. Ai atatea bogatii in mainile tale si cand colo te plangi de saracie!
Tanarul tresari si-l privi mirat:
- Ce fel de bogatii? Eu stiu ca n-am nimic!
Atunci drumetul cel intelept de multimea anilor ii grai:
- Te-ai gandit vreodata cat pretuiesc ochii tai? Cedeaza-mi numai un singur ochi si am sa-ti dau in schimbul lui tot ce doresti de la mine.
- Cum?! Sa-mi vand un ochi? se sperie tanarul. Nu, cinstite calator, n-am sa-mi dau ochiul meu nici pentru cea mai mare comoara din lume.
- Bine, urma batranul. Atunci cedeaza-mi o mana, pentru care am sa-ti dau aur si argint atat cat iti pofteste inima!
- Pentru aur si argint sa-mi dau o mana? se inspaimanta tanarul drumet. Nu, pentru  nimic in lume n-am sa fac asa ceva! Pentru nici un fel de aur!
- Vezi dar, fiul meu, ce bogatii ai? cuvanta batranul tovaras de drum. Si, daca este asa, atunci de ce plangi? Crede-ma ca cea mai mare bogatie este insusi omul! Daca omul este sanatos, daca are mintea luminata, atunci el are si putere sa-si agoniseasca singur orice bogatie din lume.


Diavolii pacaliti- poveste populara albaneza
Printul care a vrut luna de pe cer- poveste 
Read More

9 septembrie 2013

Leul si delfinul - Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Un leu ce ragea plin de maiestate pe plaja unei mari a zarit un delfin ce tocmai isi ridica capul deasupra valurilor, si i-a propus sa sa incheie o alianta, argumantand ca, dintre toate animalele, ei trebuie sa fie cei mai buni prieteni pentru ca unul din ei era regele creaturilor de pamant, iar celalalt stapanitorul recunoscut al oceanului. Delfinul a aprobat cu bucurie aceasta inalta alianta.

La putin timp dupa aceea, leul trebuia sa se lupte cu un fioros bivol salbatic, asa ca l-a chemat pe delfin sa-i vina in ajutor. Desi isi dorea din toata inima sa-l sprijine, delfinul nu a putut face acest lucru fiindca nu avea cum sa ajunga pe pamant.

Leul l-a acuzat pe data a fi tradator, dar delfinul i-a raspuns, "Vai, prietene, nu da vina pe mine ci acuza natura care, desi mi-a daruit dreptul de a fi suveran peste mari, mi-a refuzat cu desavarsire puterea de a trai pe pamant."

Morala 1: Fiecare om are puterea de a stapani numai peste propriul sau domeniu.

Morala 2: Atunci cand iti alegi un aliat ia in considerare nu numai dorinta ci si puterea lui de a te ajuta.


Articole din acelasi domeniu in blogul Povesti pentru copii:

Leul la vanat - Fabula de Alexandru Donici

Delfinii, balenele si scrumbia – Fabula de Esop

Leul si bivolul - Fabula de Esop
Read More

8 septembrie 2013

Poezia A Dream|Un vis de William Blake

Lasa un comentariu!
Once a dream did wave a shade
O'er my angel-guarded bed,
That an emmet lost its way
When on grass methought I lay.

Troubled, 'wildered, and forlorn,
Dark, benighted, travel-worn,
Over many a tangled spray,
All heart-broke, I heard her say:

"Oh, my children! do they cry?
Do they hear their father sigh?
Now they look abroad to see.
Now return and weep for me."



 Pitying, I dropped a tear;
 But I saw a glow-worm near,
 Who replied, "What wailing wight
 Calls the watchman of the night?

"I am set to light the ground
 While the beetle goes his round.
 Follow now the beetle's hum--
 Little wanderer, hie thee home!"

Poezia Septembrie de John Updike in engleza
Poezia Oda unei ciocarlii de Shelley in engleza

                       

Read More

4 septembrie 2013

Prințul care a vrut luna de pe cer

Lasa un comentariu!
A fost odată un prinț, căruia tatăl sau nu i-a refuzat niciodată nici o dorință. Ce  visa noaptea i se împlinea a doua zi. Și a visat, de multe ori, lucruri ce păreau cu neputiință de realizat, și totuși tatăl său  făcea ce făcea și ii îndeplinea toate dorințele. Dar într-o bună dimineața, iata-l pe fiul regelui că-i spune tatălui său, cu un aer foarte senin:
- Dragă tată, știu că bucuria ta cea mai mare este să-mi împlinești toate visele. Ei bine, în noaptea trecută eu am visat că apucasem luna de pe cer. Parcă mă așezasem pe vârful unui turn, făcut din sute și sute de cutii mari de lemn. Vreau să ating aievea, luna de pe cer, tată! Așa cum am visat!

Luna- Dictionar de epitete online
- Fiule, din câte-mi spui tu, nu-mi pare totuși cu putință asemenea lucru. N-am auzit ca făptura omeneasca de pe acest pământ, să fi putut atinge vreodata luna. Cere-mi orice altceva, tu știi cât țin la tine, nu-ți voi nesocoti nici o altă rugăminte, dar așa ceva nu se poate, îi răspunse pe un ton blajin regele.

Dar atâta se ruga fiul lui, și atât de trist se arăta din ziua aceea, încat pana în cele din urmă regele dădu porunca să fie adus la palat cel mai mare meșter dintre tâmplari, care să fie în stare să-i facă un turn, așa și așa, după cum era dorința fiului său, încât să ajungă înălțimea turnului până la ceruri.

Se dădu sfoară în țară și cei mai fricoși dintre tâmplari își luară lumea în cap și fugiră departe de meleagurile acelea, când auziră ce-i așteapta. Căci regele mai spuse că cel ce se va încumeta să înceapă turnul, dar nu-l va duce la bun sfârșit, își va afla capul unde-i stau picioarele.

Iată că un tâmplar mai curajos se înfățișa totuși înaintea regelui și începe să șeze cutiile mari de lemn una peste alta, și mai-mai că turnul făurit de el atingea cerul.
Tâmplarul era aproape gata cu lucrul lui, când aparu la fața locului și fiul regelui, nerăbdător să urce și să vadă dacă poate atinge luna.
Se înserase și tâmplarul aproape sfarșise lucrul; după mintea lui, parcă-i mai trebuiau câteva cutii de lemn ca să atingă înălțimea poruncită, dar cum fiul regelui nu mai avea răbdare să aștepte, începe să urce. Și urca, și urca el în culmea fericirii, că nici de astă dată tatăl lui nu-i nesocotise dorința și tot urcând ajunse în vârful turnului.

Între timp, apăruse și luna. Întinse el o mână s-o atingă, și de sus de acolo, îi strigă tatălui său că n-o poate atinge.
- Mai ai răbdare, fiule, îi spuse cu înțelepciune taică-su, până mâine dimineață, când tâmplarul nostru va mai adăuga alte cutii mari de lemn. Vei urca din nou mâine pe înserat după ce-o răsări luna.
Dar băiatul n-a mai avut răbdare, căci era tare înfuriat; să fie el atât de aproape și totuși să n-o atingă, așa cum o atinsese în vis?...
- Numai de-o singură cutie e nevoie, și dacă nu aveți alta pe acolo, iau ultima cutie și-o pun în lung ca să fie mai înaltă, strigă înflăcărat fiul regelui.

Dar, un picior greșit îl făcu să se prăbușeasca cu turn cu tot. 
Îi împlinise regele, tatăl său, toate dorințele, fiului răsfățat, dar după cum s-a văzut, chiar luna de pe cer, cât era de puternic, regele, tot nu i-a putut-o oferi.

Năzuința lui s-a dovedit a fi prea îndrăzneață, chiar pentru un prinț...


Read More

3 septembrie 2013

De ce e marea sarata? - poveste populara japoneza

Lasa un comentariu!
Intr-un mic sat japonez, de pe malul marii, traiau odata doi frati. Fratele mai mare era harnic, iar cel mic, lenes. Intr-o zi fratele mai mare se duse la padure sa taie lemne. Munci fara odihna pana la amiaza. Cand soarele ajunse drept in crestetul capului, un batran se opri in fata sa. Avea in mana o piulita de piatra, in care se macina orezul.
- Aceasta este o piulita fermecata. Tu esti om bun si harnic, piulita iti va da tot ceea ce vei dori. Mesteca in ea cu pistilul si spune-ti dorinta. Te rog s-o iei cu tine acasa, spuse batranul catre baiat.
Ii lasa darul si inainte ca baiatul sa poata privi piulita, batranul era de-acum departe; nici nu avu timp sa-i multumeasca. Dar se bucura foarte mult si fericit lua piulita si alerga acasa.
- Piulita, te rog, da-mi orez! Avem nevoie de orez! se ruga frumos si invarti cu pistilul in piulita, pana cand se auzi sunand. Deodata din piulita incepu sa curga orez, o gramada intreaga de orez.
Intr-o clipa toate ungherele din casa saracului se umplura cu orez.
- Iti multumesc, piulita! multumi modest si cu dragoste fratele mai mare. Si, deoarece avea prea mult orez, se duse in sat si-l darui oamenilor.
- Iti multumim, iti multumim mult! Ne-ai ajutat sa nu ne moara copiii de foame! il rasplateau satenii.
Numai fratele sau lenes nu era multumit. "Eh, daca as avea eu o piulita ca aceasta, as sti sa o folosesc altfel!" mormaia el.
Intr-o zi, cand fratele mai mare se duse la padure  sa taie lemne, fratele cel mic lua piulita si pleca din sat cu ea. Dar cand sa treaca de ultima casa, se gandi: " Ce-ar fi sa fug, sa am piulita numai pentru mine si sa nu mi-o fure nimeni?"
In cele din urma se hotara sa plece pe mare. Lua o barca cu vasle, puse in ea piulita si incerca sa vasleasca spre largul marii. Se indeparta repede de mal si barca se legana pe valurile puternice. Lenesului i se paru ca se afla destul de departe de mal, pentru ca nimeni din sat sa nu-l poata gasi. Se opri, nu mai vaslea si incepu sa se gandeasca ce ar putea sa ceara piulitei.
"Am gasit! Cel mai mult imi plac covrigii dulci de orez! As dori foarte mult asemenea covrigi!"
Mesteca tare cu pistilul in piulita, asa cum vazuse la fratele sau si porunci:
- Sa-mi dai covrigi! Sa-mi dai multi covrigi dulci de orez!
Abia termina vorba, cand incepu sa iasa din piulita o multime de covrigi albi si buni.
- Ce bunatate! Numai covrigi dulci! Si toti sunt numai ai mei! se entuziasma lenesul. Apoi se repezi la ei si-i manca pe toti.
Dar covrigii erau dulci si au fost atat de multi, incat deodata ii veni pofta sa manance si ceva sarat, ca sa scape de gustul dulce.
Din nou invarti cu pistilul in piulita si spuse:
- Sa-mi dai indata sare! Vreau sare! Toarna-mi sare!
Deodata incepu sa curga din piulita sarea alba. Curgea mereu. Lenesul lua sarea in mana si striga:
- Destul! Destul! Ajunge!
Dar sarea curgea fara incetare, se umplu barca, care se cufunda impreuna cu lenesul, dar el se tinea de barca si continua sa strige:
- Destula sare! Destula sare!
Din piulita insa sarea curgea mereu si continua sa curga si acum.
De aceea marea este sarata.

Cum au aparut pe cer Altair si Vega- poveste populara japoneza
Podul din Londra- poveste populara englezeasca
De ce spui sanatos dupa stranut? - poveste populara romaneasca


Read More

2 septembrie 2013

Poezia Septembrie de John Updike in engleza

Lasa un comentariu!

A venit  si luna septembrie!
Spune-mi ca ti-e dor de scoala, pentru ca afara miroase a toamna bogata..

Si  de aceea September este o poezie frumoasa in limba engleza , scrisa de John Updike, unul dintre marii poeti din secolul 20 despre care probabil vei invata a scoala.



Trebuie sa  mai stii, ca John Updike a scris multe povesti frumoase pentru copii din care am sa ma straduiesc sa traduc  cateva pentru voi, curand.

Lectura placuta!

The breezes taste
of apple peel.
The air is full
of smells to feel-
Ripe fruit, old footballs,
burning brush,
new books, erasers,
chalk, and such.
The bee, his hive,
well-honeyed hum,
and Mother cuts
chrysanthemums.
Like plates washed clean
with suds, the days
are polished with
a morning haze.
Read More

Diavolii pacaliti- poveste populara albaneza

Lasa un comentariu!
Diavolii pacaliti- poveste populara albaneza este o istorioara vesela ,  pe care trebuie s-o citesti acum la sfarsitul vacantei si sa realizezi cat de bine trebuie sa inveti in noul an scolar  2013- 2014, ca sa-ti intreci profesorii si poate intr-o zi vei scrie povesti frumoase sau vei inventa lucruri nemaintalnite pana acum.
Lectura placuta!

Un om isi trimisese baiatul la diavoli, ca sa invete dracovenii.
Dupa un an invatase atatea, incat isi intrecuse dascalii. Taica-su se duse sa-l caute si sa-l aduca acasa.
Acolo, baiatul ii spuse:
- Maine am sa ma prefac in cal, dar intr-un cal cum nu s-a pomenit mai frumos. Dumneata o sa ma vinzi, dupa cat pretuiesc, dar sa nu dai, o data cu mine, cureaua care ma tine legat de grajd!
A doua zi, intr-adevar, se prefacu in cal.
Tatal sau il duse la targ si-l vandu pe nu stiu cate mii de piastri, avand grija sa pastreze cureaua. Baiatul-cal fugi de la cumparator si se intoarse acasa.
A doua zi, alta schimbare, de randul acesta intr-un catar si tatal se duse-n targ sa-l scoata la vanzare.
Sosira diavolii la care invatase flacaul si-l intrebara pe negustor cat cere pe catar. Se intelesera de pret si incepura sa-i numere banii.
- Dar sa stiti ca nu va dau cureaua! zise tatal, dupa ce puse mana pe bani.
- Ba trebuie sa ne-o dai!
Si se luara la cearta: catarul o lua la fuga si dracii se luara in goana dupa el.
Vazand ca nu poate scapa, catarul se preschimba in iepure, iar diavolii in caini si se luara dupa el. Iepurele era cat p-aci sa fie prins si se prefacu in mar, care cazu in sortul unei regine.
Cainii luara chipul a doi dervisi si spusera reginei:
- In numele lui Alah, da-ne marul care ti-a cazut in sort, ca umblam dupa el de cateva zile de ne-au trecut naduselile.
- N-o sa va fac rusinea sa va trimit la plimbare pentru atata lucru! le raspunse regina. Pentru un biet mar va cazniti atata? Poftim, luati-l si lasati-ma-n pace!
Si le arunca marul.
Marul se prefacu in bobi de mei, care se risipira pe pamant. Cat ai clipi din ochi, dervisii se preschimbara in gaini si incepura sa ciuguleasca meiul.
Meiul atunci se schimba in vulpe, care manca gainile. Atat de bine invatase flacaul nostru diavoleasca meserie, incat veni de hac chiar celor care il dascalisera.

Pacala si cascavalul neinceput
Cum l-a pacalit olteanul pe Dumnezeu
Ispravile lui Pacala dupa Petre Dulfu

Read More