Popular Posts

18 octombrie 2017

Greierașul- legendă populara românească

Lasa un comentariu!

Se zice că, pe vremea măritului împărat Alexandru, trăia un flăcău atât de chipeş, harnic şi năzdrăvan de nu avea pereche. Vestea că există o aşa minunăţie de băiat a ajuns hăt, peste mări şi ţări, iar toate fetele de împărat, când venea vorba de el, parcă erau apucate de streche. Se luau la harţă şi îşi aruncau una alteia ocări, care mai de care. Fiecare din ele şi-l dorea ca soţ, ce mai tura vura! 


greierasul- legenda populara romaneasca

Frumos era flăcăul nostru, dar când începea să cânte, parcă inima- ți începea să-ţi ticăie mult prea repede și mintea îţi stătea în loc, din cauza vocii plăcute şi mândre, pe care acesta o avea. 
Că toate fetele erau înnebunite după el este una, dar, mai di hai! Și mamele fetelor căpiaseră. Ba chiar şi împăraţii, moşnegii cu bărbile lungi până la genunchi, îşi dădeau genele şi sprâncenele stufoase în lături, doar să-l vadă pe băiatul minune şi scump ca un boţ cu aur. 

Balada unui greier mic

Avea un singur duşman, însă. Tocmai împăratul cel mare Alexandru era. Acesta îl ura cât era el de măreț şi vestit în lume, de nici Soarele, care pe atunci umbla pe pământ nu l-ar fi putut împăca. 
Oare de ce? Nu e secret! Fiindcă şi iubitei împăratului îi căzuse cu tronc flăcăuaşul nostru şi acesta se cam întrecea la poveşti, dintr-alea cu pupici, cu dânsa. 


Soarele, care nu era atât de puternic degeaba, a tocmit, într-o zi, o învoială între flăcău şi împărat, ca s-o lase cumva în pace pe iubita cu pricina. 
Băiatul, însă, în loc să-şi vadă de treaba lui, a încălcat învoiala şi a început să meargă din ce în ce mai des la drăguţa împăratului, cântându-i de inimă albastră, de câte ori putea. 
Nu după mult timp, Soarele a băgat de seamă că băiatul îşi bătea joc de învoiala făcută şi
l -a alungat furios. 
Ce, te pui cu ditamai Soarele?!? Şi când a început să mi-l gonească Soarele pe flăcău, l-a alergat atât de mult, încât băiatul, din  frumos şi voinic cum era, s-a făcut negricios ca şi cărbunele şi mic cât o alună. 

Nu râde, aşa e povestea! 

A mai apucat rămăşiţa de om să se ascundă sub vatra focului unei femei sărmane, de unde cu un glas pipernicit a mai apucat să strige: 
- Griji, griji, griji, ca să nu mă găsească Soarele! Şi s-a transformat în greiere. 

Soarele nemilos, însă, l-a auzit. Și cu o voce tunătoare a spus: 
- Acolo să şezi, mereu, de acum înainte! Să fii flămând şi însetat, ziua ori noaptea şi să strigi numai atât: griji, griji, griji! 

Stai să vezi finalul! 

Îţi aminteşti de fetele frumoase de împărat care erau îndrăgostite de băiat? Unele dintre ele s-au supărat nespus de tare pe Soare şi n-au mai ieşit din castelele lor niciodată. Altele, mai miloase, s-au transformat în furnici, i-au cărat de-ale gurii bietului greieruş, şi îi cară, încă, şi în ziua de astăzi, ca să nu moară de foame. 

Ei, ce zici, ţi-a plăcut povestea mea? 


Răstălmăcire după Simion Florea Marian, din volumul: "Insectele în limba şi credinţele românilor"
Daca ti-a placut postarea, spune-le si prietenilor tai! Multumim!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu