29 februarie 2016

O fabula de Esop: Iarna si primavara

Leave a Comment
 Iarna si primavara

Odata, Iarna a luat in ras, in bataie de joc Primavara pentru ca, de indata ce isi facea aparitia pe pamant, nimeni nu mai avea stare:

Unii oameni se duceau pe pajisti si in paduri, altii se apucau sa culeaga flori, crini si trandafiri, priveau cu drag la cate o roza pe care o aruncau in vazduh sau isi impleteau flori in par.

Altii se imbarcau pe corabii si chiar traversau cate o mare, un ocean, pentru a intalni altfel de oameni.

Nimeni nu sa mai temea de  vanturi, zapezi sau furtuni.
Read More

28 februarie 2016

Legenda bătrânului cangur de Rudyard Kipling

1 comment
Cangurul nu a fost, întotdeauna, animalul pe care-l cunoaștem noi astăzi!
Gri și mițos, el era fudul, nevoie mare!  Se credea un mare dansator și, de aceea, țopăia ziua și noaptea, în mijlocul Australiei,  pe cele patru piciorușe ale sale, cam scurte si de aceeași lungime.
Dar fiindcă nimeni nu-i dadea nici o atenție, într-o dimineață, pe la ora 6,  s-a dus la Nqa, Zeul cel Mic,  chiar înaintea micului dejun și i-a cerut:
- Fă-mă să fiu deosebit de celelalte animale. Şi asta, până după-masă, la ora 5, a spus el. 
- Cară-te de aici, huş, l-a gonit supărat Nqa, sărind de pe scaunul lui de pe nisip. 
Cangurul, cenuşiu şi blănos, după ce-a mai mai ţopăit un pic pe nişte stânci, s-a îndreptat, atunci, către Nquing, Zeul cel Mijlociu, care tocmai îşi terminase masa de dimineaţă, şi i-a cerut: 
- Până la ora 5, după-masă, vreau să mă faci să arăt altfel decât celelalte animale şi să fiu celebru. 
Nquing a sărit din vizuină lui care se află între mărăcini şi a strigat la el supărat: 
- Cară-te! Huş! 
Cangurul nu şi-a pierdut speranţa. A mai dansat cea mai dansat pe malul nisipos din mijlocul Australiei şi, foarte mândru, cenuşiu şi pufos, a ajuns tocmai la Nqong, Zeul cel Mare. Era ora 10, înainte de prânz şi i-a pretins:
Read More

27 februarie 2016

Povestea mărţişorului

Leave a Comment
mărţişor
Potrivit unei poveşti, pe care am găsit-o într-o carte foarte, foarte veche, îngropată la rădăcina unei sălcii foarte, foarte bătrâne, se spune că mărţişorul a apărut pe lume odată, demult, când nici bunicii şi nici străbunicii noştri nu se născuseră încă. Primăvara se supărase pe oamenii de pe meleagurile noastre pentru că aceştia nu se bucurau cum se cuvine de darurile ei, nu o aşteptau şi nu o întâmpinau cu dragă inimă.
Aşa s-a făcut că, într-un an, Primăvara s-a încuiat pe dinăuntru în palatul ei plin cu minunăţii şi nu a mai venit peste pământ. Iarba nu a mai înverzit, pomii nu au mai dat în floare, iar păsările călătoare s-au temut să mai călătorească spe noi, înfricoşate de vremea rece ce părea să-şi fi găsit aici adăpost pentru totdeauna.

Desigur, Iarnă era tare mulţumită de acest lucru, şi se gândea că va fi împărăteasa în veci peste lume. Ciorile, prietenele ei, croncăneau vesele, din răsputeri, gândindu-se că numai culoarea lor neagră se va mai face văzută în lume în afară de albul veşnic al zăpezii!
Read More

18 februarie 2016

De ce are cămila cocoașă de Rudyard Kipling

Leave a Comment

La începuturile vieţii, atunci când lumea era nou-nouţă şi erau o mulţime de lucruri de făcut, iar animalele tocmai începuseră să lucreze pentru Om, exista o Cămilă care trăia în mijlocul unui Deşert Şuierător, pentru că nu voia să muncească; de fapt, chiar şi ea era o Şuierătoare. Aşa că, se hrănea toată ziua cu ghimpi şi ierburi şi ramuri şi mărăcini şi alior, cuprinsă de o nemaipomenită lene, iar atunci când cineva i se adresa, ea spunea: "Pfui, cocoaşa!". Doar: "Pfui, cocoaşa!", atâta tot. 
Read More

Popular Posts