Popular Posts

22 octombrie 2013

Regele arinilor(I) de Hans Christian Andersen

1 comment
Dacă vrei să ştii cum se pune la cale o nuntă regală şi să participi la un festin fantastic, trebuie să citeşti povestea  uluitoare "Regele arinilor", de Hans Christian  Andersen, unde vei face cunoştinţă cu toţi invitaţii de seamă, de la oamenii- somnambuli de spiţă, la demoni, duhuri şi gnomi.
Statuia lui Andersen din Odense

Mai trebuie să ştii că există un volum plin cu povestiri noi, deosebit de frumoase, ale marelui scriitor danez, ce pot fi citite de copii şi părinţi graţie domnului traducător Traian Finţescu, căruia îi mulţumim pe această cale, cu toţii.
Lectură plăcută!

Într-o seară, două şopârle pântecoase mergeau, fără să ştie una de alta, prin scorbura unei sălcii bătrâne, care se afla pe malul râului, rătăcită printre arini; se ciocniră şi se dădură înapoi înspăimântate, după care se recunoscură şi se puseră pe taclale; se inţelegeau de minune, doar vorbeau amândouă limba şopârlelor.
- Ce mai tărăboi, spuse prima, ce larmă pe colina care acoperă palatul regelui arinilor. N-am mai închis ochii de două nopţi! Aproape că mi-ar place mai mult sa mă doară dinţii, nici atunci nu pot sa dorm, dar măcar nu mai îmi fac sânge rău şi nu mă mai supăr pe alţii.
- Da, într-adevăr, se pare că se petrece ceva deosebit, spuse cea de-a doua şopârlă, noaptea colina se ridică de pe pământ şi, până la cântatul cocoşilor, stă înălţată în văzduh, sprijinită de patru trunchiuri colorate in roşu; asta, cred, pentru a lăsa să pătrundă aerul proaspăt. Fiicele regelui au învăţat dansuri noi. De ce, oare, toate astea?
- Am stat de vorbă, spuse prima, cu o râmă pe care o cunosc; locuieşte chiar pe colina şi îşi bagă nasul cam peste tot; nu vede nimic, pentru că nu are ochi, dar are auzul ascuţit. Şi iată ce a auzit. La palat sunt aşteptati să vină nişte străini de viţă nobilă. Cine? Nu a vrut sa îmi spună. Toate focurile vii au fost chemate, pentru retragerea cu torţe. Toate podoabele de aur si argint sunt curăţate, sunt bine lustruiite ca să strălucească la lumina lunii.
Din spre colinţă se auzira, deodata şuşoteli ciudate, in asa fel incăt o ceata intreaga de alte sooparle inspaimantate aparu in goana, intrebandu-se una pe alta: ''Cine pot fi acesti oaspeti pentru căre se face atata valva?"
brusc, colina se intredeschise si iata că se ivi o printesa batrana, o ruda indepartata a regelui arinilor, căre se ocupa de gospodarie. Purta pe frunte, prinsa intr-o broderie de metal, o inima de chihlimbar. Mergea iute-iute, aproape in fuga, trap-trap, trip-trip! Este adevarat că avea un drum lung de facut: se ducea pe malul marii sa il căute pe corbul noptilor, duhul rau căre fusese izgonit in ajun din vechiul căstel prin căre bantuia si fusese blestemat sa cutreiere lumea, sub aceasta infatisare, timp de o mie de ani.
Îl găsi croncănind pe ţărmul abrupt şi îi zise:
- Sunteţi rugat să luaţi parte, mâine noapte, la marea serbare, pe care o dă regele. Nu aţi vrea să aveţi bunăvoinţa să vă îngrijiţi dumneavoastră ca o parte din invitaţiile noastre să ajungă la timp? Ar fi minunat, avem oaspeţi de soi, o duzina de vrăjitori, cel puţin.
- Ei bine, pe cine trebuie să invit, întrebă corbul.
- La balul cel mare va fi lasată să intre cam toată lumea, chiar şi oamenii, adică numai somnambulii. Dar la masa îi vom opri doar pe cei mai de seamă. Eu m-am gândit, chiar, că nici nu ar trebui să îi poftim pe strigoii de rând, ci pe aceia care au jucat un rol în istorie.
În primul rând, trebuie să îi avem printre noi pe regele mării şi pe regele smârcurilor, împreuna cu fiicele lor, prinţesele. Nu cred să le fie pe plec să vina pe pământ, unde este uscat, dar vom face în aşa fel încât să fie în elementul lor; în orice caz, jilţurile lor vor fi umede.
Apoi, toţi demonii de vază, cu coada despicată, mandragora şi calul morţilor.
- Cra! Cra! răspunse corbul şi işi luă zborul pentru a-şi îndeplini însărcinarea.
În acest timp, fiicele regelui repetau paşii de dans pe care îi învăţasera de curând, înfăşurându-se în şalurile lor, ţesute din ceţuri şi din lumina lunii. Marea sală de primire fusese pregătită sărbătoreşte: zidurile, frecate cu grăsime de vrăjitoare, străluceau ca petalele de trandafir. În bucătarie se pregătiseră tocăniţa de broască si de năparcă; sute de broaşte erau gata să fie puse la frigare; se făceau fripturi de melc, ostropel de melci şi de lipitori; se curăţau, pentru salată, nuferi şi ciuperci mari şi roşii, doar o îmbucătură din această salată minunata fiind de ajuns pentru a-l omorî chiar şi pe omul cel mai puternic; cozi lungi şi subţiri de şobolan urmau să fie folosite drept condimente. Regina mlaştinilor trimisese o bere pregătită cu mâna ei; ca desert aveau să servească , printre altele, cuie de coşciug ruginite.
Bătrânul rege al arinilor îşi pusese slujitorii să-i cureţe şi să-i lustruiască bine frumoasa lui coroană de aur.
În palat era o forfotă nemaipomenită: se mătura şi se freca peste tot, până în cele mai ascunse unghere.
- Acum, constata printesa cea batrana, nu ne-a mai ramas decăt sa parfumam aerul;duceti-va sa-mi aduceti par de căl si pene de lebada.
- Spune-mi, tăticule, strigă cea mai mică dintre fiicele regelui, nu s-ar putea sa aflu şi eu, acum, cine sunt nobilii străini pe care îi vom sărbători?
- Ei bine, fie, răspunse Majestatea sa, iţi voi satisface curiozitatea. Esta vorba  ca două dintre surorile tale să se căsatorească cu fiii bătrânului gnom din munţii Dovre, din Norvegia, care stăpâneşte o mulţime de  peşteri adânci şi o mină de aur nemaipomenit de bogată, pe care oamenii nu o vor descoperi niciodată. Este atât de vesel si te poţi bizui pe el, aşa că am ajuns să ne tutuim. Nu l-am mai văzut de când a fost pe aici, prin apropiere, când s-a căsatorit cu fiica regelui de pe ţărmul Moenului. A fost o nuntă ca în poveşti, am băut atunci, numai noi doi, butoaie întregi de hidromel, care se rostogolisera dintr-un vapor mare, care naufragiase pe mal!
Cât îmi doresc să mă întâlnesc din nou cu acest drumeţ cu care am petrecut  atât de bine. În ceea ce priveşte pe feciorii lui, se spune că sunt destul de prost- crescuţi; au stat cam prea mult în preajma fiilor de oameni. Dar sunt încă tineri, se vor îndrepta...


Povestile lui Hans Christian Andersen
Povestea anului de Hans Christian Andersen
Povestea unei mame de Hans Christian Andersen
Povestea bradului de Hans Christian Andersen


Read More

16 octombrie 2013

Superman a implinit 75 de ani! | Desene animate cu Superman

Lasa un comentariu!
Va vine sa credeti sau nu, dar Superman a implinit respectabila varsta de 75 de ani!

 

 Pentru a comemora aceasta aniversare, DC Comics a creat un desen animat de doua minute de-a lungul caruia este ilustrata evolutia de-a lungul timpului a imaginii lui Superman, incepand cu prima sa aparitie de pe coperta revistei Action Comics #1 pana la cea din urma, prilejuita de noul film de desene animate al lui Henry Cavill, intitulat “Man of Steel” / "Omul de otel."
Read More

13 octombrie 2013

Rasplata lenesului- poveste populara

Lasa un comentariu!
Se spune: "daca nu ai noroc in viata, ti-l poti face!".
Cum? Iti spun la sfarsitul povestii populare, Rasplata lenesului, ca sa n-o patesti si tu cum  i s-a intamplat lenesului cu pricina!
Fetita cu masca  de ciclop- via DailyMail.co
Traia odata, intr-o tara, un om caruia i s-a dus vestea de lenes.
Toti din jurul lui roboteau, care cum se pricepea, numai el astepta sa-i pice norocul din cer.
Intr-o buna zi,  a venit la el un prieten, care fusese plecat in lume, strabatand multe mari si calatorind prin multe tari.. Si tot povestindu-i cate vazuse si intalnise in calatoriile sale,  a adus vorba si despre o anume tara, unde intalnise oameni care aveau numai un ochi.

Lenesul nu l-a mai lasat sa-si depene amintirile din calatoriile facute, ci l-a rugat sa-l indrume spre acea tara, unde oamenii aveau un singur ochi. Acolo avea sa se arate la iarmaroc, ca o ciudatenie, castigand bani in schimb, pentru ca cine n-ar fi platit sa vada un om cu doi ochi in frunte?

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Ajuns in tara de pomina, primul locuitor, de cum l-a vazut pe lenesul cu doi ochi, l-a strafulgerat un gand.  A chemat iute pe un alt prieten si i-a spus:
- Prietene, ia te uita ce ciudatenie! Sa stii ca daca-l legam si-l ducem apoi duminica la circul din piata luam bani buni pe el. Fiecare va da oricat, sa vada un om cu doi ochi!

Si au facut intocmai. L-au inhatat, l-au legat fedeles si l-au aratat in piata tuturor curiosilor.
Si erau multi care dadeau bani sa vada un asemenea fenomen. Asa ca cei pe care el trasese nadejde sa-i prosteasca se imbogateau de pe urma lui, iar lenesul inghitea in sec, luandu-si adevarata rasplata a leneviei lui, caci socoteala lui de-acasa daduse gres, nepotrivindu-se cu cea din piata circului.

*Norocul ti-l faci prin  studiu si munca, copile!

Norocul omului- snoava
Povesti de Fratii Grimm
Povesti de Andersen




Read More

4 octombrie 2013

Toate cartile din seria Vrajitorul din Oz disponibile ca Free eBooks si Free Audio Books

Lasa un comentariu!
Cartile din seria Vrajitorul din Oz au fost scrise de L. Frank Baum intre anii 1900 si 1920. In total sunt 14 volume, incepand cu cea mai cunscuta carte a sa, "Minunatul vrajitor din Oz" (The Wonderful Wizard of Oz). In randurile de mai jos poti gasi gratis toate cele 14 volume, in limba engleza, atat sub forma de text (Free eBooks / carti lectronice gratuite), cat si in format audio (Free Audio Books / carti audio gratuite). De asemeni, poti urmari aici o adaptare cinematografica timpurie dupa Vrajitorul din Oz.

Minunatul Vrajitor din Oz / The Wonderful Wizard of Oz  – Volumul 1

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit
Daca vrei sa citesti online cea dintai editie a cartii Minunatul Vrajitor din Oz, o poti face dand click pe linkul anterior, gratie Bibliotecii Congresului din SUA.

Minunatul taram din Oz / The Marvelous Land of Oz – Volumul 2

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate
Audio: Free MP3 / MP3 gratuit

Ozma din Oz / Ozma of Oz — Volumul 3

Text:  iPad/iPhone - Kindle si alte formate 
Audio:  Free MP3 / MP3 gratuit

Dorothy si vrajitorul din Oz / Dorothy and the Wizard of Oz -- Volumul 4

Text:  Kindle si alte formate - Citeste online
Audio: Free iTunes  - Free MP3  / MP3 gratuit 

Drumul catre Oz / The Road to Oz — Volumul 5

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate  - Lectura online
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit

Orasul de smarald din Oz / The Emerald City of Oz — Volumul 6

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate - Lectura Online
Audio: Free iTunes - Free MP3  / MP3 gratuit

Fetita peticita din Oz / The Patchwork Girl of Oz - Volumul 7

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate  - Citeste online
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit

Tik Tok din Oz / Tik Tok of Oz – Volumul 8

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit

Sperietoarea de ciori din Oz / The Scarecrow of Oz - Volumul 9

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit

Rinkitink in Oz - Volumul 10

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit

Printesa pierduta din Oz / The Lost Princess of Oz — Volumul 11

Text: iPad/iPhone - Kindle si alte formate
Audio: Free iTunesFree MP3 / MP3 gratuit 

Padurarul de tinichea din Oz /  The Tin Woodman of Oz — Volumul 12

Text: iPad/iPhoneKindle si alte formate
Audio: Free iTunes - Free MP3 / MP3 gratuit

Magia din Oz / The Magic of Oz — Volumul 13

Text: iPad/iPhone  - Kindle si alte formate
Audio: Free iTunesFree MP3 / MP3 gratuit

Glinda din Oz / Glinda of Oz – Volumul 14

Text: iPad/iPhone  – Kindle si alte formate
Audio: Free iTunesFree MP3 / MP3 gratuit


Articole din acelasi domeniu in blogul „Povesti pentru copii”:

Povestea Printul fericit in engleza

Peter Pan in gradina Kensington, de J. M. Barrie, in engleza

Povestea Hansel si Gretel in engleza
Read More