Popular Posts

30 martie 2015

Cutia Pandorei - Poveste de Nathaniel Hawthorne (I)

Lasa un comentariu!
Cunoscut mai ales pentru romanele "Litera stacojie," "Casa cu sapte frontoane," "Povestea de dragoste de la Blithedale," sau "Faunul de marmura," scriitorul american Nathaniel Hawthorne a publicat si o serie de povesti pentru copii, precum "Cutia Pandorei; Paradisul copiilor." O interpretare originala a mitului grecesc, aceasta poveste nu i-a atras pe copii, de-a lungul timpului, catre zei si eroi, ci spre capricioasa si bosumflata fetita Pandora, i-a facut sa se cutremure de groaza atunci cand relele ori necazurile mici si urate au zburat afara din cutia misterioasa si i-a provocat sa se bucure din toata inima la aparitia minunata a Sperantei. Puteti citi mai jos "Cutia Pandorei," de Nathaniel Hawthorne, intr-o noua traducere, care imi apartine. 

Cutia Pandorei
Cu mult, mult, multi timp in urma, cand aceasta lume batrana era abia in copilarie, traia un baietel, pe nume Epithemeus, care nu avusese niciodata nici tata, nici mama. Ca sa nu fie singur, un alt copil, fara tata si mama, ca si el, a fost trimis dintr-o tara indepartata pentru a-i fi tovaras. Acest copil era o fetita numita Pandora.

Primul lucru pe care l-a vazut Pandora atunci cand a intrat in casuta unde locuia Epithemeus a fost o cutie mare. Si, aproape prima intrebare pe care i-a pus-o lui, dupa ce a trecut pragul usii, a fost:

"Epithemeus, ce ai in aceasta cutie?"

"Draga mea Pandora," i-a raspuns Epithemeus, "acesta este un secret, iar tu ar trebui sa fii indeajuns de cuminte sa nu-mi mai pui nici o intrebare despre el. Cutia a fost adusa aici pentru a o pastra in siguranta si nu stiu ce contine."

"Dar cine ti-a dat-o?" a intrebat Pandora. "Si de unde vine?"

"Acesta este tot un secret," i-a raspuns Epithemeus.

"Ce misterios!" a exclamat Pandora, bosumflandu-se. "Vreau ca aceasta cutie mare si urata sa nu-mi stea in cale."

"Haide, nu te mai gandi la ea," a strigat Epithemeus. "Sa iesim afara si sa ne jucam cu ceilalti copii."

Au trecut mii de ani de cand Epithemeus si Pandora erau pe aceasta lume. Pe acea vreme, toti oamenii erau copii. Copiii nu aveau nici tati, si nici mame care sa aiba grija de ei, caci nu exista nici un pericol si nici un necaz de vreun fel, nu existau haine care trebuiau sa fie reparate si era intotdeauna din belsug de mancat si de baut.

Ori de cate ori un copil voia mancare, o gasea crescand intr-un pom; si, daca se uita la acel pom dimineata, putea vedea florile din care avea sa rodeasca cina lui din acea zi; sau, la inserare, putea sa zareasca bobocii micului dejun de a doua zi. Nu era nici o munca de facut, nici o lectie de invatat; nu exista nimic altceva decat joaca, dansuri si vocile dulci ale copiilor care vorbeau sau cantau.

Cel mai minunat dintre toate era ca acesti copii nu se certau nicicand, nici nu ii apuca vreodata plansul. Inca de cand incepuse timpul, nu se pomenise ca vreunul dintre ei sa se duca intr-un colt si sa se imbufneze. Ah, ce bine era sa traiesti pe atunci!
Adevarul este ca acei monstri mici si urati numiti Necazuri, care sunt acum la fel de numerosi ca si tantarii, nu fusesera inca vazuti niciodata pe pamant. Poate ca cea mai mare tulburare pe care o simtise vreodata vreun copil era ciuda Pandorei ca nu putea sa descopere secretul cutiei misterioase.
Read More

23 martie 2015

Leul si iepurele - Fabula de Esop

Lasa un comentariu!
Intr-o zi, un leu dat peste un iepure care dormea bustean, nesimtitor la tot ce se petrecea in jurul sau.

Leul era cat pe aci sa isi insface prada, cand, deodata, a trecut tropaind pe langa el o mandrete de cerb, tanar si apetisant. Fara sa mai stea pe ganduri, leul a lasat balta iepurele si a luat-o la goana dupa cerb.

Leu si iepure
Speriat de harmalaia facuta de leu si de cerb, iepurele s-a trezit si s-a facut nevazut cat a putut mai repede.

Dupa o lunga si palpitanta urmarire a cerbului, leul a obosit peste poate, si cu coada intre picioare, s-a intors sa-l manance pe iepure.

Vazand ca iepurele daduse bir cu fugitii, leul a oftat din toti rarunchii si a zis: "Merit ceea ce mi se cuvine, intrucat ca am renuntat la mancarea pe care aproape pusesem laba si mi-am fortat norocul vrand sa mananc si mai mult."

Morala acestei fabule aduce cu proverbul romanesc: "Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard," dar ne aminteste si de "Lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga."


Articole din acelasi domeniu in blogul "Povesti pentru copii":

Leul si vulpea - Fabula de Esop

Vulpea si iepurele - Fabula de Esop

Regele leu - Fabula de Esop
Read More