1 iunie 2015

Cireșele cerceluși- legendă populară românească

2 comments
Se spune că, demult, tare demult, exista o țară minunată cu multe coline, în care locuitorii ei cultivau fel de fel de pomi fructiferi.
Imaginează-ți cum era primăvara acolo: o minunăție! Oamenii îngrijeau pomii cu mare dragoste și grijă, iar pomii înfloreau și se pârguiau răsplatind  dragostea acestora.
Cât despre copii..! Copiii erau fericiți când se înfruptau din fructele delicioase!


legenda populară românească despre cireșe și Cireșoaia

În acest mic rai, trăia singură, Cireșoaia, o femeie ursuză și ciudată, într-o casă  așezată în vârful unei coline. Casa ei avea ziduri de piatră înalte și nimeni nu putea să arunce vreo privire spre locul unde trăia ea. În fața casei ei, creştea un pom înalt cu coroana ramificată ce rodea nişte fructe neasemuite. 

Primăvara, pomul făcea niște flori cu petalele albe și gingașe și după ce acestea se scuturau, pe ramurile lui își făceau apariția nişte bobiţe mici şi verzi ce atârnau perechi, perechi la capătul unor codiţe lungi şi subţiri. Apoi creşteau, creşteau, până începeau să se pârguiască. Pieliţa lor căpăta o culoare sângerie, miezul devenea cărnos şi zemos cu un gust dulce şi aromat de-ţi lăsa gura apă. Oamenii le numeau fructele Cireşoaiei, după numele femeii sau mai simplu cireşe, iar pomul il numeau  cireş. Nimeni nu mai intalnise asemenea fructe şi nimeni nu ştia de unde se ivise pomul în curtea Cireşoaiei.
Read More

22 aprilie 2015

Legenda Sfântului Gheorghe- adaptare pentru copii

Leave a Comment
Trebuie sa știi, copile, că Sfântul Gheorghe a fost un cavaler tare viteaz, care s-a născut în Capadochia.
Într-o zi, a mers în orașul Silene din Libia, în apropierea căruia își făcuse salaș un uriaș și înfiorator balaur, ce omorâse nenumărați oameni.
Ori de câte ori se apropia de oraș, răsuflarea sa otrăvită făcea victime în randul localnicilor și, din această pricină, aceștia luaseră obiceiul de a-i da de mâncare două oi pe zi, astfel încât, să rămână cât mai departe de așezarea lor.
Atunci când turmele de oi s-au împuținat, au început sa îi dea drept jertfă zilnică câte o oaie si un om.

Ce s-au gândit mai marii conducatorii ai orasului, atunci?!?
Au hotărât să se tragă la sorți copiii și tinerii sprea fi trimisi drept hrana balaurului!!

Oricine avea ghinionul de a fi ales, fie el bogat sau sărac, era dus la lacul balaurului.
Odată, sorții au căzut asupra fetei regelui, care îndurerat s-a adresat poporului său, zicand:
- Pentru numele lui Dumnezeu, luați de la mine cât aur și argint vreți, dar lăsați-mi în viață fiica!
Oamenii i-au raspuns:
- Măria ta, chiar tu ai făcut aceasta lege, mulți din copiii noștrii sunt morți deja și nu poți să te sustragi legii!! Fiica ta trebuie să fie dată balaurului, altfel ne vom vedea nevoiți să dăm foc palatului tau, transformându-teșsi pe tine în cenușă.
Văzând ca nu îi stătea în putință să facă nimic, regele a început să plângă și i-a  spus fiicei sale:
- Nu am să te văd niciodată măritată...!
Apoi, a cerut poporului să îi dea opt zile răgaz, lucru ce i-a fost de îndată permis.
După trecerea celor opt zile, oamenii au venit la palat și i-au zis:
- Vezi cu ochii tăi cum orașul nostru este pe ducă. Fă-ți datoria!
Regele i-a spus fetei sale să se îmbrace precum o mireasă, a îmbrățișat-o, a sărutat-o, i-a dat binecuvântarea sa și a condus-o catre lacul unde își avea sălaș balaurul, lăsând-o apoi singură acolo.

S-a intamplat ca Sfantul Gheorghe sa treaca chiar atunci prin acel loc, si zarind fata imbracata in mireasa, a intrebat-o ce cauta in acea pustietate.

Ea i-a raspuns, "Pleaca cat mai repede de aici, tinere cavaler, ca nu cumva sa pieri odata cu mine."

Sfantul Gheorghe nu s-a inspaimantat, si a intrebat-o de ce plange.

Vazand ca vrea cu adevarat sa stie care era soarta sa, fata i-a povestit felul cum ajunsese sa fie data drept hrana balaurului.

Cavalerul i-a spus:
- Nu te teme frumoasa fata, caci te voi ajuta in numele lui Iisus Hristos.

Ea s-a induiosat, dar i-a grait:
- Pentru numele lui Dumnezeu, bune cavaler, vezi-ti de drum, pentru ca nu ai cum sa ma salvezi.

In vreme ce stateau astfel de vorba, balaurul si-a facut aparitia si a pornit in goana catre ei.
Sfantul Gheorghe si-a tras sabia din teaca, si-a facut semnul crucii, si si-a strunit calul catre balaur.
L-a lovit apoi cu putere, ranindu-l grav, si facandu-l aproape nevolnic.
Dupa aceea, i-a zis fetei:
- Leaga-ti cingatoarea de gatul balaurului si nu-ti fie teama!

Si dupa ce a facut asa cum i se spusese, balaurul a urmat-o supus, plin de umilinta.
In acest fel, fiica regelui s-a intors in oras, in timp ce oamenii de pe strazi dadeau bir cu fugitii, inspaimantati peste poate.

Sfantul Gheorghe le-a zis localnicilor:
- Lasa-ti indoiala deoparte! Credeti in Dumnezeu si in Iisus Hristos, botezati-va, iar eu voi ucide balaurul!

Regele si toti supusii sai s-au botezat, iar Sfantul Gheorghe i-a taiat capul balaurului.
A fost nevoie de patru care cu boi pentru a-i scoate lesul din oras!!

Regele i-a oferit Sfantului Gheorghe atatia bani cati a putut aduna, insa acesta i-a refuzat, cerand sa fie daruiti oamenilor sarmani. Cavalerul i-a cerut regelui inca patru lucruri: sa lase bisericile sa se guverneze singure, sa ii cinsteasca pe preoti, sa ia parte cu umilinta si credinta la slujbele lor, si sa se ingrijeasca de oamenii saraci. Au fost botezati cu acest prilej 15.000 mii de oameni, fara a mai pune la socoteala femeile si copiii. Regele a intemeiat o biserica in onoarea Maicii Domnului si a Sfantului Gheorghe, in care sa afla pana in zilele noastre un izvor de apa vie, ce vindeca bolnavii care sorb din el.

Dupa aceea, Sfantul Gheorghe si-a luat ramas bun de la rege si a plecat.

In acele vremuri, imparatii Diocletian si Maximian dadusera cale libera unei atat de mari persecutii a crestinilor incat pe cuprinsul unei singure luni murisera ca martiri 22.000 de credinciosi. Din aceasta cauza, frica isi facuse loc in sufletele oamenilor, facandu-i sa il renege pe Dumnezeu si sa se inchine idolilor. Vazand acest lucru, Sfantul Gheorghe si-a lepadat hainele de cavaler, a vandut tot ce avea, a daruit banii astfel obtinuti saracilor, si a imbracat straie de calugar crestin.

A mers in mijlocul paganilor si a strigat, "Zeii paganilor sunt diavoli. Dumnezeul meu a facut cerurile si este singurul Dumnezeu!"

Guvernatorul, a carui nume era Dacian, i s-a adresat: "Cum poti pretinde ca zeii nostri sunt diavoli? Spune-ne cine esti!"

El a raspuns: "Numele meu este Gheorghe. Sunt nobil, cavaler din Capadochia, si am renuntat la tot ce aveam pentru a-l sluji pe Dumnezeu din ceruri."

Guvernatorul a incercat cu cuvinte dulci sa intoarca pe Sfantul Gheorghe de la credinta, dar nereusind sa faca asta, a poruncit sa fie batut cu vergi din fier pana cand trupul i-a fost facute bucati, trimitandu-l dupa aceea in temnita. Dumnezeu si-a facut aparitia in fata sa chiar in acea noapte si i-a alinat durerile."

Pentru ca Sfantul Gheorghe nu renunta la iubirea de Dumnezeu in pofida chinurilor la care fusese supus, guvernatorul i-a poruncit unui vrajitor sa prepare o puternica otrava, sa o puna intr-un pahar de vin si sa i-o dea Sfantului Gheorghe. Acesta si-a facut semnul crucii si a baut, dar nu a patit nimic rau. Vrajitorul a facut o otrava si mai puternica, pe care Sfantul Gheorghe a sorbit-o ramanand iarasi nevatamat. Vrajitorul a ingenuncheat la picioarele Sfantului Gheorghe si l-a rugat sa il faca si pe el crestin. Constatand ca vrajitorul se crestinase, Dacian a dat porunca sa i se taie capul.

Guvernatorul l-a asezat pe Sfantul Gheorghe intre doua roti cu sabii in ele, dar rotile s-au rupt, iar Sfantul Gheorghe a ramas intreg. Apoi, stapanitorul l-a aruncat intr-un cazan umplut cu plumb topit, insa Sfantul Gheorghe s-a simtit la fel de bine acolo ca intr-o baie cu apa calduta.

In cele din urma, guvernatorul i-a zis, "Zeii nostri sunt rabdatori si iertatori. Renunta la nebunia ta, adu ofrande zeilor nostri, si mari onoruri te vor astepta."

Sfantul Gheorghe i-a replicat, "De ce nu mi-ai spus asta dinainte? Sunt gata sa fac asa cum mi-ai cerut."

Dacian a adunat toti oamenii din oras pentru a fi martori la convertirea prozonierului sau. Sfantul Gheorghe a cazut in genunchi, dar in loc sa se inchine zeilor pagani, s-a rugat Domnului sa distruga templele acestora si idolii din ele. Imediat, un mare foc a coborat din ceruri, si a ars templele, idolii si preotii lor. Apoi, pamantul s-a desfacut in doua si a inghitit cenusa si resturile ramase.

Guvernatul a fost strabatut de o atat de mare suparare incat i-a marturisit sotiei sale, "Voi muri din pricina furiei daca nu voi infrange acest om."

Ea i-a raspuns, "Tiran crud si rau! Chiar nu vezi marea virtute a crestinilor? Ti-am spus sa nu le faci nici un rau, caci Dumnezeul lor lupta pentru ei. Afla ca voi deveni si eu crestina."

Cuprins de manie, guvernatorul a tipat, "Tu sa fii crestina?", dupa care a batut-o fara mila.

Dupa aceea, ea l-a intrebat pe Sfantul Gheorghe, "Ce se va alege din mine? Nu am fost inca botezata."

El i-a raspuns, "Nu te teme, femeie, pentru ca vei fi botezata in propriul tau sange."

Nevasta lui Dacian a pornit sa se roage Domnului Iisus Hristos. Nu a trecut multa vreme si a murit, iar sufletul ei s-a dus direct in ceruri.

A doua zi dimineata, guvernatorul a poruncit sa i se taie capul Sfantului Gheorghe, sentinta ce s-a aplicat de indata. Acest fapt s-a petrecut in anul Domnului 287. In timp ce guvernatorul se intorcea acasa de la locul unde fusese decapitat Sfantul Gheorghe, un inspaimantator foc a venit din cer, prefacandu-l in scrum atat pe el, cat si pe servitorii sai.

Gregorie din Tours povestește că, o parte din oamenii ce au luat moaștele Sfântului Gheorghe au căutat găzduire în paraclisul unui spital. A doua zi dimineața, au vrut să plece, dar nu au putut deschide ușile până nu au lăsat acolo o parte dintre moaște.

De asemenea, în istoria Antiohiei, se povestește că, atunci când creștinii au mers să cucereasca Ierusalimul, un chipeș tânăr a apărut în fața unui preot și l-a sfătuit să ia cu el niște moaște ale Sfântului Gheorghe, căci el urma să conducă bătălia. În timpul asediului Ierusalimului, Sfântul Gheorghe, în armura-i albă, purtând steagul său cu o cruce roșie, a condus armata creștina la victorie.

Între Ierusalim și portul din Jaffa, în apropierea unei localități numite Ramis, se află o capelă a Sfântului Gheorghe ruinată și părăsită. Se spune că aici se găsește trupul, dar nu și capul Sfântului Gheorghe.
Tot în acest loc, se află  trupurile tatălui său, al mamei sale și al unchiului său, nu chiar în capelă, ci sub zidurile acesteia. Îngrijitorii capelei nu lasă pelerinii să intre decât dacă plătesc doi ducați, și, din această pricina, puțini pătrund înăuntru, preferând să se roage la un altar din afară.
Trupul Sfântului Gheorghe zace în mijlocul capelei, iar în mormântul său se află o gaură, ce îi permite unui om sa își pună mâna înăuntru. Dacă este adus aici un om nebun și i se pune capul deasupra acelei găuri, el se însănătoșește în câteva clipe, căpătând iarași darul rațiunii.

Aceasta legendă a Sfântului Gheorghe este o adaptare după povestea din "Legenda de aur" sau "Viețile sfinților", carte tipărita de Jacobus de Voragine, arhiepiscop al Genovei, în anul 1275.

Copyright,  traducere: "Legenda Sfantului Gheorghe"© copiipovesti.ro. 2013

Articole din acelasi domeniu in blogul Povesti pentru copii si parinti:

Povestea Sfantului Valentin

Povestea Sfantului Patrick

Povestea Sfantului Nicolae si a lui Pére Fouettard.Dupa o legenda frantuzeasca
Read More

7 aprilie 2015

Povestea iepurasului de Paste

1 comment
Daca te-ai intrebat vreodata cum a ajuns iepurasul sa joace un rol atat de important in sarbatoarea Pastelui, poti afla cum s-a petrecut asta citind Povestea iepurasului de Paste.

Cu multi ani in urma, Iarna a stat pe la noi multa, prea multa vreme. Copiilor le placea Iarna. Erau incantati sa se joace in zapada si sa se dea pe gheata, dar asteptau cu nerabdare Primavara.

Iepuras paste
"Sa mergem in padure," au spus ei, "poate ca Primavara este acolo."

Au alergat, asadar, spre padure, dar nu au gasit Primavara. Era tare frig printre copacii golasi, lipsiti de frunze. In plus, nu au zarit nici o pasare si nici macar o floare. Vantul de Nord si Gerul se jucau inca pe acolo, plini de vigoare. Ei au ravasit parul copiilor si i-au ciupit, rautaciosi, de nas.

"Primavara nu a sosit inca," si-au zis cu tristete copiii si s-au intors la casele lor.

Catva timp mai tarziu, au incercat din nou, dar Vantul de Nord si Gerul nu s-au lasat pagubasi, i-au luat din nou in primire, dornici sa ii necajeasca. Nu au putut gasi nici de asta data Primavara, asa ca s-au dus iarasi, plini de obida, la casele lor.

O vreme, copiii au continuat, odata la cateva zile, sa mearga in padure, fara a reusi insa sa dea de Primavara.

"Primavara nu mai va veni anul asta," si-au spus resemnati copiii. "Nu ne vom mai duce deloc in padure. Ce rost ar mai avea?"
Read More

5 aprilie 2015

Cutia Pandorei - Poveste de Nathaniel Hawthorne (II)

Leave a Comment
Va prezint aici, asa cum v-am promis, cea de-a doua parte a "Cutiei Pandorei," o poveste pentru copii in care Nathaniel Hawthorne reinventeaza celebrul mit grecesc. Poti gasi versiunea originala, in limba engleza, a acestei povesti aici: Pandora's Box: The Paradise of Children, by Nathaniel Hawthorne

"Cred," si-a spus Pandora, "ca am inceput sa-mi dau seama cum a fost facut. Poate ca o sa-l pot lega inapoi dupa ce il voi desface. Nici chiar Epithemeus nu m-ar putea invinovati pentru asta. Chiar daca nodul ar fi desfacut, nu trebuie sa deschid cutia, desigur, nici nu as face-o fara consimtamantul acestui baiat prostut.

Ar fi fost mai bine pentru Pandora daca ar fi avut cel mai mic lucru de facut, astfel incat sa nu se gandeasca tot timpul numai la cutie. Dar copiii duceau o viata atat de usoara inainte ca oricare dintre Necazuri sa intre in lume, si se bucurau de prea mult timp liber! Ei nu ar fi trebuit sa se joace intr-una de-a v-ati ascunselea printre tufisuri, sau de-a baba oarba cu naframe legate la ochi, ori oricare alt joc descoperit pe timpul cand Mama Pamant era in copilaria sa. Daca viata este numai distractie, munca este distractia adevarata! Nu era mult de facut. Putin de maturat si sters praful prin casute, culegerea florilor proaspete si asezarea lor in vaze, si munca de o zi a bietei Pandora s-ar fi terminat. Iar apoi, pentru restul zilei, ar fi fost numai cutia!

Pana la urma, nu sunt sigur intru totul ca fascinanta cutie nu era, in felul ei, o binecuvantare pentru Pandora. Ea ii dadea atatea idei la care sa se gandeasca si despre care sa vorbeasca oricand avea pe cineva care sa o asculte! Atunci cand era bine dispusa, putea sa admire slefuirea stralucitoare a laturilor sale si cadrul bogat al frumoasei ei fete, in loc sa alerge pe afara. Sau, daca era prost dispusa, putea sa ii dea un branci sau sa o loveasca cu piciorusul ei obraznic. Si, puteti fi siguri ca rautacioasa cutie a primit numeroase lovituri! Dar, cu siguranta, daca nu ar fi fost cutia, micuta Pandora nu ar fi stiut nici pe jumatate cum sa isi petreaca timpul.

CE-O FI IN CUTIE?

Caci, era cu adevarat o preocupare fara de sfarsit sa ghicesti ce era inauntru. Ce putea fi, totusi? Imaginati-va numai, mici ascultatori, cat de ocupata v-ar fi mintea daca ati avea o cutie mare in casa, in care ati presupune ca se gaseste ceva nou si frumos, cum ar fi cadourile voastre de Craciun sau de Anul Nou. Credeti ca ati putea fi mai putin curiosi decat Pandora? Daca ati fi lasati singuri cu acea cutie, nu v-ati simti nitel tentati sa ii ridicati capacul? Dar voi nu ati face asta. Ah, vai! Asa sa fie?

Nu! Nu! Numai, daca v-ati gandi totusi ca ar fi jucarii in ea, v-ar fi foarte greu sa va scape ocazia de a trage macar cu ochiul!

Stim ca, cel putin Pandora nu se astepta la nici o jucarie, pentru ca nici una nu incepuse sa fie facuta probabil in acele zile, cand lumea insasi nu era altceva decat o imensa jucarie pentru copiii care locuiau in ea.

Poveste de Nathaniel Hawthorne
Pandora era insa sigura ca in cutie era ceva foarte frumos si pretios si, de aceea, se simtea tare curioasa sa arunce o ocheada in ea, asa cum ar fi simtit orice alta fetita. Oricum, in acea zi, curiozitatea ei a devenit atat de mare decat de obicei incat, in cele din urma, s-a apropiat de cutie. Era mai mult decat pe jumatate hotarata sa o deschida daca ar fi putut. Ah, obraznica Pandora!
Read More

2 aprilie 2015

Leul si cei trei bivoli - Fabula de Esop

Leave a Comment
Trei bivoli pasteau linistiti, de multa vreme, pe o bogata pajiste. Un leu le tot dadea tarcoale, sperand sa se infulece din carnea lor, dar fiindu-i totusi frica sa ii atace atata timp cat erau impreuna.

Fabula de Esop
Cate nu face vorba buna, dar mincinoasa! Leul s-a apropiat pasnic de ei, si prin discursuri inflacarate si convingatoare, a reusit, in cele din urma, sa ii separe unul de celalalt, si apoi i-a insfacat pe rand, fara nici o teama, ospatandu-se pe indelete din toti, fara sa-si puna astfel viata in primejdie.


Morala 1: Unde-s multi, puterea creste.

Morala 2: Dezbina si vei castiga.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Leul si soarecele - Fabula de Esop

Tantarul si bivolul – Fabula de Esop

Leul si bivolul - Fabula de Esop
Read More

1 aprilie 2015

Leul si soarecele - Fabula de Esop

Leave a Comment
Un leu a fost trezit odata, atunci cand ii era somnul mai drag, de un soarece care i se fataia pe fata.

Fabula de Esop
Leul si soarecele
Ridicandu-se, plin de manie, pe cele patru labe, leul a incercat sa il prinda pe musafirul sau nepoftit, dar soarecele l-a implorat, cu lacrimi in ochi: "Daca imi cruti viata, voi gasi o cale prin care sa iti rasplatesc bunatatea."

Furia leului s-a topit ca prin minune, si izbucnind in hohote de ras, l-a lasat pe soarece sa plece intreg si nevatamat.

La scurt timp dupa aceea, s-a intamplat ca leul sa fie prins de niste vanatori, care l-au legat strans, cu funii groase, la pamant. Recunoscandu-i ragetul manios, soarecele a venit in graba, cat a putut mai repede intr-acolo, a ros funiile cu dintii sai scutiti, si l-a eliberat pe leu, exclamand:

"Ai luat in ras ideea ca as fi putut sa te ajut in vreun fel, asteptandu-te sa nu primesti nimic de la mine in schimbul favorului tau; acum ai aflat ca este posibil ca pana si un soarece micut sa ii faca bine unui enorm leu."

Morala: Nici o fapta buna, indiferent cat de mica, nu este vreodata in zadar.


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Leul si bivolul - Fabula de Esop

Pisica si soarecele – Fabula de Esop

Leul si iepurele - Fabula de Esop
Read More

30 martie 2015

Cutia Pandorei - Poveste de Nathaniel Hawthorne (I)

Leave a Comment
Cunoscut mai ales pentru romanele "Litera stacojie," "Casa cu sapte frontoane," "Povestea de dragoste de la Blithedale," sau "Faunul de marmura," scriitorul american Nathaniel Hawthorne a publicat si o serie de povesti pentru copii, precum "Cutia Pandorei; Paradisul copiilor." O interpretare originala a mitului grecesc, aceasta poveste nu i-a atras pe copii, de-a lungul timpului, catre zei si eroi, ci spre capricioasa si bosumflata fetita Pandora, i-a facut sa se cutremure de groaza atunci cand relele ori necazurile mici si urate au zburat afara din cutia misterioasa si i-a provocat sa se bucure din toata inima la aparitia minunata a Sperantei. Puteti citi mai jos "Cutia Pandorei," de Nathaniel Hawthorne, intr-o noua traducere, care imi apartine. 

Cutia Pandorei
Cu mult, mult, multi timp in urma, cand aceasta lume batrana era abia in copilarie, traia un baietel, pe nume Epithemeus, care nu avusese niciodata nici tata, nici mama. Ca sa nu fie singur, un alt copil, fara tata si mama, ca si el, a fost trimis dintr-o tara indepartata pentru a-i fi tovaras. Acest copil era o fetita numita Pandora.

Primul lucru pe care l-a vazut Pandora atunci cand a intrat in casuta unde locuia Epithemeus a fost o cutie mare. Si, aproape prima intrebare pe care i-a pus-o lui, dupa ce a trecut pragul usii, a fost:

"Epithemeus, ce ai in aceasta cutie?"

"Draga mea Pandora," i-a raspuns Epithemeus, "acesta este un secret, iar tu ar trebui sa fii indeajuns de cuminte sa nu-mi mai pui nici o intrebare despre el. Cutia a fost adusa aici pentru a o pastra in siguranta si nu stiu ce contine."

"Dar cine ti-a dat-o?" a intrebat Pandora. "Si de unde vine?"

"Acesta este tot un secret," i-a raspuns Epithemeus.

"Ce misterios!" a exclamat Pandora, bosumflandu-se. "Vreau ca aceasta cutie mare si urata sa nu-mi stea in cale."

"Haide, nu te mai gandi la ea," a strigat Epithemeus. "Sa iesim afara si sa ne jucam cu ceilalti copii."

Au trecut mii de ani de cand Epithemeus si Pandora erau pe aceasta lume. Pe acea vreme, toti oamenii erau copii. Copiii nu aveau nici tati, si nici mame care sa aiba grija de ei, caci nu exista nici un pericol si nici un necaz de vreun fel, nu existau haine care trebuiau sa fie reparate si era intotdeauna din belsug de mancat si de baut.

Ori de cate ori un copil voia mancare, o gasea crescand intr-un pom; si, daca se uita la acel pom dimineata, putea vedea florile din care avea sa rodeasca cina lui din acea zi; sau, la inserare, putea sa zareasca bobocii micului dejun de a doua zi. Nu era nici o munca de facut, nici o lectie de invatat; nu exista nimic altceva decat joaca, dansuri si vocile dulci ale copiilor care vorbeau sau cantau.

Cel mai minunat dintre toate era ca acesti copii nu se certau nicicand, nici nu ii apuca vreodata plansul. Inca de cand incepuse timpul, nu se pomenise ca vreunul dintre ei sa se duca intr-un colt si sa se imbufneze. Ah, ce bine era sa traiesti pe atunci!
Adevarul este ca acei monstri mici si urati numiti Necazuri, care sunt acum la fel de numerosi ca si tantarii, nu fusesera inca vazuti niciodata pe pamant. Poate ca cea mai mare tulburare pe care o simtise vreodata vreun copil era ciuda Pandorei ca nu putea sa descopere secretul cutiei misterioase.
Read More

23 martie 2015

Leul si iepurele - Fabula de Esop

Leave a Comment
Intr-o zi, un leu dat peste un iepure care dormea bustean, nesimtitor la tot ce se petrecea in jurul sau.

Leul era cat pe aci sa isi insface prada, cand, deodata, a trecut tropaind pe langa el o mandrete de cerb, tanar si apetisant. Fara sa mai stea pe ganduri, leul a lasat balta iepurele si a luat-o la goana dupa cerb.

Leu si iepure
Speriat de harmalaia facuta de leu si de cerb, iepurele s-a trezit si s-a facut nevazut cat a putut mai repede.

Dupa o lunga si palpitanta urmarire a cerbului, leul a obosit peste poate, si cu coada intre picioare, s-a intors sa-l manance pe iepure.

Vazand ca iepurele daduse bir cu fugitii, leul a oftat din toti rarunchii si a zis: "Merit ceea ce mi se cuvine, intrucat ca am renuntat la mancarea pe care aproape pusesem laba si mi-am fortat norocul vrand sa mananc si mai mult."

Morala acestei fabule aduce cu proverbul romanesc: "Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard," dar ne aminteste si de "Lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga."


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Leul si vulpea - Fabula de Esop

Vulpea si iepurele - Fabula de Esop

Regele leu - Fabula de Esop
Read More

4 februarie 2015

Lumea grimminala a lui Adam Gidwitz

Leave a Comment
Daca esti amator de povesti de groaza, care iti fac parul maciuca si ai intre 10 si 100 de ani, trebuie sa intri numaidecat in lumea lui Adam Gidwitz si sa citesti "O poveste grimminala", o carte recent aparuta in librarii.

Cand eram eu  mic, mama imi spunea mereu "Vai, ce dragalas esti! Vai, ce manute! 
Vai, ce picioruse! Vai, ce poponet!"(asta era cuvantul mamei pentru fundul meu). 
Iar, apoi, zicea: 
"Mancate-ar mama sa te manance!" Si chiar parea hotarata.
Voua v-au spus vreodata parintii asa ceva? Majoritatea parintilor spun chestii din astea[..]. E absolut normal.
Dar aveti grija sa nu-i lasati sa va guste, puteti fi siguri ca nu se vor opri si va vor manca de-adevaratelea.

Asa spune Adam Gidwitz si are dreptate, din mai multe puncte de vedere!

Despre domnia sa, am aflat ca e un tip cool, care a avut o copilarie si adolescenta asa cum trebuie, presarate cu nazdravanii si rebeliuni specifice varstei.
Cand a mai crescut, a devenit profesor de limba engleza, si mai apoi scriitor.

Si fiindca basmele Fratilor Grimm nu-i dadeau pace, mai ales ca povestile originale sunt  sangeroase si, foarte rar, au final fericit, s-a gandit sa reconstruiasca  lumea grimminala sangeroasa, preluand personajele, firul povestilor, impletindu-le si aducandu-le in lumea noastra, de acum.

Deosebit este ca, Gidwitz, pe tot cuprinsul povestilor sale, interactioneaza moralizatora cu cititorul copil.



Stai sa vezi si Jurnalul de lectura propus de Radu Lilea pentru poveste, despre care cred ca este o idee minunata, pe care orice profesor de limba si literatura romana ar trebui sa-l adopte la clasa, la literatura!

"O lume grimminala" este o poveste despre doi copii, care umbla printr-o padure fermecata si

inspaimantatoare, care incearca sa faca CEVA si in ciuda poticnelilor lesne de inteles, REUSESC!

Este povestea unor copii care deslusesc intelesul  lumii!

De unde stiu  toate astea?

Tocmai, o fetita, de vreo 10 ani, prietena cu mine, mi-a recomandat cartea, stiind de blogul pentru copii cu povesti.
Mi-a spus ca "e tare!" si am ridicat o spranceana, stiind ca ea nu face afirmatii gratuite..!!!
Read More

Popular Posts